Pretentii civile. Speta. Decizia 555/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.555/
Ședința publică din 18 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.216/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu intimații G, G, STATUL ROMÂN -MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, TRIBUNALUL BRĂILA, CURTEA DE APEL G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII,cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, intimații-reclamanți G, G,intimații-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL B, STATUL ROMÂN -MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-pârât solicită judecarea recursului în lipsă; intimatul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR solicită comunicarea recursului declarat de recurent și a înscrisurilor depuse de acesta; după care:
Curtea,față de cererea depusă la dosar de către intimatul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR o respinge deoarece acesta a formulat deja întâmpinare în dosarul nr- al Curții de Apel Galați ce privește chiar cauză de față, astfel că nu se încalcă dreptul la apărare al acestuia.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, și având în vedere că recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă, curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil înregistrat sub nr- la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 216/26.03.2008 Tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G, și, și, împotriva pârâților Tribunalul Brăila, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați.
A obligat pe pârâți plătească reclamanților despăgubiri pe anul 2007 reprezentând indexările legale, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
A obligat pârâtul Tribunalul Brăila la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr- la Tribunalul Brăila, reclamanții G, G - și, și, au solicitat ca pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, să fie obligați prin hotărâre judecătorească la plata despăgubirilor, reprezentând creșterea salarială, egală cu indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007, actualizate cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate, la înlăturarea discriminării pe viitor, la plata dobânzilor legale reglementate de OG nr.9/2000 și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin neplata drepturilor pretinse s-a creat o situație discriminatorie între ei și alte categorii de salariați care au beneficiat de creșterile salariale respective și un prejudiciu efectiv pentru fiecare.
În drept, cererea a fost motivată cu dispozițiile Ordonanței Guvernului României nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr.48/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanții nu se află într-o situație de discriminare față de celelalte categorii în sensul reglementat de Ordonanța Guvernului României nr.137/2000.
Pârâtul Statul român prin Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județul B, în întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fond, apreciind că aceasta este inadmisibilă față de dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
La dosar a fost depusă practică judiciară.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat că cererea formulată în baza Legii nr. 167/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este fondată în parte pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la creșterea salarială, reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007:
În fapt, reclamanții sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila.
În drept,potrivit art.1 al.2 lit. e, pct. i din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării este garantat inclusiv în raporturile de muncă.
Drepturile de salarizare ale consilierilor de probațiune este reglementată prin Legea nr.327/2006.
În conformitate cu art.22 din acest act normativ, pe lângă drepturile prevăzute în legea specială, personalul din serviciile de probațiune beneficiază și de alte drepturi prevăzute de legislația din domeniul muncii.
În anul 2007 Guvernul României a reglementat aplicarea indexării salariilor prin Ordonanțele de urgență nr.10, 16 și 27 din 31. 01.2007 și prin Legea nr.232/06.07.2007, prevăzând creșteri salariale de 5% de la 01.01.2007, de 2 % de la 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007, dispozițiile acestor acte normative neaplicându-se și pentru personalul din sistemul justiției.
Discriminarea creată astfel, se constituie în prejudiciu cert, actual și viitor, pentru judecători.
În consecință, s-a constatat că cererea de obligare a pârâților la plata sumelor reprezentând creșterea salarială determinată de indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 este fondată.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație până la data plății, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului suferit.
2. În ceea ce privește cererea pentru viitor:
Cererea este nefondată pentru viitor, având în vedere faptul că prejudiciul fiind eventual și incert, nu sunt îndeplinite condițiile de stabilire a răspunderii angajatorului.
3. Cu privire la dobânzile legale:
Având în vedere faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la actualizarea drepturilor bănești în raport de indicele de inflație, care asigură repararea integrală a prejudiciului, precum și lipsa unei convenții între părți cu privire la rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești, cererea de obligare la plata dobânzilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.9/2000 este nefondată.
4. Cu privire la cererea privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă:
Cererea este fondată, având în vedere faptul că reclamanții îndeplinesc funcția de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila, iar în conformitate cu dispozițiile art.4 din Decretului nr.92/1976, carnetul de muncă se păstrează și se completează de către unitatea la care titularul este încadrat în muncă.
5. Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor:
Excepția este fondată, ținând seama de faptul că, față de competențele legale ce-i revin acestei instituții și în lipsa raporturilor de muncă cu reclamanții, problema asigurării fondurilor nu poate fi soluționată în cadrul unui conflict de drepturi, reglementat de legislația muncii.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.269 din Codul muncii, coroborat cu art.21 din OG nr.137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, acțiunea a fost admisă în parte ca fondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Ministerul Justiției considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Un prim motiv de recurs îl reprezintă cel prevăzut de art. 304 pct. 4.pr. civilă, instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești deoarece obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezintă o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă, neputându-se vorbi de discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
Dreptul la indexare nu se regăsește printre măsurile de protecție socială reglementată de Constituția României și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării personalului din serviciul de probațiune.
De asemenea a invocat disp. art. 304 pct. 7.pr. civilă, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind arătate considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de disp. nr.OG 10/2007 și nu ale unui alt act normativ.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate iar pe fond, respingerea acțiunii.
Intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
legal,intimații reclamanți nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă sub toate aspectele în conf.cu disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, printr-o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. l 1/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca in fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.l din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.l din G Nr.l0/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.l0/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr.l0/2007); personalul Curtii de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.l din G nr.l0/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.l din G nr. 1/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.l din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.l pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 -32 din Legea nr.24/2000 si potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca si numitor comun, în esență, fundamental necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui preturilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum si tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
In nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale in mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților-consilieri de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila, nu le-a fost acordat, in mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Este inadmisibilă operarea unei discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației).
In concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cat nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Intr-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânse de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul generator și fundamental stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fară absolut nici o relevanță, recurenta invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai in salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și in sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare in domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimații sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
Deci, intimații sunt discriminați în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Ca atare, existența discriminării directe a intimaților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fară nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fară discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universal ăa D repturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pet.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaților instanța de fond a aplicat doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007,întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri,iar pe de altă parte,art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Refuzul de a se acorda reclamanților indexările anuale numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferențelor de tratament, și nu se poate pune problema depășirii atribuțiilor judecătorești întrucât prin Hotărârea Simmenthal, CJCE subliniază expres ca orice judecător național are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile care sunt conferite particularilor, lăsând inaplicabila orice dispoziție eventual contrara din legea naționala, anterioara sau posterioara normei comunitare.
Obligația imperativa a judecătorului național de a nu aplica regula procedurala naționala contrara dreptului comunitar, este una din responsabilitățile specifice ale judecătorului, ilustrata la nivel de principiu, în Hotărârea Simmenthal din 9.03.1978 a Curții de Justiție: În virtutea principiului priorității dreptului comunitar, dispozițiile Tratatului, ale actelor instituțiilor direct aplicabile au ca efect, în raporturile cu dreptul intern al membre, nu numai de a face inaplicabile de plin drept orice dispoziție contrara din legislația naționala existenta, dar și de a determina ca aceste dispoziții si acte comunitare sa facă parte integranta, cu de prioritate, din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecăruia din Statele membre si de a împiedica formarea valida de noi acte legislative naționale în măsura în care ele vor fi incompatibile cu normele comunitare.
Așadar, orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dispozițiile dreptului comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând inaplicabile toate dispozițiile, eventual contrare, ale legii naționale, fie anterioare sau posterioare regulii comunitare.
În final, Curtea a decis ferm (în speța Simmenthal, citata mai sus) ca judecătorul național, însărcinat sa aplice, în cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplin efect acestor norme lăsând la nevoie neaplicata, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrara din legislația naționala, chiar posterioara, fără a fi legat de eliminarea ei prealabila pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de toate considerentele expuse mai sus, se apreciază că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9.pr. civilă, invocate de recurentă și, față de aceste considerente, în baza disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă,urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.216/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/05.06.2009
Tehnored./2 ex./ 09 Iunie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
