Pretentii civile. Speta. Decizia 5495/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR- (6006/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5495 /R/
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții (fostă ), -, -, Pierre De,Avanu, împotriva sentinței civile nr.4891 din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictorii cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI Ministerul Finanțelor Publice,.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit revizuenții și intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței atașarea dosarului de fond nr- al Tribunalului București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și că în conformitate cu dispozițiile art.242 alin 2 Cod procedură civilă, revizuenții au solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării cererii de revizuire,motiv pentru care, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității cererii de revizuire formulată de revizuenții și, invocată, din oficiu.
CURTEA,
Asupra excepției de tardivitate de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire, înregistrată sub nr-, la această instanță, revizuienții (fostă ), -, -, Pierre De,Avanu, au solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și, revizuirea sentinței civile nr.4891/12.06.2008, pronunțată a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.
În motivarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 pr.civ. revizuienții au arătat că prin sentința civilă nr.918/28.05.2008 a Tribunalului Călărași, irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de revizuienții din prezenta cauză și au fost obligați, în solidar, intimații Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada septembrie 2004 și în continuare, aceasta fiind contradictorie față de sentința civilă nr.4891/12.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, irevocabilă prin decizia civilă nr.4793/R/25.06.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin care cererea revizuienților a fost admisă, în parte, fiind obligația aceeași intimați la plata dreptului solicitat aferent perioadei 14.04.2005 - 12.06.2008.
La dosarul cauzei s-au atașat dosarele nr- ale Tribunalului București și Curții de APEL BUCUREȘTI și sentința civilă nr.918/28.05.2008 a Tribunalului Călărași.
Analizând excepția tardivității, invocată din oficiu, la termenul de judecată din data de 09.10.2009, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.324 alin.1 pct.1 pr.civ. termenul de revizuire este de 1 lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de dispozițiile art.322 pct.7 alin.1 de la comunicarea hotărârii definitive.
În cauză, sentința civilă nr.4891/12.06.2008, pronunțată a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost comunicată revizuienților la data de 27.06.2008 astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 462 dosarului instanței de fond, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 23.09.2009, astfel cum rezultă din rezoluția aplicată pe cererea de revizuirea aflată la fila 1 din prezenta cauză, cu depășirea termenului de 1 lună prevăzut de dispozițiile imperative ale art.324 alin.1 pct.1 pr.civ.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.324 alin.1 pct.1 pr.civ, raportat la art.103 pr.civ. Curtea va respinge cererea de revizuire ca tardiv declarată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv declarată, cererea de revizuire formulată de revizuienții (fostă ), -, -, Pierre De,Avanu, împotriva sentinței civile nr.4891 din data de 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictorii cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI Ministerul Finanțelor Publice,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
13.10.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana