Pretentii civile. Speta. Decizia 421/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR.421/
Ședința publică din 04 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător Coinacel
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 122/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și reclamanții, -, G, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.06.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 04.06.2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale,sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.122/28.01.2008 Tribunalul Galația respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și necompetenței materiale a Tribunalului Galați.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca nefondată.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
A obligat pârâții să plătească reclamanților indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv, 5%, începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu luna martie 2007, față de nivelul din luna februarie 2007, 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, actualizate cu rata inflației la data plății și dobânda aferentă.
A obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr.7910/121/26.11.2007 reclamanții, G, au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților (1-2) la plata celor trei tranșe de creșteri salariale prevăzute de art.1 al.1 OG 10/2007, astfel: 5% începând cu 1.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006; 2 % începând cu martie 2007 față de nivelul din luna februarie 2007; cu 11 % începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 până în prezent, sume ce vor fi reactualizate cu rata inflației. Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă și obligarea pârâtului de la pct.3 să includă în bugetul anului 2007 respectiv la prima rectificare de buget de la data pronunțării sentinței acestei sume.
În motivarea cererii au arătat că drepturile de salarizare ale magistraților au fost reglementate prin nr.OUG177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347/2003, acest act normativ fiind abrogat prin nr.OG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Atât în legea precedentă prin art.41, cât și în cea în vigoare, prin art.35, s-a prevăzut în mod expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
În anul 2007 Guvernul României a reglementat aplicarea indexării salariale prin următoarele acte normative:
-Ordonanța nr.10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000;
-Ordonanța nr.6/24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
-Ordonanța nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
-Ordonanța nr.11/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
-Ordonanța nr.16/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004;
-Ordonanța nr.27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
-Legea nr.232/6.07.2007 pentru aprobarea nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în trei tranșe) pentru întreg personalul din sectorul judiciar, cu excepția judecătorilor și procurorilor de la curțile de apel, tribunale, judecătorii și de la parchetele de pe lângă acesta.
Prin urmare prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare consideră reclamanții, iar discriminarea astfel creată, constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru procurori și în încălcarea dispozițiilor legale imperative din NR.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar.
În art.2 al.1 lit.e pct.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare se prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Au susținut reclamanții că sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în al.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr.1/8.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr.135/5.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr.53/2000 - art.5 - principiul nediscriminării: În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în al.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Art.154 al.3 - la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.295. Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
În art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Acest drept este considerat prin Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și profesiei, adoptată în anul 1958 de Generală a dar și prin legislația internă, Legea nr.53/2003 stabilind în art.6 al.2 dispoziția de principiu conform căreia "tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Prin întâmpinare Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă. S-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței conform art.158 pr.civ. și art.27 al.1 OG 137/2000 competentă fiind instanța de drept comun, JUDECĂTORI: Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
Pe fondul cauzei a apreciat acțiunea ca inadmisibilă pe motiv că reclamanții nu au nici un text de lege care să justifice acordarea indexărilor. În cauză nu este vorba de vreo discriminare în sensul OUG 137/2000 pe vreunul dintre criteriile arătate de lege.
Nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale magistraților și s-au acordat personalului contractual în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici în situația în care această din urmă categorie profesională nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și a valorii de referință sectorială utilizată pentru salarizarea magistraților.
În acest sens, consideră pârâtul, apar ca vădit nefondate în condițiile în care pentru corpul magistraților legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
Potrivit Ordonanței de Guvern 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea 45/2007 valoarea de referință sectorială este indexată periodic.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Se impune soluționarea cu prioritate a excepției necompetenței materiale a instanței, excepție invocată de pârât prin întâmpinare motivat de faptul că în cauză sunt despăgubiri civile izvorâte din discriminare bazate pe disp. art.OG 137/2000.
Având în vedere că discriminarea invocată de reclamanți vizează drepturile bănești lunare ale magistraților de remunerare a muncii lor, sume ce țin strict de raportul de muncă, iar despăgubirile sunt cerute ca urmare a discriminării prin greșita calculare a salariului Tribunalul a apreciat că litigiul este de competența secției litigii de muncă din cadrul Tribunalului Galați.
