Pretentii civile. Speta. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.50/CM
Ședința publică din 04 februarie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul - reclamant, cu domiciliul în C,-, -,.A,.7 și recurenta - pârâtă cu sediul în, 3., județul C, împotriva sentinței civile nr.1162/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru depunerea de concluzii scrise a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 29.01.2009, la data de 02.02.2009 și la data de 04.02.2009.
CURTEA
1. Curtea cu privire la recursurile civile de față;
Gad eclarat recurs la data de 18 decembrie 2008 împotriva sentinței civile 1162/23.10.2008 cât și a încheierii din 15.10.2008.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs la 23 decembrie 2008 și Midia
2. Situația de fapt;
3.Prin cerereaînregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamantul Gas olicitat obligarea pârâtei SC Midia SA la plata sumei de 4.000 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada martie - iunie 2007, cuvenite ca urmare a reîncadrării în funcție, la plata contribuțiilor legale la buget pentru această sumă, la încadrarea sa în program de tură, la plata drepturilor salariale rezultate ca diferență între salariul primit ca operator în program de zi și cel care i s-ar fi cuvenit pentru un program de tură, sumă estimată la 2.500 lei, la plata daunelor morale de 10.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 870/20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța pârâta a fost obligată pârâta să îi plătească drepturi salariale pentru o perioadă anterioară însă în cauza respectivă suma a fost stabilită numai până în luna februarie 2007, iar pentru lunile martie, aprilie, mai și până la 18 iunie când a fost reintegrat, nu a primit drepturile salariale corespunzătoare. În legătură cu daunele morale, a arătat că din culpa pârâtei, stabilită prin hotărârea judecătorească anterioară, mai mult de trei ani nu a avut venituri, fiind întreținut de familie, ceea ce i-a provocat o stare de tensiune și neliniște, suportând de asemenea diverse acțiuni șicanatorii ale pârâtei, care ar fi urmărit astfel să îl sancționeze pentru activitatea sa sindicală. În acest sens a invocat interzicerea intrării în unitate, supunerea la munci degradante ce nu erau prevăzute în fișa postului, neacordarea zilelor necesare desfășurării activității sindicale, refuzul reprezentanților societății de a-l accepta la diverse negocieri, încălcarea contractului individual de muncă (fără a indica în ce mod), supunerea la un tratament discriminatoriu în sensul că este singurul operator turbine care desfășoară activitate exclusiv în timpul zilei, ceea ce îl lipsește de venituri importante. Reclamantul a arătat că aceste acțiuni i-au afectat imaginea de lider sindical, demnitatea, stima și respectul de sine.
Reclamantul a arătat că în precedenta acțiune nu a solicitat acordarea de daune morale din rațiuni de bună - credință însă pârâta nu dorește să coopereze, ceea ce -a determinat să solicite aceste daune morale.
În sfârșit, a reiterat susținerile conform cărora, faptul că nu este încadrat în regim de tură ci lucrează numai în timpul zilei, îl privează de sporul aferent.
4. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Totuși, pârâta a arătat că cererea reclamantului este parțial întemeiată întrucât prin sentința civilă nr. 870/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțas -au acordat reclamantului drepturi salariale până la 24.04.2007 iar la 18.06.2007 între părți a intervenit un nou contract individual de muncă, astfel încât acesta mai este îndreptățit la plata drepturilor salariale pentru perioada 25.04 - 17.06.2007, urmând a se achita și contribuțiile aferente către buget.
