Pretentii civile. Speta. Decizia 5033/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3370/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5033/
Ședința publică din data de 07 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, și și cu intimata-pârâtă SC SA-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă SC SA prin domnii avocați cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 23 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 24 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 12.04.2008, lipsind recurenta-reclamantă și intimații-reclamanți, G, G, și .
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții lipsa de procedură cu intimatul-reclamant, având în vedere faptul că la dosar s-a restituit dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu mențiunea "destinatar necunoscut în localitatea ".
Curtea, în ceea ce privește lipsa de procedură cu intimatul-reclamant, face aplicarea dispozițiilor art. 98 Cod proc. civ. întrucât schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecăți, sub pedeapsa neluării ei în seamă, trebuie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, or, în cauză, intimatul-reclamant nu a depus nicio dovadă în acest sens, pentru termenul de azi fiind citat la adresa de domiciliu, așa cum a fost indicată prin cererea de chemare în judecată - fila 2 dosar - al Tribunalului Teleorman. Astfel, constată la acest termen procedura de citare legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuția intimatei-pârâte SC SA prin reprezentanți, excepția inadmisibilității recursului conform dispozițiilor art. 21 alin.(5) din Legea nr.47/1992.
Recurenta-pârâtă SC SA prin avocat d-nul Al., respectiv prin avocat d-nul, având fiecare cuvântul, solicită admiterea excepției invocate din oficiu de către instanță.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal a admis cererea formulată de pârâta SC SA de sesizare a Curții Constituționale.
În considerente a reținut că prin cererea formulată la data de 13.03.2009, SC SA B, pârâtă în dosarul nr- având ca obiect drepturi bănești - rejudecare, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit. p) și art.79 alin.1 din Constituție.
În motivarea excepției, pârâta a arătat, în esență, că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale menționate în măsura în care se referă la abrogarea Legii nr.168/1999.
Punctul de vedere al instanței a fost că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 abrogă implicit art.72 din Legea nr. 168/1999, aspectele invocate privind aplicarea în timp a legii și asupra cărora instanța de judecată are căderea de a se pronunța.
Întrucât excepția privește neconstituționalitatea unei legi care are legătură cu soluționarea cauzei, a fost invocată de una din părți, iar asupra acesteia Curtea Constituțională nu s-a pronunțat anterior în sensul admiterii, în baza art.29 alin.4 din Legea nr. 47/1992, a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea acestei excepții.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta HG, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 21.05.2009.
Recurentul a apreciat încheierea atacată ca fiind pronunțată cu încălcarea legii, solicitând admiterea recursului, repunerea cauzei pe rol și continuarea judecații pentru motivele ce succed.
Astfel, prin cererea înregistrată la tribunal reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata unor drepturi salariale cuvenite și neachitate. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru perioada menționată în acțiune, pârâta nu i-a acordat drepturile bănești de bază în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă.
În ședința publică din 13.03.2009 pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 - ultima liniuță din Legea nr.53/2003 ( Codul Muncii ).
În motivarea excepției de neconstituționalitate pârâta a susținut că dispozițiile art.298 alin. 2 - ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 contravin prevederilor art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României, în măsura în care aceste dispoziții se referă la abrogarea art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Astfel, s-a susținut că ultima liniuță din art. 298 constituie temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită, deși după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu a mai existat temei pentru operarea abrogării implicite, întrucât prin dispozițiile art. 62 și 63 din legea menționată legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
În aceste condiții, s-a susținut că art. 298 alin. 2 ultima liniuță nu poate modifica implicit prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
De asemenea, în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin. 2- ultima liniuță - s-a arătat că motivele de neconstituționalitate au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv în jurisprudența Curții Constituționale, în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă vocație de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, precum și o aplicabilitate practică uniformă pentru a se evita o jurisprudența neuniformă.
Cu privire la acest ultim aspect, s-a arătat că aceleași instanțe (curți de apel), asupra aceleiași chestiuni, au pronunțat soluții total diferite, ceea ce încalcă art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Tribunalul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 modificată și republicată, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 și în temeiul dispozițiilor art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992, a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.
Recurenta a apreciat soluția adoptată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât natura juridică a cauzei este de dreptul muncii, iar art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 prevede că cererile în această materie se formulează în fața tribunalului în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul, reședința sau, după caz, sediul.
Dispozițiile art. 72 din Legea nr.168/1999, care stabileau competența instanței de la sediul unității, au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art. 298 alin. 2 - ultima liniuță - coroborat cu art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53 din 1 martie 2003 - Codul Muncii.
În cauză, recurenta a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile care impun ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei; urma ca instanța, verificând îndeplinirea condițiilor stabilite în alin. 1, 2 și 3 din art. 29, conform alin. 6 din Legea nr.47/1992, republicată, să le constate neîndeplinite, să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale ca neîntemeiata și să dispună continuarea judecații cauzei.
Recurenta a apreciat că obiecția de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 - ultima liniuță - din Codul Muncii privește exclusiv împrejurarea că, deși acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competența teritorială cuprinse în Legea nr.168/1999, lege specială, totuși excepția de necompetență teritorială invocată în prezenta cauză a primit o soluționare în temeiul prevederilor sale.
Dat fiind faptul că dreptul dedus judecații nu este guvernat de normele de competență, recurenta a apreciat că modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondul cauzei, excepția de necompetență fiind o excepție de procedură, față de denumirea secțiunii în care codul tratează această problemă.
Pe de altă parte, prin invocarea acestei excepții nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
De fapt, prin invocarea unei pretinse neconcordanțe a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 cu dispozițiile constituționale, pârâta a urmărit confirmarea interpretării că, în măsura în care în cuprinsul acestora nu se precizează în mod expres abrogarea dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999, acestea ar fi în vigoare.
Cele expuse susțin concluzia că excepția nu vizează neconstituționalitatea art. 298 al. 2 - ultima liniuță - din Legea 53/2003, ci modul de aplicare a acestuia, problemă ce intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția Europeana a Drepturilor Omului nu pot fi primite, acestea fiind infirmate chiar de existența cauzei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Textul procedural nu încalcă nici o dispoziție constituțională, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului, în același mod ca și în situația în care cauza ar fi judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
Împrejurarea că instanțe de același grad au pronunțat hotărâri diferite asupra aceleiași chestiuni nu aduce atingere vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
Faptul că prin art. 249 Codul Muncii se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială", nu susține concluzia că dispozițiile art. 72 din Legea nr.168/1999 ar fi în vigoare și, prin urmare, în cazul dedus judecații, ar exista două dispoziții legale cu același obiect, respectiv art. 72 din Legea nr.168/1999 și art. 284 al. 2 din Codul Muncii, întrucât din corelarea acestora cu prevederile art. 71 și 82 din Legea nr.168/1999, art. 2 pct. 1 lit. b) Cod de procedură civilă, art. 248 Codul Muncii și art. 298 din același cod referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror altor dispoziții contrare, este evident că se vizează competența materială a instanțelor judecătorești în soluționarea conflictelor de muncă.
În raport de cele expuse și examinând excepția de neconstituționalitate invocată și din perspectiva dispozițiilor art. 2 al. 3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare si interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său, contrar Constituției", recurenta a apreciat că nu se impunea sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate și că, în raport de dispozițiile art. 29 al. 6 din Legea nr.47/1992, republicată, soluția legală în cauză era de a se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 al. 2- ultima liniuță - din Legea nr. 53/2003, invocată de pârâta SC SA
La termenul de judecată din 07.07.2009, Curtea a ridicat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, excepție găsită întemeiată pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, sunt supuse recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare, potrivit art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, numai încheierile prin care se resping cererile de sesizare a Curții Constituționale, celelalte nefiind supuse niciunei căi de atac.
Nu se poate susține nici aplicabilitatea în completare a prevederilor Codului d e procedură civilă, respectiv a prevederilor art. 2441Cod de procedură civilă, care în alin. 1 dispune că asupra suspendării procesului, instanța se pronunță prin încheiere ce poate fi atacată cu recurs în mod separat, întrucât textul în discuție se interpretează sistematic cu cele anterioare, adică referindu-se la cazurile de suspendare prevăzute de art. 243 și 244 Cod de procedură civilă, când pricina se suspendă pe rolul instanței, iar nu pentru incidența unei chestiuni prejudiciale, cum este excepția de neconstituționalitate.
Astfel, nu putem considera că prevederile art. 2441alin. 1 Cod de procedură civilă sunt aplicabile în situația suspendării judecății pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, întrucât alineatul al 2-lea al aceluiași articol dispune că recursul se poate declara cât timp durează suspendarea, atât împotriva încheierii prin care aceasta s-a dispus, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.
Or, în cazul suspendării judecății, urmare a sesizării Curții Constituționale, nu se poate formula recurs oricând, în cursul suspendării, întrucât Curtea este învestită prin chiar încheierea instanței și obligată să se pronunțe, excepția de neconstituționalitate fiind o chestiune de ordine publică ce nu mai poate fi retrasă, o dată sesizată instanța constituțională.
În caz contrar, ar însemna că soluția de sesizare să poată fi schimbată chiar dacă dosarul s-ar afla pe rolul Curții Constituționale sau chiar dacă aceasta s-ar fi pronunțat între timp, ceea ce nu poate fi admis față de caracterul prejudiciabil, de interes public, al unei excepții de neconstituționalitate, rolul Curții Constituționale și exigența echilibrului puterilor, judecătorească și constituțională, în stat.
În consecință, întrucât încheierea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de inadmisibilitate.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, și și cu intimata-pârâtă SC SA, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 EX./07.09.2009
Tribunalul Teleorman
Judecători fond:,
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
