Pretentii civile. Speta. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr.52/R
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Luminița
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâta SRL G, cu sediul în G str. R - -/1.20, împotriva sentinței civile nr.1254 din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal a răspuns pentru intimata, avocat, cu împuternicire avocațială de substituire a apărătorului ales, avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recurenta nu a depus cauțiunea de 4901 lei, stabilită de instanță, pentru cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, cerere formulată prin motivele scrise existente la dosar.
Curtea, având în vedere faptul că nu a fost achitată cauțiunea în sumă de 4901 lei stabilită pentru cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, respinge cererea privind suspendarea executării susmenționatei hotărâri.
Apărătorul intimatei, solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, precizând că recurenta nu a avut în vedere dispozițiile art.33 din OUG nr.158/2005, unde se stabilește că îndemnizațiile de asigurări sociale se calculează potrivit fiecărui angajator, dacă solicitantul lucrează la mai mulți angajatori, la fiecare dintre angajatori fiind asigurat conform susmenționatei ordonanțe de urgență. Sub acest aspect consideră că instanța a apreciat corect când a pronunțat sentința de fond. In ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, interdicțiile încetării contractului de muncă, reprezintă o restrângerea a contractului de muncă și se solicită potrivit unor stricte interpretări și aplicare a unor legi speciale. Si din acest punct de vedere instanța a pronunțat corect sentința de fond, astfel că motivele invocate de recurentă apar ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub numărul - pe rolul Tribunalului Galați reclamanta a chemat în judecată pe pârâta G solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 1.10.2008 - 28.02.2009 actualizate cu rata inflației la data plății efective.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a fost angajata societății pârâte începând cu data de 21.04.2008 iar la data de 25.07.2008 a fost diagnosticată cu tuberculoză pulmonară astfel că până la data de 28.02.2009 a beneficiat de concediu medical și, deși a prezentat pârâtei certificatele medicale în aceste sens, nu i-au fost acordate drepturile bănești cuvenite.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile articolelor 281 - 282 din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii reclamanta s-a folosit de proba cu acte depunând la dosar copii ale certificatelor de concediu medical acordate pentru perioada la care se referă drepturile salariale solicitate.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă arătând că a virat sumele datorate drept asigurări sociale de sănătate.
Prin cererea reconvențională depusă pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 6260 euro la cursul oficial al BNR din ziua pronunțării hotărârii, sumă reprezentând contravaloare cheltuieli de formare profesională datorate conform actului adițional la contractul individual de muncă.
În dovedirea cererii reconvenționale a depus în copie contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta, actul adițional numărul 16957/8.05.2008, state de salarii, foaie colectivă de prezență.
Prin sentința civilă nr.1254 din 14 august 2009 Tribunalului Galați, s-a admis acțiunea principală și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1 octombrie 2008 - 28 februarie 2009 actualizate cu rata inflației la data plății efective.
S-a admis în parte cererea reconvențională și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei contravaloarea a 211, 25 Euro la cursul oficial al Băncii Naționale din ziua plății.
S-au respins celelalte capete de cerere din cererea reconvențională.
Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele;
Reclamanta a dovedit că a fost angajata pârâtei iar pârâta nu a dovedit conform art. 287 din Codul muncii plata îndemnizației cuvenite reclamantei pe perioada cât a fost în incapacitate de muncă dovedită prin certificatele de concediu medical depuse la dosar.
Nu are relevanță faptul că unitatea angajatoare a virat contribuția cuvenită bugetului asigurărilor de sănătate și acest fapt nu o scutește de obligația plății îndemnizației de concediu medical către reclamantă care era angajata sa.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de către pârâtă se constată că aceasta este fondată numai în parte.
Pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 6260 euro exprimată în lei, din care 260 reprezentând contravaloarea cursului desfășurat în perioada 12-13 mai 2008 iar 6000 euro paguba prezumată a fi produsă angajatorului prin nerespectarea de către angajat a obligației de a nu iniția încetarea contractul individual de muncă.Această obligație potrivit clauzelor din actul adițional numărul 16957/8.05.2008, în cazul reclamantei acționa numai pentru o perioada de 2 ani întrucât perioada stagiului de formare profesională nu a depășit 60 de zile.
Instanța a apreciat că reclamanta - pârâtă nu poate fi obligată la plata sumei de 6000 euro cu titlu de despăgubiri evaluate anticipat la momentul semnării actului adițional la contractul individual de muncă deoarece clauza stipulată în acest sens contravine dispozițiilor art. 195 Codul muncii care prevede numai în cazul cursurilor care au durat mai mult de 60 de zile obligația salariatului de a nu iniția încetarea contractului individual de muncă.