Referitor la încadrarea reclamantului în program de tură, pârâta a arătat că art. 40 din Codul Muncii permite angajatorului să stabilească modul în care este organizată activitatea, iar reclamantul are ca atribuții de serviciu să supravegheze și să întrețină o turbină tip, scoasă din funcțiune, astfel încât activitatea sa se desfășoară numai în timpul zilei, nefiind necesară stabilirea unui program de ture. Mai mult, s-a arătat că reclamantul ar fi refuzat un alt post de operator turbine tip (acest tip de turbină fiind în exploatare). Pârâta a arătat că, în condițiile în care a fost obligată să reîncadreze pe reclamant în funcția de operator turbină tip, iar în unitate nu există vreun post similar cu program de tură și turbina tip nu se află în exploatare, nu poate asigura reclamantului un program de tură. Pârâta a mai susținut că nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu la care este supus reclamantul, mai ales că acesta, la data încheierii noului contract individual de muncă nu mai era lider de sindicat de aproape un an și nu mai făcea parte din sindicatul societății. Pârâta a mai susținut și că reclamantul dorește să fie încadrat în program de ture pentru a putea presta în timpul liber alte activități, fără a indica în concret elemente referitoare la aceste alte presupuse activități.
Referitor la plata drepturilor salariale corespunzătoare diferenței dintre salariul încasat și salariul cuvenit unui program de tură, pârâta a susținut pe de o parte că acesta trebuie respins pentru motivele expuse anterior iar pe de altă parte că reclamantul nu a indicat în concret cum a determinat suma de 2.500 lei pretinsă.
Cu privire la cererea de acordare a unor daune morale, pârâta a invocat art. 269 din Codul Muncii și Decizia nr. XXXX din 07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, susținând că cererea este inadmisibilă. Totodată a mai arătat că acțiunea este un abuz de drept și că începând cu 15.03.2004 reclamantul a avut încheiat un contract de muncă cu Federația Sindicală Energetica pentru un salariu inițial de 700 lei care ulterior a fost succesiv majorat la 2.188 lei.
S-a solicitat și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
5.În cauză Tribunalul Constanțaa administratpe lângă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părților, proba cu martori - și ( propuși de reclamant pentru dovedirea cererii de acordare a daunelor morale) și și (propuși de pârâtă) și proba cu expertiza contabilă având ca obiective: stabilirea drepturilor salariale care i se cuvin reclamantului pentru perioada 01.03 - 17.06.2007, distinct pentru fiecare lună și distinct pentru perioadele 01 - 24.04.2007 și 25-30.04.2007 precum și realizarea unui calcul matematic al drepturilor salariale ale reclamantului în cazul în care ar fi beneficiat de sporul de tură de 25%. Raportul de expertiză a fost întocmit de expert și a fost înregistrat la Biroul local de expertize din cadrul Tribunalului Constanța sub nr. 1389/30.06.2008.
Prin încheierea din 30.01.2008 judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților, în condițiile cu art. 242 pct. 2 Cod.proc.civ. fiind repusă pe rol la 27.02.2008.
6.Prin sentința civilănr.1162/23.10.2008 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta SC Midia SA cu sediul în, 3. KM 23.
A fost obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 4.051 lei net reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 01 martie 2007-17.06.2007, precum și plata contribuțiilor la bugetul de stat aferente acestor drepturi.
S-au respins restul pretențiilor ca nefondate.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3210 lei reprezentând onorarii de avocat, expert și cheltuieli de transport.
7.Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
7.1. Între părți a mai existat un litigiu, care a făcut obiectul dosarului nr-, litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 870/20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța. Această sentința a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 391/CM/30.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
În cauza respectivă, reclamantul a solicitat recunoașterea de către pârâtă a contractului său individual de muncă, ridicarea interdicției de a intra în unitate, plata sumei de 102.786,6 lei drepturi salariale cuvenite pentru detașarea la Federația Sindicală Energetică, plata contribuțiilor pentru această sumă și plata drepturilor salariale cuvenite perioadei începând cu luna aprilie 2004 până la soluționarea cauzei, cu plata contribuțiilor aferente la buget.
