Pretentii civile. Speta. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.48/

Ședința publică din 23 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de reclamanta SINDICATUL LIBER "EDUCAȚIA" G cu sediul în- Bis, jud.G împotriva sentinței civile nr.1348/7.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.5272/- în contradictoriu cu intimat GRUPUL ȘCOLAR " " G, cauza având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21.01.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi câmd instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză la data de 23.01.2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față înregistrat sub nr.5272/121/22.11.2007 la Curtea de APEL GALAȚI -Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la ribunalul Galați sub nr- reclamanta Sindicatul Liber "Educația"G în temeiul art 28 Legea 54/2003, art 80 și 81 Legea 168/1999,art 299 și urm.c Cod Penal în contradictoriu cu Grupul Școlar" "G a solicitat obligarea pârâtului la a respecta condițiile de salarizare pentru personalul didactic și personalul auxiliar pentru următoarele aspecte:

-respectarea art 51 alin 8 Legea 128/1997 respectiv, pentru persoanele care au ore la plata cu ora sau cumul să acorde drepturile ce se acordă pentru activitatea didactică de bază, îndemnizația de școală specială, spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariu de merit, gradație de merit(care se acordă pentru calitatea activității), spor de vechime.

-acordarea acestor ore(plăți)cu ora/cumul și pentru perioada vacanțelor școlare așa cum se acordă și norma didactică pentru perioada vacanțelor școlare;

-acordarea pentru aceste ore(cu ora/cumul)care sunt ore suplimentare a unui spor de 75% din salariul de bază conform art 120.

-obligarea pârâtului la respectarea art 145 alin 1 și 2. respectiv îndemnizația de concediu nu poate fi mai mică decât media zilnică a tuturor drepturilor salariale înscrise în M din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, dar nu mai mică decât salariul de bază, îndemnizațiile și sporurile cu caracter permanent prevăzute în

-obligarea pârâtului la recalcularea salariilor începând cu 3.11.2003, plata diferențelor reactualizat cu indicii de inflație până la plata efectivă a acestor sume.

A solicitat reclamantul cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă 202/26.01.2007 Tribunalul Galația respins acțiunea formulată.Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Galația reținut că în cauză este aplicabilă legea specială respectiv Legea 128/1997 și nu legea generală, Codul Muncii, astfel că orele suplimentare vor fi plătite.S-a considerat de instanță că această categorie de salariați nu beneficiază de spor pentru ore suplimentare având în vedere că personalul didactic beneficiază de o reducere semnificativă a normei de muncă față de norma generală în materie reglementată de Codul Muncii.

Prin decizia civilă 385/27.04.2007 curtea de APEL GALAȚIa admis recursul declarat de sindicatul Liber Educația, a casat sentința civilă 202/2007 a Tribunalului Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut de către instanța de recurs că Tribunalul Galațis -a pronunțat pe cererea Sindicatului fără a stabili clar obiectul acțiunii.Chiar și pe capetele de cerere formulate instanța de fond nu s-a pronunțat în întregime lăsând nesoluționate cereri ale reclamantului.

Din motivarea hotărârii rezultă că instanța a analizat doar acordarea sporului de 75% pentru ore suplimentare.

Referitor la cererea de reducerea normei didactice instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a pus în vedere reclamantului să precizeze care sunt persoanele care se încadrează în această situație.

În rejudecarea cauzei, Tribunalul a pus în vedere sindicatului să precizeze clar obiectul acțiunii.

Reclamantul și-a precizat acțiunea cu cerere la dosar(fila 10)și a detaliat în ședința publică aceste precizări.

Astfel, reclamantul a solicitat:

-recalcularea salariilor pentru persoanele care au prestat activitate la plata cu ora sau cumul procentual din salariu de bază acordat pentru norma didactică de bază a persoanei în cauză înmulțit cu numărul de ore efectuate peste norma didactică de bază;

-acordarea sporului de vechime pentru aceste ore;

-acordarea acestor plăți(pentru plata cu ora/cumul) și pentru perioada vacanțelor școlare;

-calcularea îndemnizației de concediu de odihnă ca medie zilnică a tuturor drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediu de odihnă, multiplicată cu numărul de zile de concediu.

A precizat reclamantul că toți membrii de sindicat se încadrează în aceste prevederi.

Prin sentința civilă nr.1348/7.09.2007 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții n, G, ta, HG, -, B, -, -, reprezentati de Sindicatul Liber Educatia G în contradictoriu cu Grupul Școlar" " astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Sporul de vechime nu se aplică la plata cu ora sau cumul(acele ore suplimentare efectuate peste norma didactică)deoarece acest spor se aplică nu la fiecare oră în parte ci se aplică la întreg salariul indiferent dacă se efectuează norma didactică normală sau ore suplimentare.Vechimea se aplică la salariul de bază conform art 49 Legea 128/1997(statut)și nu face parte din salariul de bază precum e sporul de stabilitate așa cum se face expres mențiunea în pct 11 art 50 unde se face mențiunea expresă că sporul de stabilitate face parte din salariul de bază.

De câte ori legiuitorul a înțeles că un anumit spor face parte din salariul de bază a precizat expres aceasta.Un alt exemplu în acest sens este art 50 pct 3 Legea 128/1997"gradația de merit"face parte din salariul de bază și constituie bază de calcul pentru sporuri, îndemnizații și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.

De asemenea, art 13 pct 50 Legea 128/1997 -sporul suprasolicitare neuropsihică face parte din salariul de bază.

Față de această tehnică legislativă rezultă că sporul pentru vechimea în muncă nu face parte din salariul de bază.Prin urmare, vechimea în muncă nefăcând parte din salariul de bază, ea se aplică ca procent la salariul de bază și nu la fiecare oră luată individual.

Astfel că, pentru aplicarea vechimii în muncă nu are importanță(nu ridică nu coboară cuantumul veniturilor)câte ore suplimentare au fost efectuate în luna respectivă.

De asemenea, vechimea în muncă se acordă în considerația persoanei pentru uzura acumulată de salariat și experiența acumulată, spor ce se calculează procentual din salariul de bază.Nu vedem rațiunea pentru care acest spor să se acorde pentru fiecare oră efectuată suplimentar.

De asemenea, art 13 pct 50 Legea 128/1997 -sporul de suprasolicitare neuropsihică face parte din salariul de bază.

Cu privire la cererea de acordare a orelor suplimentare și pentru perioada vacanțelor școlare în condițiile în care se acordă plata pentru norma didactică normală și pentru perioada vacanțelor școlare.

Cadrele didactice primesc plata pentru norma didactică pentru perioada cât elevii sunt în vacanță școlară chiar dacă profesorul/educatorul nu predă efectiv ore la clasă.Nu se poate acorda ore suplimentare pentru această perioadă întrucât orele suplimentare se acordă, se plătesc doar pentru situația în care au fost efectiv prestate.Aceiași rațiune intervine și pentru perioada cât profesorul/educatorul se află în concediu de odihnă pe perioada vacanțelor școlare în îndemnizația de concediu intrând salariu de bază și sporurile ce intră în salariu de bază, precum și toate sporurile lunare dar și sporul pentru ore suplimentare care se acordă doar în luna în care orele suplimentare au fost efectiv lucrate.

Cererea privind aplicarea corectă a articolului 145 Codul Muncii la calculul îndemnizației pentru concediu de odihnă Tribunalul reține că solicitarea reclamantului cuprinde exact textul din Codul Muncii, dar interpretarea sa în aplicarea acestor dispoziții este greșită în sensul că se are în vedere doar salariul de bază și sporurile cu caracter permanent, iar orele suplimentare, de asemenea, nu se acordă, ele se plătesc pentru luna când au fost efectiv prestate.Chiar dacă lună de lună se efectuează ore suplimentare, sporul nu caracter permanent ce va fi avut în vedere la calculul altor drepturi.

Având în vedere cele mai sus arătate și faptul că toate solicitările reclamantului nu sunt întemeiate, pretențiile vizând de fapt modul de interpretare a legii, nu se pot calcula diferențe salariale și de aceea expertiza nu a fost utilă în cauză.

Față de cele reținute Tribunalul a respins acțiunea așa cum a fost precizată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Sindicatul Liber, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În primul rând a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că sporul de vechime în muncă nu se aplică la plata cu ora sau cumul.

În al doilea rând,instanța de fond a apreciat eronat că orele suplimentare ale cadrelor didactice sunt de aceeași natură cu orele suplimentare prestate în sectoarele productive.

În al treilea rând a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că ar fi solicitat luarea în calcul a sporului pentru orele suplimentare la plata concediului de odihnă ci luarea în calcul a drepturilor salariale astfel dobândite la calcularea indemnizației de concediu conf.art.145 din Codul Muncii.

În concluzie a solicitat admiterea recursului,modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Deși citată legal,intimata nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.304 indice 1 Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoatele considerente:

Sporul de vechime se calculează prin aplicarea procentelor stabilite de lege la salariul de bază care este compus din salariul de bază al funcției didactice care include sporul de stabilitate la tranșele de vechime peste 10 ani și sporul de suprasolicitare și celelalte indemnizații potrivit Ordinului nr.1350/20.06.2007 al Ministerului Educației și Cercetării.

Personalul didactic titular care efectuează și alte activități prin cumul nu beneficiază și pentru salariul primit pentru aceste activități și de sporul de vechime.

Aceeași situație este și pentru activitățile desfășurate prin plata cu ora.

Pot primi sporul de vechime în situația în care se desfășoară aceste activități în baza unor contracte individuale de muncă determinate.

Indemnizația pentru concediul de odihnă se calculează în raport de salariul de bază așa cum este definit de Legea nr.128/1997,de sporul de vechime și eventual indemnizația de conducere.

Celelalte drepturi bănești primite pentru activități desfășurate prin cumul și pentru plata cu ora care sunt considerate ore suplimentare nu se iau în calculul indemnizației pentru concediul de odihnă.

În atare condiții, criticile formulate de recurebntă nu se încadrează în motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și prin urmare în temeiul disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SINDICATUL LIBER "EDUCAȚIA" G cu sediul în- Bis, jud.G împotriva sentinței civile nr.1348/7.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.5272/-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud./19.02.2008

Tehnored./2 ex./ 22 Februarie 2008

Fond:-

Asistenți jud.-

Președinte:Ion Ioneci
Judecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Galati