Pretentii civile. Speta. Decizia 453/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.453/CM
Ședința publică din 22 iulie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți și, cu domiciliul procesual ales la locul de muncă, Judecătoria M,-, județul T, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sect. 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,- și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin mandatarul său Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul procesual ales în T,- bis, împotriva sentinței civile nr. 452 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea - secția civilă, comercială și contencios administrativ - în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru. Întâmpinarea formulată de Ministerul Finanțelor Publice a fost comunicată recurenților reclamanți la 25.06.2009.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, reținând că prin întâmpinarea formulată Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.207/2009 la Tribunalul Tulcea, reclamanții și, judecători în cadrul Judecătoriei M, jud.T, au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții de la punctele 1, 2 și 3 la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculate la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1 ianuarie 2008 și până la momentul pronunțării hotărârii în prezența cauză, dar și pentru viitor, sume ce urmează să fie actualizate în raport de indicele de inflație, la momentul plății efective; pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume, iar Serviciul contabilitate din cadrul Curții de Apel Constanța să fie obligat să opereze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în acord cu hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză.
În motivare, reclamanții au arătat că exercită funcția de judecători la Judecătoria M, jud.T, iar în calitatea lor de magistrați au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară de încadrare până în toamna anului 2000, când acordarea sporului a fost înlăturată prin OG 83/2000.
Au precizat că, OG 83/2000, a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (legea 92/1992 privind organizarea judecătorească, Legea nr.78/2000, privind prevederile, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, OUG nr.24/2000 și Legea nr.50/1996 privind salarizarea magistraților), încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - Ordonanța nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
Au precizat că, la data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Au mai precizat că prin recursul în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat la data de 10 martie 2008 prin Decizia nr.21, în sensul că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, deci și pe viitor.
Întrucât interpretarea dată de ICCJ prin recursurile în interesul legii este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
La data de 4.03.2009, prin DGFP Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a menționat că, conform dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice nup oate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerului Justiției și Libertăților alocând prin propria decizie sumele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 452/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins excepția inadmisibilității acțiuniiși s-a admis în parte acțiunea în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea în solidar, să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 1 martie 2009, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bănești necesare efectuării plății, a fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța să opereze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat prin prezenta hotărâre dar s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% prev.de art.47 din Legea nr.50/1996, pentru viitor, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Față de excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pentru lipsa calității sale procesuale pasive:
Potrivit disp. art.35 din Legea nr.500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le dispune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art.15 din HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr. 304/2004.
Cu privire la fondul cauzei:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 s-au abrogat disp. art.47 din Legea nr.50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 salin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996.
S-au încălcat astfel disp. art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamantă, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Prin abrogarea art.47 din Legea 50/1996, reclamanții au fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Se reține astfel existența unui conflict între art.1 pct.42 din OG 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1997 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, urmând a da prioritate acestui din urmă text legal.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% prev.de art.47 din Legea nr.50/1996 pentru viitor, instanța a avut în vedere că prin decizia nr.21 a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.47 din Legea 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republic. și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții. În motivare au arătat următoarele: în mod greșit s-a respins cererea de acordare pentru viitor a drepturilor pretinse astfel cum se impunea având în vedere Decizia nr. 21 din 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea recursului arătând că odată cu intrarea în vigoare a "normei privind abrogarea drepturilor" care formează obiectul acțiunii reclamanții nu se mai pot prevala de un drept ce și-a încetat existența; s-a mai arătat că "trimiterea la dispozițiile Comisiei Europene" "nu este pertinentă soluționării cauzei"; la momentul adoptării OG nr. 83/2000 exista abilitarea legală a Guvernului de a emite ordonanțe astfel încât art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu a fost abrogat prin OG nr. 8/2007 ci cu mult timp înainte.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 21din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2008) s-au stabilit următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Această decizie este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Este adevărat că în dispozitivul acestei decizii nu se indică în mod expres dacă acest drept se cuvine categoriilor de persoane la care se referă și în continuare sau numai până la o anumită dată.
Dar, în considerentele acestei decizii se arată următoarele: "Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Așadar, pentru a pronunța decizia nr. 21/2008 în recurs în interesul legii, instanța supremă a avut în vedere că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" adică la data de 10.03.2008.
Față de prevederile imperative ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanțele nu pot avea în vedere o altă soluție decât cea care rezultă din interpretarea dată de instanța supremă, decât dacă după pronunțarea deciziei în recurs în interesul legii a intervenit un act normativ nou sau o decizie a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea unui text legal, de natură a modifica contextul legislativ avut în vedere de instanța supremă la data pronunțării deciziei respective, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
De altfel, OG nr. 8/2007 nu poate fi interpretată în sensul că prin acest act normativ s-ar fi urmărit înlăturarea unor drepturi ale magistraților, întrucât în conformitate cu art.1 pct. III subpunctul 7 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, în temeiul căreia a fost emisă OG nr. 8/2007, Guvernul putea reglementa numai salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Mai mult, la acea dată, art. 47 din Legea nr. 50/1996 era considerat de către Guvern abrogat prin OG nr. 83/2000, astfel încât este evident că legea de abilitare și OG nr. 8/2007 nu aveau în vedere reglementarea în acest domeniu, al drepturilor rezultând din prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pe de altă parte, mai trebuie avută în vedere și a doua parte a considerentelor deciziei nr. 21/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Astfel, instanța supremă a reținut următoarele:
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Așadar, soluția de admitere a acțiunii nu se fundamentează numai pe prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 în legătură cu care recurentul susține că ar fi fost ulterior abrogate prin OG nr. 8/2007 ci și pe prevederi constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția au prioritate României dacă există neconcordanțe între acestea și legile interne.
Ca urmare, indiferent de efectele OG nr. 8/2007 și indiferent dacă aceste efecte au fost sau nu avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza situației prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine reclamanților în temeiul unor prevederi normative cu forță juridică superioară, astfel cum a stabilit cu caracter obligatoriu Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 21/2008 pronunțată în recurs în interesul legii.
În sensul asigurării unui tratament nediscriminatoriu sunt și prevederile art. 4(1) din Legea nr. 303/2004 potrivit cu care "judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora".
Așadar, câtă vreme după pronunțarea Deciziei nr. 21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu a intervenit nici un alt act normativ care să modifice cadrul legislativ existent la data pronunțării ei, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă și este cuvenit și în continuare reclamantelor.
Ar constitui o sarcină excesivă să se pretindă reclamantelor ca după soluționarea prezentei cauze, să formuleze în fiecare lună noi acțiuni pentru obținerea acestui spor pentru luna precedentă, dreptul de acces la o instanță, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor omului în jurisprudența sa, și desprins din prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, presupunând obligația instanței de a soluționa în mod efectiv litigiul dintre părți într-un mod care să garanteze realizarea dreptului pretins și cuvenit, iar nu într-un mod efemer care ar fi totodată și iluzoriu. Mai mult, în special în cazul în care debitorul obligației corelative a dreptului pretins în justiție este statul, prin una dintre instituțiile sale, este excesiv a se pretinde reclamantului să parcurgă noi proceduri și să efectueze demersuri suplimentare pentru realizarea dreptului său.
Mai trebuie avut în vedere că aceste drepturi egale cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se calculează raportat la indemnizația de serviciu cuvenită reclamanților.
Ca urmare, aceste drepturi nu au o existență de sine stătătoare, existența și cuantumul lor fiind determinate prin raportare la indemnizația de încadrare. În cazul în care, din orice motiv, reclamanții nu ar mai beneficia de această indemnizație sau de drepturi de natură salarială echivalente, aceasta nu ar putea pretinde nici acordarea sporului pretins prin prezenta acțiune.
Pentru aceste motive recursul este fondat.
Față de aceste considerente,în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată în sensul obligării pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea la plata sporului de 50% în continuare și după data de 01.03.2009; se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți și, cu domiciliul procesual ales la locul de muncă, Judecătoria M,-, județul T, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sect. 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,- și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin mandatarul său Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul procesual ales în T,- bis, împotriva sentinței civile nr. 452/18.03.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea la plata sporului de 50% în continuare și după data de 01.03.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22.07.2009.
Președinte, Judecători,
- - Pt. jud. - -
și - -
aflate în semnează
conf.art. 261 al.2
Președinte instanță,
Grefier,
- -
jud. fond - /
redactat jud. - 27.07.2009
tehnored.gref./4ex./28.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