7.2. Prin hotărârea judecătorească indicată anterior s-a admis în parte acțiunea, a fost obligată pârâta să recunoască contractul individual de muncă și calitatea de salariat a reclamantului, să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și să ridice interdicția de acces în unitate în privința reclamantului precum și să plătească acestuia drepturile bănești cuvenite pentru perioada aprilie 2004 și până la pronunțarea hotărârii, în cuantum de 47.575,47 lei precum și la plata sumei de 19.146,08 contribuții la buget. Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.
7.3. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 29.11.2007, reclamantul Gas olicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 870/20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, conform disp. art. 2811Cod.proc.civ..
7.4. În motivare s-a arătat că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat pe lângă recunoașterea contractului său individual de muncă, operarea la zi a mențiunilor necesare în carnetul de muncă, ridicarea interdicției de a intra în unitate și plata drepturilor salariale pentru perioada aprilie 2004 până la soluționarea cauzei și a contribuțiilor către bugetul asigurărilor de stat.
7.5 Reclamantul a susținut că în formularea dispozițiilor privitoare la obligarea la plata drepturilor salariale și contribuțiilor aferente, nu se precizează faptul că ele au fost acordate conform calculelor expertului pentru perioada aprilie 2004-februarie 2007, astfel că se înțelege că suma respectivă reprezintă calculul pentru inclusiv până la data pronunțării hotărârii, ceea ce nu este real.
7.6. Prin sentința civilă nr.675/30.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 682/CM/09.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a lămurit sentința civilă nr. 870/20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că suma de 47.575,47 lei este aferentă perioadei aprilie 2004 - 01.03.2007 și al înlăturării din dispozitivul acestei sentințe a dispoziției potrivnice referitoare la faptul că această sumă este calculată până la data pronunțării acesteia.
Așa cum susține și pârâta, între părți a intervenit un nou contract individual de muncă, înregistrat sub nr. 918/18.06.2007.
7.7. Față de situația stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 870/20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța astfel cum a fost ulterior lămurită, rezultă că reclamantul mai este îndreptățit la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.03.2007 - 17.06.2007.
7.8. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, aceste drepturi sunt în cuantum de 4.051 lei. Instanța a avut în vedere această sumă determinată de expert, făcând aplicarea art. 201 Cod.proc.civ.
7.9. În conformitate cu art. 40 al.2 lit. f ) din Codul Muncii, angajatorului îi revine obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii
7.10. Cu privire la încadrarea reclamantului în program de tură și plata diferențelor de drepturi salariale corespunzătoare:
Potrivit art. 40(1) lit. a și b din Codul Muncii, angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității și să stabilească atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condițiile legii și/sau în condițiile contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități.
Reclamantul nu a indicat nici un motiv pentru care încadrarea sa într-un program de lucru normal, numai în timpul zilei, ar contraveni legii sau contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități.
Angajatorul este singurul în drept să stabilească modul în care se desfășoară activitatea sa și să stabilească timpul de lucru în condițiile art. 108 și următoarele din Codul Muncii. Acesta nu poate fi obligat să stabilească pentru un anumit angajat un anumit timp de lucru în condițiile în care activitatea desfășurată de acesta potrivit fișei postului nu impune un altfel de program de lucru decât cel considerat normal, de 8 ore pe zi. munca în timpul nopții constituie o excepție, așa cum rezultă din art. 122 din Codul Muncii, care se justifică prin specificul unor activități.
S-a constatat că pârâta a îndeplinit obligația stabilită prin sentința civilă nr. 870/20.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța întrucât reclamantul era anterior încadrat ca operator turbină iar în noul contract individual de muncă, din 18.06.2007, se indică aceeași funcție pentru acesta.
Recunoașterea contractului individual de muncă al acestuia înseamnă că pârâta trebuia să mențină strict toate elementele esențiale care caracterizau activitatea reclamantului, a căror modificare ar constitui o modificare a contractului individual de muncă în sensul art. 41 din Codul Muncii.
În cauză, s-a constatat că prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 918/18.06.2007 părțile au convenit noile condiții de desfășurare a activității, pârâtul fiind de acord cu acestea. Or, în cuprinsul acestui contract nu se face nici o referire la stabilirea pentru reclamant a unui program de lucru în ture.
