Pretentii civile. Speta. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 43
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, domiciliată în comuna, sat nr.18, -.3,.A,.3, județul P, G, domiciliat în comuna, sat nr.241, județul P și de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 432 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Prahova, lipsind recurenții-reclamanți și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt motivate în termen și scutite de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii cu privire la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă și menținerea soluției referitor la cota de participare la profit, sens în care depune concluzii scrise.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții și G au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 3157 lei către fiecare reprezentând suplimente salariale datorate și neplătite de pârâtă respectiv sume alocate aprovizionării toamna - iarnă în luna octombrie în anii 2005, 2006 și 2007 actualizate conform indicelui de inflație începând cu data scadenței până la plata efectivă și a dobânzii legale aferente calculată în baza art.3 din OG nr. 9/2000 sume datorate în baza art. 176 din CCM la nivelul ramurii energiei electrice, termica, petrol și gaze ce este afiliată la încheiat în 2005, 2006, 2007.
Au mai solicitat reclamanții și cota parte din profit pentru anii 2005-2007.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin contractul individual de muncă pârâta s-a obligat să acorde salariatului drepturile ce decurg din acest contract în baza CCM la nivel de ramura energie electrică termică petrol și gaze pe anul 2005 potrivit acestui contract s-a prevăzut la art. 176 alin.l și 2 suplimentarea drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixa în cuantum de un salariu minim pe ramura și deși disp. art. 11 din 130/1996 prevăd că aceste clauze ale contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații pârâta nu a achitat drepturile salariale cuvenite pentru perioada de aprovizionare toamna - iarna 2005.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu acte și expertiza de specialitate
Pârâta formulat întâmpinare prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținând că termenul de prescripție este de 6 luni și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar reclamantele nu au calitatea procesuală activă deoarece acestea își precizează creanța pretinsa prin invocarea art. 176 din CCM.
Pe fondul cauzei pârâta solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă - iarnă nu se datorează conform alin. 1 si 2 al art. 176 din CCM pe ramura, deoarece a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr.432 din data de 16 februarie 2009 Tribunalul Prahovaa respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active reclamantelor invocate de pârâta prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamna - iarna conform art. 176 din CCM la nivel de ramura pentru perioada 2005-2008 calculate la nivelul salariului minim pe ramură din fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
Totodată, a fost respins capătul de cerere privind acordarea unei cote de profit pentru perioada 2005-2007, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de pârâta s-a privit ca fiind neîntemeiata, deoarece acțiunea a fost formulată la data de 28.10.2008 în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. din Codul muncii, pentru plata unor drepturi salariale nefiind aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de alin. 1 din același text de lege.
Ca urmare în baza art. 137 Cod pr. civilă, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată, ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților s- constatat că este neîntemeiată întrucât reclamanții au calitatea de angajați ai societății pârâte, calitate în care pot promova acțiune, decurgând din prevederile contractului colectiv pe ramură, energie, termică, petrol și gaze, considerente față de care în baza art. 137 Cod pr. civilă a respinge si aceasta excepție.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că acțiunea este întemeiată potrivit considerentelor ce urmează:
Reclamanții sunt angajații pârâtei, iar prin dispozițiile contractului colectiv la nivel de ramură pe anii 2005-2007 s-a stipulat plata unor suplimente salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, dar reclamanții nu au primit aceste drepturi cu toate că dispozițiile sunt obligatorii la nivelele inferioare.
Față de cele ce preced, tribunalul admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramura pentru perioada 2005-2008 calculate la nivelul salariului minim pe ramură din fiecare an sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
Cât privește capătul de cerere privind acordarea unei cote de profit pentru perioada 2005-2007, tribunalul l- respins ca neîntemeiat, întrucât art.139 din M instituie numai o vocație și nu un drept cert al salariatului, iar pentru a se naște acest drept era necesar o negociere prealabilă a sindicatului cu reprezentanții societății.
Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2009, reclamanții și G, în contradictoriu cu pârâta SC SA B au solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună completarea sentinței nr. 432/2009 a Tribunalului Prahova, în sensul pronunțării privind cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedită cu chitanța de plată a onorariului de avocat, atașată concluziilor scrise.
În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului nr- al Tribunalului Prahova.
După analizarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1413 din 16 iulie 2009 Tribunalul Prahovaa admis cererea și a dispus completarea sentinței civile nr. 432/2009 a Tribunalului Prahova, în sensul că a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de câte 250 lei pentru fiecare reclamant, onorariu redus față de dispozițiile art. 276.proc.civ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 432/16.02.2009 a Tribunalului Prahovaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei, aceasta din urmă fiind obligată să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă iarnă pentru perioada 2005-2008.
Totodată, a fost respins capătul de cerere privind acordarea unei cote de profit, ca neîntemeiat.
Așa cum reiese din acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, solicitare reiterată în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar și însoțite de chitanța privind achitarea onorariului de avocat.
Instanța a omis să se pronunțe și asupra acestei solicitări a reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 2812.proc.civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Instanța a constatat astfel că este întemeiată cererea reclamanților, și s- dispus completarea sentinței, în sensul că a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de câte 250 lei pentru fiecare reclamant, onorariu redus față de dispozițiile art. 276.proc.civ. potrivit căruia când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța a apreciat în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și G și pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au arătat recurenții, în esență, că în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata unei cote de profit, aceasta este legală și temeinică, deoarece acest drept este clar reglementat de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nu poate fi pusă în discuție existența lui.
Or, în situația în care negocierea nu a avut loc, deoarece nici sindicatele, nici patronatul nu au luat o astfel de inițiativă nu se poate considera că dreptul salariaților la cota de profit nu ar mai exista, iar invocarea propriei culpe de către pârâtă nu poate fi reținută.
Mai mult decât atât, au mai precizat recurenții că dreptul salariaților la participarea cotei din profit s-a născut din legea părților, respectiv contractele colective de muncă la nivel național și pe unitate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suplimentarea salarială de aprovizionare toamnă-iarnă, au arătat că prima instanță în mod greșit a acordat acest drept într-un cuantum diminuat și nu așa cum prevede art. 176 alin. 1, 2 din.
În cuprinsul motivelor de recurs formulat de către pârâta recurentă, se arată faptul că din modul în care este redactată sentința recurată nu se poate determina dacă legea - în speță contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii a fost sau nu corect aplicată, de vreme ce instanța se limitează doar la invocarea art.176 alin.1 si 2 al ramura ignorând voit celelalte aliniate ale articolului menționat.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 Cod pr.civ, pârâta SC SA a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr. 2328/1997, nr. 2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Recurenții-reclamanți au formulat și depus întâmpinare.
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civ. constată și reține următoarele:
Reclamanții - recurenți sunt salariați ai societății pârâte SC SA B, Sucursala -astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă anexate acțiunii.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (filele 185-186 dosar fond).
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea că, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Societatea intimată a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților-intimați rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
Cererea reclamanților privind acordarea cotei de participare la profit este însă neîntemeiată, și aceasta pentru că, prin modul de redactare al textului art.139 din CCM rezultă că părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaților să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată nu numai prin prisma disp. art. 139 din CM ci și legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.
Sub acest aspect se face precizarea că în urma modificărilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 161/2003 vocația salariaților de a primi o cotă parte din profitul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea o atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este AGA.
Trebuie înțeles sub acest aspect că anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, mai precis între administrația recurentei și sindicatul reprezentativ trebuie să existe o hotărâre a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaților și numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 din CCM.
Cum o astfel de hotărâre nu există caracterul de vocație al dreptului pretins prin acțiune devine evident.
De asemenea, așa cum s-a reținut mai sus cuantumul sumelor care eventual ar trebui acordate salariaților nu este determinat și nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale, iar aplicarea în speță a OG nr.64/2001 este greșită, deoarece acest act normativ se referă în mod exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, el nefiind aplicabil în domeniul economiei private.
Pentru aceste considerente, Curtea privește recursul reclamanților ca nefundat urmând că îl respingă conform disp.art. 312 alin.1 și 2 Cod pr.civilă, iar recursul pârâtei îl apreciază ca fondat, urmând ca în conformitate cu disp.art. 312 alin.1, 2, 3 Cod pr.civilă să îl admită sens în care va modifica în parte sentința și va exonera pârâta de la plata suplimentării salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă, acțiunea nefiind întemeiată nici sub acest aspect, precum și de la plata cheltuielilor de judecată. Se va menține în rest sentința recurată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliată în comuna, sat nr.18, -.3,.A,.3, județul P, G, domiciliat în comuna, sat nr.241, județul P, împotriva sentinței civile nr. 432 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 432 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că exonerează pârâta și de plata primei aprovizionare toamnă-iarnă și actualizarea cu indicele de inflație.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /SȘ
6 ex./12.02.2010
f- Tribunalul Prahova
Judecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
