Pretentii civile. Speta. Decizia 565/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.565
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER -- -
-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurenta, domiciliată în comuna, sat valea nr.793, jud.I, împotriva sentinței civile nr.204/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul SPITALUL MUNICIPAL " ", având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 8.09.2008 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 11.09.2008, când instanța mai având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 12.09.2008.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.204/11.02.2008 Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanta Spitalul Municipal T în contradictoriu cu pârâta.
A obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 38.772 lei reprezentând clauza penală.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 06.11.2007, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr- reclamantul Spitalul Municipal " " Tac hemat- în judecată pe pârâta pentru a fi obligată la plata sumei de 28.435,38 lei cu titlu de despăgubiri pentru nerespectarea contractului individual de muncă și a actului adițional la acesta.
În fapt a arătat că pârâta a fost angajată a sa, ca medic rezident, conform contractului de muncă nr. 9/2001, începând cu data de 12.02.2001, apoi ca medic specialist - Specialitatea (anestezist) de la data de 01.05.2006 până la 23.08.2007, când contractul a încetat prin demisia pârâtei.
La Contractul Individual de Muncă al pârâtei s-a încheiat în aceeași zi și un act adițional prin care pârâta se obliga să lucreze minim 5 ani pe postul de medic specialist la Spitalul Municipal T, sau să plătească daune de 36 de salarii în cazul nerespectării acestei obligații.
La data de 1.05.2006 pârâta a fost confirmată ca medic specialist în specialitatea (anestezie terapie intensivă) pe baza examenului promovat și a lucrat o perioadă de 16 luni.
La data de 23.08.2007 pârâta și-a dat demisia astfel că raporturile de muncă au încetat prin actul unilateral al acesteia conform art. 55 lit.c, art. 79 al.1, 4, 7 - Legea 53/2003.
Întrucât în perioada 2001-2006 reclamantul a achitat drepturile salariale ale pârâtei, iar ulterior nu a beneficiat de serviciile acesteia timp de 5 ani, conform contractului, consideră că spitalul a fost prejudiciat, iar prin actul adițional s-a stabilit de comun acord modalitatea de despăgubiri și întinderea despăgubirilor conform art. 969 și 1066 Cod civil.
Având în vedere că pârâta a lucrat totuși 16 luni, prejudiciul a fost calculat proporțional cu perioada lucrată.
Ulterior, reclamantul și-a modificat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 38.772 RON, reprezentând suma echivalentă a 36 de salarii medii, conform actului adițional.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că pentru a avea drept la liberă practică legea impune ca după finalizarea studiilor universitare să se realizeze și rezidențiatul.
Întrucât acesta poate fi efectuat doar în unități acreditate, iar numărul locurilor este insuficient, absolventul se vede obligat să încheie contracte cu orice unitate sanitară și în orice condiții. Astfel, contractul individual de muncă nu se mai încheie pe baza principiului libertății voinței.
Consideră că dispozițiile legale care reglementează obligativitatea desfășurării activității de medic specialist după terminarea rezidențiatului reprezintă în realitate o restrângere (limitare) a dreptului persoanei de a-și alege liber locul de muncă, încălcarea dreptului la educație, la accesul la formarea profesională continuă, fiind în contradicție cu dispozițiile comunitare în materie, art. 14 din CEDO art. 1 din Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, precum și normele de drept intern cuprinse în Constituția României și Codul Muncii.
Susține că pe parcursul rezidențiatului și ulterior, după obținerea specializării, și-a îndeplinit toate sarcinile, lucrând uneori și peste program. Datorită deplasărilor frecvente, a stresului și a volumului mare de lucru s-a îmbolnăvit, fiind diagnosticată cu endometrioză, ceea ce a impus o intervenție chirurgicală făcută de un medic specialist la I și supraveghere ulterioară.
În prezent este angajată la un spital din I, care face parte tot din sistemul public, aflat sub coordonarea Ministerului Sănătății.
Consideră că nu a produs nici un prejudiciu, lucrând pentru salariile primite și nu a beneficiat de alte cursuri de pregătire, traininguri sau alte beneficii bănești, în afara drepturilor salariale.
Mai mult, reclamanta i-a aprobat demisia și i-a înmânat fișa de lichidare fără a înscrie vreun eventual debit în ea.
Prin Sentința Civilă nr. 2246/05.12.2007 a Tribunalului Iașis -a admis excepția necompetenței teritoriale, iar cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Galați, unde a fost înregistrată sub nr-.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:
Pârâta a fost angajată la unitatea reclamantă ca medic rezident, conform contractului de muncă nr. 9/2001, începând cu data de 12.02.2001, apoi ca medic specialist - Specialitatea (anestezist) de la data de 01.05.2006 până la 23.08.2007, când contractul a încetat prin demisia pârâtei.
Prin actul adițional la contractul de muncă nr. 9/12.02.2001, pârâta s-a obligat sa funcționeze ca specialist la Spitalul Municipal " " T pe o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității. În cazul nerespectării acestei obligații s-a obligat să restituie reclamantei suma echivalentă a 36 de salarii medii pe economie din perioada renunțării.
Conform art. 969 - 970 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință.
Nu se poate reține că pârâta a fost forțată să încheie acest contract, respectiv act adițional așa cum susține aceasta, întrucât la data când s-a înscris la rezidențiat avea posibilitatea să aleagă între rezidențiatul de tip A, unde nu avea nici o obligație suplimentară, sau cel de tip B - pe post, fiind informată că alegând acest tip de rezidențiat urmează a funcționa cel puțin 5 ani la unitatea spitalicească respectivă, sub sancțiunea plății a 36 de salarii medii pe economie.
Pârâta a cunoscut acest lucru înainte de a se înscrie la rezidențiat și a ales în cunoștință de cauză. Obligația de a funcționa o perioadă la postul pe care a concurat este datorată faptului că în perioada rezidențiatului salariul pârâtei a fost achitat de către reclamantă, postul acesteia fiind blocat, fără ca aceasta să fi prestat vreo activitate în favoarea reclamantei.
Apreciem că nu poate fi vorba de o restrângere ilegală a dreptului la muncă sau la educație, restrângerea fiind legală și consimțită de către pârâtă tocmai din considerentele expuse anterior.
Instanța a considerat că starea sănătății nu este un motiv pentru nerespectarea contractului, nici faptul că în prezent pârâta funcționează tot la o instituție publică.
Referitor la faptul că reclamanta i-a aprobat demisia, instanța reține că demisia este un act unilateral, care nu necesită aprobare, iar pârâta cunoștea că și-a asumat o obligație, sub sancțiunea plății unei sume, cu titlu de clauză penală, potrivit art. 1066 Cod civil.
Referitor la cuantumul clauzei penale, acesta este de 36 de salarii medii pe economie brute la momentul demisie, așa cum este acesta stabilit prin bugetul anual.
În actul adițional nu se prevede reducerea acestor salarii proporțional cu perioada lucrată, ca urmare acțiunea va fi admisă, iar pârâta va fi obligată la plata clauzei penale în cuantumul asumat la data încheierii actului adițional.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În primul rând a arătat că prima instanță a privat-o de dreptul de apărare, admițându-i-se doar proba cu înscrisuri încălcând în acest fel cu principiu fundamental al dreptului procesual și împiedicând-o a formula toate apărările în prezenta cauză.
În al doilea rând a arătat că actul adițional încheiat la contractul individual de muncă ce face obiectul prezentei cauze are la bază o dispoziție legală ce contravine în mod evident drepturilor și libertăților fundamentale consacrate atât de Declarația Universală a Drepturilor Omului cât și de Constituția României.