Ca urmare, nu are nici o relevanță care era organizarea timpului de lucru pentru reclamant anterior litigiului intervenit între părți și nici organizarea timpului de lucru pentru alți angajați, pârâta neavând nici o obligație de a stabili un program de lucru în ture pentru reclamant, mai ales în condițiile în care atribuțiile de serviciu ale acestuia vizează un echipament dezafectat, fiind vorba doar de activități de mentenanță. În consecință nu au relevanță nici probele referitoare la această chestiune, care, drept urmare, nu vor mai fi analizate.
Nu a fost primită nici susținerea reclamantului că ar fi prejudiciat prin pierderea sporului de lucru în ture, întrucât acest spor nu este un venit suplimentar pentru munca depusă ci reprezintă o compensare a unor presupuse cheltuieli necesare în mod obiectiv pentru refacerea forței de muncă care este afectată în mai mare măsură în cazul angajaților care lucrează în timpul nopții, când în mod normal, organismul se reface în timpul somnului.
7.11. În legătură cu cererea de acordare a unor daune morale:
Potrivit art.269(1) din Codul Muncii, în forma actuală, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Această formă a textului legal a fost stabilită în urma modificării prin Legea nr. 237/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 497/25.07.2007.
Anterior, art. 269(1) din Codul Muncii prevedea că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin Decizia nr. XL (40) din 7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, s-a stabilit că "în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens".
În cuprinsul acțiunii, reclamantul a arătat în mod expres că pretinde daune morale pentru comportamentul angajatorului în perioada care a făcut obiect de analiză al instanței în litigiul anterior - dosar nr-, ceea ce rezultă și din cuprinsul acțiunii din punct de vedere al faptelor descrise. De asemenea, martorii propuși în cauză de reclamant au fost propuși pentru a dovedi aspecte anterioare încheierii noului contract individual de muncă.
Ca urmare, s-a pus problema aplicării în timp a legii civile, cu respectarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile.
Dincolo de interpretarea noii forme a articolului 269 al.1 din Codul Muncii și aplicabilitatea Deciziei nr. XL (40) din 7 mai 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii raportat la noua formă a textului legal, pentru fapte petrecute în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 237/2007, în mod cert reclamantul nu poate pretinde daune morale, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile enumerate de decizia pronunțată în recurs în interesul legii anterior indicată.
Față de data intrării în vigoare a Legii nr. 237/2007, raportat la data încheierii noului contract individual de muncă - 18.06.2007, care este anterioară, rezultă că reclamantului nu i se pot acorda daune morale.
În aceste condiții, pentru motive de legalitate, cererea reclamantului de acordare a daunelor morale a fost respinsă, fără a mai avea relevanță aspectele de fapt și probele administrate în cauză cu privire la acest aspect, care nu au mai fost analizate.
7.12. Cu privire la cheltuielile de judecată:
Reclamantul a probat achitarea onorariului de avocat de 5.000 lei - chitanța nr. 8/18.09.2008 - av. a B, a onorariului de expert - 300 lei - chitanța CEC seria - nr. -/23.05.2008 și efectuarea cheltuielilor de transport, depunând 20 de bilete pentru transportul în comun pe ruta B - C, în sumă de 910 lei.
Față de soluția de admitere numai în parte a acțiunii, în acord cu prevederile art. 276 Cod.proc.civ. au fost acordate în totalitate cheltuielile de transport, și numai în parte restul cheltuielilor.
8. Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Gav izat în esență următoarele:
8.1. Atât sentința cât și încheierea din 15 octombrie 2008 cuprind o eroare materială, în sensul că este greșit numele intimatei pârâte, acesta fiind Midia și nu "" așa cum greșit s-a redactat.
