Pretentii civile. Speta. Decizia 510/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 510

Ședința publică de la 02 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cererii de completare a deciziei nr.216 din 10.04.2008 pronunțată de către Curții de APEL IAȘI în dosarul nr- formulată de către recurenții și.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată cererea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI la data de 7.08.2008, recurenții reclamanți - și au solicitat îndreptarea omisiunii din decizia nr. 216 din 8 aprilie 2008, în sensul de a fi inclus și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în cea de-a doua frază a dispozitivului.

În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281 Cod proc. civilă, se precizează că s-a admis acțiunea în contradictoriu cu acest pârât, însă în a doua frază Consiliul Superior al Magistraturii nu a mai fost inserat, motiv pentru care hotărârea nu poate fi pusă în executare.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu a formulat întâmpinare.

Se reține că, prin decizia nr. 216 din 8 aprilie 2008, Curtea de APEL IAȘIa constatat nul recursul declarat de reclamanții, și.

A admis recursul declarat de reclamanții, A, A, -moștenitor al defunctului, G, I, împotriva sentinței civile nr. 2389 din 19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință care a fost modificată în parte, în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanții, A, A, -moștenitor al defunctului, G, I, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, DEPARTAMENTUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Obligă pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamanților, A, G, I, drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna 2007, până la încetarea discriminării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; reclamantei A drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 în raport cu luna martie 2007, până la data de 15.04.2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; reclamantei -moștenitor al defunctului drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, până la data de 11.02.2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; reclamantei drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, până la data de 31.01.2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Recurenții reclamanți - și susțin că instanța de recurs a omis să să-l enumere și pe intimatul pârât Consiliul Superior al Magistraturii printre pârâții obligați la plată, deși acest pârât apare în prima frază a dispozitivului.

Conform dispozițiilor art. 2812Cod proc. civilă, completarea unei hotărâri se poate solicita dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Este adevărat că, prin cererea introductivă, Consiliul Superior al Magistraturii a fost chemat în judecată în calitate de pârât, alături de alți opt pârâți, în contradictoriu cu care s-a desfășurat judecata și a fost admisă acțiunea, însă toți cei 80 de reclamanți, printre care și - și, au solicitat obligarea primilor trei pârâți la plată, respectiv MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Respectând principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil, instanța de recurs, care a rejudecat fondul, a acordat doar ceea ce s-a cerut, așa cum se menționează și în considerentele deciziei a cărei completare se solicită. Este evident că nu există o omisiune a instanței, în sensul arătat de recurenții reclamanți - și, instanța pronunțându-se și obligând la plată pe primii trei pârâți, așa încât cererea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de completare a deciziei nr. 216 din 10.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, formulată de reclamanții - și -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored./

2 ex.

15.09.2008

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 510/2008. Curtea de Apel Iasi