Pretentii civile. Speta. Decizia 423/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 423/
Ședința publică din 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, precum și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin împotriva sentinței civile nr.120/24.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2008, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22 aprilie 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 120/2007 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanta legala a Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune privind pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-24.09.2004, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, și, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
A obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească fiecărui reclamant menționat mai sus diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu data de 25.09.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
A respins pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-.24.09.2004 ca fiind prescrise.
A respins celelalte pretenții ale reclamanților mai sus menționați ca fiind neîntemeiate.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
A obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească fiecărui reclamant menționat mai sus diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara după cum urmează: - în perioadele 25.09.2004-7.11.2005 și 23.07.2007-24.01.2008, - în perioada 13.06.2005-24.01.2008, - - în perioada 13.06.2005-24.01.2008, - în perioada 25.09.2004-27.01.2008 și 1.10.2007-24.01.2008, - în perioada 1.07.2006-01.10.2007, - - în perioada 23.12.2004-24.01.2008, - în perioada 25.09.2004-1.08.2005, - în perioada 25.09.2004-1.09.2005, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
A respins pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-24.09.2004 ca fiind prescrise.
A respins celelalte pretenții ale reclamanților mai sus menționați ca fiind neîntemeiate.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții, -, -, -, -, -, și au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Brașov, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind "un bun" în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică,
Securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamantului privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, și care au fost caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, în condiții de calitate și eficiență sporite.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților, sens în care a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV să calculeze și să achite reclamanților, -, -, -, diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 25.09.2004-24.01.2008.
Cât privește pe reclamanții, -, -, instanța a avut în vedere mențiunile din carnetele de muncă ale acestora, obligând pârâții la plata sporului doar în perioadele cât reclamanții au prestat activitate în cadrul instanței, cu excluderea perioadelor când raportul de muncă al acestora a fost suspendat sau când au fost angajații altor instituții.
Astfel, instanța a obligat pârâții să calculeze și să plătească fiecărui reclamant menționat mai sus diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara după cum urmează: - în perioadele 25.09.2004-7.11.2005 și 23.07.2007-24.01.2008, - în perioada 13.06.2005-24.01.2008, - - în perioada 13.06.2005-24.01.2008, - în perioada 25.09.2004-27.01.2008 și 1.10.2007-24.01.2008, - în perioada 1.07.2006-01.10.2007, - - în perioada 23.12.2004-24.01.2008, - în perioada 25.09.2004-1.08.2005, - în perioada 25.09.2004-1.09.2005.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Instanța a respins solicitarea reclamanților de a se acorda acest spor și în continuare pentru viitor întrucât, diferențele de drepturi de natură salarială sunt acordate cu titlu de despăgubiri și de aceea ele au un caracter limitat în timp.
In condițiile în care nu se intervine la nivel legislativ pentru acordarea acestui spor, reclamanții au dreptul la acțiune ulterioară în despăgubiri.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Cât privește pe reclamanții, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă aceștia au calitatea de agent procedural, șofer și aprod, nefăcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, potrivit art.3 din legea 567/2004.
Prin urmare aceștia nu pot beneficia de dispozițiile art.47 din Legea 50/1997.
Pentru considerentele expuse acțiunea promovată de acești reclamanți a fost respinsă.
Cu privire la petitul doi din acțiune, respectiv plata sporului de confidențialitate în procent de 15% instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți - art.3 din Legea 444/2006,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază".
Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă, prin dispozițiile art.15 din OG 6/2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.
Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații și personalul auxiliar nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.
Astfel, potrivit practicii CEDO diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Tribunalul a mai reținut că raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României potrivit cărora,cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că, prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce privește recursul declarat de recurenta, sentința este criticată, pentru faptul că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reclamanta de mai bine de doi ani nu își mai desfășoară activitatea în cadrul instanței, ca agent procedural, ci este încadrată ca arhivar registrator, și în consecință acțiunea formulată este admisibilă.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 25.09.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de APEL BRAȘOV, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul Judecătoriei Brașov, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acesteia.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că "prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă a culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul reclamantei este întemeiat urmând a fi admis, iar restul recursurilor sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale iar reclamanta are calitatea de magistrat în cadrul acestei instituții. Ca angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prin urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, se reține din copia carnetului de muncă faptul că aceasta începând cu luna ianuarie 2006 fost încadrată pe post de grefier arhivar, motiv pentru care pretențiile formulate sunt întemeiate, iar sentința primei instanțe va fi modificată în parte în sensul celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.120/2008 a Tribunalului Brașov.
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.120/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că, admite acțiunea formulată de reclamanta și obligă pârâții la plata drepturilor salariale, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 1.04.2006, până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței atacate.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 22 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie separată
în sensul admiterii în parte a recursurilor formulate de pârâți și respingerii pretențiilor reclamanților constând în plata dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii.
Judecător,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi admite în parte recursurile pârâților și respinsă acțiunea reclamanților prin care se solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.
În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088 Cod civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanții nu au făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.
Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.
Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003 ) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.
Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.
Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 Cod civil având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor (în afară de acte juridice) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.
În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.
De asemenea faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind " acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.
O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă
Judecător,
- -
Red.op.maj.: NG/6.05.2008
Red.Op.sep.: CȘ/6.05.2008
Dact: MD/12.05.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
