Pretentii civile. Speta. Decizia 5859/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(3958/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE
Decizia civil nr.5859/
Ședința public din data de 22 octombrie 2009
Curtea constituit din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECTOR - - - -
JUDECTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul reclamant, împotriva încheierii de ședinț din 22 aprilie 2009, pronunțat de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Munc Asigurri Sociale,Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de munc și asigurri sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârât SC SA, având ca obiect - drepturi bnești.
La apelul nominal fcut în ședinț public rspuns intimata pârât SC SA, prin avocat, cu împuternicire avocațial emis în baza contractului de asistenț juridic nr.83606/06.04.2004 atașat la fila 14 dosar, lipsind recurentul reclamant și intimații reclamanți,.
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatei pârâte SC SA, solicit respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legal și temeinic.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constat c prin încheierea din 22 aprilie 2009 pronunțat în dosarul nr- de ctre Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Munc și Asigurri Sociale,Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Munc și Asigurri Sociale s-a dispus admiterea cererii formulat de SA și a fost suspendat judecarea acțiunii formulat de reclamanți.
Pentru a pronunța aceast încheiere, Tribunalul a reținut c în cazul pârâtei s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenț prin sentința comercial nr.1786/25.03.2009 în cauza nr- a Tribunalului Bucure ști - Secția a VII a comercial motiv pentru care în cauz au devenit aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr.86/2006, potrivit crora de la data deschiderii procedurii se suspend de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre continuarea judecții.
În motivarea cererii de recursului se invoc urmtoarele critici.
Astfel, recurentul-reclamant susține c hotrârea instanței de fond estre nelegal, pentru urmtoarele motive.
Prin cererea de chemare în judecat a solicitat a se constata un drept de creanț împotriva pârâtei și cu privire la existența cruia urma s se pronunțe instanța de fond, dup administrarea probatoriului.
Al doilea motiv se refer la faptul c art. 36 din Legea nr.85/2006 are în vedere suspendarea acțiunilor de urmrire sau de executare silit a creanțelor și nu a celor prin care terții solicit a se constata dac au sau nu o creanț împotriva debitorului.
Prin al treilea motiv se arat c cererea reclamantului nu are și nu poate avea ca obiect realizarea unei creanțe asupra debitorului SA atâta vreme cât nici nu are constata o asemenea creanț, tocmai pentru constarea creia s-a adresat instanței.
Examinând sentința recurat prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu în conformitate cu art. 3041proc. civ. Curtea constat c recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare.
Astfel, prima instanț a dispus în mod legal suspendarea cauzei în conformitate cu art. 36 din Legea nr.85/2006, deoarece prin acțiunea introductiv de instanț recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata unei despgubiri în cuantum de 10883 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate precum și coeficientul de inflație.
Din probele administrate a rezultat c intimata-pârât a intrat în procedur de insolvenț astfel c în acest mod devin aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr.85/2006 care statueaz urmtoarele, "de la data deschiderii procedurii se suspend de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
Prin urmare, criticile recurentului c a cerut instanței doar constatarea unei creanțe sau c ar fi vorba despre suspendarea executrii silite sunt nefondate atâta timp cât avem de-a face cu o suspendare de drept a tuturor acțiunile judiciare sau extrajudiciare formulate împotriva debitorului sau bunurilor sale.
Mai mult legea 85/2006 permite ca orice dețintor al unei creanțe asupra debitorului intrat în insolvenț sau reorganizare judiciar s se adreseze cu cerere de înscriere la masa credal a creanței sale.
De asemenea aceeași lege prin art.40 suspend orice termen de prescripție a acțiunilor prevzute la art. 36 de la data deschiderii procedurii.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmeaz s dispun respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva încheierii de ședinț pronunțat la data de 22.04.2009 de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Munc, Asigurri Sociale, contencios Administrativ Fiscal, în Complet Specializat pentru Litigii de Munc și Asigurri Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimata-pârât SA B prin administrator judiciar.
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședinț public, azi 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
20.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu