Pretentii civile. Speta. Decizia 4971/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4971
Ședința publică de la 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol, judecarea cererii de contestație formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 585/29.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA- GRUP, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru contestatoarea și avocat pentru intimata SC SA- GRUP.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Avocat pentru contestatoarea, pune concluzii de admiterea contestației conform motivelor depuse la dosar.
Avocat pentru intimata SC SA- GRUP, solicită respingerea contestației ca neântemeiată.
CURTEA
Asupra contestației in anulare de față;
Prin decizia nr. 585 din 29 ianuarie 2009, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de pârâta SC. SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr. 4457/01.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
S-a modificat sentința în sensul că pe fond a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-au impus următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care s-au acordat aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs a constatat că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termen legal reclamanta, aratand ca instanta de recurs a fost in eroare atunci cand a apreciat ca recursul este in stare de judecata, desi nu a fost prezenta si nu a avut ragazul sa depuna intimpinare, concluzii orale sau scrise.
Prin urmare, putea demonstra cu probele aflate la dosar si eventual inscrisurile noi depuse in recurs, care trebuiau discutate si valorificate, ca solutia instantei de fond este legala si temeinica, astfel ca instanta nu i-a acordat posibilitatea de a-si exercita dreptul la aparare.
Nu a avut posibilitatea sa verifice daca recursul a fost declarat in termen legal si considera ca recursul este tardiv in raport de data comunicarii sentintei.
In situatia in care recurenta a depus noi inscrisuri si a formulat noi aparari, acestea trebuiau puse in discutia partilor fiind esentiale in dezlegarea pricinii si se impunea ca instanta de recurs sa dispuna acordarea unui nou termen pentru a putea realiza o aparare reala si eficienta.
In drept a invocat prevederile art.317 si urm. Cod procedura civila.
Prin intampinare intimata SC a solicitat respingerea contestatiei in anulare, care se intemeiaza pe eroare materiala prevazuta de art.318 Cod procedura civila, in conditiile in care contestatoarea a cerut judecarea in lipsa prin intimpinare si nu a cerut termen pentru angajarea aparatorului,iar aceasta nu a invocat greseli de ordin procedural.
Contestația în anulare se respinge pentru considerentele care se vor expune.
Din examinarea motivelor invocate se constată că prezenta contestație în anulare, se întemeiază in drept pe motivele prevăzute de art.317 și art. 318 Cod procedură civilă si contestatoarea solicita rejudecarea recursului său, în condițiile în care susține că eronat a fost solutionat recursul la termenul din 29.01.2009.
Potrivit art.317 și urm. Cod procedură civilă, contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare prin care se cere instanței să desființeze propria hotărâre pentru că a fost dată în condiții neregulate,respectiv lipsa sau vicii ale procedurii de citare, în ziua fixată pentru dezbaterea cauzei ori necompetența absolută a instanței sau dacă soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale, ori să-și completeze judecata,când respingând sau admițând în parte calea de atac, s-a omis să cerceteze unul din motivele de recurs.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea contestației,întrucât a rezultat că litigiul a fost soluționat de instanța competentă potrivit legii, iar procedura de citare fost legal îndeplinită atunci când a fost soluționată cauza de față, respectiv la 29.01.2009, fila 11 dosar recurs.
În speță, nu sunt îndeplinite nici condițiile contestației în anulare specială, neputându-se reține că soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale sau că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de recurs.
Astfel, primul motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, care în speță nu se regăsesc.
Este vorba despre acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, fiind vizate de text greșeli de fapt, involuntare și nu greșeli de judecată.
Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli de fond, or în cauză nu se poate constata existența unor greșeli materiale, cum este cazul respingerii unui recurs ca tardiv, deși în dosar existau date privind depunerea în termenul legal a acestuia.
În speță, recursul a fost declarat in termenul legal la data de 06.10.2008 in raport de comunicarea efectuata la data de 26.09.2008, astfel ca nu se poate retine ca fiind intemeiata exceptia de tardivitate a recursului, avandu-se in vedere si prevederile art.80 din Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si potrivit carora termenul de exercitare a recursului este de 10 zile de la data comunicarii hotararii.
A rezultat totodata ca pentru termenul din 29.01.2009 reclamanta contestatoare a depus intimpinare si a solicitat judecarea in lipsa-filele 6,7 dosar recurs-, fara a solicita termen in aparare potrivit art.156 Cod procedura civila.
Nu este intemeiata nici sustinerea ca recurenta a depus noi inscrisuri si a formulat noi aparari, pentru a se aprecia ca este util sa se acorde un nou termen pentru a nu se incalca dreptul la aparare si principiul contradictorialitatii, astfel ca nu a fost afectat dreptul la aparare.
Nu se poate reține, nici că instanța a omis să cerceteze unul din motivele de recurs,in conditiile in care contestatoarea nu a formulat recurs, fiind multumita de solutia instantei de fond, astfel că în temeiul art.320 Cod procedură civilă contestația în anulare se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 585/29.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA- GRUP.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /02.09.2009.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen
