Pretentii civile. Speta. Decizia 454/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.454/CM
Ședința publică din 22 iulie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți, G, DAMINA, și prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în C,-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sect.5, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUl FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin, cu sediul în C, str. -, nr. 18, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 548 din 9.05.2008 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu dispozițiile art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, reținând că prin întâmpinare Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecata în lipsă.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
, G, DAMINA, și prin reprezentant legal, au declarat la 26.06.2008 recurs împotriva sentinței civile nr. 548/2008 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 15.02.2008, reclamanții, G, -, și au chemat în judecată Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate, în contradictoriu cu toți pârâții, discriminarea cauzată de prevederile nr.OUG 146 din 19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 în raport de art.2 lit.e pct. (i) și ale art. 27 din OUG 137/2000 republicată; să se anuleze situația creată prin discriminare prin obligarea pârâților la plata despăgubirilor echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu (primele de vacantă) pe anii 2003-2006 inclusiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu obligarea TRIBUNALUL CONSTANȚA la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de judecători ai Judecătoriei Constanța și au fost și sunt în continuare discriminați de Statul Român și Ministerul Justiției față de toate categoriile din sectorul public, inclusiv personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
Este adevărat că, în privința lor, dreptul a fost abrogat prin OUG 177/2002, dar în speță este vorba de o discriminare întemeiată pe o altă cauză (OUG.146/2007 și nu art. 41 alin. 1 din Legea 50/1996).
În ceea ce îi privește, legiuitorul s-a grăbit să abroge textul ce le conferea dreptul la prima de vacanță în timp ce pentru polițiști, personalul din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, funcționarii publici din Administrația Națională a Penitenciarelor acest drept a fost doar suspendat, astfel încât discriminarea se perpetuează și în prezent.
În drept, s-au invocat prevederile OUG 137/2000 solicitându-se citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării conform art. 21.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive arătând că nu are calitate de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic dedus judecății. Conform HG. 83/2005, ministerul este organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții în eliberarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programelor de Guvern în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii. Cum Ministerul Justiției are atribuții doar de aplicare a legii se solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că acțiunea are ca obiect acordarea unor alte drepturi decât cele prevăzute de lege, tinzându-se la modificarea unor acte normative. În privința pretinsei discriminări se învederează că reclamanții invocă examinarea unor soluții legislative alese de legiuitor. În fapt, este opțiunea legiuitorului de reglementa criteriile de acordare a sporurilor, adaosurilor și salariilor de bază, singura condiție de legalitate a acordării acestora fiind aceea ca de ele să beneficieze toți salariații aflați în condiții identice.
Pentru aceste motive s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 548/9.05.2008 TRIBUNALUL CONSTANȚAa respins acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în capătul de cerere privind obligarea la plata de despăgubiri, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL CONSTANȚA, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, precum și cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector, în capătul 1 al acțiunii, ca fiind nefondată.
Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La sfârșitul anului 2007, Guvernul României a adoptat OUG146/2007 având ca obiectiv reglementarea modalității de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006. (art.1).
Motivarea adoptării acestui act normativ - conținut de preambul s-a avut în vedere situația că dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnăa fost instituitîn baza prevederilor art. 411alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, ale art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 21 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal.
Ulterior, constrângerile bugetare din perioada 2001-2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Salariații nemulțumiți de situație au acționat în judecată angajatorii, prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite fiind obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Se observă deci că, premisa acestui act normativ este neplata unor drepturi salariale prevăzute de legislația în vigoare, dar a căror acordare a fost suspendată.
Cum susțin reclamanții în acțiune și cum s-a stabilit și de Înalta Curte de Casație și Justiție in Decizia XXIII/12.12.2005, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Aceasta, deoarece în art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, prin art. III alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 411 alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă", iar prin Legea nr. 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai alin. 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 237/2000".
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Recurenții au calitatea de judecători ai Judecătoriei Constanța și au fost discriminați de Statul român și Ministerul Justiției față de toate celelalte categorii din sectorul public, inclusiv personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, întrucât legiuitorul s-a grăbit să abroge textul ce conferea dreptul la prima de vacanță în timp ce pentru polițiști, personalul din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, funcționarii publici din Administrația Națională a penitenciarelor acest drept a fost doar suspendar, astfel încât discriminarea se perpetuează și în prezent, mai ales că după intrarea în vigoare a OUG nr. 146/2007, unde se menționează în preambul " Dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost instituit în baza prevederilor art. 411al.(1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare -".
Din interpretarea acestei ordonanțe rezultă că se aplică și magistraților, iar recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXIII din 12.12.2005, Decizia nr. XII din 5.02.2007 și Decizia nr. LXXXVII din 5.11.2007, a căzut în desuetudine după apariția OUG nr. 146/2007 și după reintroducerea primei de vacanță în drepturile salariale ale magistraților, potrivit OUG nr. 27/2006 și Legea nr. 45/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Din practica curții Europene a Drepturilor Omului au invocat cazul Marks contra Belgiei - 1979, în care se statuează că " în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă", precum și Decizia nr. 1/8.02.1994 prin care s-a stabilit că " un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice."
Tot astfel, prin Decizia nr. 135/5.11.1996 pronunțată de Curtea Constituțională s-a reținut că " principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Din capul locului arătăm că întreaga construcție a raționamentului juridic ce a stat la baza criticilor formulate prin motivele de recurs vizează aplicarea discriminatorie a dispozițiilor unui act normativ, numai pentru anumite categorii de personal din sectorul public inclusiv personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, cu înlăturarea din cuprinsul actului normativ (OUG nr. 146/2007) a magistraților.
Drept urmare prin cererea de chemare în judecată au fost indicate drept temeiuri dispozițiile OG nr. 136/2000.
În legătură cu posibilitatea invocării dispozițiilor OG nr. 137/2000 pentru înlăturarea unor situații pretins discriminatorii în care apreciază părțile care se află, urmare neaplicării sau inexistenței unui act normativ specific unei categorii socio - profesionale, Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, prin dispozițiile Deciziilor 818, 819/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 al. 1 din OG nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Cât privește întinderea efectelor OUG 146/2007 arătăm că acest act normativ nu creează nici un fel de dubii sau interpretări cu privire la categoriile socio profesionale cărora li se adresează.
Astfel acest act normativ a avut în vedere situația că dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în conceiul de odihnă a fost instituit în baza prevederilor art. 411al.1 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 35 (2) din Legea nr. 188/1999, ale art. 37 (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, art. 21 din Legea 495/2004 privind salarizarea personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și ale art. 34 lit.f din Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.
îân prevederile actului normativ a dispozițiilor art. 411din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu lipsește de conținut existența Deciziei nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat în mod expres că în referire la magistrați disp. art. 411din Legea nr. 50/1996 erau abrogate implicit de la 1.01.2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002. În raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1.01.2003.
S-a mai arătat, totodată, că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada în care actul normativ ce a prevăzut dreptul respectiv, era în vigoare.
A considera altfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispozițiilor de suspendare a aplicării art. 411din Legea 50/1996 republicată, în privința magistraților și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil, aceasta fiind de altfel ceea ce pretind reclamanții recurenți.
Textul art. 1 din OUG nr. 146/2007 nu a creat o situație discriminatorie între categoria magistraților și cea a altor categorii profesionale ci doar a sistematizat categoriile beneficiare ale dreptului la prima de concediu prin raportare la perioada stabilită prin legile de salarizare ale fiecărei categorii profesionale.
Trebuie precizat că începând cu 1.01.2003 salarizarea magistraților a fost stabilită prin OUG nr. 177/2002 care nu a mai conferit magistraților dreptul la prima de concediu până la modificarea actului normativ de salarizare a judecătorilor și procurorilor ( Legea 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006, care a introdus la art. 24 dreptul la primă de vacanță) personalul auxiliar rămânând să fie salarizat în continuare în baza Legii 50/1996 până la 3.02.2007 când a intrat în vigoare OG nr. 8/2007, actul normativ ce reglementează salarizarea acestora.
De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea pronunțată în camera de consiliu, având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurată în tehnoredactarea Deciziei XXIII din 12.12.2005, a statuat cu privire la aplicabilitatea art. 41 ind.1 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 2001 - 2002 numai pentru magistrați, întrucât cu privire la personalul auxiliar, li se aplică în continuare art. 411din Legea nr. 50/1996.
Iată deci că toate alegațiile recurenților reclamanți referitoare la efectele recursului în interesul legii în raport de dispozițiile OUG nr. 146/2007, actul pretins discriminatoriu, sunt lipsite de suport legal.
Cât privește invocarea dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului apreciem că acestea nu sunt incidente în cauză.
Curtea a stabilit că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul acestui articol din Convenție, când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În acest sens, s-a decis că, pentru ca o încălcare a art. 14 din Convenție să se producă, trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Curtea a apreciat în jurisprudența sa că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile (Hotărârile din 18.02.1991 în cauza Fredin contra Suediei, din 23.06.1993 în cauza Hoffman contra Austriei, din 22.10.1996 în cauza Stubbings contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Referirile la dispozițiile OG nr. 10/2007 nu pot fi considerate critici la adresa sentinței civile atacate întrucât asemenea pretenții nu au fost invocate în petitul acțiunii, petit care a avut drept izvor înlăturarea discriminării create prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007 referitoare la prime de vacanță.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod pr. civilă, însușindu-și totodată considerentele sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții reclamanți, G, DAMINA, și prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în C,-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sect.5, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUl FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin, cu sediul în C, str. -, nr. 18, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 548/9.05.2008 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22.07.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
Pt. jud. - -
aflată în semnează
conf.art. 261 al.2
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond;
Red.dec.jud. -
23.07.2009
Dact.gref.
2 ex./24.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
