Pretentii civile. Speta. Decizia 4512/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2644/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4512/
Ședința publică de la 17.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.168/27.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(5029/2008) în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.45426/2009, lipsă fiind recurentul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul-reclamant, prin avocat, susține că nu i s-au comunicat motivele de recurs. Solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de cuprinsul acestora. Revine și solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondata și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. De asemenea, solicită obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.123/2009, pe care o depune la dosar. Nu mai insistă asupra amânării pronunțării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.168/27.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția a VII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamant a sporului de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară aferent perioadei 07.04.2003 - 27.04.2004 și de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 27.04.2004 - 01.06.2005, precum și la plata sporului de vechime aferent perioadei 27.02.2005 - 01.06.2005, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, a omologat raportul de expertiză, l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.301,70 lei, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
În considerente a reținut că reclamantul este consilier asimilat magistraților.
Față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de vechime pentru categoria de personal din care face parte și reclamantul, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins, astfel că reclamantului i se cuvine acest spor pentru perioada 27.02. 2005 - 01.06.2005.
Astfel, prin decizia nr. XXXVI din data de 07.05.2007 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/10996, în raport de prevederile art. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, precum și ceilalți magistrați beneficiază și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege, motivat de aceea că deși prin OG nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați,art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, nu a fost abrogat nici expres, nici implicit, în caz contrar, a considerat că putea beneficia de sporul pentru vechime în muncă numai personalul auxiliar, nu și magistrații, înseamnă a încălca principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile OG nr. 137/2000.
Cât privește sporul pentru combaterea corupției, se constată că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. 1-3 și judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară majorat la 40% prin OUG nr. 24/2004, aprobată și modificată prin Legea nr. 601/2004, care lărgește sfera de aplicare a art. 28 alin. 4 devenit alin. 5, în sensul că sporul de 40% se acordă tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără să se facă vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții.
Criteriul pe baza căruia s- făcut această distincție este locul de muncă și natura cauzelor pe care o parte din judecători și procurori erau desemnați să le soluționeze, această situație diferențiind clar și injust magistrații ce se ocupă de instrumentarea faptelor de corupție de ceilalți magistrați.
Scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actelor normative anterior menționate, a fost necesitatea asigurării incoruptibilității unor categorii de magistrați, iar extinderea acordării sporului și la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost motivată de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva corupției. Din acest punct de vedere, apare de neconceput necesitatea asigurării incoruptibilității doar raportat la o anumită categorie de magistrați, la o anumită instanță sau parchet și nu la nivel general.
Într-adevăr, scopul legiuitorului a fost unul legitim, însă metoda de atingere a acestuia a fost neadecvată și evident disproporționată, textele legale menționate introducând în mod clar o discriminare, fără a avea la bază un criteriu obiectiv și rațional, ceea ce încălcă dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
În acest sens, prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe, potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 și s-a recomandat Ministrului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii, în sensul eliminării situațiilor de inegalitate evidentă între cele două categorii de salariați, magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
De asemenea, prin decizia nr.VI din 15.01.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s- stabilit aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 și art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 modificată prin OUG nr. 24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, reținându-se că tratamentul discriminator a fost înlăturat pentru viitor, o dată cu adoptarea OUG nr. 27/2006, însă până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii.
Înalta Curtea mai reținut că îndeplinirea cerințelor de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și responsabilității lor în înfăptuirea justiției, de altfel neputându-se justifica folosirea unui criteriu arbitrar de diferențiere între magistrați, doar pe considerentul că compartimenelor în care activează reclamă o specializare particularizată și un risc deosebit, atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Curtea a reținut că este întemeiată solicitarea reclamantului, față de disp. art.269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii și a apreciat că actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanei prejudiciate, pentru a se asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturile de muncă. A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.
Totodată, constatând că pârâtul Ministerul Justiției a căzut în pretenții, l-a obligat pe acesta, potrivit dispozițiilor art.274 Cod proc. civilă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.301,70 lei, reprezentând onorariul de avocat și onorariul de expert.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției, înregistrat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie sub nr-.
În susținerea recursului s-a aratat ca in mod gresit s-a dispus respingerea exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, de dispozitiile art.12 din Decretul nr.167/1958, in conformitate cu care În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Sporurile solicitate au caracterul unor prestatii periodice, astfel incat sunt supuse termenului de prescriptie de 3 ani, prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Cum valorificarea dreptului nu era conditionata de sesizarea CNCD si de pronuntarea Hotararii nr.185/2005, iar Inalta Cas tabilit ca sporrile solicitate reprezinta drepturi salariale, fiind vorba de prestatii periodice cu caracter succesiv, pretentiile reclamantilor ar fi trebuit partial respinse ca prescrise.
Intimatii-reclamanti nu au formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanta de fond a fost sesizata cu pretentiile reclamantului in contradictoriu cu paratul Ministerul Justiției avand ca obiect plata despagubirilor pentru neacordarea sporului de 30%, respectiv 40% din indemnizatia de incadrare, aferente perioadei 7.04.2003-1.06.2005.
In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Justiției, Curtea nu poate retine sustinerile recurentului sub aspectul prescriptiei extinctive.
In temeiul art.283 al.1, lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
Dreptul la actiune s-a nascut la data scadentei pentru fiecare prestatie in parte, dar termenul de prescriptie s-a intrerupt prin recunoasterea debitorului.
Astfel, Curtea, avand in vedere dispozitiile art 283 Cod prcedura civila, constata ca termenul de prescriptie a fost intrerupt prin recunoasterea debitului de cel obligat din raportului juridic dedus judecatii prin Hotararea de Guvern din anul 2005, ce cuprinde strategia de reforma a sistemului de justitie.
Prin Hotararea de Guvern nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, s-a hotarat plata drepturilor salariale restante (și asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar) si eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
Retinand caracterul de despagubiri pentru o fapta ilicita(discriminarea), prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea, in conditiile art.8 din Decret.
Dar, de recunoasterea debitorului, in cauza devin incidente dispozitiile art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, cu efectele prevazute de art.17 din acelasi act normativ, potrivit caruia întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt- După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
de toate aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul art.312 Cod procedura civila, instanta va respinge recursul declarat ca nefondat.
In baza art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a recurentului, Curtea va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimat in recurs, respectiv onorariu de avocat, potrivit chitantei depuse la dosar
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ce nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.168/27.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(5029/2008) în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă recurentul la plata catre intimat a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/ Tehnored:
2 EX./24.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