8.2. Daunele morale, în sensul codului muncii au la bază existența unui prejudiciu suferit de angajat ca urmare a acțiunii culpabile a angajatorului și care se fundamentează pe răspunderea civilă contractuală.
Daunele morale și cele materiale au temei juridic separat și vin ca reparații ale unor prejudicii diferite.
În cauză, daunele morale s-au solicitat pentru prejudiciul moral suferit de salariat, prejudiciu ce constă în efectele în timp ale acțiunilor culpabile ale SC Midia față de angajatorul
Contestatorul a suferit un prejudiciu de imagine, în sensul că imaginea de lider sindical impunător cu autoritate și putere de negociere i-a fost grav și iremediabil afectată.
Suferințele psihice suportate de contestator sunt efecte ale acțiunilor și atitudinilor ilegale și discriminatorii ale pârâtei, efecte care au apărut și s-au manifestat la diferite perioade de timp în raport de acțiunea nelegală a pârâtei.
De asemenea, prin reducerea substanțială a veniturilor timp de 3 ani(2003 - 2006) contestatorului i-a fost grav afectată demnitatea, autoaprecierea și stima de sine, deoarece din cap de familie a devenit un întreținut de familie.
În ce privește aplicabilitatea Legii 237/25.07.2007, adică modificarea art. 269 Codul muncii prin prevederea expresă a posibilității acordării de daune pentru prejudiciul moral suferit de angajat din cauza angajatorului a învederat că acest act normativ are natura unei legi de interpretare, fiind o excepție a principiului neretroactivității legii civile noi, retroactivează și face corp comun cu legea interpretată.
A susținut totodată că legea aplicabilă unei situații juridice concretizată în acțiune în justiție, este cea de la momentul soluționării acțiunii, iar acțiunea reclamantului a fost introdusă în noiembrie 2007.
În cauza de față a solicitat instanței să constate că acțiunile pârâtei i-au produs un prejudiciu moral concretizat în suferințele suportate ca urmare a efectelor în timp ale acțiunii pârâtei.
A învederat totodată că la momentul apariției legii noi, cauza care a făcut obiectul dosarului - nu era soluționată, soluția devenind definitivă și irevocabilă la 5.11.2007, deci cu mult după modificarea art. 269(1) din Codul muncii.
A invocat totodată principiul "tempus regit actum" și faptul că dacă pe parcursul desfășurării procesului civil intervin modificări legislative, rezolvarea conflictului dintre legea veche și cea nouă se soluționează potrivit principiului aplicării imediate a legii noi.
A solicitat totodată modificarea cuantumului acordat prin cheltuielile de judecată la instanța de fond.
8.3. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 78 Constituția României, art. 269 indice 1 Codul muncii.
9.Împotriva aceleiași sentințea declarat recurs la 23 decembrie 2009 și Midia, care a criticat sentința în esență pentru următoarele motive:
9.1.În soluționarea primului capăt de cerere, instanța de fond a considerat, în mod greșit, că reclamantului i se cuvin drepturi salariale pentru perioada 01.03.2007 - 17.06.2007.
Prin sentința civilă nr. 870/24.04.2007 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul - recurenta a fost obligată la "plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru perioada aprilie 2004 și până la pronunțarea prezentei hotărâri în cuantum de 47.575, 47 lei cu titlu de drepturi salariale".
În urma lămuririi dispozitivului acestei sentințe, prin Decizia civilă 682/CM/09.09.2008 s-a stabilit că suma de 47.575,47 lei este aferentă perioadei aprilie 2004 - 1.03.2007.
În baza acestei hotărâri lămurite, reclamantului i-a fost achitată suma de 47.575,47 lei și mai este îndreptățit la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.03.2007 - 24.04.2007(data pronunțării hotărârii).
Din acest motiv consideră că instanța de fond a greșit acordând reclamantului încă o dată, drepturile salariale pentru perioada 01.03.2007 - 24.04.2007.
Orice altă interpretare echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, suma reprezentând drepturi salariale pentru 01.03.2007- 24.04.2007, sumă pe care reclamantul o poate solicita și obține prin punerea în executare a ambelor hotărâri.
9.2. În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată a învederat că deși a solicitat Tribunalului respingerea acestora întrucât au fost admise numai pretențiile recunoscute la prima zi de înfățișare și au fost respinse toate celelalte capete de cerere, instanța de fond trebuia să-l oblige pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată avansate de societate.
10. Recursurile nu sunt fondate și vor fi respinse.
10.1.Recursul reclamantuluia vizat pe de o parte îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă cât și în încheierea din 15.10.2008, în sensul că este greșit numele intimatei - pârâte cât și aspecte referitoare la modalitatea de soluționare a unor capete de cerere din acțiune.
În ceea ce privește erorile materiale referitoare la consemnări eronate cu privire la numele părților Curtea observă că sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 281.pr.civ. ele putând fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Instanța care a pronunțat hotărârea soluționează cererea de îndreptare a erorii materiale prin încheiere dată în camera de consiliu. Împotriva acestei încheieri partea care se consideră nemulțumită poate exercita calea de atac.
10.2.Criticile referitoare la modalitatea de soluționare a capătului de cerere având ca obiect daune moralevor fi de asemenea respinse pentru următoarele considerente.
În vederea unei soluționări judicioase a acestei critici trebuie să clarificăm în concret momentul când s-a produs fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, care este această faptă, regimul juridic aplicabil, precum și temeiul juridic al pretenției.
Daunele morale solicitate de reclamantul recurent sunt urmarea refuzului intimatei de a-i recunoaște calitatea de salariat și de a-i permite accesul în unitate, cauză ce a făcut obiectul dosarului -, finalizat prin sentința civilă 870/20 aprilie 2007, pusă în executare la 17 iunie 2007 de către angajator.
Drept urmare, cererea acestuia de acordare a acestor daune trebuie privită contemporan cu legislația în vigoare la momentul producerii pretinsului fapt ilicit generator de prejudicii.
La acel moment, codul muncii nu fusese modificat prin legea 237/2007 în referire la art.269, astfel că interpretarea corectă a acestuia este cea oferită de Decizia XXXX din 07.05.2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin.1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze expres în acest sens.
Reclamantul recurent nu a făcut dovada că izvorul pretenției ar putea fi contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, neavând clauze stipulate în acest sens.
În aceste condiții pretenția afirmată în cadrul litigiului de muncă pe tărâmul răspunderii contractuale nu era posibilă.
Este adevărat că prin art.295 alin.1 din Codul muncii se prevede că " dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile".
Dar, pentru a fi întregite dispozițiile specifice din Codul muncii cu cele ale Codului civil este necesar, așa cum rezultă din textul menționat, ca situația particulară să nu fie reglementată printr-o prevedere a Codului muncii și să nu existe nici o incompatibilitate de natura raporturilor de muncă atât timp cât acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv sau individual de muncă.
Or, aceste două condiții nu pot fi considerate îndeplinite, pentru a justifica aplicarea prevederilor art. 269 alin.1 din Codul muncii (în forma anterioară a acestui text întrucât faptul generator de prejudicii s-a produs înainte de modificarea prin Legea 237/2007) în corelare cu dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, ca temei juridic al reparării prejudiciului moral în cadrul raporturilor juridice de muncă, câtă vreme răspunderea patrimonială reciprocă a părților dintr-un asemenea raport nu poate izvorî decât prin contractul de muncă bazându-se pe principiile răspunderii contractuale.
Atâta timp cât natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de Codul muncii, este o varietate a răspunderii civile contractuale, cu anumite particularități imprimate de caracterul raporturilor de muncă, între care și aceea stabilită derogatoriu, prin art. 269 alin.(1) și art. 270 alin.(1), potrivit căreia, are ca obiect numai repararea pagubelor materiale, este evident că în temeiul unei astfel de răspunderi nu pot fi acordate și daune morale, acestea putând fi pretinse, în condițiile art. 998 și 999 din Codul civil, numai în cadrul răspunderii civile delictuale.