Cu privire la cealaltă excepție invocată, inadmisibilitatea acțiunii Tribunalul a apreciat că o acțiune nu devine inadmisibilă pe motiv că nu există un text de lege care să o justifice, eventual ea poate fi nefondată. Inadmisibilitatea ar trebui să fixeze o condiție specială cerută de lege care să anihileze cercetarea pe fond a cererii de chemare în judecată.
În susținerea acestei excepții pârâtul nu a invocat o asemenea condiție, ci a arătat practic că reclamanții cer despăgubiri fără a se întemeia pe un text de lege, deci că e nefondată.
Față de excepția invocată din oficiu de instanța de judecată, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și Economiei,Tribunalul a apreciat că acesta nu are nici un raport de muncă cu reclamanții iar pe de altă parte nu poate fi vorba de opozabilitatea acestei hotărâri față de acest pârât.
Pe de altă parte a fost respinsă acțiunea față de acest pârât, Ministerul Finanțelor neputând fi obligat de o instanță de judecată în ce parte sau domeniu să-și aloce banii.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, aceasta a fost respinsă ca fiind nefondată, motivat de faptul că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de muncă.
Reclamanții au cerut ca și veniturile (îndemnizațiile) lor să fie indexate conform indiciilor de majorare pentru acoperirea inflației, majorări de care au beneficiat toți salariații din sectorul bugetar.
Pârâții au susținut că veniturile magistraților au fost deja indexate prin indexarea permanentă a valorii de referință sectorială (așa cum prevede legea respectiv OG 27/2006 aprobată prin legea 45/2007).
Prin urmare toți salariații din sectorul bugetar pentru nediminuarea salariilor ca urmare a inflației au beneficiat de majorări ale veniturilor nete cu excepția magistraților unde se pretinde că există o lege specială.
Pentru a se vedea dacă există o discriminare în sensul art.2 OUG 137/2000 trebuie analizate condițiile legii în acest sens. Pentru a vedea sfera persoanelor cărora li se aplică sau nu o dispoziție legală trebuie identificat criteriul. În cazul de față criteriul avut în vedere de lege (lege ce îi exceptează pe magistrați) este inflația. Acest raționament a fost avut în vedere deoarece în chiar titlul ordonanței se menționează clar pentru nediminuarea salariilor ca urmare a inflației.
Dacă criteriul este inflația înseamnă că sfera persoanelor cărora li se aplică reglementarea sunt cei din sectorul bugetar, cei remunerați de stat, fără a avea importanță dacă aceștia sunt sau nu magistrați și asta deoarece inflația atinge orice categorie de personal, magistrat sau nu.
Prin urmare legiuitorul prin OUG 10/2007 a încercat să protejeze cetățenii de inflație, dar pe magistrați i-a exceptat. Să încercăm să înțelegem ce a justificat această exceptare și dacă aceasta a fost justificată de scop legitim și măsura este necesară și adecvată.
Atât timp cât criteriul reglementării, rațiunea ordonanței este doar inflația, exceptarea magistraților nu este justificată. Legiuitorul nu diferențiază că anumite venituri mici înțelege să le protejeze, și nici nu indică vreun alt criteriu în ordonanțele de actualizare a veniturilor bugetarilor.
Nu există vreo reglementare juridică specială care să indexeze veniturile magistraților și ca o consecință logică aceștia să fie exceptați de la aplicarea disp. OG10/2007. Ultima indexare a veniturilor magistraților ce a avut în vedere inflația a fost în 1.09.2006 pe anul 2007 nebeneficiind de nici o reactualizare funcție de inflație, în timp ce toate celelalte categorii de bugetari au beneficiat pentru anul 2007 de 3 reactualizări ale veniturilor lor.
Astfel, atât timp cât toți cetățenii au beneficiat de indexare pentru acoperirea inflației exceptarea magistraților de la majorarea prev. de OG10/2007 apare ca o chestiune discriminatorie ce se impune a fi reparată. Repararea înseamnă înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare adică acordarea celor 3 indexări acordate conform OG10/2007 altor categorii decât magistrații.
Față de cele arătate în baza art.2 OG137/2000 a fost admisă acțiunea în raport cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
Ca o consecință a admiterii acțiunii și pentru repunerea părților în situația anterioară faptei de discriminare, acest drept să fie trecut și în carnetul de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele prev.de art.304 pct.3,4 și 9 Cod procedură civilă.
1) Hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe prev.de art.27 al.2 din OUG nr.27/2006,respectiv Judecătoria Galați.
2) Instanța de fond dispus în mod nelegal plata și în continuare a majorărilor salariale de 5%,2 % și 11%,adăugând la legea specială de salarizare a magistraților,deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
3) Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea acestor drepturi salariale reclamanților procurori,aceasta a adăugat la legea specială de salarizare magistraților în considerarea faptului că au fost discriminați prin prevederile OG nr.10/2007, nr.16/2007 și nr.6/2007.
4) Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
5) În mod nelegal instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a întrucât această obligație de garanție există în temeiul art.131 pct.1 din Legea 304/2004 republicată și art.19 din Legea 500/2002.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele în conf.cu disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la soluția respingerii necompetenței materiale ca nefondată,apreciem că este corect punctul de vedere exprimat de către prima instanță.
Astfel,deși potrivit art.21 al.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Atunci când legea a prevăzut cu titlu special competența unei anumite instanțe judecătorești, asemenea prevederi se impun a fi respectate având caracter imperativ,de ordine publică.
Prin disp.art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă,se prevede în mod expres competența tribunalului dea soluționa în primă instanță conflictele de muncă,cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
În temeiul legii speciale reprezintă conflicte de muncă,conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la interesele cu caracter profesional,social și economic,ori la raporturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă (art.3 al.1 din Legea 188/1999).
Avându-se în vedere obiectul acțiunii vizând drepturi salariale cuvenite urmare a desfășurării de raporturi de muncă între părți, este evident că litigiul intervenit are caracterul unui conflict de muncă și atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului,în conf. cu prevederea sus amintită.
În consecință nu putem reține criticile recurate cu privire la soluționarea excepției necompetenței materiale față de considerentele arătate mai sus și văzând disp.legale invocate.
Asupra fondului cauzei, de asemeni, considerăm că în mod corect s-a pronunțat prima instanță în sensul admiterii acțiunii și acordării drepturilor bănești reprezentând majorări salariale.
Astfel, printr-o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. l 1/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca in fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio- profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.l din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.l din G Nr.l0/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.l0/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr.l0/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.l din G nr.l0/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.l din G nr.l 1/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.l din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pet.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.l pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 -32 din Legea nr.24/2000 si potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca si numitor comun, în esență, fundamental necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui preturilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum si tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
In nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale in mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, in mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
In concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: eel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și eel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cat nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Intr-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânse de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamental stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fară absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai in salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și in sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare in domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale,intimații sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, intimații sunt discriminați în sensul art.2 alin.1- 3, art.6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. din nr.OG 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a intimaților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fară nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fară discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate in special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfacătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfacătoare.
Prin art.2 al.l G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.l, față de alte persoane, în afară cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a facut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fund absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată m raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universal ăa D repturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pet.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii,dispoziții legale în baza cărora instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaților instanța de fond a aplicat doar prin analogie,procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007,întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri,iar pe de altă parte,art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile. In acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori in plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Astfel motivele de recurs formulate de recurentă nu pot fi reținute ca întemeiate iar acțiunea promovată de reclamanți este fondată,nefiind incidente disp.art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Și în ceea ce privește modalitatea de actualizare a prejudiciilor cauzate reclamanților, instanța de fond a avut în vedere repararea lor integrală și cum s-a solicitat prin raportare la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor astfel declarate.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamanților și în același timp,nu este contrară legii,fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze conf.disp.art.161 al.4 din Codul muncii.
Astfel,pe lângă dobânda legală ca daună moratorie creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorată inflației,după ce aceasta a ajuns la scadență.
Valoarea acestuia din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării,în consecință și acest motiv de recurs fiind neîntemeiat.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În consecință,față de toate considerentele expuse mai sus,se apreciază că nu sunt incidente motivele de recurs prev.de art.304 pct.4,7 și 9 Cod procedură civilă invocate de recurentă și față de aceste incidente în baza disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B împotriva sentinței civile nr. 122/28.01.2008 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04 Iunie 2008.
Președinte, Judecător, Ptr.JUDECĂTOR 1: Benone Fuică
aflat în
conf.art.261 al.2
Semnează VicePREȘEDINTE: Benone Fuică
Grefier,
dec.jud./17.06.2008
Tehnored./2 ex./10.07.2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