În drept a invocat disp.art.399-316 pr.civilă, art.3, 37 și 38 din muncii, Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și legislația comunitară în materia muncii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Spitalul Municipal Tai nvocat tardivitatea formulării recursului declarat de recurentă motivat de faptul că sentința civilă nr.204/11.02.2008 a fost comunicată la data de 26.03.2008 iar recursul a fost înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI la data de 8.04.2008 deci peste termenul legal.
Pe fondul cauzei, a arătat că prima instanță a reținut corect că recurenta nu a fost forțată să încheie actul adițional deoarece atunci când s-a înscris la rezidențiat avea posibilitate să aleagă între rezidențiatul de tip A care nu prevede nici o obligație de a lucra ulterior într-o anumită unitate sanitară.
Părțile au încheiat acte aceste de comun acord și au stabilit anumite obligații și modalități de despăgubire în cazul nerespectării obligațiilor contractuale conf.disp.art.969 civ.
A mai arătat că actul adițional la contractul de muncă are natura juridică a unei clauze penale( art.1066 și urm.civ.).
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041curtea apreciază că recursul este fondat dar pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția tardivității declarării recursului de către recurenta invocată de intimata Spitalul Municipal T apreciem că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.301 pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În materia conflictelor de muncă, potrivit art.80 din Legea 168/1990, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.
În speță, sentința civilă nr.204/11.02.2008 a Tribunalului Galația fost comunicată pârâtei la data de 26.03.2008 ( fila 82 dosar fond) astfel încât termenul de exercitare a recursului pentru această parte s-a împlinit la data de 6.04.2008.
Cererea de recurs a fost depusă și înregistrată la data de 4.04.2008 conform ștampilei aplicată pe plic, cu respectarea termenului legal și imperativ de recurs, contrar susținerilor intimatei.
Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
Între reclamanta Spitalul Municipal T și pârâta a fost încheiat contractul individual de muncă nr.9/12.02.2001 urmat de actul adițional nr.9/2001 prin acesta pârâta ca medic rezident se obliga să funcționeze ca specialist pe post pe o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității în conformitate cu prev.art.3 al.5 din OG nr.58/2001.
În caz de nesocotire a acestei obligații salariatul se angaja să restituie unității sanitare o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, din perioada renunțării.
Intimata susține că simpla semnătură pe actul adițional la contractul individual de muncă a pârâtei recurente produce efecte juridice conf.art.969 și 1066 civ. convenția părților fiind lege pentru părțile contractuale.
Problema de drept ce trebuie analizată în cauza dedusă judecății este aceea dacă părțile puteau încheia o asemenea clauză penală.Așadar prin actul adițional la contractul individual de muncă nr.91/2001 pârâta își dă acordul să nu plece din unitate 5 ani și în situația plecării din unitate înțelege să plătească angajatorului o clauză penală de 36 de salarii brute la momentul plecării.
Nimeni nu contestă că obligația de a nu pleca la alt loc de muncă timp de 5 ani reprezintă o limitare a dreptului de a se de la un loc de muncă la altul.
Recurenta pârâtă prin propria voință își limitează acest drept.
Se pune întrebarea dacă în cazul raporturilor de muncă părțile au libertatea negocierilor pe orice aspect, de exemplu- locul muncii.
Din modul de redactare a codului muncii limitările drepturilor salariatului, respectiv de a se, de a vorbi, de fidelizare etc. se observă că art.20 și urm din muncii impun condiții clare a limitărilor clauzele specifice, deci părțile au libertatea de a limita drepturile angajatului ( căci numai despre limitările lui este vorba) putând prevedea și alte clauze decât cele prevăzute de cod.
Astfel la clauza de neconcurență, se limitează dreptul de a munci la o firmă concurentă. Această limitare a angajatului presupune obligatoriu și o remunerare, care de altfel, este destul de mare, de cel puțin 50% din salariu și limitarea fiind destul de serioasă.
La clauza de mobilitate( nu este o limitare a unui drept) ci un efort în plus al angajatorului salariatul de asemenea este retribuit.
Prin urmare, în concordanță cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv art.52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, orice limitare în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de către Cartă trebuie să fie recunoscute de lege și să respecte conținutul esențial al drepturilor și libertăților:
- libertățile trebuie să fie necesare
- să răspundă unor obiective de interes general.
Apreciem că limitarea este necesară și răspunde unor obiective de interes general și anume: nevoie spitalului de a avea personal permanent, fără întreruperi pe anumite perioade, în domenii atât de grave cum este terapia intensivă anestezie.
În condițiile migrației cadrelor medicale din această perioadă spitalul încearcă să fidelizeze personalul medical.Însă această limitare trebuie retribuită numai așa se compensează limitarea dreptului salariatului, despăgubirea pentru această restrângere - a dreptului de mișcare pe piața muncii-fiind obligatorie.
În acest raționament credem ca și legiuitorul român a înțeles aceasta și pe această rațiune apreciem că legislația internă nu contravine dreptului comunității.
Dacă se interpretează în alt sens decât cel arătat disp.art.20 și următoarele din muncii atunci cu siguranță aceste reglementări contravin dreptului comunitar.
Un alt exemplu tot pe această demonstrație este și contractul de școlarizare ( formare profesională) și în acest caz angajatorul investește în salariatul său trimițându-l la cursuri( pe care le și plătește) și dându-i în continuare salariul ( deși acesta nu muncește).Prin urmare, investește bani în salariatul său ( cursul + salariu) dar pentru acești bani îi limitează dreptul de mișcare pentru o perioadă.
Concluzia pe care o tragem pentru cele de mai sus este că părțile au dreptul să-și limiteze drepturile au dreptul să stabilească perioada dar limitarea trebuie retribuită și să fie necesară și să răspundă unui interes general.
În cauza dedusă judecății nu s-a făcut nici o investiție sau o remunerare pentru această limitare.
Nu se poate reține susținerea intimatei reclamante Spitalul Municipal T că a asigurat plata rezidențiatului pârâtei recurente și de asemenea, a asigurat loc de muncă sigur acesteia deoarece rezidențiatul se plătește din fondurile Ministerului Sănătății, a Casei Naționale de Sănătate prin Casele județene.
De asemenea, actul adițional nu este încheiat cu Ministerul Sănătății sau cu Casa Națională de Sănătate ci cu Spitalul Municipal Dacă Statul Român are o politică de fidelizare a medicilor să încheie astfel de contracte de fidelizare prin Ministerul Sănătății sau prin Casele Naționale de Pensii.
Și în această ipoteză s-ar pune totuși o problemă și anume pârâta a plecat dintr-un spital în alt spital ambele spitale sunt publice și sunt administrate de Statul Român prin Ministerul Sănătății care la rândul său gestionează sistemul de sănătate prin casele sale județene.
Deci, recurenta plecând de la un spital la altul, ambele publice, rezultă că beneficiarii serviciilor medicale ale acestuia sunt aceeași și anume cetățenii care beneficiază de servicii gratuite de sănătate.
De reținut că recurenta nu a plecat dintr-un spital public într-un spital privat sau din domeniul medical într-un alt domeniu.
Pentru aceea ce ea a fost formată-servicii medicale de anestezie terapie intensivă, ea profesează și beneficiarul serviciilor sale este Ministerul Sănătății pentru că publicul este tratat de doamna doctor recurenta în cauză pentru că Ministerul Sănătății este cel obligat să trateze publicul prin spitalele sale.
Intimata mai susține că, concursul a fost la două secții A și B și recurenta știa condițiile de la început, de când s-a înscris la acest examen și prin urmare a ales ce regim i se va aplica.
Recurenta a știut că va fi ținută obligatoriu în spital 5 ani sau dacă nu va plăti.
Singura diferență dintre cele două secții A și B ( necontestate de părți) este că cei de la Secția B sunt obligați să rămână 5 ani în spital.
Adică, se susține că oferta a fost publică prin înscrierea la concurs la secțiunea Baa derat la această ofertă.
Nu se poate reține această apărare pentru că categorisirea în A și B considerăm că trebuie să se facă justificat.
Celor de la secțiunea A li se suportă cheltuielile rezidențiatului în întregime ( cheltuielile de formare profesională) fără a li se impune alte obligații, alte limitări ale drepturilor lor, iar celor de la secțiunea B li se suportă cheltuielile rezidențiatului cu obligația de a rămâne în spital 5 ani.
Singura diferență de asigurare a locului de muncă apreciem că nu este o despăgubire suficientă pentru a justifica o limitare atât de importantă-aceea de a nu se de la acest loc de muncă timp de 5 ani.
Despăgubirea nu este suficientă fiind vădit disproporțională față de limitarea adusă salariatului.
că spitalul nu a plătit-o pe recurentă ci Ministerul Sănătății sau Casa Națională de Sănătate.
Prin urmare, apreciem că instrumentul găsit de spital pentru fidelizarea cadrelor medicale are o lacună juridică în raport cu normele dreptului comunitar.
Aceleași considerente sunt valabile și reținute de instanță în raport de dispozițiile CEDO.
În concluzie, apreciem că părțile au încheiat o convenție în materia dreptului muncii care impune asupra unui drept ce nu poate fi limitat restricționat decât în anumite condiții așa cum respectăm dispozițiile legale în materie și cu normele dreptului comunitar.
Prin urmare, convenția este contrară art.83 pct.4 și 38 din muncii și Convenției Europene a Drepturilor Omului și din acest motiv nu poate produce efecte juridice fiind nulă.
Acest drept nu poate fi negociat de părți și în legislația muncii acordul părților conf.art.969 civ. nu produce efecte decât dacă se respectă legislația muncii.
Având în vedere că este întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs instanța apreciază că este inutilă cercetarea primului motiv de recurs.
În atare condiții criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 pr.civ. și în temeiul disp.art.312 al.2 și 3 pr.civ. se va admite.
Se va modifica în tot sentința civilă nr.204/11.02.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Se va respinge acțiunea formulată de reclamanta Spitalul Municipal T în contradictoriu cu pârâta, ca nefondată.
Va fi obligată intimata să plătească recurentei suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității declarării recursului de către pârâta, ca nefondată.
Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna, sat nr.793, jud.I, împotriva sentinței civile nr.204/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.204/11.02.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Spitalul Municipal T în contradictoriu cu pârâta, ca nefondată.
Obligă pe intimată să plătească recurentei suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/6.10.2008
FOND: -
OPINIE SEPARATĂ
Am opinat separat asupra soluției pronunțate în cauză pentru următoarele considerente:
Sub aspectul excepției de tardivitate, în acord cu opinia majoritară am opinat asupra respingerii ca nefondate a excepției de tardivitate a recursului, față de data comunicării către recurenta- pârâtă a hotărârii instanței de fond ( 26.03.2008) și data promovării căii de atac, ( 4.04.2008- data poștei), fiind respectat termenul special prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Pe fond, prin actul adițional la contractul individual de muncă nr.9/2001 din 12.02.2001, părțile au convenit asupra funcționării pe post pe o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității.
În caz contrar au prevăzut ca recurenta-pârâtă să restituie unității sanitare, respectiv intimatului-reclamant Spitalul municipal " " T, o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie, din perioada renunțării.
Contrar susținerilor recurentei- reclamante, asemenea prevederi nu contravin principiilor negocierii ori a libertății muncii.
Sub aspectul principiului negocierii, clauzele contractuale au fost rezultatul tocmai al negocierii dintre părți fiind expresia întâlnirii acordului de voință al acestora concretizată în actul juridic încheiat - actul adițional la contractul individual de muncă.
Sub aspectul condiției de legalitate, convenția părților s-a realizat în acord cu actele normative de reglementare în domeniu.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.3 din OUG nr.259/2000 s-a prevăzut pentru medicii și farmaciștii rezidenți care ocupă prin concurs posturile pentru care s-a organizat rezidențiat pe post, să încheie contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea care a solicitat postul respectiv.
După obținerea diplomei de medic, de stomatolog sau de farmacist specialist aceștia erau obligați să lucreze cel puțin 5 ani la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă.
Contractul individual de muncă încheiat între rezident și unitatea sanitară în condițiile arătate, va cuprinde o clauză conform căreia nerespectarea obligației atrage răspunderea imediată a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unor sume echivalente cu cel puțin 36 de salarii medii pe economie, sumă calculată la data încetării contractului de muncă din inițiativa rezidentului.
Este exact situația recurentei-pârâte care a fost încadrată începând cu data de 15.02.2001 cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în funcția de medic rezident specialitatea în cadrul intimatului-reclamant Spitalul Municipal " " T-Secția Chirurgie.
Urmare a promovării examenului de medic specialist în sesiunea 29.03.2006, recurenta-pârâtă avea potrivit legii și actului adițional la contractul individual de muncă obligația de a funcționa cel puțin 5 ani în cadrul Spitalului Municipal " "
Cu toate acestea la data de 13.08.2007 recurenta-pârâtă și-a înaintat demisia din funcția de medic specialist, fiind emisă în acest sens decizia nr.211/20.08.2007 de către conducerea spitalului.
Este adevărat că prevederile OUG nr.259/2000 au fost respinse ulterior prin Legea nr.605/2001 din 31.10.2001, fiind și abrogate prin art.10 din OUG nr.58/2001.
Însă, prevederile de natura celor de mai sus au fost menținute prin OUG nr.58/2001.
Mai mult chiar, potrivit art.3 al.5, 6 din OUG nr.58/2001 s-a prevăzut ca, după obținerea titlului de specialiști, rezidenții erau obligați să lucreze la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanțării rezidențiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs, ocuparea unui alt post fiind posibilă numai după îndeplinirea unor atare obligații.
Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea materială a rezidentului,prevăzută anume în contractul individual de muncă.
Abrogarea OUG nr.58/2001 privind organizarea și funcționarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală în sectorul sanitar a intervenit urmare adoptării OUG nr.12/30.01.2008, antrenarea răspunderii materiale fiind și în prezent posibilă conform dispozițiilor art.6 din ordonanță.
Reținem că raporturile juridice dintre părți s-au născut la data de 12.02.2001 cu ocazia încheierii contractului individual de muncă și a actului adițional la acesta, conform celor arătate.
Nu s-a adus în acest fel atingere nici principiului libertății muncii, convenția părților fiind încheiată tocmai ca urmare a opțiunii libere a recurentei-pârâte de a ocupa un post de rezidențiat dintre cele solicitate de unități, respectiv intimatul-reclamant Spitalul Municipal " "
Câtă vreme recurenta-pârâtă și-a ales locul de muncă, acesteia îi incumbă și celelalte obligații asumate în mod convențional și legal, convenția părților producându-și efectele până la eventuala sa desființare pe cale judiciară.
În asemenea condiții nu sunt întrunite nici condițiile încălcării dreptului la muncă reglementat de dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește starea de sănătate a recurentei-pârâte, la fondul cauzei au depuse acte medicale însă nu s-a putut stabili în ce măsură a devenit imposibilă exercitarea în continuare a funcției de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal " "
De menționat că, potrivit propriilor susțineri recurenta-pârâtă funcționează în același sistem, în cadrul Spitalului Parhon
Sub aspectul răspunderii patrimoniale, convenția părților are natura de a prestabili întinderea obligației de dezdăunare, clauza contractuală încheiată având caracterul unei clauze penale, în sensul prevederilor art.1066 civil raportat și la prevederile art.3 din OUG nr.259/2000 în vigoare la momentul încheierii convenției.
JUDECATOR
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Benone Fuică