Or, în raport cu regula proprie dreptului comun în materia răspunderii contractuale (a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia XXXX/2007 pronunțată în recurs în interesul legii) potrivit căreia daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu pot fi stabilite, în cadrul unei asemenea răspunderi, decât cu titlu de excepție, înseamnă că acordarea lor nu este posibilă decât în cazul când există o dispoziție legală care le prevede sau atunci când s-a stipulat expres în contractul încheiat.
Cum însă recurentul reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 269 Codul muncii și nu art. 998 - 999 Cod civil, concluzionăm că în mod just Tribunalul a respins această cerere.
10.3. O ultimă critică vizează modalitatea în care au fost acordate cheltuielile de judecată de către instanța de fond.
Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă, față de soluția de admitere în parte a acțiunii a obligat proporțional la cheltuieli de judecată.
11. Recursul Midia este de asemenea nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
11.1.Prin sentința civilă870/24.04.2007 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul - societatea a fost obligată la "plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru perioada aprilie 2004 și până la pronunțarea sentinței, în cuantum de 47.575,47 lei cu titlu de drepturi salariale.
Această sentință a fost însă modificată prin Decizia 682/CM/09 septembrie 2008, în sensul că suma de 47.575,47 lei este aferentă perioadei aprilie 2004 - 1.03.2007, înlăturându-se din sentința civilă 870/24.04.2007, dispoziția potrivnică referitoare la faptul că această sumă este calculată până la data pronunțării sentinței.
Consecința acestei modificări a sentinței nu comportă nici un fel de interpretări întrucât prin decizie s-a arătat în mod explicit că mențiunea "referitoare la faptul că această sumă este calculată până la data pronunțării sentinței" este potrivnică cu partea din dispozitiv ce cuantifică suma preluată din raportul de expertiză, prin acest titlu asigurându-se dezdăunarea reclamantului recurent G până la data de 01.03.2007 și nu până la 24.04.2007.
Drept urmare, în mod corect a obligat Tribunalul Constanța, prin sentința ce face obiectul prezentei analize, la plata drepturilor salariale cuprinse între data de 01.03.2007 - 17.06.2007, temerea recurentei că ar putea fi obligată de două ori la plata sumelor aferente perioadei 01.03.2007 - 24.04.2004, atât prin sentința de față cât și prin sentința civilă 870/24.04.2007 fiind nejustificată, întrucât aceasta din urmă a fost modificată prin Decizia 682/CM/9 septembrie 2008, clarificându-se perioada în sensul celor anterior arătate.
11.2. O ultimă critică vizează cuantumul cheltuielilor de judecată.
Recurenta se apără arătând că acestea trebuiau să fie respinse întrucât au fost admise numai pretențiile recunoscute la prima zi de înfățișare, însă omite a arăta că recunoașterea a fost generică, fără a se arăta în mod concret suma, împrejurare ce a determinat antrenarea unor cheltuieli de către reclamantul - recurent, respectiv efectuarea expertizei de specialitate și angajarea unui avocat.
Tribunalul a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, în sensul că a redus în mod corespunzător onorariul de avocat proporțional cu pretențiile admise și a respins cererea intimatei de a obține obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Regula conferită de art. 274.pr.civ. este aceea că partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, regulă pe care Tribunalul a aplicat-o în mod corespunzător.
Pe cale de consecință Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală sentința civilă atacată, ale cărei considerente și le însușește.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile civile declarate de recurentul - reclamant, cu domiciliul în C,-, -,.A,.7 și recurenta - pârâtă cu sediul în, 3., județul C, împotriva sentinței civile nr.1162/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/13.02.2009
- gref.-
2 ex./20.02.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Vanghelița Tase
