Pretentii civile. Speta. Decizia 528/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4942/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.528/
Ședința publică din data de 02 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenții-reclamanți și în calitate de moștenitori ai defunctului cât și de către recurenta-pârâtă SC " " SRL, împotriva sentinței civile nr.3025 din data de 09.04.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46177/3/LM/2007 - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurenta-pârâtă SC " " SRL prin apărătorul său ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 51 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 15.12.2009, lipsind recurenții-reclamanți și în calitate de moștenitori ai defunctului.
rocedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă SC " " SRL prin apărătorul său ales, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă SC " " SRL prin avocat, având cuvântul, arată că a înțeles să critice hotărârea pronunțată de către instanța de fond, aceasta în mod nelegal, dispus compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit reclamantului pentru anii 2006-2007, în raport de perioada lucrată.
Astfel, solicită a se constata faptul că la dosarul cauzei s-au depus programele concediilor pentru salariații societății recurente, inclusiv pentru reclamantul, dovedind faptul că acesta a beneficiat de concediu pentru anii 2006-2007.
Pentru aceste considerente, față de cele pe larg dezvoltate în cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-pârâtă SC " " SRL prin avocat, concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, modificarea în parte a hotărârii judecătorești recurate cu privire la compensația în bani a concediului, întrucât în cauză s-a făcut dovada faptului că reclamantul a beneficiat de acest concediu.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenții-reclamanți și, în calitate de moștenitori ai defunctului, recurs ce vizează în principal daunele morale, recurenta-pârâtă SC " " SRL prin avocat, arată că, profesia reclamantului era aceea de șofer, fiind angajatul recurentei-pârâte, pe un microbuz ce transporta persoane.
Așa fiind, conform legislației în vigoare, un șofer care execută transport public de persoane, nu are dreptul de a șofa mai mult de 6 ore pe zi, pe un traseu stabilit.
Mai mult decât atât, pe aceste microbuze sunt instalate aparate speciale, denumite "tehograf", care editează așa numitele diagrame de parcurs în care se vede exact câte ore a funcționat automobilul, respectiv câte ore a lucrat șoferul.
Prin urmare, reclamantul nu avea cum să presteze ore suplimentare în folosul recurentei-pârâte, fapt ce l-a și făcut să renunțe la solicitarea sa din cererea introductivă de instanță privind plata orelor suplimentare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea drepturilor bănești, recurenta-pârâtă prin avocat, solicită a fi respins ca neîntemeiat, întrucât orice pretenție bănească se dovedește cu înscrisuri, ori, conform actelor depuse la dosar, rezultă fără putință de tăgadă că reclamantului nu i s-a reținut nicio sumă de bani din salariu.
În consecință, recurenta-pârâtă SC " " SRL prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de către recurenții-reclamanți și, în calitate de moștenitori ai defunctului, ca neîntemeiat.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3025 din data de 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.46177/3/LM/2007, a fost admisă acțiunea precizată în parte de reclamantul, prin moștenitorii și, în contradictoriu cu SC SRL; au fost constatate încetate raporturile de muncă dintre părți, în temeiul art.79 alin7 Codul muncii, începând cu data de 12.10.2007; a fost dispusă compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit pentru anii 2006-2007, în raport de perioada lucrată, actualizat cu rata inflației; a fost obligată pârâta la plata sumei de 86 lei, reprezentând drepturi salariale neachitate aferente perioadei 1-12.10.2007, actualizate cu rata inflației; a fost respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la predarea carnetului de muncă; au fost respinse celelalte cereri ca neîntemeiate; a fost obligată pârâta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 01.03.2004, îndeplinind funcția de șofer, potrivit contractului individual de munca nr.11669/11.03.2004(fila 10) și avea atribuțiile consemnate in fisa postului semnata de acesta la data de 17.11.2005(fila 8).
Relațiile dintre părți au încetat ca urmare a cererii de demisie depusa de reclamant la societatea parata la data de 12.10.2007.
S-a reținut de către instanța de fond că, din adresa nr.28/31.01.2008 emisă chiar de către pârâtă (fila 26), rezulta ca aceasta recunoaște încetarea raporturilor de munca dintre părți începând cu data de 12.10.2007, necondiționat de respectarea unui termen de preaviz, motiv pentru care instanta a apreciat aceasta data ca fiind data încetării raporturilor de munca.
Referitor la temeiul juridic al încetării raporturilor de munca dintre părți, întrucât parata a refuzat sa ia act de cererea de demisie a salariatului, insa nu a motivat acest refuz pe împrejurarea ca ar solicita respectarea termenului de preaviz, instanța de fond apreciat ca parata a renunțat la respectarea acestuia.
Având în vedere că, în speță, erau incidente prev. art. 79 alin. 7 Codul muncii, instanța de fond a constatat încetate raporturile de muncă dintre părți la data renunțării totale la termenul de preaviz, din partea angajatorului, care coincide cu data depunerii cererii de demisie, respectiv 12.10.2007.
În privința drepturilor salariale solicitate potrivit contractului individual de munca și actelor adiționale la acesta, Tribunalul a reținut că reclamantul era remunerat cu un salariu de 264 lei lunar.
Instanța de fond nu a putut lua în considerare acest de 700 ron invocat de către reclamant, în lipsa unui act adițional la contractul de muncă, (cu atât mai mult cu cât la solicitarea plății orelor suplimentare s-a renunțat) întrucât ar fi însemnat să dea eficiență juridică unei înțelegeri tacite dintre părți, prin care s-a urmărit eludarea dispozițiilor legale.
Tribunalul Bucureștia reținut că, potrivit prevederilor art.163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plătii către salariatul îndreptățit.
Întrucât moștenitorii reclamantului au declarat în fata instanței ca nu contesta semnătura acestuia de pe statele de plata, instanța de fond apreciat ca prin statele de plata semnate de defunct aferente lunilor august si septembrie (filele 88-90) parata a făcut dovada plătii drepturilor salariale, mai puțin a drepturilor salariale aferente perioadei 1-12.10.2007 (fila 87), statele nefiind semnate pentru aceasta perioada, motiv pentru care Tribunalul Bucureștia admis in parte acest petit si a dispus obligarea paratei la plata sumei de 86 lei, ce rezulta din acestea, actualizata cu rata inflației.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, proporțional cu perioada lucrată, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, reclamantul urma să beneficieze de un număr de 20 de zile de concediu de odihnă anual, concediu pe care pârâta nu a dovedit că reclamantul l-ar fi efectuat, că a beneficiat de indemnizația prevăzută de art. 145 din Codul muncii sau că la încetarea raporturilor de muncă ar fi procedat la compensarea în bani și la plata concediului de odihnă neefectuat de reclamant și cuvenit proporțional cu perioada efectiv lucrată.
Or, potrivit art.141 alin.3 și alin.4 și art.143 din Codul muncii, Tribunalul Bucureștia apreciat că angajatorul are obligația programării concediului, în scopul efectuării sale, indiferent de existența unei solicitări a salariatului în sensul acordării concediului de odihnă. Dreptul la concediu de odihnă pentru munca depusă este stabilit prin lege în favoarea salariatului și ia naștere odată cu încheierea contractului individual de muncă. Pentru a-și realiza finalitatea, concediul trebuie efectuat în fiecare an și numai excepțional se permite efectuarea concediului în anul următor (în condițiile expres prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil), angajatorul fiind obligat în aceasta din urmă situație să acorde concediul, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților, care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă ( art.141 alin 1-3 din Codul muncii ).
În situația în care concediul de odihnă nu se acordă nici în anul următor, iar contractul individual de muncă al salariatului a încetat înainte de efectuarea concediului de odihnă, angajatorul este obligat la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, proporțional cu perioada lucrată într-un an calendaristic.
Față de această situație, Tribunalul a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat înainte ca salariatul să fi beneficiat de concediul de odihnă la care avea dreptul corespunzător perioadei lucrate pentru anii 2006 si 2007, astfel încât, având în vedere prevederile art.141 alin.4 și art.144 din Codul muncii, a admis cererea și a obligat pârâta la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pe anii 2006 si 2007, sume ce se vor actualiza cu rata inflației.
Cu privire la cererea privind obligarea paratei la restituirea garanției de 1000 lei, instanța de fond a constatat că parata a recunoscut prin întâmpinare ca uneori șoferilor li se mai reținea din salariu câte o garanție în cuantum de 100 lei, însă reclamantul nu a putut preciza și dovedi perioada în care i s-a reținut, în ce cuantum și suma concreta, astfel nu s-a putut da eficiență deplină recunoașterii pârâtei decât în măsura în care se corobora și cu alte mijloace de probă.
S-a constatat că martorul audiat în cauză a relatat că, din anul 2006 societatea a început să oprească șoferilor din salariu o garanție de 50 de lei lunar, care nu apărea pe statele de plata și care li se restituia șoferilor în cazul plecării din societate.
S-a menționat că, chiar dacă reținerea din salariu a unor sume de bani cu titlu de garanție rezulta fără putință de tăgadă, instanța nu a putut să stabilească cuantumul exact al acestei sume, nerezultând fără echivoc că valoarea garanției era de 1000 de lei, sau chiar mai sau mai mare decât această sumă, motiv pentru care au fost respins cererea de obligare la plata acesteia și a dobânzii legale, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea paratei la predarea carnetului de munca, întrucât s-a recunoscut predarea acestuia, instanța de fond a respins acest petit ca rămas fără obiect.
Referitor la obligarea paratei la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, Tribunalul Bucureștia apreciat, raportat la soluția pronunțata asupra cererii, că acestea nu sunt justificate și că nici nu au fost dovedite, fapt pentru care le-a respins.
S-a reținut că, potrivit art.269 alin.1 Codul muncii "angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul, îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
Instanța a consemnat că acordarea unor daune morale este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, cât și întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși neplata parțiala a unor drepturi salariale și a îndemnizației de concediu de odihna.
Pe de alta parte, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie să aibă o anumită gravitate, să se datoreze culpei angajatorului și să fi rezultat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiata această cerere, în raport de probele administrate în cauză.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenții-reclamanți și în calitate de moștenitori ai defunctului cât și recurenta-pârâtă SC " " SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă SC " " SRL, critică soluția pronunțată de către instanța de fond cu privire la compensarea în bani a concediului de odihna cuvenit reclamantului pentru anii 2006-2007, în raport de perioada lucrata.
Susține că a depus la dosarul cauzei programările concediilor pentru salariații societății, inclusiv pentru, dovedind faptul ca acesta a beneficiat de concediu pentru anii 2006-2007.
Cea de-a doua critică vizează susținerea instanței cu privire la renunțarea termenului de preaviz.
Recurenta-pârâta solicită să se observe faptul că această renunțare trebuia să fie făcută expres, prin convenția dintre părți. Chiar dacă nu a inițiat acțiune disciplinara împotriva reclamantului, deși acesta nu s-a mai prezentat la locul de munca, nu înseamnă ca demisia prin absentarea nejustificata înseamnă că procedura privind înregistrarea demisiei și termenul de preaviz a fost îndeplinita.
Referitor la alte drepturi bănești restante, recurenta arătă că a adus la cunoștința instanței de fond faptul că salariile erau înmânate personal șoferilor de către diverși alți salariați deoarece sediul societății era în, iar șoferii își desfășurau activitatea în
Recurenta învederează că, din statele de plata rezulta faptul ca acesta și-a încasat salariul în fiecare luna pana la încetarea activității fiind retribuit inclusiv pentru orele suplimentare astfel încât pretențiile acestuia sunt neîntemeiate și nedovedite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Codul d e Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a fost solicitat nici un mijloc de probă.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.3041din Codul d e Procedură Civilă, recurenții-reclamanți și în calitate de moștenitori ai defunctuluiau arată că sentința civila recurată este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Instanța a apreciat în mod greșit probatoriul administrat și a dat o eficienta greșita probelor aflate la dosarul cauzei.
Învederează referitor la capătul de cerere privitor la salariile restante și, neachitate pentru perioada 1.08.-12.10.2007, că instanța de fond, în mod greșit a acordat doar suma de 86 lei.
Susține că atât în instanța cat si prin interogatoriu parata, prin apărător, a confirmat faptul ca nu au state de plata semnate de către angajatul, care sa confirme ca acestuia i s-au plătit salariile pentru perioada supusa judecații.
Menționează că pârâta, pentru a încerca sa dovedească aceasta plata, a încercat sa propună audierea unui martor, impiegat de mișcare în societate, susținând ca nu are statele de plata semnate întrucât salariile se achitau șoferilor prin intermediul altor șoferi ce veneau la sediul societății la datele la care se dădeau salariile. Totodată parata prin apărător, dar si prin intermediul statelor de plata nesemnate depuse la dosarul cauzei, confirma ca valoarea salariului ce se acorda lui era de 700 lei pe luna, deși nu a depus actul adițional la contractul de munca care sa arate aceasta modificare de salariu.
Susține că din verificarea ștatelor de plata, se va observa ca suma de 700 lei este datorata cu titlu de salariului fără ore suplimentare.
Învederează că instanța de fond a reținut în mod greșit, că suma de 700 lei reprezintă salariu + ore suplimentare, întrucât la termenul din 25.09.2008, reclamantul a precizat în mod clar ca renunță la solicitarea orelor suplimentare și că solicită doar suma de 1750 lei cu titlu de salariu neachitat. Mai mult decât atât paratei i s-a pus in vedere sub sancțiunea art.287 Codul muncii, sa depună toate actele adiționale la contractul de munca, însă parata nu a înțeles să se supună dispozițiilor instanței.
Menționează că instanța de fond, în mod greșit, a precizat ca ar da eficienta juridica unor înțelegeri tacite care ar urmări eludarea dispozițiilor legale.
Recurenții solicită sa se observe ca parata a depus la dosarul cauzei state de plata aferente perioadei similare din anul 2006, încercând sa inducă instanța în eroare prin ștergerea anului de pe statul de plata. Aceste state de plată, așa cum a precizat în ședința publica, au fost semnate de către angajat în anul 2006 când i s-a achitat salariul pentru perioada respectiva din anul 2006 si nu 2007 așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Recurenții susțin că, în anul 2006, pentru perioada 1 august-12 octombrie 2006, angajatul primea un salariu de 700 lei pe luna, conform înțelegerii parților, constatata printr-un act adițional. Pentru acest salariu de 700 ron, înregistrat la ITM i se reținea impozit precum și contribuțiile obligatorii. Astfel nu poate fi vorba despre înțelegeri contrare legii. Parata a arătat în ședința publica faptul că are asupra sa și pune la dispoziția instanței acele state de plata purtând stampila Inspectoratului Teritorial d e Munca, deci nu poate fi vorba de înțelegeri contrare dispozițiilor legale.
Faptul ca parata nu a binevoit sa se conformeze dispozițiilor instanței de a depune toate actele adiționale semnate de părți pe parcursul derulării contractului de munca, nu este de natura sa la sancționarea de către instanța a reclamantului, ci trebuie făcuta aplicarea dispozițiilor art.287 Codul muncii.
Învederează că în mod greșit, instanța de fond a reținut ca "moștenitorii reclamantului au declarat in fata instanței ca nu contesta semnătura acestuia pe statele de plata".
Recurenții susțin că au solicitat instanței de fond ca paratei sa-i fie pus în vedere să depună statele de plata pentru anul 2007, au arătat si au insistat că statele de plata depuse sunt pentru lunile august - septembrie 2006 (.88-90) și doar acestea au fost semnate de reclamant.
Menționează că statele semnate de autorul lor fac dovada plății salariilor pentru luna august 2006, respectiv septembrie 2006.
Recurenții invocă faptul că au solicitat să fie depuse la doar ștatele din anul 2007 care să semnătura semnătura autorului lor.
Invocă faptul că parata a afirmat ca nu sunt semnate de acesta, propunând audierea impiegatului de mișcare în calitate de martor care sa suplinească semnătura autorului lor.
Recurenții arată că instanța de fond nu a reținut ca parata a recunosc că nu poate să depună state semnate pentru anul 2007, întrucât salariile s-au predat pe traseu și nu la sediul societății.
II. Cea de a doua critică se referă la modul de soluționare a cererii privind obligarea pârâtei să restituie garanția ce a fost reținuta din salariu autorului lor.
Învederează că martorul audiat de către instanța de fond a precizat ca societatea reținea la toți șoferii sume de bani cu titlu de garanție, ce trebuia să concureze suma de 300 de EURO. bani se rețineau lunar la salariu în funcție de salariul fiecărui șofer, însă tuturor șoferilor li se o garanție de 300 EURO, diferit era doar cuantumul lunar ce se. Astfel, reclamantului i s-a oprit lunar suma de 100 ron pana la concurenta sumei de 1000 lei, echivalentul a trei sute de EURO la momentul la care s-a echivalat suma de 300 EURO.
Menționează că însuși apărătorul paratei a arătat în ședință publica de mai multe ori ca se rețineau șoferilor câte o suma de 100 ron din salariu, dar nu poate preciza cu ce titlu.
Susțin că este evident că societatea nu a avut interes sa prezinte instanței listele cu sumele care au fost reținute angajaților cu titlu de garanție.
Recurenții învederează că instanța de fond a apreciat ca "reținerea din salariu a unor sume de bani cu titlu de garanție rezulta fără putința de tăgadă" dar a respins capătul de cerere întrucât nu poate stabili cuantumul.
Recurenții susțin că nu au negat nici o secunda ca vehiculele aveau asigurare CASCO, ei au afirmat că în ciuda acestei asigurări angajatorul în mod discreționar a oprit sume de bani cu titlu de garanție de la angajații săi, motivându-le ca aceste sume trebuiau să acopere pagubele pricinuite la vehicule din culpa șoferilor, garanție ce urma a fi restituită daca nu se produceau evenimente nedorite, la încetarea contractelor de munca. Martorul audiat sub prestare de jurământ a afirmat ca la momentul la care a părăsit societatea i s-a restituit garanția oprită.
Pentru aceste motive, consideră că în mod greșit instanța de judecată nu a dat eficienta declarației de martor, dar și recunoașterii paratei prin apărătorul său, în ceea ce privește garanția.
III. Cea de-a treia critică se referă la modul de soluționare a cererii privind acordarea daunelor morale.
Recurenții apreciază ca acordarea daunelor morale se justifica prin însăși tragedia decesului reclamantului. În interogatoriul luat pârâtei aceasta precizează care era programul de lucru al reclamantului. Martorul audiat a arătat instanței că între cursele pe care șoferii le efectuau aceștia erau obligați să rămână toata ziua la dispoziția societății neavând voie să părăsească locul în care ajungeau conform planificării curselor.
Totodată, pârâta a depus o serie de documente medicale ale angajatului din care rezulta ca societatea avea cunoștința de starea de sănătate a reclamantului, avea cunoștința că avea obligația de a-i respecta regimul necesar bolii de care suferea, avea cunoștință de obligația societății de a-și proteja angajatul și de a-i respecta dreptul la sănătate.
Recurenții susțin că datorita programului de lucru istovitor, analizele medicale ale reclamantului se înrăutățeau și angajatorul cunoștea starea de sănătate angajatului, dar nu a luat masuri de protecție a acestuia,
În această situație se poate reține culpa societății atât pentru programul de lucru cu mult peste orele stabilite prin contract, cât si pentru neacordarea la timp a concediului de odihna și pentru nerespectarea programului de weekend.
Învederează că demisia reclamantului din 12.10.2007 nu a reprezentat decât faptul ca acesta a fost supus unui program de lucru istovitor, în raport cu starea sa de sănătate, a clacat și a recunoscut că starea sa de sănătate se înrăutățește, iar programul de lucru ar fi grăbit și mai mult deteriorarea sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu au solicitat nici un mijloc de probă.
Recurenta-intimata SC " " SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către moștenitorii recurentului-reclamant.
În motivarea acesteia susține că recursul declarat de moștenitorii defunctului este neîntemeiat deoarece din ștatele de plata înregistrate la ITM inclusiv cele aferente anului 2007 rezultă faptul că reclamantul și-a primit în totalitate drepturile salariale, fapt dovedit inclusiv prin semnarea respectivelor state astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
In ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale, acesta rezulta din acte, orice susținere orala nedovedita cu acte neavând nici o relevanta.
Arată că a mai atașat încă odată în mod selectiv copii ale statelor de plata aferente anului 2007, privind doar filele unde apare reclamantul. (anexa 1)
În ceea ce privește ștatele de plata semnate de reclamant, faptul că acestea sunt aferente anului 2007 și nu 2006 este evident, astfel cum se poate observa și la pozițiile 23 si 34, data angajării domnilor G și fiind 20.02.2007 respectiv 26.05.2007. Astfel, nu înțelege cum pot fi ștate aferente anului 2006, astfel cum susține recurentul dar data angajării persoanelor de la pozițiile 23 si 34 să fie cu un an mai târziu -în 2007. În concluzie, solicită înlăturarea susținerii aberante a reprezentantului reclamantului care a promovat acțiunea ce face obiectul prezentei spete doar în scop șicanatoriu și cu rea-credința.
In ceea ce privește al doilea motiv de recurs, solicită să fie respins ca neîntemeiat având în vedere că orice pretenție băneasca se dovedește cu înscrisuri ori, conform actelor de la dosarul cauzei, nu rezulta faptul că reclamantului i se reținea vreo suma de bani din salariu, chiar și declarațiile martorului audiat în acest dosar fiind confuze astfel cum a reținut și instanța de fond.
Ultimul motiv de recurs privește respingerea de către instanța de fond a solicitării privind daunele morale. Si acest motiv este neîntemeiat din următoarele considerente:
Reclamantul nu a dovedit în ce constă prejudiciul moral suferit și fapta paratei ce a determinat prejudiciul.
Din contra, chiar reclamantul a recunoscut că nu presta ore suplimentare renunțând chiar la respectivele pretentii, se afla în permanență în trafic, singurul său stres fiind traficul, iar veniturile sale erau cu mult mai mari calatorii plătind personal șoferului costul biletului de transport acesta nedându-le biletul în schimb.
Pentru ca reclamantului să i se acorde despăgubiri, acesta trebuie să dovedească fapta culpabila a paratului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
În cazul acestora nu se invoca și nu s-a arătat în ce consta fapta culpabila a subscrisei. Mai arată și faptul ca reclamantul și-a depus benevol demisia, acestuia nefiindu-i desfăcut contractul de munca de către subscrisa.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele cu privire la recursul declarat de către recurenții-reclamanți și în calitate de moștenitori ai defunctului:
Defunctul a fost angajatul recurentei-pârâte, începând cu data de 01.03.2004, îndeplinind funcția de șofer, potrivit contractului individual de munca nr.11669/11.03.2004(fila 10) și avea atribuțiile consemnate in fisa postului semnata de acesta la data de 17.11.2005(fila 8).
Instanța de fond a reținut în mod corect că relațiile dintre părți au încetat ca urmare a cererii de demisie depusa de reclamant la societatea parata la data de 12.10.2007, potrivit art. 79 alin. 7 Codul muncii.
La data încetării raporturilor de muncă defunctului nu îi fuseseră achitate în întregime drepturile salariale aferente perioadei lucrate, conform susținerilor părți.
1.Cu privire la prima critică formulată împotriva sentinței recurate referitoare la drepturile care se cuveneau defunctului pentru perioada august 2007-12 octombrie 2007, Curtea reține că această critică este întemeiată pentru următoarele motive:
Defunctul a afirmat că era renumerat pentru munca depusă cu suma de 700 ron lunar și că nu au fost achitate drepturile sale salariale aferente perioadei august 2007-12 octombrie 2007.
Curtea reține că recurenta-pârâtă contestă atât suma de 700 ron lunar pretinsă de către moștenitorii defunctului cât și afirmația că nu au fost achitate drepturile salariale ale acestuia, aferente perioadei lucrate.
Curtea constată că dovada cuantumului salariului, precum și a faptului plății se realizează cu ștatele de plată, semnate de către salariat și cu contractul individual de muncă, care este semnat de către angajat și înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Cu privire la cuantumul salariului, se reține că instanța de fond a pus în vedere recurentei-pârâte la termenul de judecată din data de 29.05.2008 să depună statele de plată, foile de pontaj, precum și actele adiționale prin care s-au adus modificări la contractul individual de muncă al salariatului cu privire la modificarea salariului.
Curtea constată că recurenta-pârâtă SC " " SRL nu s-a conformat dispozițiilor instanței de fond, deoarece nu a depus la dosarul cauzei statele de plată semnate de către, ci doar niște state de plată, care nu cuprind semnătura nici unui angajat, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 105-111 din dosarul de fond.
De asemenea, recurenta-pârâtă a recunoscut prin interogatoriul administrat acesteia faptul ca nu au fost depuse statele de plata semnate de către angajatul, care sa confirme ca acestuia i s-au plătit salariile pentru perioada supusa judecații. Ca urmare a faptului că nu a putut prezenta statele de plată semnate de către fostul angajat, recurenta-pârâtă a depus la dosarul de fond la fila 112, o declarație extrajudiciară a numitei, care învedera instanței că au fost achitate drepturile bănești către pentru intervalul de timp august-octombrie 2007. Această declarație extrajudiciară nu are nici o valoare probatorie, având în vedere atât dispozițiile art.163 din Codul muncii cu privire la posibilitatea dovedirii plății salariului, cât și împrejurarea că o astfel de declarație nu a fost încuviințată și administrată prin intermediul instanței.
Curtea reține că recurenta-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei nici un stat de plată semnat de către.
Constatările instanței de fond cu privire la împrejurare că a fost recunoscută de către moștenitorii defuctului, semnătura acestuia de pe statele de plata aferente lunilor august si septembrie (filele 88-90)și că, astfel, parata a făcut dovada plătii drepturilor salariale, mai puțin a drepturilor salariale aferente perioadei 1-12.10.2007 (fila 87), nu poate fi reținută de către instanța de recurs, deoarece aceste state de plată nu cuprind mențiunea anului pentru care au fost întocmite de către recurenta-pârâtă. Moștenitorii defunctului au recunoscut semnătura acestuia de pe aceste state de plată, însă prin această recunoaștere nu se poate suplini lipsurile acestor state de plată cu privire la data pentru care a fost achitat avansul aferent salariului defunctului.
Mai mult, chiar recurenta-pârâtă a recunoscut la interogatoriu că nu a semnat statele de plată aferente lunilor august-octombrie 2007. Chiar parata a afirmat ca nu sunt semnate de acesta, propunând audierea impiegatului de mișcare în calitate de martor care sa suplinească semnătura autorului lor, astfel încât afirmația instanței de fond că statele de plată aflate la filele 88-90 din dosarul de fond reprezintă dovada achitării sumelor aferente acestei perioade către defunct, întrucât poartă semnătura acestuia, este în contradicție totală cu probatoriul administrat în cauză.
Într-adevăr moștenitorii defunctului au recunoscut semnătura lui de pe statele de plată aflate la filele 88-90 din dosarul de fond, însă acestea dovedeau plata salariului pentru alt an, probabil 2006, și nu plata salariului pentru anul 2007.
Curtea reține că prima instanță a oferit relevanță juridică înscrisurilor de la filele 88-90 din dosarul de fond numai cu privire la semnătura defunctului, fără a observa și cuantumul salariului care era consemnat în favoarea defunctului, respectiv suma de 700 ron. Prin menționarea acestei sume într-un stat de plată anterior anului 2007, stat care este semnat de către defunct se dovedește că contractul individual de muncă al defunctului suferise modificări cu privire la cuantumul salariului încă din anul 2006, respectiv se modificase prin acordul ambelor părți un element esențial al contractului individual de muncă, respectiv salariu.
Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei, actul adițional la contractul individual de muncă pentru a ilustra modificarea cuantumului salariului nu poate fi interpretată în favoarea angajatorului, deoarece sarcina probei revine angajatorului, iar nu salariatului în litigiile de muncă.
Această împrejurare nu este de natura sa la sancționarea de către instanța a reclamantului, ci trebuie făcuta aplicarea dispozițiilor art.287 Codul muncii.
Susținerea instanței de fond în sensul că nu a putut lua în considerare salariul în cuantum de 700 ron invocat de către reclamant, în lipsa unui act adițional la contractul de muncă, întrucât ar fi însemnat să dea eficiență juridică unei înțelegeri tacite dintre părți, prin care s-a urmărit eludarea dispozițiilor legale, nu poate fi reținută de către C deoarece obligația întocmirii și depunerii la instituțiile abilitate ale statului a actelor adiționale la contractele individuale de muncă revine angajatorului și nu poate fi sancționat salariatul pentru lipsa de diligență a angajatorului.
Pentru considerentele menționate, instanța va constată că defunctul trebuia să primească lunar suma de 700 ron lunar, pentru activitatea prestată, că recurenta-pârâtă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că a achitat defunctului contravaloarea sumelor reprezentând salariul aferent perioadei august 2007- 12 octombrie 2007 și, pe cale de consecință, va pe pârâta să plătească reclamanților moștenitori ai defunctului drepturile bănești în cuantum de 1.664 lei, reprezentând salariul aferent perioadei august - 12.10.2007, sumă ce va fi indexată și reactualizată, conform indicelui de inflație aplicată până la data plății efective a debitului. Această sumă a fost calculată în raport de un salariu lunar de 700 ron pentru perioada august-septembrie 2007, la care se adaugă 300 ron aferent intervalului 1-12-10.2007.
La stabilirea sumei datorate de către recurenta-pârâta, Curtea a avut în vedere și suma de 86 ron, care a fost stabilită de către instanța de fond și care se adaugă la suma de 1.664 ron.
2.Cu privire la cea de-a doua critică a sentinței recurate, privind obligarea la plata garanție, Curtea va reține că și această critică este întemeiată pentru următoarele motive:
Martorul audiat de către instanța de fond a precizat ca societatea reținea la toți șoferii sume de bani cu titlu de garanție, ce trebuia să concureze suma de 300 de EURO. bani se rețineau lunar la salariu în funcție de salariul fiecărui șofer, însă tuturor șoferilor li se o garanție de 300 EURO, diferit era doar cuantumul lunar ce se. Astfel, reclamantului i s-a oprit lunar suma de 100 ron pana la concurenta sumei de 1000 lei, echivalentul a trei sute de EURO la momentul la care s-a echivalat suma de 300 EURO. Această depoziție este întărită de afirmația apărătorul paratei realizată în ședință publica că se rețineau șoferilor câte o suma de 100 ron lunar din salariu.
Curtea constată că prin probele administrate în cauză, s-a făcut dovada împrejurării cu privire la reținerea unei sume de bani lunar din salariul anjaților de către recurenta-pârâtă, în calitate de angajator.
Prin depoziția martorului s-a stabilit reținerea sumei, precum și aproximativ cuantumul total al sumei reținute.
Recurenta-pârâtă nu a recunoscut la interogatoriu că ar fi oprit vreo sumă salariaților săi cu titlu de garanție, însă această probă este înlăturată prin depoziția martorului audiat în cauză, care fusese angajatului recurentei-pârâte și i se oprise în total suma de 300 euro, aproximativ suma de 1.200 ron.
Având în vedere că s-a dovedit reținerea sumei și cuantumul aproximativ al acesteia și că recurenta-pârâtă nu a administrat nici un mijloc de probă pentru combate aceste susțineri, instanța va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 Ron, cu titlu de garanție și va dispune obligarea pârâtei să restituie reclamanților moștenitori ai defunctului suma de 1000 lei, reținută cu titlu de garanție, asupra căreia se calculează dobânda legală civilă aferentă intervalului cuprins între 26.11.2007 și data restituirii efective a garanției. Dobânda legală a fost stabilită de la data introducerii acțiunii și până la data restituirii efective a garanției.
3. Cu privire la cea de-a treia critică referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata daunelor morale, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 269 din Legea nr.53/2003, care prevăd că "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Astfel, Curtea constată că fapta ilicită săvârșită de către recurenta-pârâtă constă în stabilirea unui program de lucru, prin care angajații erau obligați să stea toată ziua la dispoziția angajatorului, așa cum rezultă din răspunsurile de la întrebările nr.7-9 din interogatoriul administrat recurentei-pârâte, aflat la filele 99-100 din dosarul de fond.
Astfel, programul de lucru al defunctului începea la ora 4,45. Acesta avea pauză între orele 5,30-7,20, apoi lucra de la ora 7,20-7,40 și apoi avea pauză de la ora 7,40 până la ora 17. Curtea constată că acest program stabilit de către angajator este destul de dificil, deoarece presupunea ca angajatul să fie toată ziua la dispoziția angajatorului.
Programul de lucru coroborat cu actele medicale ale angajatului din care rezulta ca societatea avea cunoștința de starea de sănătate a reclamantului, avea cunoștința că avea obligația de a-i respecta regimul necesar bolii de care suferea, avea cunoștință de obligația societății de a-și proteja angajatul și de a-i respecta dreptul la sănătate ilustrează obligația recurentei-pârâte, ca în calitate de angajator, să stabilească un program de lucru pentru a fi respectat dreptul la sănătate, la viață și la muncă al angajatului. Recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația de a individualiza programul defunctului în funcție de starea de sănătate și de necesitățile acestuia.
Datorita acestui program de lucru istovitor, analizele medicale ale reclamantului se înrăutățeau și angajatorul cunoștea starea de sănătate angajatului, dar nu a luat masuri de protecție a acestuia.
În această situație, Curtea reține culpa societății atât pentru programul de lucru cu mult peste orele stabilite prin contract, cât si pentru neacordarea la timp a concediului de odihna și pentru nerespectarea programului de weekend.
Astfel, demisia reclamantului din 12.10.2007 nu a reprezentat decât faptul ca acesta a fost supus unui program de lucru istovitor, în raport cu starea sa de sănătate.
La această situație, se adaugă și împrejurarea că recurenta nu i-a plătit defunctului drepturile salariale, nu i-a acordat concediu de odihnă și nici nu i-a compensat concediul de odihnă, împrejurare care a creat un disconfort lui, care a fost obligat să promoveze prezenta acțiune, în vederea obținerii drepturilor care i se cuveneau.
Faptele ilicite săvârșite de către recurenta-pârâtă constau în nestabilirea unui program de lucru normal, neplata drepturilor salariale care i se cuveneau, neacordarea concediului de odihnă și necompensarea acestuia în bani.
Cu privire la prejudiciu, instanța reține că i s-a produs lui un prejudiciu moral, deoarece i-a fost afectată sănătatea și viața, precum și dreptul la muncă.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanța de recurs nu are anumite criterii clare și precise pentru a cuantifica prejudiciul, având în vedere și decesul lui, survenit pe parcursul judecării cauzei, astfel încât va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata sumei solicitate de către defunct, prin cererea precizatoare la cererea de chemare în judecată.
Cu privire la legătura de cauzalitate între fapta descrisă și prejudiciul provocat, instanța reține că aceasta rezultă din însăși săvârșirea faptei.
Cu privire la recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC " " SRL, Curtea va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod corect că defunctul nu a beneficiat de concediu de odihnă și a dispus compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, proporțional cu perioada lucrată, având în vedere că, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, reclamantul urma să beneficieze de un număr de 20 de zile de concediu de odihnă anual.
Din probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut în mod corect că pârâta nu a dovedit că reclamantul ar fi efecuat concediul de odihnă și că ar fi beneficiat de indemnizația prevăzută de art. 145 din Codul muncii sau că la încetarea raporturilor de muncă ar fi procedat la compensarea în bani și la plata concediului de odihnă neefectuat de reclamant și cuvenit proporțional cu perioada efectiv lucrată.
Recurenta-pârâtă nu a depus nici un mijloc de probă în acest sens.
Susținerea acesteia din cuprinsul motivelor de recurs, în sensul că a depus la dosarul cauzei programările concediilor pentru salariații societății, inclusiv pentru, dovedind astfel faptul ca acesta a beneficiat de concediu pentru anii 2006-2007, nu poate fi reținută, deoarece programarea concediilor de odihnă nu este similară cu efectuarea efectivă a concediilor de odihnă. Recurenta -pârâtă trebuia să administreze probe din care să rezulte că aae fectuat în mod efectiv concediul de odihnă și că și-a încasat indemnizația de concediu.
Cu privire la critica referitoare la împrejurarea că renunțare trebuia să fie făcută expres, prin convenția dintre părți, instanța reține că renunțarea poate fi expresă, chiar dacă este realizată verbal, netrebuind să fie consemnată în scris.
Recurenta-pârâtă realizează o confuzie între termenii de renunțare expresă, care poate fi verbală sau scrisă, și renunțarea scrisă, care este întotdeauna expresă.
Curtea reține ca fiind corecte susținerile primei instanței referitoare la încetarea raporturilor de muncă ca urmare a adresei nr.28/31.01.2008 emise chiar de către pârâtă (fila 26), din care rezulta ca aceasta recunoaște încetarea raporturilor de munca dintre părți începând cu data de 12.10.2007, necondiționat de respectarea unui termen de preaviz.
Cu privire la criticile referitoare la drepturile bănești care i se cuveneau lui, ca urmare a activității prestate, instanța va înlătura aceste critici pentru motivele menționate la punctul 1. referitor la analiza criticilor formulate de către moștenitorii reclamantului în cuprinsul motivelor de recurs referitor la sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă SC " " SRL, împotriva sentinței civile nr.3025 din data de 09.04.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46177/3/LM/2007.
Admite recursurile formulate de recurenții-reclamanți și în calitate de moștenitori ai defunctului, împotriva sentinței civile nr.3025 din data de 09.04.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.46177/3/LM/2007.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în tot acțiunea precizată.
Obligă pe pârâta să plătească reclamanților moștenitori ai defunctului și drepturi bănești în cuantum de 1.664 lei reprezentând salariul aferent perioadei august - 12.10.2007, sumă ce va fi indexată și reactualizată, conform indicelui de inflație aplicată până la data plății efective a debitului.
Obligă pe pârâta să restituie reclamanților moștenitori ai defunctului suma de 1000 lei, reținută cu titlu de garanție, asupra căreia se calculează dobânda legală civilă aferentă intervalului cuprins între 26.11.2007 și data restituirii efective a garanției.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamanților moștenitori ai defunctului, daune morale în sumă de 20.000 lei.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamanților moștenitori legali ai defunctului, suma de 591,63 lei diferență cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored: NV/2 EX./27.02.2010
Jud. fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena
