Pretentii civile. Speta. Decizia 5215/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5215

Ședința publică de la 05 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Stan

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.84 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanța, constatând că numai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 84 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de petentul în contradictoriu cu intimata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petentul a fost angajat în cadrul societății intimate, pe postul de inginer și supus unei perioade de probă de 15 zile conform contractului individual de muncă nr.878/17.07.2007, la sfârșitul acestei perioade fiind definitivat pe post conform deciziei nr. 142/09.08.2007.

Acest contract individual de muncă a fost încheiat pe perioadă determinată de 3 luni, la expirarea căreia s-a încheiat contractul nr.878/17.10.2007, pe o durată determinată de 3 luni, iar la expirarea acestei perioade s-a încheiat contractul nr.899/17.01.2008, pe o perioadă de 6 luni care a expirat la data de 16.07.2008.

Conform art. 56 lit. j Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.

Este evident din probatoriul administrat faptul că definitivarea pe post a petentului, prin decizia nr.142/2007, a vizat primul contract încheiat pe durată determinată și nu a reprezentat o angajare a petentului pe durată nedeterminată, care ar fi trebuit să fie consemnată într-un contract individual de muncă.

Cu referire la existența certificatului de concediu medical, instanța reține faptul că acesta nu era de natură să întrerupă sau să prelungească termenul de emitere a deciziei, întrucât este vorba de o încetare de drept ce operează în virtutea legii, indiferent de situația părților semnatare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatorul, arătând că prin decizia nr. 142 din 09.08.2007 a fost definitivat pe post, în cadrul unității, după un examen dat în prealabil, iar înainte și după desfacerea contractului de muncă era bolnav, internat în spital, nefiind achitate nici concediile medicale, de unde reiese reaua credință a angajatorului.

Recurentul a mai arătat că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea ca angajatorul să depună copie de pe organigrama și statele de funcții dinaintea și ulterior concedierii sale, că au fost încălcate dispozițiile art. 85 și 64 pct. 2 din Codul Muncii privind obligația de a se solicita sprijin către AJOFM în vederea redistribuirii sale și că a contestat decizia și întâmpinarea depuse la instanța de fond, acestea nefiind semnate de persoanele autorizate legal din cadrul unității.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea ca tardiv a recursului introdus, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat, arătând că recurentul a fost încadrat cu contract de muncă pe perioadă determinată, iar raporturile de muncă au încetat ca urmare ajungerii la termen.

Excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare, va fi respinsă de către instanță având în vedere că din analiza dovezii de primire și a procesului verbal de predare sentinței civile recurate (fila 31 dosar fond), rezultă că sentința a fost primită de către contestator la 17.02.2009, recursul fiind declarat la 27.02.2009, deci cu respectarea termenului de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, prevăzut de art. art. 80 din 168/1999.

Analizând pe fond recursul declarat, Curtea constată că acesta este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond, recurentul contestator a fost salariat al intimatei, având încheiate 3 contracte individual de muncă pe perioadă determinată, conform art. 80 alin. 4 din Codul Muncii, ultimul din aceste contracte ajungând la termen la 16.07.2008. Contestatorul a fost supus unei perioade de probă de 15 zile, așa cum este stipulat și în nr. 878 din 17.07.2007, la expirarea perioadei de probă fiind definitivat pe post, conform deciziei nr. 142 din 09.08.2007.

Această definitivare nu a schimbat natura contractului individual de muncă, ce a rămas tot un contract pe durată determinată, fapt care reiese și din actul adițional la nr. 878 din 17.07.2007, încheiat în urma definitivării, la 08.08.2007.

In aceste condiții, încetarea contractului individual de muncă s-a datorat ajungerii la termen, în conformitate cu dispozițiile art. 56 lit."j" Codul Muncii care prevede: " contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată".

Rezultă astfel că certificatul de concediu medical, invocat de recurentul contestator, nu poate amâna data încetării de drept încetării raporturilor de muncă, întrucât aceasta are loc prin efectul legii, iar expirarea termenului contractului individual de muncă coincide cu încetarea de drept a acelui contract, fără a fi nevoie de o altă formalitate îndeplinită de părți.

Mai mult, art. 60 alin. 1 lit."a" din Codul Muncii prevede interdicție cu caracter temporar a concedierii salariaților pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, însă, în speță, nu poate fi vorba de aplicabilitatea acestei dispoziții legale, nefiind vorba de o concediere, ci de o încetare de drept a contractului individual de muncă, urmare a expirării termenului pentru care a fost încheiat.

Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de contestator, Curtea reține că în cauză nu se impunea obligarea intimatei la depunerea organigramei și a statelor de funcții înainte și după emiterea deciziei, aceste probe fiind administrate în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului ca urmare dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității conform art. 65 alin. 1 Codul Muncii, când desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, iar nerespectarea dispozițiilor art. 85 și 64 pct. 2 Codul Muncii nu are drept consecință nulitatea absolută a deciziei de încetare de drept a contractului de muncă nr. 98/2008.

In privința nesemnării deciziei contestate și a întâmpinării de către persoanele legal autorizate, se reține că acestea au fost semnate de directorul tehnic și de producție care avea aceste atribuții, ale directorului general- reprezentant legal, în perioada absenței acestuia, iar întâmpinarea este semnată de reprezentatul legal al unității din perioada respectivă și a persoanei împuternicite prin reprezentare juridică din cadrul compartimentului juridic, iar concediile medicale se datorează de către intimată până la data încetării de drept a contractului individual de muncă,respectiv 17.07.2008.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă, precum și dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.84 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

Red. Jud. --13.10. 2009

Tehnored./2 ex./

Red.jud.fond / /

Președinte:Elena Stan
Judecători:Elena Stan, Lucian Bunea, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 5215/2009. Curtea de Apel Craiova