Pretentii civile. Speta. Decizia 4999/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3361/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4999R
Ședința publică de la 03 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia I
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul, împotriva încheierii din data de 01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, " ", având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata " " prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83606/2004, lipsind recurentul și intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Recurenta, prin avocat depune la dosar o cerere din care rezultă că asupra recurentei s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, precum și copia unui certificat de grefă ce atestă cele susținute.
Curtea acordă cuvântul pe suspendarea prezentei cauzei față de disp.art.36 din Legea nr.85/2006 astfel cum s-a dispus prin încheierea Tribunalului Teleorman.
Recurenta, prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, suspendarea judecării cauzei.
Pentru a pronunța această încheierii, prima instanță a reținut că, sunt incidente dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006, întrucât prin sentința comercială nr.1786/25.03.2009, a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței pârâtei SC SA, dispozițiile menționate prevăzând suspendarea tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs motivat, în termen legal reclamantul care a criticat-o ca nelegală susținând că prima instanță nu a avut în vedere faptul că prin cererea ce face obiectul dosarului de față,reclamantul solicită a se constata un drept de creanță pe care considera că îl are împotriva pârâtei B și cu privire la existența căruia urma să se pronunțe instanța de fond, după administrarea probelor, după cum nu a avut în vedere faptul că textul art.36 din Legea nr.85/2006 are în vedere suspendarea acțiunilor de urmărire sau de executare silită a creanțelor creditorilor și nu a celor prin care terții solicită a se constata dacă au sau nu o creanța împotriva debitorului.
Recurentul a mai arătat că cererea reclamantului nici nu poate avea ca obiect realizarea unei creanțe asupra debitorului B, atâta vreme cât nici nu are constatată o asemenea creanță, pentru constatarea acesteia adresându-se instanței.
În mod greșit, instanța de fond a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, întrucât, prin cererea ca face obiectul dosarului de față,nu se urmărește realizarea unei creanțe asupra debitorului B sau a bunurilor sale pentru a fi aplicabile dispozițiile privind suspendarea judecății.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Astfel, potrivit dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006, se prevede că "e la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor".
Prima instanță contrar susținerilor recurentului ce apar ca nefondate, a făcut o corectă interpretare gramaticală și logică a dispozițiilor menționate, ce au în vedere toate acțiunile formulate împotriva debitorului indiferent de natura acestora, de acțiuni în constatare sau de cereri în realizarea dreptului și indiferent de titulari și de împrejurarea că acestea constituie cereri de chemare în judecată sau cereri de executare silită.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva încheierii din data de 01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, " ",.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
03.09.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta