Pretentii civile. Speta. Decizia 459/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6069/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.459/
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1388 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1388/29.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, a respins acțiunea față de acesta; a admis în partea acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman să plătească reclamantei sporul de 50% începând cu luna decembrie 2008 la zi și pe viitor, calculat la salariul de bază brut lunar.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Alexandria, având calitatea de grefier arhivar.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la indemnizația de încadrare lunară, pe perioada 01.09.204 la zi.
Cu prioritate, instanța de fond a examinat și a admis excepția formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestuia, temeiul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor fiind inexistența raporturilor juridice dintre acest pârât și reclamantă.
Pe fondul cauzei, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea personalului organele autorității judecătorești, articol abrogat expres prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, prima instanță, apreciind că abrogarea acestui articol este neconstituțională.
Tribunalul a constatat că, drepturile salariate pretinse de reclamantă au fost acordate în temeiul unei legi organice astfel cum este Legea nr.50/1996 (conform dispozițiilor art.72 pct.3, lit.h și 1) din Constituția României la acea dată), iar OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția menționată, deoarece a reglementat domenii care nu pot face decât obiectul legilor organice.
Fiind dată cu depășirea domeniului de reglementare și afectarea domeniului rezervat legii organice, contravenind deci art.72 lit. h) și 1) și art.114 din Constituția în vigoare la acea dată, OG nr.83/2000 a fost apreciată ca fiind neconstituțională.
Faptul că OG nr.83/2000 a fost ulterior adoptată prin Legea nr.334/2001, votată conform art.74 alin.2 din Constituția în vigoare la acea dată, deci ca lege ordinară, nu schimbă situația, întrucât caracterul neconstituțional s-a menținut, prin lege ordinară, neputând fi modificată o lege organică (Legea nr.50/1996) și nici o ordonanță de urgență.
Pe de altă parte, controlul de constituționalitate nu a mai putut fi exercitat, sub aspectul abrogării neconstituționale al art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000, întrucât aceasta din urmă a fost abrogată prin art.50 din OUG nr.177/2002.
Nu trebuie neglijat în susținerea primei instanțe că și Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr.398/2005 publicată în nr. 813/07.09.2005 că, "Curtea poate să decidă numai asupra unei legi sau ordonanțe aflată în vigoare. În caz de neconformitate cu dispozițiile Constituției, a legilor și ordonanțelor abrogate, cauzatoare de prejudicii, sunt competente să se pronunțe instanțele", aceasta fiind și situația în speța dedusă judecății.
În consecință, față de dispozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 a Curții Constituționale, de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, tribunalul a constatat că dispozițiile art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996 sunt neconstituționale, aceasta din urmă rămânând în vigoare, iar sporul de 50% trebuie acordat în continuare.
Pe de altă parte, instanța de fond reținut că elementele de risc și suprasolicitare neuropsihică inerente profesiei reclamanților, avute în vedere de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 - abrogat, nu s-au micșorat, ci s-au acutizat urmare a unei activități legislative intense, determinată de reforma justiției și aderarea la Uniunea Europeană.
Așadar, față de aspectele menționate, s-a constatat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000, este neconstituțională și că, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care conferă reclamantei dreptul la sporul de risc și suprasolicitare au rămas în vigoare.
În consecință, a fost admisă acțiunea în parte și au fost obligați pârâții - Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman la plata către reclamantă a drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare lunară, pentru perioada decembrie 2008 la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Prin motivele de recurs se susține nelegalitatea hotărârii instanței de fond și se solicită admiterea recursului și respingerea pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate.
Într-un prim motiv de recurs se invocă dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă și se susține că tribunalul a depășit limitele puterii judecătorești, dovadă în acest sens fiind decizia Curții Constituționale nr.838/27.05.2009 privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul pe de altă parte. Prin această decizie s-a stabilit că Înalta Curte de Casație și Justiție a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. Însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare.
Prin urmare, după pronunțarea deciziei Curții Constituționale instanțele nu mai pot face aplicarea Deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, pentru că ar perpetua încălcarea Constituției.
Într-un al doilea motiv de recurs se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Arată recurentul că astfel cum rezultă din actele dosarului, în perioada avută în vedere prin acțiune, reclamanta a îndeplinit funcția de personal auxiliar de specialitate pe perioadă determinată în cadrul Tribunalului Teleorman.
Art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr. 83 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
De asemenea, prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantei, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Practic, prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, se impune a se constata că instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, se solicită a se constata că nr.OG 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamanta nu poate beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea sa.
Pentru aceleași considerente se apreciază că este greșită și acordarea acestui spor pentru viitor.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Invocând dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă, recurentul-pârât susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, mai exact cu încălcarea atribuțiilor puterii legiuitoare, singura în măsură să stabilească prin lege drepturi salariale ori sporuri în privința categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate din instanțe în care se includ intimata-reclamantă.
Argument pentru susținerea acestei încălcări a principiului separației puterilor în stat este adus de Ministerul Justiției și Libertăților, prin invocarea deciziei nr.838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și cea legislativă.
Din conținutul deciziei Curții Constituționale nr.838/27.05.2009, prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională, între autoritatea judecătorească pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte" rezultă că instanțele nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, respectiv de a efectua controlul de constituționalitate, indiferent dacă normele controlate sunt sau nu în vigoare.
Astfel, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale menționate, se statuează expres că decizia pronunțată în soluționarea conflictului constituțional nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii. Prin urmare, decizia obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale care, în virtutea valabilității "ex nunc" nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile implicate în conflict.
După cum s-a arătat anterior, soluția dată de Curtea Constituțională în conflictul de constituționalitate produce efecte pentru viitor, fără a modifica în vreun fel efectele deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție până la acea dată.
Prin urmare, decizia nr.21/10.03.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat într-un recurs în interesul legii că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor are dreptul la spor de 50% pentru risc și suprasolicitare calculat la indemnizația de bază lunară brută este deplin valabilă și produce efecte în privința intimatei reclamante cu puterea conferită de art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Nu va fi reținută nici critica invocată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților prin care se susține că prima instanță a depășit puterea conferită prin lege autorității judecătorești, intrând în domeniul puterii legislative, statuând dreptul personalului auxiliar, din categoria căruia face parte și reclamantul la sporul de 50% de risc și suprasolicitare solicitat prin acțiunea pendinte.
Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative astfel cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv nu subzistă în cauză. În aceste limite, faptul că recurentul invocă acordarea de către instanță a unor drepturi bănești în condițiile în care nu mai sunt prevăzute de legislația în vigoare, dar nesocotind conținutul în date al Deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite și modul de adoptare a OG nr.8/2007 invocat în cauză nu înseamnă accesarea domeniului legislativ, ci doar o eventuală greșită aplicare și interpretare a normelor de drept incidente în cauză, critici ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă invocat de recurent.
Nu se va reține astfel critica ce se referă la faptul că dreptul la sporul pretins prin acțiune nu mai poate fi considerat că există după data de 03.02.2007, când prin OG nr.8/2007 s-a abrogat expres întreaga Lege nr.50/1996, și deci și art.47 din acest act normativ, text care constituia temeiul acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste susțineri urmează a fi înlăturate pentru argumente ce decurg din conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului precitatei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/2008.
Așa cum s-a arătat mai sus, în redactarea acestei hotărâri judecătorești obligatorii, instanța supremă a folosit expresii care demonstrează că a considerat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine celor îndreptățiți și după data de 03.02.2007. În acest sens, în decizie se evidențiază, printre altele, că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" și că "ac est lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Ținând seama de faptul că respectiva decizie s-a pronunțat la data de 10.03.2008, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că și la acel moment, dar și în continuare, cei îndreptățiți trebuie să beneficieze de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Judecătorii instanței supreme nu puteau omite existența și efectele OG nr.8/2007 la momentul când au pronunțat și redactat decizia nr.21/2008.
În plus, este de notorietate faptul că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică s-a plătit lunar de către debitorii acestei obligații și după data de 03.02.2007, exemple fiind în acest sens membrii și personalul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, etc. Or, dacă art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat la data de 03.02.2007, nu mai exista nici o justificare legală pentru achitarea și după acest moment a sporului în discuție către categoriile profesionale suscitate.
Se va constata netemeinicia și a ultimei critici invocată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților demonstrată de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr.21/ 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, decizie care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România în conformitate cu prevederile art. 329. proced. civ. după cum s-a mai menționat.
În dispozitivul acesteia se arată că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
În același timp, în considerentele aceleiași decizii, printre altele, se menționează expres "inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000; că "sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice"; că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.(3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței art.108 alin.(3), în forma republicată în 2003 Constituției României]".
După cum se observă, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție în redactarea motivării deciziei folosește sintagma "în continuare", pentru a sublinia că drepturile bănești precum cele acordate prin sentința recurată (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară), se cuvin celor îndreptățiți și în continuare ori pentru viitor, respectiv după data pronunțării hotărârilor judecătorești date în această materie, până la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți ori al abrogării, cu respectarea normelor constituționale și legale, a textului ce constituie temeiul acordării drepturilor respective.
Așa fiind, în mod just, prin hotărârea recurată s-a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, neexistând o imixtiune a instanței în activitatea altei autorități în stat, alta decât cea legiuitoare, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1388 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LU.
Dact.LG/2 ex./10.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