Reclamanta - pârâtă poate fi obligată cel mult la plata contravalorii cursului de formare profesională, respectiv suma de 260 euro proporțional cu perioada pentru care nu a respectat obligația de a nu înceta raportul de muncă timp de 2 ani de la data absolvirii cursului respectiv de la data de 13 mai 2008. Cum raporturile de muncă au încetat la data de 26.02.2008 prin demisia reclamantei - pârâte rezultă că timp de 15 luni aceasta ar fi trebuit să respecte obligația asumată prin contract.
Impotriva sentinței civile nr.1254 din 14 august 2009 Tribunalului Galația declarat recurs pârâta - reclamantă G, considerând-o netemeinică pentru că la dosar există înscrisuri din care rezultă că reclamanta a fost angajată la o altă societate în perioada în care era în incapacitate temporară de muncă (motivul 1 de recurs).
De asemenea, a făcut dovada că a virat în totalitate contribuția cuvenită bugetului asigurărilor de sănătate.
Cu toate acestea, G, i-a informat că trebuia să plătească doar 50% pentru că restul intră în sarcina celuilalt angajator - SRL G (motivul 2 de recurs).
Consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art.195 Codul muncii.
Conform art.195 alin.2 Codul muncii " durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională. se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă".
In aceste condiții este perfect legal și valabil Actul Adițional la contractul individual de muncă al reclamantului.
Iar art.195 alin.1 Codul muncii, trebuie interpretat în sensul că salariații care au urmat un curs de formare profesională mai mic de 60 de zile pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă într-un interval mai mic de 3 ani de la data absolvirii cursurilor, iar alte obligații pot fi stabilite pentru părți prin act adițional - ca în speță (motivul 3 de recurs).
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Potrivit înscrisurilor de la filele 54 - 55 din dosarul de fond, rezultă că intimata a fost angajată la SRL G în perioada 1 aprilie 2008 - 31 octombrie 2008.
Din adeverința nr.34972 din 4 noiembrie 2008 eliberată de ITM G rezultă clar că la 31 octombrie 2008 încetat calitatea de angajat a intimatei la aceasta a doua societate.
De menționat că programul la acest al doilea angajator era doar de 4 h/zi.
Contractul de muncă dintre recurentă și intimată s-a încheiat în 21 aprilie 2008.
Conform certificatelor medicale de la dosar intimata a fost în incapacitate temporară de muncă începând cu 28 iulie 2008 până în 28 februarie 2009.
In drept, conform art.35 alin.1 din Codul muncii " orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare din acestea".
Deci faptul că intimata s-a angajat în aprilie 2008 la două societăți este perfect legal.
Faptul că ulterior s-a îmbolnăvit nu absolvă pe nici una din acestea de achitare a obligațiilor pe care le are față de intimată.
Spre deosebire de reglementarea anterioară (Legea nr.2/1991) Codul muncii, actual nu face nicio distincție între angajatorul unde se află funcția de bază și ceilalți angajatori unde salariatul își desfășoară activitatea prin cumul.
Coroborând dispozițiile Codul muncii (art.35 alin.3) cu cele ale Legii nr.19/2000, cu ale Legii nr.76/2002 și cele ale Legii nr.95/2006 înseamnă că toți angajatorii vor reține și vira contribuțiile de asigurări sociale, reglementate de cele trei acte normative.
Conform art.33 din nr.OUG158/2005 privind concediile și îndemnizațiile de asigurări sociale de sănătate pentru persoana asigurată care desfășoară activitatea la mai mulți angajatori, la fiecare fiind asigurată,îndemnizațiile se calculează și se plătesc de fiecare angajator.
Ca atare, primele două motive de recurs sunt nefondate.
In ceea ce privește cel de-al III - lea motiv de recurs - nici acesta nu poate fi primit pentru că potrivit art.195 alin.2 Codul muncii, prin act adițional se stabilește durata obligației salariatului de a presta munca în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare pregătirii sale.
In speță, pregătirea profesională a intimatei a constat într-un curs de 2 zile (12 - 13 mai 2008) a cărui cost a fost de 260 Euro.
Prin act adițional s-a prevăzut o clauză penală de 6000 Euro în cazul în care încetează raporturile dintre părți mai devreme de 2 ani.
Se constată cu ușurință disproporția dintre suma prevăzută prin clauză penală și cea suportată de angajator prin formarea profesională de 2 zile de cursuri.
Această disproporție se explică doar prin poziția privilegiată pe care o are angajatorul față de angajat la data încheierii acestor acte.
Această disproporție determină caracterul abuziv al clauzei și implicit nulitatea ei.
Ca atare, soluția instanței, de despăgubire în funcție de perioada efectiv lucrată este corectă și legală.
Față de considerentele de mai sus, prin prisma dispozițiilor art.312 alin.1 teza II cod pr. civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SRL G, cu sediul în G str. R - -/1.20, împotriva sentinței civile nr.1254 din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /19.02.2010
Tehn.
4 ex./1.03.2010
fond - - + asistenți judiciari și
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Viorica Mihai Secuianu, Luminița
