Pretentii civile. Speta. Decizia 4138/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4138
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
**********
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul și de către pârâta Unitatea Medico- Socială împotriva sentinței civile nr.6462 din 04 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul- reclamant asistat de avocat și consilier juridic pentru intimata pârâtă Unitatea Medico- Socială.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemafiiind alte cereri de formulat și nici e xcepții de ridicat, Curtea a acordat cuvântul asupra recursurilor de față.
Avocat, pentru recurentul-reclamant, precizează că recurentul fost salariatul unității pârâte până la data de 15 mai 2008, în funcția de contabil-șef, când a fost pensionat pentru limită de vârstă.
Fiind singura persoană calificată în acest domeniu în unitatea medico-socială a fost obligat să asigure și să efectueze în concret controlul financiar-preventiv în unitate, ori pârâta menționat că acordarea sporului de 25% pentru controlul financiar-preventiv pentru anii 2005, 2006 este lipsită de temei legal.
Consideră că instanța de judecată a apreciat greșit că acordarea sporului pentru controlul financiar-preventiv pentru anii 2005, 2006 este neîntemeită și că acordarea acestui spor nu este prevăzut în mod obligatoriu, imperativ de lege, menționând de asemenea că acest spor se acordă în urma negocierii dintre părți.
Precizează că nu există niciun text de lege care să prevadă existenta unor asemenea negocieri și că recurentul trebuia să primească drepturile cuvenite pentru activitatea de control-preventiv în anii 2005-2006, iar conducătorul unității nu poate să dispună după bunul plac acordarea sau neacordarea sporului de 25%.
Pune concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul acordării sporului de 25% pentru controlul finaciar-preventiv efectuat în anii 2005, 2006, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de pârâta Unitatea Medico- Socială, solicită respingerea acestuia.
Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă, pune concluzii de respingere recursului declarat de reclamantul, precizând că acordarea acestui spor nu este prevăzută în mod obligatoriu, imperativ de lege, ci doar cu caracter opțional.
Invocă împrejurarea că, potrivit dispoz.art.9 alin.7 din nr.OG119/1999-prin decizie internă conducătorului entității publice, rezultă clar că acordarea sau neacordarea acestui spor de 25% sunt lăsate la aprecierea fiecărei unități publice angajatoare.
Cu privire la recursul declarat de către pârâtă solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin sentința civilă nr.6462 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Connflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a admits în parte cererea formulată de reclamantul, cu domiciliul în comuna, jud. D, împotriva pîrîtei Unitatea Medico-Socială, cu sediul în comuna, jud.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului dr., reprezentând compensarea concediului de odihnă efectuat integral în anii 2005, 2006, 2007, actualizate de la data nașterii dreptului până la data plății efective și 100 RON cheltuieli judecată.
S-a respins capătul de cerere privind sporul pentru controlul financiar preventiv pentru anii 2005, 2006
Analizînd actele și lucrările dosarului, instanța a reținut::
Reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă în cadrul unității pîrîte pînă la 15 mai 2008, îndeplinind funcția de contabil-șef, așa cum rezultă din contractul individual de muncă (fila 34), din decizia de numire.
În anii 2005, 2006, 2007, fost planificat în concediu de odihnă, așa cum rezultă din situațiile concediilor de odihnă pe acești ani depuse la filele 30-33, însă nu a efectuat în întregime acest concediu, așa cum rezultă din cererile de plecare în concediu și din foile colective de prezență aferente lunilor în care a fost planificat în concediu de odihnă, foi de prezență din care rezultă că a fost prezent la unitate.
Din copia ștatelor de salarii aferente lunilor în care a fost planificat în concediu de odihnă rezultă că în acele luni reclamantul a beneficiat de salariu pentru munca prestată, iar din întâmpinarea unității rezultă că nu a fost acordată indemnizația pentru concediu de odihnă decât în măsura în care reclamantul a efectuat efectiv concediul de odihnă, proporțional cu numărul de zile efective de concediu de odihnă.
Pentru restul perioadelor, cele în care a fost prezent la serviciu a primit salariul corespunzător.
Potrivit art 139 din codul muncii dreptul la un concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, iar potrivit art. 141 din Codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
Pe de altă parte angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă până la sfârșitul anului următor tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, conform art. 141 alin.3 din codul muncii.
Instanța apreciază că legiuitorul a prevăzut că este permisă compensarea concediului numai în situația încetării contractului individual de muncă în vederea protejării salariatului, a protejării dreptului acestuia la odihnă efectivă în vederea refacerii capacității de muncă.
Nu se pot invoca dispozițiile art. 141 alin 4 din codul muncii împotriva salariatului și nu poate fi lipsit acesta de dreptul de a beneficia de concediul de odihnă și de indemnizația corespunzătoare. Prin faptul că nu a efectuat efectiv concediul de odihnă reclamantul a suferit și un prejudiciu material constând în aceea că a fost lipsit de indemnizația corespunzătoare aferentă concediului de odihnă. Este adevărat că a fost opțiunea sa de a presta activitate, iar pentru activitatea desfășurată este îndreptățit să primească salariul corespunzător, pe care l-a și primit de altfel, dar asta nu înlătură dreptul său de a beneficia de concediul de odihnă și de indemnizația aferentă.
Având în vedere că reclamantul nu a efectuat în totalitate concediul de odihnă în anii 2005, 2006, 2007 și că nu a beneficiat de indemnizația corespunzătoare, instanța apreciază că acestuia i se cuvine o despăgubire pentru concediul de odihnă neefectuat, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii din codul muncii, "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Ca urmare, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat integral în anii 2005, 2006, 2007, actualizate de la data nașterii dreptului pînă la data plății efective.
În baza art. 274 cod pr. civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului și cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON, J din suma solicitată și dovedită cu chitanță, având în vedere că acțiunea a fost admisă doar în parte, doar cu privire la unul dintre capete.
Cu privire la capătul de cerere privind sporul pentru control financiar preventiv pe anii 2005, 2006, instanța a constatat că este neîntemeiat și l-a respins deoarece acordarea acestuia nu este prevăzută în mod obligatoriu, imperativ de lege, ci doar cu caracter opțional. Nu există temei legal care să oblige angajatorul la acordarea acestui spor. Sporul pentru control financiar preventiv se acordă doar în urma negocierii dintre părți, negocieri care în cauza de față nu au avut loc.
Astfel, potrivit art. 13 alin. 7 din Legea 84/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței 119/1999 privind auditul public intern și controlul financiar-preventiv se prevede că prin decizia internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de pînă la 25 %, aplicat la salariul de bază brut lunar.
Așadar, acordarea acestui spor trebuia negociat de reclamant cu pârâta.
Reclamantul ar fi trebuit să facă cerere la unitate în acest sens și să i se admită printr-o decizie a conducătorului unității și numai după aceea, dacă nu s-ar fi plătit, ar fi putut solicita instanței obligarea la plata acestuia.
De menționat că pentru anul 2007, reclamantul a solicitat sporuri pentru control financiar preventiv (fila 26), iar unitatea prin decizia nr. 11/2007 a dispus acordarea sa începând cu 01.01.2007 (fila 27).
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs ambele părți.
Recurentul reclamant a criticat sentința sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind sporul pentru control financiar preventiv.
În motivarea recursului, reclamantul susține că acordarea sporului nu constituie un drept discreționar al conducătorului unității. În mod greșit instanța de fond a apreciat că dreptul nu este prevăzut de lege în mod imperativ, ci are doar un caracter opțional și că acesta se acordă numai în urma negocierii dintre părți.
În anii 2005 și 2006, reclamantul a asigurat în mod concret activitatea de control financiar preventiv și trebuia să primească drepturile cuvenite, conform dispozițiilor art. 9 pct. 7 din OG nr. 119/1999.
Recurenta-pârâtă a criticat sentința sub aspectul modului de soluționare a cererii de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Recurenta susține că nu are nicio culpă în ceea ce privește neefectuarea de către reclamant a concediului de odihnă, că a îndeplinit toate atribuțiile legale în ceea ce privește programarea concediilor de odihnă ale salariaților, că a aprobat cererile reclamantului de efectuarea concediului, că nu l-a rechemat pe acesta din concediu și că reclamantul este cel care a încălcat Regulamentul de ordine interioară potrivit căruia este interzisă prezentarea la serviciu din inițiativa persoanei încadrate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursurile ca fiind nefondate și urmează să le respingă, pentru următoarele considerente:
Recursul formulat de recurentul reclamant este nefondat.
Potrivit art. 9 pct. 7 din OG nr. 119/1999, în redactarea în vigoare în perioada supusă analizei instanței, " prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriupot beneficiade un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar"
Redactarea permisivă a textului presupune faptul că persoanele care efectuează controlul financiar preventiv au vocația, nu dreptul pur și simplu, de a beneficia de un spor de până la 25 %, stabilit prin decizie a conducătorului unității, cum în mod corect a stabilit instanța de fond.
Sporul respectiv se acordă "pentru complexitatea muncii", aprecierea acesteia fiind lăsată de legiuitor la aprecierea conducătorului unității.
Recursul formulat de recurenta-pârâtă este de asemenea nefondat.
Criticile recurentei se întemeiază pe ideea de culpă exclusivă a salariatului pentru neefectuarea concediului de odihnă.
Or, dispozițiile art. 139 și 141 din Codul muncii, reglementează imperativ dreptul salariatului de a beneficia de concediu de odihnă. Ideea culpei salariatului pentru neefectuarea concediului de odihnă nu poate fi reținută. Pe de o parte, angajatorul are obligația de a acorda salariatului concediu de odihnă plătit pentru refacerea capacității de muncă. Pe de altă parte, ideea opțiunii salariatului pentru a presta muncă, nu înlătură dreptul său de a beneficia de compensarea în bani a concediului de odihnă, iar salariul primit în perioada în care ar fi trebuit să beneficieze de concediu de odihnă reprezintă contraprestația muncii.
Se constată astfel că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale referitoare la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Este nefondată susținerea recurentei-pârâte în sensul că nu au fost coroborate dispozițiile Codului muncii cu cele din actele normative speciale aplicabile în unitățile bugetare, respectiv OG nr. 9/2005 art. 19, OG nr. 3/2006 art. 22 și OG nr. 10/2007 art. 23. Niciunul din aceste acte normative nu conține dispoziții contrare Codului muncii, în sensul că este prevăzut expres dreptul de salariatului de a beneficia de compensare în bani a concediului de odihnă la încetarea raportului juridic de muncă.
La data formulării cererii de chemare în judecată, raportul de muncă încetase, nemaifiind posibilă efectuarea concediului de odihnă, în perioada supusă analizei instanței concediul de odihnă nu a fost efectuat, în această situație compensarea în bani a concediului de odihnă fiind obligatorie.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursurile ca fiind nefondate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să le respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și de către pârâta Unitatea Medico - Socială împotriva sentinței civile nr.6462 din 04 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
25 Iunie 2009
Red. Jud.
01.07.2009
J fd. /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Elena
