Pretentii civile. Speta. Decizia 5082/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5082
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1960/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1960 din 31 martie 2008, Tribunalul Dolj, a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,cu sediul în B, și intervenient CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a considerată întemeiată, având in vedere că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă. De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de ordonator de credite raportat la reclamanți.
Pe fondul cauzei, se constată că potrivit art 3 alin 1 din OUG 27/2000, " judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Lg. 303/2004 republicată,cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte din prezenta ordonanță de urgență".
Anexa 1 lit A nr. crt. 28 din OUG 27/2006 prevede că judecătorului de la judecătorie cu peste 3 ani vechime i se aplică un coeficient de multiplicare de 13,5.
Conform art. 11 alin 1 din OUG 27/2006, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii,beneficiind de un coeficient de multiplicare de 19-23.
Nr. crt.6-13 din anexa la OUG 27/2006 privesc salarizarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La stabilirea coeficienților de multiplicare pentru procurorii din cadrul DNA și DIICOT s-a avut in vedere faptul că sunt structuri cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit art. 1 alin 1,3 din OUG 43/2002, modificată prin OUG 134/2005, respectiv art. 1 alin 1,2 din Lg. 508/2004, modificată prin OUG 131/2006.
Astfel, acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG 27/2006.
Odată numiți la DNA și DIICOT, acestor procurori li se recunoaște un tratament salarial identic cu cel al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o tratare diferențiată din punct de vedere al salarizării fiind discriminatorie.
Reclamanta a invocat faptul că, prin modalitatea de salarizare, s-a creat o discriminare între judecătorii de la judecătorie și procurorii din cadrul DNA și DIICOT.
În baza art. 2 al 3 din OG 137/2000, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la al 1, față de alte persoane, în afara cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Convenția Europeană de Drepturilor Omului prevede în art. 14 că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurată, fără nicio deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, religie,opinii politice sau orice alte opinii, origine materială sau socială, apartenență la o minoritate națională,avere,naștere sau orice altă situație.
Legat de art. 14 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă.
Art. 14 din Convenție nu interzice orice diferență de tratament. Autoritățile naționale competente se găsesc adesea în fața unor situații sau a unor probleme a căror diversitate reclamă soluții juridice diferite. Există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că "dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate in situații necomparabile"( cauza Thlimmenos contra Greciei ).
Instanța a constatat că reclamanta și categoriile de personal, respectiv procurorii de la DNA și DIICOT la care se raportează, nu se găsesc în situații analoage și comparabile, cele două categorii de personal făcând parte din instituții diferite.
Salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT se face, potrivit art. 11 alin 1 din OUG 27/2006,asemenea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criteriul folosit fiind acela al nivelului parchetului în cadrul căruia funcționează, ținându-se seama de particularitățile funcției deținute prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare diferiți.
Nu se consideră că, prin reglementarea diferită a modalității de salarizare, se încalcă principiul egalității, nefiind interzisă orice diferență de tratament, întrucât a distinge nu înseamnă a discrimina.
Principiul egalității și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale și analoage, iar tratamentul juridic diferit,instituit în baza unor situații obiectiv diferite,nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Legiuitorului îi aparține în exclusivitate opțiunea de a stabili gradul instanțelor sau parchetelor și, în consecință,nivelul salarizării personalului, corespunzător gradului astfel stabilit.
In ceea ce privește hotărârea nr. 185/2005 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de reclamanți, instanța reținut că aceasta se referă la situația anterioară reglementării salarizării prin OUG 27/2006, când pentru procurorii DNA și DIICOT era prevăzut un spor anticorupție, spor care a fost înlăturat, înlăturându-se astfel și discriminarea existentă între magistrați.
Raportat la considerentele expuse, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică în sensul că, față de faptul că salarizarea procurorilor din și s-a reglementat corelat cu domeniul specializat de activitate, - urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitatea organizată - și nu la nivelul parchetelor din care fac parte, fiind asimilați din punctul de vedere al salarizării cu procurorii Parchetului de pe lângă, cu grad profesional definitiv, aferent acestui nivel, restul persoanelor din justiție, salarizate în temeiul OUG27/2006 cu vechimea egală cu cea a procurorilor și sunt discriminate tocmai datorită faptului că tuturor judecătorilor și procurorilor în toate dosarele și nivelurile de judecată trebuie să li se asigure incoruptibilitatea, neputând fi justificată o salarizare diferențiată.
Recurenta citează Decizia nr. VI/ 2007 prin care s-a stabilit că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură ori în includerea în anumite structuri pe scară ierarhică sau anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră, nu numai dispoz. art.16 al.1 din Constituția României ale art.23 al.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ci și pe cele ale art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și art.1 al.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați pe considerentul că, domeniile în care ar activa ar reclama specializare particularizată și un risc deosebit nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial.
Există astfel o discriminare în sensul art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit definiției discriminării, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art. 2 al. 1 din OG 137/2000 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în acest text de lege.
Cu alte cuvinte, pentru a reține existența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit datorită unui criteriu.
Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și legii nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet.
Conform disp. art.3 din OUG 27/2006 aprobată prin L nr.45/2007 judecătorii,procurorii,personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor,funcția deținută și cu vechimea în magistratură,pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la ordonanță.
În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.
Edificatoare sunt în acest sens dispozițiile art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000,potrivit cărora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
De asemenea potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
În raport de susținerile recurentei instanța de recurs apreciază că situațiile invocate de aceasta nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Ori prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Sunt argumentele pentru care Curtea constată că, hotărârea primei instanțe nu este supusă casării sau modificării pentru vreunul din cazurile prev. de art. 304 și 3041.pr.civilă și drept consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 teza II pr.civilă, va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1960/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /25.10.2009.
Jud. fond..
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Carmen Tomescu, Tamara Carmen
