Pretentii civile. Speta. Decizia 5718/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5718
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienții, -, Liliea, a, -, -, Putere, a, împotriva deciziei nr.1202/10.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, -, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr. 1202 din 10 martie 2008 respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții revizuienții, -, Liliea, a, -, -, Putere, a,
împotriva sentinței nr. 4510 din 30.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de APEL CRAIOVA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că recurenții reclamanți au statutul de magistrați în cadrul Judecătoriei Craiova și Legea salarizării acestei categorii de personal - OUG 177/2002 până la data de 07.04.2006 și OUG 27/2006 nu prevede acordarea unui spor de confidențialitate.
Raportat la actele normative ce reglementează salarizarea acestei categorii socio-profesională, instanța reținut cererea reclamanților ca fiind lipsită de suport legal.
În ce privește cererea reclamanților de a beneficia de sporul de 15% în baza art.3 din Lg. 44/2006 pentru aprobarea OG19/2006, instanța considerat că este nefondată, întrucât reclamanții nu fac parte din categoriile profesionale la care se referă aceste acte normative.
Astfel, art. 3 al. 1 din OG19/2006 prevede că pentru păstrarea confidențialității în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civic din beneficiază de acel spor de 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază.
După intrarea în vigoare a Lg. 444/2006 acest articol s-a completat cu faptul că procentul respectiv se acordă cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.
Reclamanții nu au calitate de cadre militare în activitate, nici militarii angajați pe bază de contract, nefiind angajați ai instituțiilor publice de apărare națională de ordine publică și siguranță fiind angajați ai Ministerului Justiției, instituție ce face parte din autoritatea judecătorească.
De asemenea, reclamanții nu au acces la informații clasificate, nedeținând certificate de acces.
La data de 06 iunie 2008, reclamanții au solicitat revizuirea deciziei nr. 1202 din 10.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
Arată că prin sentința nr.4510/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj a fost respinsă acțiunea, reținându-se că principiul egalității și nediscriminării se aplică doar în situații egale ori analoage și în speță magistrații nu sunt într-o situație comparabilă cu alte categorii socio-profesionale, iar în recurs s-a reținut că nu au calitatea de cadre militare și nu au acces la informații clasificate.
După pronunțarea acestor hotărâri au fost descoperite înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi prezentate, astfel că sunt îndeplinite condițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
Au aflat de existența deciziei nr.2987/14.05.2008 a Curții de APEL CRAIOVA prin care a fost admisă acțiunea pentru acordarea sporului de confidențialitate de 15% unui magistrat de pe raza acestei instanțe și s-a statuat cu putere de lucru judecat că magistrații beneficiază de acest spor, calculat la salariul de bază brut lunar, dar invocă drept înscrisuri doveditoare și hotărârea Plenului, prin care magistrații, foști inspectori judiciari beneficiau de acest spor, ca și acțiunile admise de alte instanțe în spețe similare.
În privința aplicabilității art.329 pct.9 Cod procedură civilă, invocă prin analogie hotărârea din 06.12.2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Beian vs. România, prin care a statuat că în situația unor persoane din aceiași categorie cu reclamantul a fost recunoscut un drept patrimonial prin hotărâri irevocabile ale instanțelor interne și reclamantului i s-a respins acest drept ca urmare a practicii neunitare, situație care este contrară principiului siguranței publice, aplicându-i-se un tratament diferențiat față de persoane aflate într-o situație similară.
Curtea a mai arătat că o distincție este discriminatorie dacă " nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", deci dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, astfel că și în cauza reclamanților revizuienți s-a aplicat un tratament diferit și s-a încălcat art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, întrucât prin admiterea a două cereri care au ca obiect același drept patrimonial, de către instanțele interne, reclamantul a dobândit o " speranță legitimă" ce constituie "bun" în înțelesul Convenției.
Solicită admiterea cererii, modificarea deciziei din recurs, admiterea recursului și shimbarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat să se rețină că nu are calitate procesuală pasivă, datorită inexistenței raporturilor juridice, iar pe fond să se respingă cererea de revizuire, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele art.322 Cod procedură civilă.
Cererea de revizuire se admite pentru considerentele care se vor expune.
Astfel, se observă că cererea se întemeiază pe dispozițiile art.322 pct.5 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, dar pentru a fi admisibilă în condițiile ultimului alineat se cere să se fi constatat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorită unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În speță, nu sunt îndeplinite aceste condiții, reclamanții neavând o asemenea hotărâre privind încălcarea drepturilor și libertăților omului, iar în cauza invocată încălcarea la care se referă textul de lege vizează alte persoane.
Cu toate acestea, se constată că cererea este întemeiată în condițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, având în vedere că hotărârea intervenită într-o cauză după soluționarea altui litigiu poate fi considerată, în anumite situații, ca act nou, în sensul articolului amintit și care să poată fi invocat într-o cerere de revizuire.
Aceasta este cazul hotărârii obținute pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, astfel că relevanță în acest sens prezintă decizia nr.2987/14.05.2008 a Curții de APEL CRAIOVA, dar și celelalte hotărâri pronunțate de alte instanțe în spețe similare.
Într-o atare situație, hotărârea invocată ca act nou, nu putea fi înfățișată în acel litigiu, deoarece nu era cu putință părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, pentru a fi în măsură a o invoca.
De aceea, potrivit art.322 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea va admite cererea de revizuire, va schimba decizia nr.1202/10.03.2008 a Curții de APEL CRAIOVA în sensul admiterii recursului și în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 din același cod, va modifica sentința, în sensul admiterii acțiunii.
Pentru aceasta se reține că instanța de recurs a aplicat greșit prevederile legale, fără a avea în vedere situația specială în care se află reclamanții prin raportare la alte categorii profesionale.
Astfel, reclamanții au invocat o faptă discriminatorie, urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamanții susținând că deși, în calitatea lor de judecători, prin activitățile desfășurate au acces la informații confidențiale, fiind chiar obligați, conform art.15 din Hot. Consiliului Superior al magistraturii nr. 328/2005 să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în această calitate, iar prin art. 91 din Legea nr.303/2004 sunt obligați să păstreze secretul profesional, în mod neechitabil și nejustificat nu primesc sporul de confidențialitate.
Curtea constată că în sporul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate în legislația națională au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art.3 din legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, s-a prevăzut ca " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranța naționala, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art.15 alin. (1 ) din nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementate drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. (3), acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Conform art.13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. (3) din nr.OG 137/ 2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. (1) din nr.OUG 123/2003, art.3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007, art.20 alin. (3) din legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art.13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate reclamanților, instanța reține că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din Legea nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială), pe cale de analogie legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de magistrați, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminate în sensul art.2 alin. (1)-(3), art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ( condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate) ci sub pretextul că aparține unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu ( art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000).
Prin art.2 alin. (1) nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1 ), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională,criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare fiind absurd și de neconceput a se accepta ca obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, Codul d eontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.16, " Egalitatea în drepturi ", din Constituția României, potrivit cu care: " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Curtea reține că deși au fost pronunțate deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 03 iulie 2008, publicate în nr.537/15 iulie 2008, prin care sunt declarate neconstituționale anumite articole din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în cauză au aplicabilitate dispozițiile dreptului comunitar al muncii, acestea având caracter prioritar față de dispozițiile naționale, și anume prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în oficial al Comunităților Europene nr.L 180 din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Curtea reține că acordarea acestui spor de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ținute de obligația de confidențialitate s-a realizat fără arătarea scopului urmărit și a rațiunii legii, conducând la crearea unui tratament diferențiat ce nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificat rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situație asemănătoare sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Situația reclamanților este comparabilă cu cea a celorlalte categorii de personal, față de care a fost prevăzut sporul de confidențialitate, întrucât și pentru aceștia există obligația de a nu divulga date și informații de care au avut cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Nici o discriminare nu poate fi acceptată prin faptul că reclamanții, sunt retribuiți printr-o lege specială, o asemenea excludere a acestora realizându-se fără justificarea unui interes public și necesar.
Conform Directivei 200/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale - unele chiar clasificate sau secrete de serviciu - constând de exemplu, în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, secretul bancar, secretul economic.
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, se reține că acțiunea este întemeiată, astfel că vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA,Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel București, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Dolj, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % începând din iulie 2004 și în continuare, pe viitor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Cererea accesorie formulată de reclamanți privind obligarea la efectuarea mențiunilor legate de sporul de confidențialitate în carnetul de muncă este fondată întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decr. nr. 92/1976, Decr. nr. 738/1969 și ord. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă (Anexa la Ordin, pct.4 lit. b), final și pct. 5).
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, având în vedre atribuțiile speciale ale acestuia în condițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, astfel că în lipsa rectificării bugetare, Ministerul Justiției ar fi în imposibilitate de a dispune de fondurile necesare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de revizuienții, -, Liliea, a, -, -, Putere, a, împotriva deciziei nr.1202/10.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, -, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de APEL CRAIOVA.
Schimbă decizia nr. 1202 din 10 martie 2008a Curții de APEL CRAIOVA în sensul că admite recursul.
Modifică sentința. Admite acțiunea.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de APEL CRAIOVA să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% cu începere din iulie 2004 și în continuare, pe viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
3 ex/IE/30.10.2009
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Doina Vișan, Marian Lungu
