Pretentii civile. Speta. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 466
Ședința public de la 11 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Moruzi Nelida Cristina
Judector - -
Judector -
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de munc privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 152 din 6.02.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind ȘCOALA DE ARTE ȘI MESERII și INSPECTORATUL ȘCOLAR
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint recurenta, lips fiind reprezentanții intimaților.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, care învedereaz c dosarul este la al doilea termen, c nu s-a rspuns la excepția nulitții recV. invocat de instanț din oficiu și c s-a solicitat judecata în lips de ctre intimați prin întâmpinrile formulate.
Recurenta arat c a avut aprtor, dar c acesta nu mai vrea s se prezinte în cauz. Solicit acordarea unui termen pentru a depune precizri și pentru a motiva recursul.
Instanța, având în vedere c la termenul anterior s-a admis cererea de acordare termen, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecat formulat de recurenta. Acord cuvântul recurentei pe excepția nulitții recV.
Recurenta las la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.
Instanța rmâne în pronunțare pe excepția nulitții recV.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recV. civil de faț, constat:
Prin sentința civil nr.152/6.02.2008, pronunțat de Tribunalul Iași în dosarul nr-, a fost admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a Inspectoratului Școlar N și, în consecinț, a fost respins acțiunea formulat de reclamanta în contradictoriu cu acest pârât; a fost respins acțiunea formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Școala de Arte și Meserii, comuna, județul
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Analizând cu prioritate conform art. 137 Cod procedur civil, excepția lipsei calitții procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean N invocat de acesta, instanța a constatat c este întemeiat, urmând s fie admis și în consecinț a fost respins acțiunea reclamantei în contradictor cu Inspectoratului Școlar Județean
Astfel, potrivit Legii 84/1995 modificat și completat, unitțile de învțmânt - potrivit art. 7- au personalitate juridic, directorul având calitatea de angajator pentru întreg personalul, art. 167 alin. 15 din lege menționând c directorul unitții este ordonator de credite, în condițiile în care, potrivit art. 167 alin. 1, unitțile de învțmânt preuniversitar de stat funcționeaz ca unitți finanțate din fondurile alocate prin bugete locale ale unitților administrativ-teritoriale pe a cror raz își desfșoar activitatea. Cheltuielile de personal sunt incluse la finanțarea de baz care la rândul ei se asigur prin bugetele locale ale unitților administrativ teritoriale conf. art. 167 alin. 3 și 5 din legea 84/1995.
Inspectoratului Școlar Județean este cel care are atribuții de administrare a procesului de învțmânt și nu are raporturi de munc cu personalul din învțmânt.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut c acțiunea reclamantei este neîntemeiat.
Prin decizia 3014/17.11.2006 emis de Inspectoratul Școlar Județean N, a fost numit ca învțtor suplinitor la Școala, ( 48).
Ca urmare a declarației acesteia c, începând cu data de 14 septembrie 2006, va fi în concediu medical aproape tot anul școlar, școala a cerut un alt cadru didactic care s ocupe acest post ( 49).
Prin decizia 2932/15.11.2006 emis la Inspectoratului Școlar Județean Naf ost numit pe postul de învțtor, ca suplinitor la școala, reclamanta ( 50).
La momentul încadrrii sale, când a încheiat contractul de munc nr. 1789 din 9.11.2006, reclamanta a precizat c nu poate prezenta carnetul de munc deoarece și-a întocmit dosarul de pensionare, iar decizia de pensie nu i-a fost comunicat înc.
Deși i-a fost solicitat decizia de pensie de mai multe ori, aceasta nu a înțeles s o prezinte. În aceast situație, școala - din proprie inițiativ - a solicitat informații la. I, care a eliberat adresa nr. 39829/02.07.2007, la care se afla anexat decizia de pensionare a reclamantei, nr. 1.-/25.08.2006, din care reieșea fr nici un dubiu c aceasta este pensionar pentru munca depus și pentru limit de vârst începând cu data de 01.09.2006.
Așa cum a sesizat și pârâta Școala de Arte și Meserii, din chiar studiul cererii de chemare în judecat a reclamantei se pot observa o serie de inadvertențe în afirmațiile acesteia, pe de o parte c ar fi știut de decizia de pensionare, c aceasta nu i-ar fi fost comunicat; pe de alt parte o invoc, recunoscând c a contestat-o la instanța competent.
Decizia de pensionare nr. 1.- a fost emis la data de 25.08.2006 stabilindu-se c drepturile de pensie urmeaz a fi pltite începând cu data de 01.09.2006.
Prin urmare, este evident c la data când reclamanta a solicitat plata concediului legal de odihn pentru perioada iunie-iulie 2007 cunoștea de existența acestei decizii de pensionare, pe care o și contestase la organele competente, dar pe care nu a adus-o la cunoștința unitții angajatoare.
Reclamanta a invocat pct. 9 din 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihn al personalului didactic din învțmânt și anume "cadrele didactice pensionate, încadrate cu o J de norm sau norm întreag, în baza unui contract de munc pe perioad determinat și care cumuleaz pensia cu salariul, în condițiile legii, beneficiaz de drept de concediu de odihn în aceleași condiții cu salariații încadrați cu contract de munc pe durat nedeterminat, proporțional cu timpul lucrat în anul școlar".
Acest text de lege instituie o serie de condiții pe care reclamanta ar fi trebuit s le întruneasc în mod cumulativ.
Astfel ar fi trebuit s fie pensionar, or ea însși a susținut c nu este pensionar, ascunzând faptul c exist o decizie de pensionare. pensiei cu salariul este condiționat de prevederile legii, în speț Legea 128/1997, care la art. 127 alin. 4 prevede "cadrele didactice pensionate pot desfșura activitți didactice, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora, dup împlinirea vârstei de pensionare".
Mai mult decât atât, art. 128 din Legea 128/1997 prevede c "Personalul didactic din învțmântul preuniversitar de stat, cu grad didactic I sau cu titlul științific de doctor, care dovedește competența profesional deosebit, poate fi menținut ca titular în funcție didactic pân la trei ani peste vârsta de pensionare la cerere, ".
Prin urmare, condițiile de menținere la catedr trebuie îndeplinite cumulativ, lipsa oricreia conducând la pierderea calitții de titular prin pensionare.
Or, în condițiile în care reclamanta era suplinitor, a reținut instanța c ea nu mai putea rmâne la catedr dup pensionare și tocmai din acest motiv a evitat sistematic clarificarea situației sale de pensionar.
În concluzie, instanța a apreciat c reclamanta nu avea dreptul la plata drepturilor bnești pentru concediul de odihn pentru perioada 01.01. - 31.01.2007, astfel încât a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Școala de Arte și Meserii ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, fr a-și motiva îns cererea.
Faț de acest aspect, Curtea de Apel a invocat din oficiu excepția nulitții recV. excepție care este întemeiat, având în vedere urmtoarele considerente:
Conform art. 306 alin. 1 Cod procedur civil, recursul este nul dac nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedur civil, recursul se va motivaprinînsși cererea de recurs sauînuntrultermenului de recurs.
Art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevede c termenul de recurs, în cazul conflictelor de munc, este de10 zilede la comunicarea hotrârii.
În speț, sentința civil nr. 152/06.02.2008 a Tribunalului Iașia fost comunicat recurentei-reclamante la data de08.04.2008,așa cum rezult din dovada aflat la 64 dosar fond.
Prin cererea expediat la data de 21.04.2008, reclamanta declar c va depune motivele de recurs la prima zi de înfțișare.
În speț, recurenta nu a depus motivele de recurs nici la prima zi de înfțișare din 10.06.2008, îns și la aceast dat recursul ar fi fost formulat cu mult peste termenul legal prevzut de dispozițiile procedurale sus-menționate, termen care - calculat conform art.101 Cod proc.civ. - a expirat la data de 21.04.2008.
Rațiunea instituirii de ctre legiuitor a unor asemenea dispoziții restrictive o reprezint principiul celeritții conflictelor de munc prevzut de art. 286 Codul muncii.
În consecinț, raportat celor expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 și 306 alin. 1 Cod procedur civil, Curtea de Apel va constata nulitatea recV. și va menține decizia atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constat nul recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 152 din 06.02.2008 pronunțat de Tribunalul Iași, sentinț pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi, 11 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored. /
15.07.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași:,
Președinte:Moruzi Nelida CristinaJudecători:Moruzi Nelida Cristina, Mănăstireanu Cristina, Pavelescu








