Pretentii civile. Speta. Decizia 5193/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3979/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5193R
Ședința publică de la 28 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.756 din data de 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, având în vedere că recurenții au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod pr. civ. Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 756 din data de 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești solicitate pe perioada 1 septembrie 2004-25 martie 2005, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, și a fost respinsă cererea privitoare la această perioadă, ca prescrisă.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman și expertul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de 50% din salariul de bază lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 25 martie 2005 și până la 1 octombrie 2005, precum și începând cu 1 ianuarie 2008 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, că acesta are atribuții în acest sens, conform dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, având calitate procesuală în cauză alături de ceilalți pârâți, ca garant al exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către Ministerul Justiției și Libertăților, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.283 alin.1 lit c din Codul muncii, care prevăd că dreptul material la acțiune se stinge prin trecerea unui termen mai mare de trei ani de la nașterea dreptului.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorități judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.1 pct.2 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului și organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă,
Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să-și înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Ori, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze iar nu să și abroge legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.l pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea 50/1996 și art.lX alin.2 paragraful I din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, / lege organică.
A fost avută în vedere și decizia nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul 5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că judecătorii, procurori, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința primei instanțe, arătând că instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea sporului de 50% reclamantei - personal auxiliar, începând cu 01.02.2007 și în continuare:
În acest sens, s-a arătat că art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate.
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008, instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
Având în vedere faptul că, din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr. 8/24.01.2007, s-a susținut că pretențiile intimatei privind acordarea sporului de 50% după 1.02.2007 sunt nefondate, iar soluția pronunțată de instanța de fond pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 9, raportat la art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Recurentul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. civ. arătând că invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, care nu poate fi obligat la plată către salariații altor instituții.
Pe fond, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea intimatei-reclamante, întrucât art. 47, care reglementa acordarea sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
Conform Deciziei nr. 108/2006 a Curții Constituționale: "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și aparate de Constituție."
Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de baza, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
De asemenea, s-a arătat că instanța a acordat intimatei-reclamante acest spor începând cu 25.05.2005 și în continuare, fiind în vigoare nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care abrogă în mod expres Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți și având în vedere dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, se reține că, prin decizia nr.21/2008, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată,în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel căacestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune cănici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea,deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.3, în forma republicată în 2003 Constituției României) .
Concluzia instanței supreme a fost în sensul căefectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Având în vedere faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai sus examinată, este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că sunt nefondate criticile recurentului.
Împrejurarea că, în ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu este de natură a înlătura efectele obligatorii ale deciziei nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, neexistând niciun temei legal pentru înlăturarea acestora.
Trecând la examinarea recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea apreciază că este fondată critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestuia, întrucât Statul Român nu se confundă cu Ministerul Finanțelor Publice, fiind vorba de un mandat legal de reprezentare în instanță dat Ministerului Finanțelor Publice, prin art.25 din Decretul nr.31/1954.
Sub acest aspect, nu se poate reține că între Statul Român și reclamantă exista raporturi legale sau contractuale, care să justifice chemarea în judecată a acestui pârât și obligarea sa la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pretins de reclamantă, hotărârea fiind sub acest aspect dată cu aplicarea greșită a legii ( art.304 pct.9 Cod pr. civ.).
Drept consecință a celor mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr. civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, și va admite recursul formulat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și, drept consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 756 din data de 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite recursul formulat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP T, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
01.09.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
