Pretentii civile. Speta. Decizia 442/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 442
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, B, G, a, împotriva Sentinței Civile nr. 1030/2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți, avocat, lipsă fiind intimații Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimații au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin registratura instanței, câte un exemplar de pe acestea fiind comunicat reprezentantului recurenților, care, la rândul său, depune la dosar împuternicire avocațială nr. 82/09.03.2009, precum și copia Deciziei Civile nr. 68/13.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, pentru a evidenția precedentul judiciar. Totodată învederează că nu solicită amânarea judecății pentru a lua cunoștință de poziția procesuală a pârâtului.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată încheiată cercetarea judecătorească si acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului,modificarea sentinței civile pronunțate, în sensul admiterii acțiunii reclamanților așa cum a fost formulată in primul ciclu procesual, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr. 1030/2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamanților, B, G, a, promovată în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâților la plata sporului de stabilitate și a celui de risc și suprasolicitare neuropsihică,retroactiv,pentru perioada 01.11.2000-30.06.2008, reactualizate cu rata inflației,începând cu data la care trebuia plătită suma și până la data executării efective a obligației.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul,depășind excepțiile dirimante ridicate de pârâți prin întâmpinările depuse in dosarul de fond, privind lipsa calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a necompetentei materiale a Tribunalului Arad,precum și pe cea a prescripției parțiale a dreptului la acțiune in sens material al reclamanților,Tribunalul a observat că autorii cererii au calitatea de controlori financiari in cadrul Curții de Conturi și că ei au invocat discriminarea prin neacordarea drepturilor salariale solicitate prin acțiune,raportându- se la sistemul de salarizare al magistraților instituit prin OUG nr. 177/2002 și OUG nr. 27/2006.
In continuare,Tribunalul a reținut in justificarea soluției de respingere a acțiunii, că prin Decizia nr. 821/2008,referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1,2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OUG nr. 137/2000, Curtea Constituțională a statuat că aceste norme sunt neconstituționale,in măsura in care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască, cu norme create pe cale judiciară, ori cu prevederi cuprinse in alte acte normative aplicabile altor categorii de salariați.
Instanța de fond a considerat că nu poate face abstracție de faptul că legiuitorul a abrogat expres prin art. 6 din OUG nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi dispozițiile privind acordarea sporurilor dobândite anterior prin legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea personalului Curții de Conturi.
Urmare a respingerii acțiunii principale,in sensul nerecunoașterii și neacordării drepturilor salariale cerute de reclamanți, a fost respinsă ca lipsită de obiect cererea de chemare in garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi,referitoare la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la asigurarea fondurilor salariale necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți in cazul admiterii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal reclamanții, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 20.02.2009, solicitând modificarea sentinței supusă reformării,in sensul admiterii acțiunii lor așa cum a fost formulată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților,care,in opinia lor s-ar încadra in sfera prevederilor art. 304 pct.9 /pr.civ., autorii recursului au susținut că sporurile pe care ei le-au solicitat prin cererea de chemare in judecată au fost introduse prin Legea nr. 104/1999 și nu de către Legea nr. 50/1995,așa cum greșit au reținut judecătorii fondului, iar OUG nr. 160/2000 abrogă doar prevederile privind salarizarea personalului care ocupă funcții de specialitate specifice Curții de Conturi avute in vedere prin Legea nr. 50/1995 și nu normele referitoare la sporuri cuprinse in alte acte normative.
Totodată, recurenții invocă Decizia nr. 36/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s- constatat faptul că OUG nr. 160/2000 a fost adoptată cu nerespectarea de către Guvern, art. 292 și 293 nal egii prin care era abilitat să emită ordonanțe, prevederile art. 16 alin.1 din Constituția României, art. 292 și 293 din Codul Muncii, precum și cele ale art. 4 din Carta Socială Europeană.
În privința prescripției parțiale a dreptului la acțiune in sens material,invocată prin întâmpinare de pârâți,recurenții susțin că dreptul lor la acțiune s-a născut la momentul pronunțării Deciziei XXXVI din 7 mai 2007 și a Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 ale Înaltei Curți de Casația și Justiție,așa încât excepția in discuție nu este întemeiată.
Poziția procesuală a intimaților Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin a Județului Aaf ost exprimată prin întâmpinările depuse prin serviciul registratură al instanței in data de 09.03.2009, respectiv 10.03.2009, prin care,reiterând excepțiile și apărările de fond invocate in primul ciclu procesual, aceștia au solicitat respingerea recursului reclamanților,ca neîntemeiat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul reclamanților,prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 in.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ., Curtea reține că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente.
Dreptul reclamanților,ce au calitatea de controlori financiari in cadrul Curții de Conturi a României la acordarea sporului de stabilitate, precum și a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică a fost recunoscut inițial prin art. 56 alin2 Legea nr. 50/1996,in varianta sa republicată prin OG nr.7/1997,aprobată prin Legea nr. 104/1999, ce avea următorul conținut. controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate, în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Așa cum corect învederează pârâta Curtea de Conturi a României in conținutul întâmpinării depusă in recurs, art. 56 alin.2 al Legii nr. 50/1996 83/2000 a fost din nou modificat prin OG nr. 83/2000 care, deși nu conținea nici o dispoziție de abrogare a vechii prevederi,nu a mai prevăzut dreptul reclamanților la sporurile in discuție,alin. ultim al art. 56 in noua reglementare dispunând insă că ndemnizațiile judecătorilor financiari, procurorilor financiari, judecătorilor financiari inspectori, procurorilor financiari inspectori și magistraților-asistenți, stabilite potrivit alin. (1) - (3), sunt unica formă de salarizare a acestora.
O abrogare expresă a drepturilor salariale solicitate prin acțiune de către reclamanți a avut loc abia prin normele OUG nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi,care,in al său art. 6 dispune căpe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente, prevăzute în Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.
Ori,este adevărat că prin Decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007 pe care reclamanții o invocă in conținutul cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție,având de soluționat un recurs in interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, privind dreptul la sporul de vechime a conchis că tabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă. Insă dezlegările date de instanța supremă pe această cale nu îngăduie concluzia că interpretarea Înaltei Curți s-ar putea extinde și asupra dreptului la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică, precum și la sporul de stabilitate al reclamanților.
Curtea constată că,pe de-o parte,drepturile salariale solicitate in cauză nu fac parte din categoria unor sporuri cu caracter general,recunoscute in legislația muncii pentru toate categoriile de salariați,cum este cazul sporului de vechime,ci ele sunt intim legate de exercitarea funcției de controlor financiar. De aceea,nu se poate pretinde că abrogarea expresă prin art. 6 din OUG nr. 160/2000 a prevederilor Legii nr.50/1996 care prevedeau aceste sporuri ar fi fără efecte juridice, așa cum instanța supremă a conchis in privința dreptului cu caracter personal constând in sporul de vechime.
Pe de altă parte,Curtea nu identifică in conținutul deciziei de soluționare a recursului in interesul legii amintită vreo interpretare prin care să se considere că OUG nr. 160/2000 ar fi fost adoptată cu nerespectarea de către guvern a vreunei legi prin care era abilitat să emită ordonanțe, așa cum in mod neîntemeiat se susține in conținutul cererii de recurs. De altfel, aceasta este o problemă ce vizează constituționalitatea ordonanței, din perspectiva art. 147 alin. (1) din Constituția României și,de vreme ce controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, cum este cazul in speță, sunt atribuții ce revin exclusiv Curții Constituționale conform art. 147 alin. (1) și art. 126 alin. (1) din Constituție, aceste chestiuni exced controlului judiciar de drept comun.
Considerentele de fapt și de drept de mai sus permit a se concluziona că prevederile art. 56 din Legea nr. 50/1996 cu privire la sporul de stabilitate și cel de suprasolicitare neuropsihică au fost abrogate expres prin OUG nr.160/2000,ceea ce înseamnă că reclamanții nu le mai pot pretinde cu succes pentru simplul motiv că ele nu mai sunt prevăzute de lege.
In fine,urtea mai reține că reclamanții nu pot pretinde că au fost discriminați prin raportare la magistrați,care beneficiază de drepturile salariale reprezentând sporul de stabilitate și cel de stres și suprasolicitare neuropsihică,de vreme ce cele două categorii de salariați nu se află in situații comparabile și,cu atât mai puțin identice. Astfel,in afara faptului că in trecut salarizarea celor două categorii profesionale a fost reglementată prin același act normativ, intre controlorii financiari ai Curții de Conturi și magistrații din sistemul autorității judecătorești există deosebiri esențiale legate de condițiile de acces in profesie,de importanța și complexitatea atribuțiilor și responsabilităților cu care aceștia sun însărcinați, precum și de interdicțiile și incompatibilitățile pe care sunt obligați să le respecte etc. De aceea, reglementarea unui sistem diferențiat de salarizare este justificat și nu poate fi considerat discriminatoriu in înțelesul dat de prevederile art.27 alin.1 din OUG nr. 137/2000.
In contextul celor expuse, considerând că nu se impune a se mai analiza temeinicia argumentelor invocate de recurenți in privința prescripției dreptului la acțiune in sens material,pentru că acestea nu vin decât să susțină soluția instanței de fond asupra excepției ridicată de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 312 alin.1 /pr.civ.,sens in care va respinge recursul reclamanților,cu consecința evidentă a menținerii sentinței atacată,considerată a fi legală și temeinică.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 1030/2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Fără cheltuieli de judecată in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 09.04. 2009
Tehnored.09.04. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean
