Pretentii civile. Speta. Decizia 544/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 544
Ședința publică din 18 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta "-" T împotriva sentinței civile nr.3485/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat personal, iar în reprezentarea pârâtei recurente "-" T, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică reprezentantului recurentei un exemplar de pe întâmpinarea depusă de intimat.
Reclamantul intimat depune la dosar actul adițional nr. 9/20.02.2008 prin care i s-a majorat salariul, act ce a fost prezentat spre vedere și reprezentantului societății recurente.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1325,56 lei reprezentând drepturile salariale pe perioada ianuarie-martie 2004 și ianuarie - aprilie 2005 și contravaloarea cursului de calificare. A depus la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor arătate în întâmpinarea depusă și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Susținerile invocate de recurentă nu sunt reale, el nu a solicitat concediu de odihnă și nici nu a acceptat să lucreze cu un salariu diminuat, cum greșit se susține.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.3485/27.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtei "-" T și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.362 RON, cu titlul de drepturi salariale datorate și neachitate pentru perioada ianuarie 2004 - mai 2004, respectiv ianuarie 2005 - aprilie 2005, sumă ce a fost reactualizată cu rata inflației, precum și suma de 370 RON, cu titlul de cheltuieli pentru formare profesională.
Totodată, a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea petitului având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada iunie - decembrie a anilor 2004 și 2005 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul este angajat al societății pârâte din data de 17.01.2000 pe o perioadă nedeterminată în funcția de paznic, iar în anul 2005 urmat cursul de calificare profesională, obținând Atestatul cu seria - nr.2/2006 pentru exercitarea profesiei de agent de pază și ordine și suportând integral cheltuielile pentru aceste cursuri.
Din statele de plată anexate la dosar, precum și din concluziile raportului de expertiză efectuat in cauză a rezultat că titularului acțiunii i s-au achitat doar parțial drepturile salariale pentru munca depusă in favoarea societății pârâte in intervalul ianuarie -mai 2004,respectiv ianuarie-aprilie 2005. Pârâta nu a fost in măsură să prezinte fișa de pontaj pentru activitatea prestată de reclamant in perioada de timp supusă analizei, aceasta fiind reconstituită în conținutul expertizei dispusă in cauză,pe baza Programului de pază al lunii martie 2008 - Baza, întocmit de angajator, și ținând seama de petiția nr. 731/2005 adresată biroului juridic al societății. Expertul contabil, care a efectuat lucrarea de specialitate, ajuns la concluzia că titularul cererii nu numai că a fost la serviciu și a lucrat cu normă întreagă, dar a prestat muncă suplimentară și muncă in timpul nopții.
Așa fiind, tribunalul a conchis că, în speță, angajatorul nu și-a îndeplinit integral obligația prevăzută de art.40 alin.2 lit.c) din Codul Muncii raportat la art. 11 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2005, iar susținerile pârâtei potrivit cărora în situația concretă a reclamantului ar fi aplicabile prevederile 85 alin.6 pct.2 din contractul colectiv aplicabil și normele Legii nr. 215/1997 nu au fost reținute. Aceasta întrucât actul normativ, invocat de pârâtă, are ca scop asigurarea protecției exclusiv a salariaților din activitatea de construcții și de producere a materialelor de construcții în perioada întreruperii activității datorită condițiilor meteorologice nefavorabile. Art.3 alin.2 din lege definește activitățile de producere a materialelor de construcții ca fiindcele din poligoanele de prefabricate în aer liber, din cariere și balastiere, precum și din alte activități stabilite prin statutul Casei Sociale a Constructorilor.
Ori, așa cum corect s-a reținut și in conținutul expertizei dispusă în cauză, activitatea de pază a patrimoniului societății se realizează continuu, nefiind afectată în nici un fel de întreruperea temporară a activității angajatorului și deci nu se circumscrie sferei ocupațiilor la care se referă art. 3 alin.1 și 2 din Legea nr. 215/1997. Angajatorul care a beneficiat in toată această perioadă de munca prestată de reclamant nu poate pretinde reducerea salariului invocând prevederile contractului colectiv de muncă și Legea nr. 215/1997, pentru simplul motiv că angajatul în discuție nu este constructor, astfel încât prevederile invocate nu îi sunt aplicabile.
Cu privire la drepturile salariale pentru efectuarea de către reclamant a orelor suplimentare ce depășesc durata normală a timpului de muncă, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului sunt fondate prin raportare la prevederile art. 120 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, referitoare la adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei efective a muncii peste program, negociată prin contractul colectiv de muncă, spor care nu poate depăși 75% din salariul de bază al angajatului.
Față de dispozițiile art.190 alin.2 din Codul muncii, tribunalul a apreciat că pârâta datorează reclamantului sumele avansate pentru obținerea Atestatului cu seria - nr.2/2006.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a fost admisă cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariul cuvenit expertului.
Pârâta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 3485/27.10.2008 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1325,56 lei, reprezentând drepturi salariale pentru perioada ianuarie-martie 2004 și ianuarie-aprilie 2005, precum și contravaloarea cursului de calificare.
În motivarea cererii de recurs, se arată că, potrivit situației depusă la dosarul de fond, câștigurile salariale lunare ale reclamantului au depășit salariile lunare de încadrare, cu excepția lunilor de iarnă, când activitatea în construcții este sistată datorită timpului neprielnic. În aceste luni, însă câștigul a fost superior programului de producție, așa cum rezultă din situația menționată. Pe de altă parte, reclamantul nu a fost de acord să plece în concediu de odihnă în aceste luni, conform art.53 pct.2 din contractul colectiv de muncă, acceptând să lucreze cu salariul diminuat. În raportul de expertiză nu s-a ținut seama de acest aspect.
Reclamantului i-a fost acordat salariul tarifar lunar conform grilei anexă la Contractul colectiv de muncă, cu aplicabilitate de la 1.10.2004, acesta fiind de 3.170.000 lei.
Ca urmare a solicitării reclamantului de majorare a salariului, dată fiind noua calificare obținută, pârâta a întocmit actul adițional nr. 43/29.11.2006 pentru majorarea salariului de la 370 lei la 400 lei, cu începere de la 1.11.2006, însă reclamantul nu s-a prezentat la conducerea societății pentru negociere, deși nu a fost de acord cu această majorare.
Totodată, se susține că reclamantul nu a predat societății registrele de pază corespunzătoare anilor 2004-2006, iar serviciul de pază a fost prestat în mod neglijent de către acesta, astfel încât au avut loc sustrageri de bunuri materiale din incinta obiectivului păzit. Prin nota nr. 2762/15.10.2007, pârâta a adus la cunoștința reclamantului drepturile salariale cuvenite în urma recalculării.
În drept, se invocă dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că pârâta nu a respectat obligațiile ce-i reveneau, potrivit Codului muncii și contractului colectiv de muncă pentru perioadele ianuarie-mai 2004 și ianuarie - aprilie 2005, neachitându-i nici contravaloarea cursului de calificare. Recurenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și a refuzat să-i acorde salariul corespunzător calificării dobândite. Pe de altă parte, se susține că nu există obligația de serviciu a agenților de pază de a preda registrele consemnate societății, iar un director administrativ avea atribuția de conducător al pazei.
Recurenta a depus concluzii scrise, prin care reiterează motivele de fapt și de drept, invocate în cuprinsul cererii de recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială a județului T sub nr. 416/11.10.2004, produce efecte doar de la data înregistrării, conform art.25 alin.3 din Legea 130/2006, astfel încât nu este aplicabil raporturile de muncă dintre părți pe perioada ianuarie 2004 - mai 2004.
Din cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu rezultă că părțile acestui contract au convenit ca salariații să solicite acordarea concediului de odihnă în lunile de iarnă în care activitatea în construcții este sistată din cauza timpului nefavorabil, astfel încât reclamantul nu avea obligația solicitării acestui concediu.
Pe de altă parte, prevederile art. 43 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate intră în contradicție cu cele ale art.12 alin.1 din Legea nr. 215/1997, deoarece dispun că indemnizația de care beneficiază salariații pe perioada întreruperii temporare a activității angajatorului reprezintă 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, iar nu 75 % din media ultimelor 3 luni a salariului de bază brut, cum prevede art.12 alin.1 din Legea nr. 215/1997.
Recurenta susține că reclamantul a acceptat să lucreze cu salariul diminuat, însă din probele administrate în cauză nu rezultă un astfel de acord al reclamantului.
De altfel, activitatea de pază a patrimoniului societății trebuie realizată continuu, neputând fi afectată de timpul nefavorabil din cursul lunilor de iarnă.
În cauză, nu s-a dovedit că reclamantul a prestat muncă în condițiile reglementate de art.43 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru a se putea invoca dispozițiile art.43 alin.1 din același contract în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamantului pe perioada de întrerupere temporară a activității. Dimpotrivă, reclamantul a desfășurat activitate conform programului normal de lucru, chiar și ore suplimentare, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză și necontestat de pârâta-recurentă sub acest aspect.
Față de considerentele expuse anterior, criticile recurentei referitoare la împrejurarea că raportul de expertiză a stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantului fără a ține seama de faptul că, pe perioada în litigiu, a fost sistată activitatea angajatorului apar ca nefondate. După data de 1.10.2004, expertul s-a raportat, pentru a stabili drepturile salariale cuvenite reclamantului, la salariul de 3.170.000 lei, acordat reclamantului conform grilei anexă la contractul colectiv de muncă.
Susținerile recurentei referitoare la întocmirea actului adițional nr. 43/29.11.2006 și refuzul reclamantului de a accepta majorarea salarială acordată prin acest act adițional, precum și la nota nr. 2762/15.10.2007 nu au legătură cu fondul cauzei pendinte. Totodată, afirmațiile recurentei privitoare la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către reclamant, inclusiv la nepredarea registrelor de pază corespunzătoare anilor 2004-2006, nu trebuie analizate de instanță, deoarece nu influențează modul de soluționare a pricinii.
Având în vedere cele arătate anterior, Curtea apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală, astfel încât, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă "-" T împotriva sentinței civile nr.3485/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./6.04 2009
Thred./8.04.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
