Pretentii civile. Speta. Decizia 4198/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4198

Ședința publică de la 22 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

***************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 4484/03.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru recurenta pârâtă SC SA- GRUP, lipsind intimații reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Intrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta pârâtă SC SA, solicită instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 4484 din 03 septembrie 2008, Tribunalul Gorj, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimata - membru.

S-a admis acțiunea în pretenții formulată de petenții, și, împotriva intimata - membru.

A fost obligată intimata - membru la plata către petenți a drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă, pe perioada 2005-2007, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an, drepturi actualizate la data plății.

A fost obligată intimata la câte 50 lei cheltuieli de judecată, către fiecare petent.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât, obiectul acțiunii îl constituie drepturi bănești, care se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, fiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii.

Pe fond, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată din următoarele considerente:

Deși intimata a susținut prin întâmpinare că drepturile salariale, reprezentând aprovizionarea pentru toamnă-iarnă au fost incluse în salariul de bază, nu a depus documente din care să rezulte acest fapt, sarcina probei revenind angajatorului, conform art. 267 Codul Muncii.

Conform dispozițiilor art. 176 din contractele colective de muncă la nivel de ramură pe anii 2005, 2006 și 2007, petenții sunt îndreptățiți să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, pentru fiecare an.

Chiar dacă, în contractul colectiv de muncă la nivel de societate nu s-a prevăzut acest drept, potrivit art. 241 pct.1 lit. c Codul Muncii, clauzele din contractul colectiv de muncă, la nivel de ramură de activitate, produc efecte pentru toți salariații, încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate, pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, reglementare prevăzută și de art. 11 pct. 1 lit. c din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă.

În consecință, s-a admis acțiunea, intimata a fost obligată la plata către petenți a drepturilor pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, ce vor fi actualizate la data plății și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâta SC SA, arătând că instanța, fără nici o motivare a respins excepția prescripției dreptului la acțiune considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit. c, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.

Prima de aprovizionare toamnă-iarnă are natura juridică a altor venituri conform art.42 din CCM, la nivel național nr.2895/2006 pe perioada 2007-2010.

Solicitarea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul CCM.

Sub aspectul prescripției extinctive, acțiunea se încadrează în ipoteza prevăzută la art.283 lit.e, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut la lit. a aceluiași articol.

Recurenta învederează că și pe fond acțiunea este neîntemeiată, deoarece potrivit art.168 al.3 din CCM/1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă s-a hotărât să fie introdusă în salariul de bază, și aceeași dispoziție se regăsește și în CCM/1998, menționându-se că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Această dispoziție a rămas constantă până în 2002, ultimul an în care este explicită introducerea suplimentărilor bănești în salariul de bază.

Din 2003 nu mai există această referire explicită, întrucât toate primele inclusiv aprovizionare toamnă a fost introduse în salariul de bază.

Cu privire la aceste motive nu s-a depus întâmpinare.

Curtea constată a fi fondat recursul pârâtei numai cu privire la critica privind fondul cauzei.

Este nefondată susținerea recurentei privind prescripția dreptului la acțiune în temeiul dispoz. art. 283 al.1 lit.e muncii, având în vedere natura juridică a acestor drepturi bănești -drepturi salariale așa cum rezultă din interpretarea art.154 CM care definește noțiunea de salariu și a disp.art.155 din CM care menționează componentele salariului respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri categorie din care fac parte și aceste drepturi bănești.

Din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști, C și aprovizionare toamnă este un drept de natură salarială.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din.

De altfel chiar prin CCM recurenta a denumit aceste drepturi - suplimentări salariale.

Ca urmare obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate,iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.283 alin.1 litera din CM.

Pe fond recursul este întemeiat pentru următoarele argumente:

Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.

La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.

. La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.

În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv - adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art. 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.

În acest sens și în carnetul de muncă al salariaților a fost făcută mențiunea aplicării disp.art.168 alin 3 începând cu 1.03.1998.

În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.

Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.

Pentru a concluziona că acesta suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă.

Verificarea cărților de muncă depuse în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.

Curtea constată astfel că prima instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor legale mai sus menționate, hotărârea recurată fiind afectată de cazul de modificare prev.de art.304 alin.9 pr.civilă.

Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 4484/03.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți ,.

Modifică în tot sentința civilă în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red. jud. Grefier,

3 ex. /29.06.2009.

Jud. fond..

.

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 4198/2009. Curtea de Apel Craiova