Pretentii civile. Speta. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.466
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.06.2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Mărioara Coinăcel
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, C, a, G, cu sediul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI,str.-,nr.47,jud. împotriva sentinței civile nr.11/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.7113/- în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice B, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-au depus la dosar domiciliile numiților și, precum și copii xerox a unui certificat de căsătorie și un certificat de naștere, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI -Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11/10.01.2008 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor Publice.
A fost respinsă acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulata de reclamanții, C, -, A, G, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și intimata Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-, reclamanții, C, -, A, G, i-au chemat in judecata pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice B solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de baza brut lunar pentru o perioada de 3 ani anterior datei introducerii prezentei acțiuni si in continuare pana la încetarea cauzei de discriminare, suma actualizată cu rata inflației la data plații, obligarea pârâtului 4 sa includă in bugetul anului 2007, respectiv la prima rectificare de buget de la data pronunțării sentinței aceste sume, obligarea primilor trei pârâți la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de munca cu indicarea caracterului permanent al plăților astfel efectuate.
In motivare, au arătat ca in scopul asigurării confidențialității informațiilor clasificate au fost elaborate o serie de acte normative menite sa confere unor categorii de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Asemenea sporuri salariale au fost instituite in decursul anilor pentru categorii variate de persoane din cadrul unor diverse instituții si autorități publice, valoarea acestor sporuri variind intre 15 si 30% din salariul de baza brut lunar, astfel de acte normative fiind: Legea nr. 127/1997, OUG 197/1999 aprobata prin Legea nr. 384/2002, OUG nr. 57/2000 modificata prin OG 9/2001 si aprobata prin Legea nr. 15/2002, Legea 81/2001, si apoi Legea nr. 495/2004 completata si modificata de OUG 204/2005, OUG 153/2002, Legea nr. 656/2002.
Actele normative care au reglementat salarizarea funcționarilor publici începând cu anul 2003 si cele care au reglementat creșterile salariale din aceeași perioada au plafonat cuantumul sporului de confidențialitate la un procent de maxim 15%.
Este evident ca voința legiuitorului a fost aceea de a acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează si manipulează informații clasificate.
Deși procurorii dețin conform art. 28 din Legea nr. 182/2002 certificate eliberate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat si totodată gestionează informații clasificate nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de persoane enumerate.
Mai mult decât atât, o buna parte din funcționarii publici cu statut special din sistemul de ordine publica si siguranța naționala gestionează informații clasificate obținute sub supravegherea procurorilor in cadrul urmăririi penale efectuate in diferite cauze (de exemplu ofițeri specializați din cadrul ).
Susțin ca se afla in situația paradoxală în care magistrații care dispun si supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate in timp ce persoanele care executa dispozițiile respective beneficiază.
Pe de alta parte, anumite categorii de personal beneficiază de spor de confidențialitate pentru simplul fapt că potrivit Codului Muncii au obligația de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștința in timpul executării contractului individual de munca iar nu pentru că ar avea acces la informații clasificate.
Cu atât mai mult apare ca justificata acordarea sporului de confidențialitate acelor categorii de personal care au acces la informații clasificate si dețin certificate eliberate in acest sens conform Legii nr. 182/ 2002.
In temeiul art.27 al. 3 din OG 137/2000 solicita citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
A invocat excepția necompetentei materiale a instanței având în vedere că reclamanții si-au întemeiat cererile pe dispozițiile OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar potrivit art. 27 al. 1 cererile se soluționează potrivit dreptului comun. Ca urmare considera ca ar fi competenta sa soluționeze cauza Judecătoria Galați iar reclamanții trebuie să își timbreze acțiunea la valoare.
Pe fondul cauzei, solicita respingerea acțiunii întrucât admiterea ei ar echivala cu adăugarea de către instanța la legea speciala de salarizare a magistraților, schimbând in acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocata de reclamanți in raport de alte categorii de personal este utilizata printr-un raționament juridic speculativ neputând exista nici un fel de discriminare decât in condițiile in care in sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ doua persoane aflate in aceeași situație si in aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit iar diferența nu poate fi susținuta de argumente obiective.
Or, in cazul de fapta lipsește orice dispoziție imperativa cuprinsa intr-o norma privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% magistraților, in schimb exista o diferențiere radicala intre veniturile lunare ale reclamanților si veniturile celorlalți funcționari care beneficiază de acest spor.
Reclamanții si-au întemeiat pretențiile pe Legea 444/2006 dar au solicitat drepturile salariale începând cu anul 2004, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate sa creeze si sa adopte legi, ci doar sa le aplice pe cele deja existente si care au girul puterii legislative. Considera ca susținerile reclamanților in sensul ca sunt discriminați fata de celelalte categorii de personal nu pot fi reținute, chiar Curtea Constituționala arătând în mod constant in jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebita a raporturilor reglementate.
Principiul egalității in fata legii nu înseamnă uniformitate astfel încât dacă la situații egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate in aceeași situație in baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din OG 137/2000, respectiv rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie nefavorizata precum si orice alte criterii.
De altfel si practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constanta în a aprecia ca a distinge nu înseamnă a discrimina, iar diferența de tratament devine discriminare numai daca intervine in cazuri similare.
Pârâtul a formulat si cerere de chemare in garanție împotriva Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca in cazul in care se va admite cererea reclamanților sa se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor Publice sa ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care sa includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Excepțiile necompetentei materiale și a inadmisibilității au fost respinse prin încheierea din 10.01.2008, pentru motivele arătate, instanța invocând din oficiu și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții exercită funcția de procurori în cadrul parchetelor de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați, fiind salarizați conform OUG 27/2006.
Potrivit acestei ordonanțe procurorii nu beneficiază de spor de confidențialitate.
Reclamanții consideră că neprevederea în legea specială de salarizare a magistraților a sporului menționat reprezintă o discriminare față de alte categorii de personal, salarizate prin diverse acte normative, pentru care legiuitorul a stabilit și aplicarea acestui spor.
Conform art. 2 din această ordonanță, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Instanța a apreciat că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate in aceeași situație in baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din OG 137/2000, respectiv rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie nefavorizată precum și orice alte criterii.
Principiul egalității in fata legii nu înseamnă uniformitate astfel încât dacă la situații egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Este adevărat că anumite categorii de salariați beneficiază prin lege de acest spor, dar instanța consideră că nu se poate invoca discriminarea procurorilor în comparație cu ceilalți funcționari.
Pentru a exista discriminare este necesar ca deosebirea să se aplice în mod nejustificat unor persoane aflate în situații identice sau analoage.
Or, în speță este vorba de categorii diferite de salariați, pentru fiecare în parte indemnizația sau salariul fiind stabilite de legiuitor în funcție de complexitatea și răspunderea funcției, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții sau de alte criterii.
În consecință acțiunea reclamanților a fost respinsă ca nefondată în ceea ce îi privește pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Instanța a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B pentru lipsa calității procesuale active, întrucât acesta nu are în atribuții întocmirea bugetului pentru primii 3 pârâți.
Având în vedere respingerea acțiunii principale, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, C, a, G, și ilor reclamanților decedați și, respectiv și - considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului se arată că prima instanță a susținut că se află în prezența unor categorii diferite de salariați, salarizări distincte de legiuitor în raport de specificul muncii prestate dar nu explică în nici un mod care este diferența dintre munca prestată de fiecare dintre aceste categorii și care justifică acordarea diferențială a unui spor de confidențialitate.
Invocând existența unor situații diferite care impun un tratament diferit, instanța nu a putut explica care este diferența dintre un procuror care are acces la informații clasificate și implicit o obligație de confidențialitate și orice alt salariat care are acces la asemenea informații( dar evident specifice muncii lui) are de asemenea o obligație de confidențialitate dar are totodată o recompensă pecuniară corespunzătoare.
Ne aflăm în situația paradoxală de a constata că magistrații care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce persoanele care execută aceste dispoziții beneficiază.
De asemenea, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Din această perspectivă, procurorii se află sub aspectul analizat, este o situație identică cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece sunt părțile unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că procurorii, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul persoanelor și totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligații de confidențialitate, produce efecte diferite în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
În drept au invocat disp.art.304 pct.9 pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților recurenți procurori, în considerarea faptului că au fost discriminați de prev.Legii 446/2006 s-ar proceda la adăugarea la textul OG nr.27/2006 aprobată prin Legea 45/2007, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocată de recurenții-reclamanți în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
De asemeni, discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din OG nr.137/2000 respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, apartenență la o categorie defavorizată precum și orice alte criterii care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de legalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege.
Prin urmare există discriminare dacă doar o parte din procurorii de la parchetele din țară ar beneficia de aceste sporuri, iar alții nu, ceea ce nu e cazul de față.
În drept a invocat prev.art.308 al.2 pr.civ.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurenți cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este fondat însă numai pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției nu poate fi primită.
Însăși recurentul recunoaște calitatea sa de ordonator principal de credite însă urmărește minimalizarea rolului său în procesul de fundamentare și elaborare a proiectelor legilor bugetului de stat.
Potrivit art. 2 din OG nr. 68/1999 în vederea desfășurării activităților specifice revine conducătorului Administrației Naționale a Penitenciarelor calitatea de ordonator secundar de credite iar conducătorii lor unităților din subordine calitatea de ordonatori terțiari de credite.
Însă, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, în procesul bugetar revine ordonatorilor principali de credite, cum este în speță Ministerul Justiției, repartizarea creditelor bugetare aprobate pentru bugetul propriu și bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Mai mult, potrivit art. 28 lit. d din lege, responsabilitatea întocmirii politicilor și strategiilor sectoriale, a prerogativelor stabilite în formularea propunerii de buget aparțin de asemenea ordonatorului principal de credite, acesta întocmind și propunerile de cheltuieli detaliate.
Ca atare rezultă cu prisosință atribuțiile ce revin recurentului-pârât Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite în materia supusă litigiului, care justifică legitimitatea sa procesuală pasivă.
În ceea ce privește legalitatea acordării sporului de confidențialitate reclamantului, în calitate de magistrat detașat în funcția de director la Penitenciarul d e Minori și Tineri, se apreciază că prima instanță a reținut în mod corect faptul că tratamentul diferențiat creat confirmă discriminarea personalului magistraților față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate.
În speță, recurenții -reclamanți au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
Astfel, potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, tratamentul diferențiat se analizează în sensul stabilirii dacă persoanele se află în situații comparabile, nu neapărat similare.
Conform Legii nr. 303/2004, judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
De asemenea, în art. 15 din Codul deontologic se prevede că magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Mai mult, legat de calitatea reclamantului de detașat la Penitenciarul d e Minori și Tineri, art. 46 litera h) din Legea nr. 293/2004 prevede aceleași obligații, respectiv de a păstra secretul de stat și de serviciu, în condițiile legii, precum șiconfidențialitateainformațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii.
În aceste condiții, Curtea consideră că intimatul reclamant se află într-o situație identică, similară, din punct de vedere a obligațiilor ce le incumbă prin lege, cu alte categorii de personal din unități bugetare care, pentru obligații identice sunt remunerați cu acordarea unui spor pentru păstrarea confidențialității.
Astfel, prin art. 13 din OUG nr. 57 din 19 mai 2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și indemnizațiile și celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de până la 20% calculat la salariul de bază brut.
Prin disp. art. 23 indice 1 alin. 3 din OG. Nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, entru p. păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut.
Pentru păstrarea confidențialității acestor date, personalul din D beneficiază de spor de confidențialitate iar, pentru obligații identice, intimatul nu beneficiază de acest spor, în mod discriminatoriu.
Prin art. 13 din OUG nr. 123 din 11 decembrie 2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15%, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Prin disp. art. 15 alin. 1 din nr.OG 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Inspecția socială a argumentat acordarea sporului de confidențialitate de 15% în următorul mod: "se acordă categoriilor specifice de funcționari publici ce au acces la diferite tipuri de informațiiinformații cu caracter personalacest spor reprezintă o compensare viabilă constrângerilor profesionale, constituind o motivare corespunzătoare obținerii unor investigații de calitate,întărindu-se astfel obligația profesională de a păstra confidențialitatea acestora."
Se apreciază de către instanța de recurs că, prin neacordarea acestui spor și categoriilor de personal care îndeplinesc aceeași obligație corelativă de păstra confidențialitatea și se află într-o situație nu doar comparabilă ci chiar identică, după cum s-a arătat mai sus, se încalcă principii constituționale privind nediscriminarea și dreptul la o remunerație egală pentru muncă egală.
Practic, diferențierile, după cum susțin și pârâtele recurente, sunt realizate în funcție de apartenența la o categorie socio-profesională, în condițiile în care obligația este identică.
Ori, principiul egalității de tratament prevăzut de art. 154 din Codul muncii implică, la stabilirea și acordarea salariului, interzicerea oricărei discriminări.
Refuzul de a se acorda intimatului sporul de confidențialitate numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferențelor de tratament, cu atât mai mult cu cât disp. art. 18 alin. 1 din nr.OG 137/2000 prevăd că, este responsabil Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate,precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.
Potrivit disp. art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate sau necesare.
Conform art. 6 din același act normativ, există discriminare în cadrul raporturilor de muncă și în cazul acordării altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul.
Așa cum prevăd disp. art. 1 alin. 2 din OG nr. 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiile și discriminării sunt garantate inclusiv pentru exercitarea drepturilor economice, și a dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală.
În cadrul art. 2 alin. 1 din aceeași ordonanță, este definită noțiunea de discriminare ca fiind "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de categorie socială care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertății fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniileeconomice, sociale"
Aceste principii sunt reglementate inclusiv de legislația internațională, legislație la care România este parte și care, prin disp. art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art. 2 alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificate de România prin Decretul nr. 212/1974, prevăd că toate persoanele sunt egale în fața legii și au dreptul al o ocrotire egală din partea legii, fără nici o discriminare.
Pentru aceste considerente legale, se reține că nu poate constitui o justificare obiectivă și rezonabilă simpla apartenență la o categorie socio-profesională întrucât nu acest aspect constituie fundamentul acordării drepturilor salariale, ci însăși munca prestată și obligațiile stabilite prin lege care se cuvin a fi remunerate corespunzător.
Concret, din analiza actelor normative date cu titlu de exemplu mai sus, se deduce că acordarea sporului de confidențialitate altor categorii de personal se justifică de către legiuitor numai prinsimpla prevedere a obligații de a păstra confidențialitateaasupra tuturor datelor personale de care iau cunoștință în timpul exercitării activității de serviciu, depășindu-se cadrul informațiilor clasificate.
Pentru același criteriu, unii salariați sunt remunerați iar alții nu, în funcție doar de categoria socio-profesională din care fac parte și care nu poate fi o justificare rezonabilă nici în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului și Convenției nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, sunt întrunite condițiile existenței discriminării așa cum este prevăzută prin disp. art. 2, 3 și 6 din OUG nr. 137/2000, contrar susținerilor celor două recurente.
Deciziile Curții Constituționale invocate de către pârâta Ministerul Justiției prin care s-au respins excepții de neconstituționalitate nu sunt obligatorii pentru instanțe fiind opozabile doar părților din procesele respective (" partes").
Nici decizia Consiliului Director al CNCND nu are caracter obligatoriu pentru instanțe deoarece acestea se supun numai legii iar disp. art. 27 din OUG nr. 137/2000 prevăd că acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a CNCND.
Față de considerentele mai sus expuse, în baza disp.art.312 al.1, 2 și 3 pr.civ, coroborate cu art.304 pct.9 pr.civ. se va admite recursul declarat de reclamanți.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.11/10.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Se va admite acțiunea formulată de reclamanți.
Se vor obliga pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați să plătească reclamanților, C, a, G, și ilor reclamanților decedați și respectiv și - sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar cu luarea în calcul a perioadei efectiv lucrate în cadrul perioadei de referință începând cu data de 25.10.2004 și până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu rata inflației la data plății.
Vor fi obligate aceleași pârâte să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, C, a, G, și ilor reclamanților decedați și respectiv și -, împotriva sentinței civile nr.11/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.7113/-.
Modifică în parte sentința civilă nr.11/10.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Admite acțiunea formulată de reclamanți.
Obligă pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați să plătească reclamanților, C, a, G, și ilor reclamanților decedați și respectiv și - sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar cu luarea în calcul a perioadei efectiv lucrate în cadrul perioadei de referință începând cu data de 25.10.2004 și până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu rata inflației la data plății.
Obligă pe aceleași pârâte să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2008.
PREȘEDINTE Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR
conf.disp.art.261 pct.2 pr.civ.
PREȘEDINTE
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/ 3.07.2008
FOND: -
Judecători:Virginia Filipescu, Mărioara Coinăcel, Ion Ioneci
