Pretentii civile. Speta. Decizia 5051/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.2922/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 5051/
Ședința publică de la 08 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererilor de recurs formulate de recurențiiMinisterul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr.2230 din data de 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, -, G, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 01 iulie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08 iulie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2230 din data de 11.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor< a respins, ca nefondată, excepția de litispendență invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, invocată de acesta, și pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în garanție, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în acest sens; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, -, -, -, -, -, și -, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministeru Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman să plătească reclamanților sporul de 50 % din indemnizația de încadrare lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sume ce vor fi reactualizate cu data inflației, începând cu data de 12.XII.2007, la zi și pe viitor, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Starul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor) elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare al legii bugetului de stat oferind rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea reclamanților având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, acesta are calitate procesuală pasivă.
În privința excepției de litispendență invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că pârâtul nu a făcut dovada,că ar fi incidente prevederile art. 163 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească.
Instanța de fond a considerat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, întrucât acesta nu poate avea atât calitatea de pârât, cât și pe aceea de chemat în garanție.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului județean și al parchetelor arondate acestuia din județ și au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% astfel cum a fost prevăzut de art.47 din legea nr.50/1996.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată,în temeiul art. VI din OG nr.9/1997 și modificată prin OG nr.56/1997, OUG nr.75/1997 și Legea nr. 154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art. l pct. 41 din OG nr.83/2000. Totodată,prin art. 50 alin.2 din OUG nr. 177/2002 a fost abrogat art.1 indice 1,precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său OUG nr. 177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit. a) din OUG nr.27/2006.
Susținerea reclamanților că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin OG nr.83/2000 și până la data de 01.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, a mai reținut Tribunalul, sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți este un drept de creanță, un bun susceptibil de a fi protejat de art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitate publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În concluzie, prima instanță a reținut că există conflict între art. 1 pct.42 din OG nr.83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului urmând a avea preponderență acest din urmă text.
Împotriva sentinței nr. 2230/11.06.2008, au declarat recurs motivat, în termenul legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Statul Român Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în baza împuternicirii nr. -/09.09.2008, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice arată că instanța a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând că ministerul recurent are calitate procesuală în dosar, deși reclamanții nu sunt și nu au fost angajați ai acestuia, și nu a motivat in nici un fel soluția dată.
De altfel, Guvernul și ordonatorii principali de credite, și nu Statul au atribuții în ceea ce privește salarizarea și creșterile salariale acordate personalului bugetar.
Sentința este criticabilă, a mai arătat recurentul, și în ceea ce privește obligarea Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate către intimatul Ministerul Justiției. Or, nu se poate face confuzie între Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și acest din urmă minister. Legea nr. 500/2002 nu prevede nici o obligație în sarcina Statului Român în sensul plății, virării sau alocării de fonduri.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a respins excepția litispendenței invocată de Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor în privința reclamantelor și, care au avut calitatea de reclamante în dosarele nr- și - ale Tribunalului Teleorman, având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu luna iunie 2007.
A mai arătat recurentul că prima instanță a soluționat greșit și fondul cauzei, acordând reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% în baza unui act normativ abrogat.
În plus, deciziile pronunțate de instanța supremă în soluționarea recursurilor în interesul legii devin obligatorii pentru instanțe de la publicare lor în Monitorul Oficial, iar în cauză, sentința recurată a fost pronunțată la data de 11.06.2008, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 13.07.2008.
Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica, le poate suspenda sau chiar anula, iar instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că prima instanță a dispus în mod nelegal plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea de salarizare a personalului auxiliar, ceea ce nu este permis instanțelor judecătorești.
În consecință, capătul de cerere privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare este inadmisibil.
S-a solicitat a se face aplicarea deciziei nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
A mai susținut recurentul că instanța de fond în mod nelegal a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație, în situația în care recurentul, instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Așa fiind, obligația stabilită în sarcina sa este imposibil de executat, câtă vreme Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
A mai solicitat recurentul trimiterea cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Trimiterea cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se mai impune, având în vedere decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008.
În ce privește acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare, se reține că prin Decizia nr. 21/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, a statuat inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, și producerea efectelor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Prin urmare, efectul imediat al supraviețuirii normelor mai sus evocate rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
În plus, se reține, pe de o parte, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se statuează că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, Curtea constată că sunt lipsite de suport susținerile recurentului în sensul inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea sporului de 50% și în continuare.
În ce privește actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, Curtea reține că, n raport de dispozițiile art. 161 alin. (4) din Codul muncii, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, cu includerea sporului de 50%, astfel încât este justificată măsura dispună în sensul actualizării sumelor datorate cu indicele de inflație, întrucât aceasta este o modalitate de acoperire a prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naționale și scăderea puterii de cumpărare în raport cu data la care obligația pârâților era scadentă și trebuia executată.
Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia prima instanță a stabilit în sarcina sa o obligație imposibil de executat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din nr.OG 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Potrivit prevederilor art. 4 din același act normativ, "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
În ce privește recursul declarat de recurentulStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, se reține că, în parte, criticile formulate de recurent sunt întemeiate.
Astfel, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Or, în cauză, cum drepturile pretinse de reclamanți sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 din Codul muncii, au calitatea procesuală pasivă doar angajatorii, adică acele persoane care beneficiază de munca desfășurată în condițiile prevăzute de menționatul Cod.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.
El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 81 din nr.HG 34/2009, reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații, dar numai în ipoteza în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiții, C constată că este întemeiată susținerea recurentului în sensul că nu se poate face confuzie între atribuțiile exercitate de Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu, pe de o parte, și ca reprezentant al Statului Român, pe de altă parte, astfel încât în mod greșit prima instanță a dispus obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plăților, câtă vreme Legea nr. 500/2002 nu stabilește obligații în sensul elaborării proiectelor de buget în sarcina Statului Român.
În ce privește excepția de litispendență, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 163 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, această excepție poate fi invocată de părți sau de judecător în orice stare a pricinii, în fața instanței de fond. Prin urmare, pricinile nu ar putea fi întrunite în fața instanței de recurs.
În plus, pricinile trebuie să se afle pe rolul unor instanțe deopotrivă competente. Or, în cauză, se constă că acțiunea formulată de intimata reclamantă formează obiectul dosarului nr-, înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, la instanța specializată pentru contencios administrativ, prezenta cerere fiind soluționată de instanța specializată pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
De altfel, hotărârea irevocabilă pronunțată în prezenta cauză are autoritate de lucru judecat, excepție ce poate fi invocată, cu respectarea cerințelor art. 162 din Codul d e procedură civilă în fața oricărei alte instanțe pe rolul căreia s-ar afla o altă cerere cu același obiect, urmând între aceleași părți, pentru aceeași cauză juridică a dreptului pretins.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia decizia nr. 21/2008 devine obligatorie pentru instanțe numai după publicarea sa în Monitorul Oficial. Astfel, pe de o parte prima instanță nu s-a raportat la această decizie în considerentele sentinței atacate, iar pe de altă parte, prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a validat unul dintre punctele de vedere reflectate în deciziile anterioare ale instanțelor, intervenția sa fiind necesară numai pentru unificarea practicii judiciare.
În ce privește criticile formulate cu privire la modul de soluționare de către prima instanță a fondului cauzei, se reține că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Prin urmare, nu poate fi reținută critica adusă de recurentul Ministerul Finanțelor Publice hotărârii instanței de fond în sensul că, prin sentința atacată, a fost acordat sporul pretins de reclamanți în baza unui act normativ abrogat, deși numai legiuitorul este îndreptățit să instituie, să modifice, să suspende sau să anuleze sporurile sau indemnizațiile la salariile de bază.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat și să admită recursul declarat de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de cătreMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr.2230 din data de 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, -, G, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Admite recursul formulat de către recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința recurată în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.07.2007
Jud. fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
