Pretentii civile. Speta. Sentința 55/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 55/2008
Ședința publică din 20.10.2008
PREȘEDINTE: Lazăr Ioan
JUDECĂTOR 2: Galeș Maria Bălănean Lidia
Asistenți judiciari:- -
- -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, G, toți cu domiciliul procedural ales în Aleșd, P-ța -, nr. 5, județul B, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BIHOR -O, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta acțiune este scutită de la plata taxei de timbru
Instanța, invocă din oficiu excepția de necompetență a instanței în soluționarea prezentei cauze, având în vedere caracterul social al acesteia, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Constată că, prin acțiunea înregistrată la TRIBUNALUL BIHOR la data de 22.04.2008 scutită de taxă de timbru, reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, TRIBUNALUL BIHOR solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care urmau să beneficieze și care nu au fost acordate, calcularea și plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea reactualizată tichetelor de masă din data de 1 ianuarie 2007, până la intrarea în legalitate - respectiv până la momentul punerii la dispoziția fiecărui salariat a tichetelor de masă la care este îndreptățit potrivit legii, calcularea sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă să se facă avându-se în vedere indexarea semestrială cu indicele prețurilor de consum înregistrată la mărfurile alimentare, comunicată de Comisia Națională pentru Statistică - potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 respectiv cu indicele de inflație până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că Legea nr. 142/1998, art. 1 alin. 1 prevăzut acest drept al salariaților din sectorul bugetar și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă.
În dovedirea acțiunii reclamanții au atașat tabele cuprinzând pe reclamanți din care rezultă și calitatea acestora de salariați contractuali și personal auxiliar și conex, în cadrul Judecătoriei Aleșd.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii pe excepție, invocând în acest sens dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice care îi stabilesc atribuțiile precum și faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite. De asemenea arătat că invocă și excepția de inadmisibilitate a unei eventuale cereri de chemare în garanție îndreptată împotriva acestuia.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, invocând Decizia nr. 14/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 69/2007 prin care a fost admis recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, obligatorie pentru instanțe, arătând că prin această decizie s-a stabilit că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordare acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 10.09.2008, TRIBUNALUL BIHORa dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de APEL ORADEA, având în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea privind acordarea unor drepturi salariale a personalului din sistemul justiției în baza dispozițiilor art. 11 alin. 2 din OG nr. 75 din 11 iunie 2008.
Curtea de Apel Oradea astfel investită cu judecarea acțiunii formulată de reclamanți la data de 15.09.2008 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile OUG nr. 75/2008.
Examinând acțiunea formulată în raport de excepția invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Reclamanții au calitate de salariați contractuali și respectiv personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Aleșd.
Pretențiile acestora vizează drepturi de protecție socială - tichete de masă - prevăzute prin Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, de aceste prevederi beneficiind salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar și al celorlalte persoane fizice și juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, și nicidecum drepturi salariale prevăzute de OG nr. 27/2006 aprobată și completată prin Legea nr. 45/2007 și de OG nr. 8/2007, așa cum prevede OUG nr. 75/2008.
Prin urmare, în condițiile în care prin OG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare din sistemul justiției a fost prevăzută o competență specială de soluționare în primă instanță de către curțile de apel doar pentru acțiunile care vizează drepturi salariale decurgând din OG nr. 27/2006 și OG nr. 8/2007, Legea nr. 142/1998 nefiind enumerată expres printre actele normative în cuprinsul acestei legi, în atare situație aceste cereri sunt de competența instanțelor de litigii de muncă de drept comun conform art. 2 pct. 1 Cod procedură civilă care stabilește că tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Față de cele reținute, în temeiul art. 158 alin. 1 - 3, 159 pct. 2 raportat la art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă și OUG nr. 75/2008, Curtea de APEL ORADEA își va declina competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții, G, toți cu domiciliul procedural ales în Aleșd, P-ța -, nr. 5, județul B, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BIHOR -O, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B în favoarea TRIBUNALULUI BIHOR.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2008.
Președinte Judecător Asistenți judiciari Grefier
- - - - - -
- -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 31.10.2008
- dact. gref. - 31.10.2008 - 2 ex.
Președinte:Lazăr IoanJudecători:Lazăr Ioan, Galeș Maria Bălănean Lidia