Pretentii civile. Speta. Decizia 559/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.559/CM
Ședința publică din 01 octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1014/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINAȚELOR, cu sediul în-, sector 5 și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi bănești - spor 15% confidențialitate.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2009 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu disp. art.260 alin.1 cod pr.civilă, a amânat pronunțarea la data de 01.10.2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța - Secția civilă - asigurări sociale și litigii de muncă și înregistrată sub nr- la data de 04.02.2008, reclamanții, -, -, -, Și în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de pel C și Ministerul Economiei și Finanțelor au solicitat ca prin hotărîre să se dispună:
1. Obligarea în solidar a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA la plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară de încadrare pentru ultimii trei ani anterior introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii.
2. Obligarea în solidar a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA, la plata sumelor actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la executarea efectivă a hotărârii.
3. Obligarea pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare.
4. Obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții, judecători în cadrul Curții de APEL CONSTANȚA, au arătat că le-a fost impusă prin lege obligația profesională de confidențialitate - art. 91 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, dar legiuitorul nu a prevăzut și obligația corelativă a unui drept salarial.
Salariaților din unitățile bugetare li s-a recunoscut dreptul corelativ la sporul de confidențialitate prin art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OUG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. (1) din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2007, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și concluziile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), în vederea definirii și constatării discriminării directe tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat similare.
De asemenea, reclamanții arată că deși se află într-o situație comparabilă cu personalul din unitățile bugetare și execută obligația de confidențialitate, totuși sporul de confidențialitate nu se recunoaște.
Totodată s-a precizat că singurele obiective și elemente care pot conduce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea faptului că această diferențiere e poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului) nu și în sporurile salariale care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
S-a învederat că nu există justificare obiectivă și rezonabilă pentru excludere de la acordarea sporului de confidențialitate, întrucît criteriul de acordare este unul și același - efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc indiferent de categoria socio - profesională din care fac parte.
Existența discriminării rezultă și din dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice salariale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la Convenție, art. 40 alin. 2 lit. c și f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 52/2003, art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție.
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit cu rata inflației ținând cont de art. 1082 Cod civil, art. 161 alin. 4 Codul muncii.
Referitor la cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a subliniat că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 este abilitat să pregătească proiectele legii de rectificare bugetară.
Legal citat Ministerul Economiei și Finanțelor și-a precizat poziția procesuală și a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că, în cauzele care au ca obiect litigii de muncă, părți nu pot fi decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, conform art. 282 din Codul muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind un terț.
În cauză, reclamanții nu au făcut dovada culpei Ministerului Economiei și Finanțelor pentru neplata vreunui drept salarial, ir prin cererea de chemare în judecată, nu se motivează în vreun fel calitatea sa procesuală.
Pârâtul a susținut că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu se confundă cu bugetul de stat, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credit.
Singura instituție abilitată să cuprindă în buget sume reprezentând drepturile salariale ale reclamanților este Ministerul Justiției.
Prin întâmpinare Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a susținut că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare.
Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor, iar în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000.
Pârâtul a mai susținut că, în cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor nr.OG 137/2000 întrucât nu există act normativ în vigoare care să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate magistraților.
Nu există discriminare în raport de dispozițiile art. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 care se referă la drepturile persoanelor aflate în situații comparabile, întrucât magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004 cu drepturi și îndatoriri specifice.
Situația magistraților nu poate fi comparabilă cu cea a personalului militar sau funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională reglementat de Legea nr. 360/2002 și nici cu cea a funcționarilor publici, statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile fiind diferite și reglementate prin acte normative diferite - Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, nr.OG 6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
A învederat pârâtul că, situația magistraților nu poate fi comparabilă cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrucât, statutul acestora, drepturile și obligațiile sunt diferite, reglementate prin acte normative diferite (Legea nr. 137/2000, nr.OG 2/2006 și OUG nr. 24/2000).
Din punct de vedere al cuantumului apreciază pârâtul, că în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu sau indemnizație, în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor (în cuantum de până la 15% conform art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007; în același sens este și art. 3 alin. (1) din nr.OG 19/2006.
Tot în acest sens, pârâtul a menționat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților potrivit cărora între magistrați și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, întrucât așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizii diferențierea indemnizațiilor și salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sistemul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de complexitatea și importanța acestor funcții.
Prin Încheierea nr. 30/CM/18.03.2008 pronunțată în dosar nr- Curtea de APEL CONSTANȚAa respins cererile de abținere formulate de judecătorii secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Constanța, admițând însă cererile de abținere formulate de judecătorii din cadrul Secției civile și Secției penale a Tribunalului Constanța, astfel încât cauza a fost înregistrată pe rolul Secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 1014/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, contencios-administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință s-a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor:
Legitimarea procesuală nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de actul de investire al instanței.
În speță, instanța a fost sesizată cu o cerere având ca obiect drepturi salariale, or, în cauzele ce vizează litigii de muncă, părțile în aplicarea dispozițiilor art. 282 din Codul muncii sunt salariații și angajatorii. Pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor putea fi chemată eventual în garanție de Ministerul Justiției, principalul ordonator de credite, instituție abilitată să-și cuprindă în bugetul său sumele necesare acordării drepturilor salariale, iar ulterior proiectul său de buget putea fi înaintat Ministerului Economiei și Finanțelor în vederea elaborării legilor bugetare supuse spre aprobare Parlamentului.
Ca atare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor și pe cale de consecință va respinge acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu acesta.
Cu privire la fondul cauzei:
Reclamanții, judecători în cadrul Curții de APEL CONSTANȚA, personal ce desfășoară activitatea în justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), au solicitat obligarea pârâților Curtea de APEL CONSTANȚA și Ministerul Justiției la plata despăgubirilor aferente sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația brută de încadrare pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, sume actualizate cu rata inflației.
Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004 cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi stabilite prin act normativ special - respectiv nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din sistemul justiției.
În acest sens potrivit actului normativ citat magistrații beneficiază de indemnizație lunară și alte sporuri.
Neacordarea sporului de confidențialitate nu poate fi reținută ca "o încălcare a dispozițiilor art. 137/2000, întrucât acest drept nu este protejat de lege, în prezent neexistând vreun act normativ care să reglementeze sau să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate magistraților.
Actele normative invocate de reclamanți fac referire la modul de salarizare a unor categorii de personal din sectorul bugetar respectiv personal militar sau funcționari publici, situație în care raportat la dispozițiile art. 103 din nr.OG 137/2000, care stipulează că exercitarea drepturilor enunțate în prezentul articol privește persoane aflate în situații comparabile, nu conduce la constatarea unei situații discriminatorii.
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază este reglementată prin legi speciale având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal, împrejurare în care nu pot fi reținute situații comparabile, în considerarea textului citat.
Dispozițiile art. 15 din nr.OG 6/2007 (invocate de reclamanți), privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici prevăd că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, în cuantum de până la 15% din salariul, direcțiile subordonate Ministerului Delegat pentru comerț din Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Privitor la OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (act normativ avut în vedere de reclamanți în motivarea cererii) instanța reține că sporul de confidențialitate se acordă pentru informații clasificate, situație diferită față de categoria de lucrări (informații la care se referă Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor).
Ca atare nu poate fi reținută existența unei discriminări între magistrați și alte categorii de personal din unitățile bugetare, întrucât diferențierea indemnizațiilor și a salariilor constituie opțiunea liberă a legiuitorului în raport de complexitatea funcției și categoriilor de personal cărora li se acordă, (astfel cum s-a statuat prin decizii ale Curții Constituționale).
În această situație, deși legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate și anume îndeplinirea obligației de confidențialitate, nu a stipulat în actele normative care reglementează activitatea magistraților acordarea acestui spor, situație în care instanța, nu poate adăuga la lege prin acordarea despăgubirilor solicitate.
Instanța a avut în vedere la pronunțarea sentinței și Hotărârea nr. 232/29.08.2007, care deși nu este obligatorie pentru instanță din perspectiva dispozițiilor art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, reprezintă un act administrativ care nu a fost atacat la instanța de contencios administrativ.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții.
În motivarea recursului lor aceștia au susținut că se află într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale salarizate din fonduri bugetare, indicând chiar situația judecătorilor militari și că această situație există și în prezent; au mai arătat că această situație discriminatorie îi îndreptățește la plata unor despăgubiri cuantificat la 15% din indemnizație; au mai susținut că prin respingerea acțiunii au fost supuși unui tratament discriminatoriu prin practica neunitară întrucât alți judecători au obținut prin hotărâri judecătorești acest drept, invocând situația din cauza Beian contra României soluționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului; s-a mai invocat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a constatat că judecătorilor li se cuvine sporul de confidențialitate.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr- însă prin decizia nr. 2516/12.05.2009 pronunțată de instanța supremă s-a trimis cauza spre soluționare la Curtea de Apel Constanța, reținându-se că prin Decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că dispozițiile art. I și II din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituționale.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr-.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului, invocând deciziile nr. 818, 819 și 820 din 2008 și 1325/2008 pronunțate de Curtea Constituțională precum și împrejurarea că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă acordarea unui spor de confidențialitate judecătorilor.
În cauză, față de existența unor neclarități privind perioada pentru care reclamanții și-au formulat pretențiile raportat la modul de formulare a cererii de recurs comparativ cu formularea cererii introductive, s-a solicitat recurenților să precizeze întinderea pretențiilor lor.
Prin precizările depuse pentru termenul din 29.09.2009 recurenții au arătat că solicită acordarea drepturilor pretinse pentru o perioadă de trei ani anterioară cererii de chemare în judecată și până la pronunțarea hotărârii, indexate cu rata inflației,menționând că în cererea de recurs s-a strecurat o eroare de dactilografiere. Au mai arătat că solicită înscrierea drepturilor în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi.
Instanța de recurs a solicitat date Curții de APEL CONSTANȚA referitoare la calitatea recurenților și eventuala încetare a raporturilor de serviciu, aceste date fiind comunicate.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cererea principală având ca obiect acordarea sporului de confidențialitate:
Din datele comunicate de Curtea de Apel Constanța cu adresa nr.5252/18/23.09.2009 rezultă că reclamanții, -, -, -, și, aveau la data de 04.02.2005 calitatea de judecători, calitate menținută și în prezent, iar restul recurenților au fost eliberați din funcție prin pensionare astfel:, și la 06.04.2009 iar la 01.03.2009.
otrivit art. 27(1) din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri.
Se mai reține că în conformitate cu art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară "nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter", ceea ce înseamnă că judecătorii și procurorii au obligația de a respecta secretului deliberării și confidențialitatea lucrărilor care au acest caracter, după caz.
Apoi, potrivit art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 144/2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Ulterior, în art. 15 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/2005, s-a stabilit că "judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate; în cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament".
În acest sens este evident că operează o discriminare de natură salarială în sensul art.2 (3) din OG nr. 137/2000 rep. potrivit cu care sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, în condițiile în care alin.(1) are în vedere și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
De altfel, doctrina și jurisprudența au statuat în mod unanim și constant existența unei discriminări în materie de muncă ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Reclamanții sunt discriminați întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu pentru că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor - condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ci pentru motivul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres ca fiind discriminatoriu prin art.2 al.1 din OG nr. 137/2000.
Mai trebuie avut în vedere un element esențial și anume că prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora. Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Decizia este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat pe această cale, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, problema existenței situației discriminatorii și îndreptățirii magistraților la despăgubiri egale cu sporul de confidențialitate.
Cuantumul acestor despăgubiri nu poate fi, desigur, stabilit în mod arbitrar. Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a stabilit cuantumul despăgubirilor egale cu sporul de confidențialitate la nivelul a 15% din indemnizația brută.
Faptul că s-au invocat prevederile altor acte normative care prevăd sporul de confidențialitate pentru alte categorii profesionale nu înseamnă că s-au aplicat prevederile acestor acte normative ci aceasta a constituit doar motivarea existenței unei situații discriminatorii.
De asemenea, faptul că se stabilesc despăgubiri echivalente cu un spor de 15% nu înseamnă că se acordă acest spor care este prevăzut în alte acte normative, pentru alte categorii de personal, și care nu este prevăzut de legea specială care reglementează salarizarea magistraților, ci este vorba numai de un mod de calcul al despăgubirilor, întrucât stabilirea acestui cuantum determinabil prin aplicarea unui procent la indemnizația de încadrare, este considerat a fi un mod de calcul echitabil. Ca urmare nu există o contradicție cu cele reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr. 818, 819 și 820 din 2008 și 1325/2008.
Aceste drepturi nu au o existență de sine stătătoare, existența și cuantumul lor fiind determinate prin raportare la indemnizația de încadrare. În cazul în care, din orice motiv, reclamanții nu au beneficiat de această indemnizație sau de drepturi de natură salarială echivalente, aceștia nu ar putea pretinde nici acordarea sporului pretins prin prezenta acțiune, de aceea el trebuie acordat corespunzător perioadei lucrate.
În cazul recurenților care au fost eliberați din funcție prin pensionare drepturile vor fi acordate pentru același motiv până la data eliberării din funcție iar nu până la data pronunțării hotărârii ca în cazul celorlalți recurenți.
Cu privire la cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor egale cu rata inflației:
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu rata inflației, se reține că în conformitate cu art. 295(2) din Codul muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Pe de altă parte, alineatul (1) din același articol, stabilește că dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile. Or, art. 1073 din Codul civil stabilește cu titlu de regulă următoarele: "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare". În condițiile scăderii puterii de cumpărare a monedei naționale, reclamanții au fost prejudiciați prin neplata la data la care erau cuvenite a acestor drepturi și ca urmare sunt îndreptățiți la valoarea reactualizată cu rata inflației a drepturilor rezultând din aplicarea sporului de 50%. Aceasta nu este o măsură de constrângere a debitorului, decât eventual ca efect colateral, scopul acestei măsuri fiind dezdăunarea creditorului.
În ceea ce privește înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor pretinse în prezenta acțiune se reține că în conformitate cu art. 1(1) din decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, prin intermediul acestuia se dovedește, între altele, și retribuția tarifara de încadrare și alte drepturi ce se includ in aceasta, în același sens fiind prevederile art. 11 alin. 2 care se referă tot la "retribuția tarifara de încadrare, precum si alte drepturi ce se includ in aceasta". Trebuie avut în vedere însă că acest act normativ a fost emis în anul 1976, astfel încât în raport de noile realități sociale și juridice trebuie interpretat în sensul că în carnetul de muncă se înscriu veniturile cu caracter permanent care constituie indemnizația unui magistrat, venituri care cuprind și sporurile prevăzute de lege și la care în mod evident acest act normativ nu putea face referire la data adoptării sale.
Cu privire la cererea de înscriere a drepturilor în carnetul de muncă și cererea de obligare a Ministerului Finanțelor de a aloca fondurile necesare plății acestor drepturi se constată că recurenții nu au criticat soluția de respingere a acestor cereri de către instanța de fond și nici nu au cerut prin cererea de recurs admiterea acestor cereri sau a acțiunii astfel cum a fost formulată, ca efect al admiterii recursului și modificării sentinței recurate. Recurenții nu au formulat critici în particular nici cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor.
Ca urmare, instanța de recurs nu a fost învestită cu verificarea sentinței sub aspectul respingerii acestor cereri iar precizările ulterioare în care se solicita admiterea și a acestor cereri nu pot fi avute în vedere sub acest aspect, fiind formulate pentru ultimul termen de judecată, fără a fi motivate, contrar prevederilor art. 303 Cod.pr.civ. Ca urmare, dispozițiile instanței de fond cu privire la aceste cereri vor fi menținute.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și se va modifica sentința recurată în parte,în sensul celor reținute anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenții reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1014/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINAȚELOR, cu sediul în-, sector 5 și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C,
Modifică în parte sentința civilă nr.1014/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CONSTANȚA.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA, în solidar, la plata către reclamanții, -, -, -, și, a despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 04.02.2005 - 01.10.2009, corespunzător perioadei de activitate, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL CONSTANȚA, în solidar, la plata către reclamanții, și, a despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizate cu rata inflației la plata plății efective, pentru perioada 04.02.2005 - 06.04.2009, iar pentru reclamantul - pentru perioada 04.02.2005 - 01.03.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.10.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.dec.Jud.- /22.10.2009
Tehnored.disp.gref.RD/4ex./ 23.10.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
