Pretentii civile. Speta. Decizia 4438/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1137/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4438/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiCurtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cîmpotriva sentinței civile nr.1453 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (1716/C/2008), în contradictoriu cu intimații, G, G,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurențiiCurtea de Conturi a României,prin consilier juridic în baza delegației nr.2138 din 22.05.2009 depusă la dosar-fila 122și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C,prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 123, lipsind intimații, G, G,.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta Curtea de Conturi a României, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită a se lua act de faptul că nu mai insistă în soluționarea capătului de cerere privind suspendarea executării sentinței civile nr.1453 din 15.10.2008, pronunțată de instanța de fond și împotriva căreia s-a promovat prezenta cale de atac.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererilor de recurs deduse judecății.
Recurenta Curtea de Conturi a României, prin consilier juridic, având cuvântul în susținerea recursului său, solicită a se observa că acesta este întemeiat pe dispozițiile art.3041cod proc. civilă și art.304 pct.9 cod proc. civilă, în sensul că potrivit dispozițiilor art.157 alin.2 din Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Astfel, actele normative de salarizare, respectiv, OUG nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.233/2006, OG nr.27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007 și OG nr.14/2008, nu conțin nicio dispoziție legală pentru ca intimații să beneficieze de sporul de indemnizație lunară în procent de 75%.
Cu privire la capătul de cerere referitor la discriminare, solicită a se avea în vedere dispozițiile deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională prin care se stipulează că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate și că legiuitorul este îndreptățit în considerarea unor situații deosebite să adopte prin legi speciale, reglementări diferite pentru anumite categorii socio-profesionale, iar tratamentul juridic diferit, instituit pentru anumite categorii, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări, în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituția României, ci se justifică prin situația diferită în care se află acele categorii de persoane.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii privind obligarea Curții de Conturi la plata sporului de indemnizație lunară în procent de 75%.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, prin consilier juridic, având cuvântul în susținerea recursului său, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții.
Recurenta Curtea de Conturi a României, prin consilier juridic, având cuvântul în combaterea recursului declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, solicită respingerea acestuia ca nefondat în raport de calitatea procesuală a acestuia de chemat în garanție.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, prin consilier juridic, având cuvântul în combaterea recursului declarat de recurenta Curtea de Conturi a României, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1453/15.10.2008, pronunțată în dosarul nr- (1716/C/2008), Tribunalul Călărași - Secția Civilă, cu opinia separată a unuia dintre asistenții judiciari, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 09.03.2005 - 15.06.2005, invocată din oficiu; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, G, G și împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României; obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de 75% procent aplicat la nivelul retribuției de bază începând cu data de 16.06.2005 și până la zi, în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; admis cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi către pârâta Curtea de Conturi a României și a respins acțiunea reclamanților pentru perioada 09.03.2005 - 15.06.2005 și capătul de cerere privind plata sporului de vechime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamanții au calitatea de controlori financiari la Camera de Conturi a județului
Prin Legea nr. 200/2005 de aprobare a nr.OUG22/2005 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi pe lângă această instituție a fost înființată Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare.
Reclamanții, a constatat prima instanță, deși ocupă aceleași funcții ca și controlorii de la Autoritatea de Audit și își desfășoară activitatea în cadrul aceleași instituții, iar reglementările legale sunt aceleași, sunt privați de acordarea indemnizației de 75% prevăzută de nr.HG 170/9 martie 2005, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare cât timp specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari necesită aceeași pregătire, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Instanța de fond a mai reținut că aplicabilitatea directă a dreptului comunitar înseamnă o aplicare deplină, justă și uniformă și în același timp obligatorie, a reglementărilor sale în toate statele membre, începând cu data intrării în vigoare, astfel că instanțele judecătorești naționale, au obligația aplicării dreptului comunitar prin asigurarea reală a efectului direct și deplin.
Dreptul material solicitat de către fiecare reclamant s-a născut din lege (HG nr. 170/9 martie 2005, Legea nr. 490/2004) și atribuie acestora prerogativa exclusivă în virtutea căreia să solicite subiecților pasivi, toți având legitimitate procesuală pasivă, virarea, respectiv plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite.
În primul rând, prin prisma obiectului și a cauzei juridice a cererilor reclamanților din prezenta acțiune, între auditori și controlori (aparținând toți aceleași categorii) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o funcție similară, cu atribuții similare.
Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similară dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situație comparabilă cu auditorii sub aspectul exercitării atribuțiilor și incompatibilităților aferente funcției, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de auditori, prin refuzul acordării indemnizației de 75%.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
Prin urmare, a stabilit prima instanță, prin neacordarea acestei indemnizații (majorări), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului.
A mai reținut instanța de fond că, în cauză, criteriul după care s-a făcut distincția este un criteriu de diferențiere injust și discriminatoriu respectiv doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, prima instanță a admis-o cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor are printre sarcinile ce rezultă din legea sa de organizare și funcționare și pe aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și pârâta în speță, sumele necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, fie prevăzute prin bugetele anuale, fie prin rectificările de buget. Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din HG nr. 208/2005 și ale art. 3 din HG nr. 286/2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, în baza mandatului nr. 88876/16.07.2008, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltare motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, recurenta Curtea de Conturi a României a arătat, în esență, următoarele:
Potrivit art. 157 alin. (2) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare: "Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege."
Ca atare, reglementarea criteriilor de determinare a indemnizațiilor sau a salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor, adaosurilor și a primelor Ia indemnizațiile și salariile de bază constituie un atribut exclusiv al legiuitorului, singurul care poate stabili în ce măsură anumite sporuri sau adaosuri se acordă unor categorii de salariați.
În perioada 2005-2008, indemnizațiile controlorilor financiari, angajați ai pârâtei au fost reglementate de o serie de acte normative speciale: nr.OUG 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.233/2006, nr.OG27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007 și nr.OG 14/2008.
Aceste acte normative nu recunosc controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României dreptul Ia majorarea de 75% a indemnizației lunare.
II. Legea recunoaște, în mod exclusiv și limitativ, personalului Autorității de Audit dreptul la aplicarea prevederilor Legii nr. 490/2004 în ceea ce privește acordarea majorării Ia indemnizația lunară prevăzută de aceste acte normative, ținând seama de atribuțiile specifice ce sunt exercitate de angajații acestui organism, astfel cum sunt acestea stabilite prin art. 141din Legea nr.200/2005.
III. Prin Deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008 și nr.1325 din 4 decembrie 2008, definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art.2 aIin. (1)-(3) și art.27 alin.(1) din nr.OG 37/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
IV. Prin Hotărârea nr.381/11.03.2008, pronunțată în dosarul nr.703/2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitatea sa de expert în materie și instituție abilitată și învestită să pună în aplicare legislația antidiscriminare pe teritoriul României, a hotărât că neacordarea sporului de 75% la indemnizația lunară a controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României față de controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit, ce primesc acest drept salarial în temeiul dispozițiilor art.l45alin.(1) din Legea nr.200/2005 coroborate cu cele ale art. 3 din nr.HG 170/2005, nu constituie o faptă de discriminare conform nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Principiul "Ia muncă egală, salariu egal" nu înseamnă identitate în salarizare, el fiind, în realitate, o transpunere pe plan intern a Directivei nr.75/117/CEE privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului salarizării egale între bărbați și femei.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Caa rătat în susținerea motivului de recurs ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, următoarele:
Cererea de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice este inadmisibila, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile la care se refera dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă, dispoziții potrivit cărora instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații, de garanție sau de despăgubire, care nu incumbă ministerului recurent.
Între Ministerul Finanțelor Publice si Curtea de Conturi a României nu exista nicio obligație de garanție sau de despăgubire. Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite care nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești ale altor instituții care nu se afla în subordinea sa.
Deci, aceasta instituție nu are printre atribuții și obligația virării de sume necesare efectuării plaților de natura celor solicitate, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea, a mai susținut recurentul, în considerentele sentinței recurate nu se precizează care sunt argumentele legale ce susțin punctul punct de vedere exprimat în dispozitiv.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
În ședința publică din 17.06.2009, reprezentantul recurentei Curtea de Conturi a României a arătat că nu insistă în susținerea cererii de suspendare a executării sentinței atacate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, Curtea constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Unul dintre principiile de bază ale sistemului de salarizare în cadrul autorităților și instituțiilor publice este acela al stabilirii prin lege a salariului, prin derogare, de la principiul negocierii acestuia. Astfel voința legiuitorului de a acorda un salariu majorat cu un procent de 75 % pentru personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Autorității de Audit, a fost materializat, printr-un act normativ cu caracter special, care nu poate fi extins și la alte categorii de personal.
În plus față de acest aspect, trebuie menționat și faptul că prin Hotărârea nr. 381/11.03.2008, Comitetul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a pronunțat în problema de drept dedusă judecății, în sensul că nu constituie discriminare o astfel de modalitate de salarizare.
Instanța trebuie să respecte la pronunțarea prezentei sentințe și deciziile Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art.27 din OG 137/2000 deoarece potrivit art.31 alin.3 din Legea 47/1992 "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pune de acorda prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției". Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 prin deciziile nr. 821/2008, 818/2008, 820/2008 aceste decizii fiind publicate în Monitorul Oficial din 16.07.2008 și fiind obligatorii pentru instanța de fond.
Instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, a mai reținut Curtea Constituțională, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată presupune chiar interpretarea dispozițiilor nr.OG 137/2000 în sensul pe care Curtea Constituțională l-a constatat neconstituțional.
Or, reținând existența discriminării directe a controlorilor financiari, prima instanță a extins pentru aceștia aplicarea dispozițiilor legale care recunosc, în mod exclusiv și limitativ, personalului Autorității de Audit dreptul la aplicarea prevederilor Legii nr. 490/2004 în ceea ce privește acordarea majorării Ia indemnizația lunară, ținând seama de atribuțiile specifice ce sunt exercitate de angajații acestui organism, astfel cum sunt acestea stabilite prin art. 141din Legea nr.200/2005.
În plus, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar în situații egale sau analoage iar tratamentul juridic diferențiat instituit în baza unor situații obiective diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminare.
A distinge nu înseamnă în orice situație a discrimina, la situații diferite fiind justificată aplicarea unui tratament diferențiat.
Nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într-o societate democratică.
Curtea constată că salarizare diferențiată a controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi și a controlorilor financiari din cadrul Autorității de Audit a fost instituită în baza unor situații obiective diferite în raport de conținutul concret diferit al activității desfășurate de fiecare dintre aceștia.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, va admite recursurile și va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată, și cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.
Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate privind soluționarea excepției prescripției și respingerea capătului de cerere referitor la plata sporului de vechime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C împotriva sentinței civile nr.1453 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (1716/C/2008), în contradictoriu cu intimații, G, G,.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.
Menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției prescripției și respingerea capătului de cerere referitor la plata sporului de vechime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.07.2009
Jud. fond.:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
