Pretentii civile. Speta. Decizia 589/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 589

Ședința publică din data de 23 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

: - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții, domiciliat în comuna, bloc.5, etaj.1,.5, jud. B și, domiciliat în comuna, jud.B, împotriva sentinței civile nr. 38 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SA B, cu sediul în B, str. - - nr.11 bis, sector 1 - Sucursala P - Punct de Lucru, cu sediul în comuna, jud.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului și pentru constituirea legală completului de judecată, Curtea amânat pronunțarea cauzei la respectiv 23 aprilie dând următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza

lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Buzău sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC" "SA B-Sucursala P pentru a fi obligată să-i plătească drepturile bănești cuvenite conform art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, reprezentând prime de Paști și C pentru anii 2004,2005 și 2006.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în calitate de salariat al societății pârâte trebuia să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale echivalente cu un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, astfel cum prevăd dispozițiile art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă; că aceste drepturi au fost incluse în salariu în anul 2003, după care în mod nejustificat societatea pârâtă a refuzat să le mai acorde și de aceea se impune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus la dosar copia carnetului său de muncă, ale deciziilor de încetare a raporturilor de muncă cu societatea și ulterior copii ale unor hotărâri judecătorești, drept practică judiciară.(filele 98-111).

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare (filele 29-33) la care a atașat înscrisuri și prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca fiind prescrise iar în fond ca neîntemeiate.

Invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, societatea pârâtă a susținut că în conformitate cu dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii dreptul reclamantului la acțiune s-a prescris iar în subsidiar a motivat că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamant au fost incluse în salariul de bază al fiecărui angajat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți salariații, inclusiv de acesta, astfel că dreptul subiectiv pentru plata sumelor respective după anul 2003 nu mai există.

În dovedirea acestor apărări, pârâta a depus la dosar înscrisuri (filele 34-91) și note scrise (filele 92-97).

În ședința dezbaterilor de la 16 ianuarie 2008, tribunalul a dispus în temeiul art.164 cod pr.civ.conexarea la dosarul de față a altui dosar, înregistrat sub nr- al aceleiași instanțe având același obiect și aceeași cauză juridică, titularul acțiunii fiind reclamantul.

Și în dosarul conexat apărările societății pârâte sunt identice, astfel că, după conexare, prima instanță a cercetat excepția invocată și fondul cauzei referindu-se la ambii reclamanți.

Prin sentința civilă nr.38 pronunțată la 18 ianuarie 2008, Tribunalul Buzău, a respins excepția invocată ca neîntemeiată dar și acțiunile conexate formulate de cei doi reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pt.anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamanților.

Ulterior, prin adresa nr.4209 din 6 noiembrie 2007 semnată de societatea pârâtă și sindicat, Comisia paritară a stabilit că la momentul negocierilor colective asupra contractului colectiv de muncă, voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003, primele de Paște si de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat, situație care urma a se menține până la o altă convenție a părților.

Cum reclamanții nu au făcut dovada altei negocieri, tribunalul a respins acțiunile conexate ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recursuri cei doi reclamanți și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-5).

Ei au susținut că prin greșita interpretare a dispozițiilor art.168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă, instanța de fond a respins cererile de chemare în judecată, deoarece sumele reprezentând prime de Paști și C au fost incluse în salariile lor numai în anul 2003, după care societatea pârâtă a refuzat fără nici un motiv să le mai plătească, iar dacă ar fi fost incluse în salarii, dovada trebuia făcută cu statele de plată semnate, însă acestea nu se regăsesc în dosar.

Referitor la adresa Comisiei Paritare nr.4209/2007 invocate de instanță drept argument al soluției pronunțate, recurenții au arătat că în mod greșit s-a dat relevanță juridică acestui înscris care nu a fost înregistrat la instituția specializată, dacă membri semnatari sunt cei care fac în mod real parte din această comisie, documentul respectiv fiind emis numai cu scopul inducerii în eroare a instanțelor de judecată și pentru a justifica încălcarea clauzelor contractuale.

Recurenții au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței și admiterea în fond a cererilor astfel cum au fost formulate, cu cheltuieli de judecată (filele 12-17).

Societatea intimată a invocat în ședința dezbaterilor de la 9 aprilie 2007, excepția nulității recursului constând în nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal și la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, potrivit dispozițiilor art.302 și 303 cod pr.civ.

În fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Curtea,în temeiul art.137 alin.1,2 cod pr.civ. analizând cu prioritate excepția nulității invocate de intimata-pârâtă prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că aceasta nu este fondată și de aceea nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.302 și 303 cod pr.civ. recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă sub sancțiunea nulității și se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Ambii reclamanți-recurenți și-au ales domicilii la care să le fie comunicate toate actele de procedură chiar prin cererile de chemare în judecată, respectiv la sediul profesional al Cabinetului Avocatului care i-a și reprezentat pe parcursul judecății.

În această situație sunt incidente prevederile art.93 cod pr.civ. conform cu care în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.

Nesocotind aceste dispoziții legale, instanța de fond a comunicat sentința pronunțată la domiciliile reclamanților în comuna (filele 121-122).

Procedând în acest mod, reclamanții au fost lipsiți de dreptul de a-și exercita în termenul legal obligațiile la care se referă art.302 și art.303 cod pr.civ.

Ambele cereri de recurs (filele 4-5) au fost depuse și înregistrate la ribunalul Buzău și numai după citarea acestora la primul termen de judecată în recurs, au formulat și depus motivele căii de atac exercitate (filele 12-16).

Sancțiunea nulității recursului pentru nedepunerea în termen a motivelor de recurs operează de drept, în puterea legii, cu condiția ca procedura de comunicare a actului recurat să fie respectată, întrucât data comunicării hotărârii este elementul decisiv pentru calculul termenului de exercitare a recursului și de motivare a sa.

Câtă vreme procedura de comunicare a fost încălcată de prima instanță, nu este posibil ca pentru neregularitatea comisă, partea interesată să fie sancționată, culpa nerespectării termenului de depunere a motivelor de recurs aparținând organului judiciar iar nu părților procesului.

În consecință, în lipsa dovezii de comunicare a sentinței la domiciliul ales de reclamanți, termenul de 10 zile de motivare a recursurilor exercitate nu a fost depășit la data de 5 martie 2008, când motivele de recurs au fost înregistrate la această C de Apel.

Verificând sentința sub aspectul fondului cererilor deduse judecății, în raport de motivele de recurs, Curtea constată că în cauză este incident cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civ. constând în greșita aplicare a legii de către prima instanță.

Chemată să stabilească dacă și în ce măsură pretențiile salariale ale celor doi reclamanți din acțiunile conexate sunt îndreptățite, prima instanță avea obligația de a interpreta și aplica corect clauzele contractului colectiv de muncă în vigoare la nivel de unitate, contract înregistrat sub nr.9002-31.oct.2003 (fila 40 dosar fond) astfel cum acesta a fost modificat prin actele adiționale întocmite între anii 2004-2007, respectiv art.168 alin.1 și 2 care instituie pentru reclamanți dreptul, iar pentru societatea pârâtă angajatoare obligația acordării câte unei suplimentări a drepturilor salariale în cuantumul unui salariu de bază mediu pe unitate cu ocazia sărbătorilor de Paște și

Pentru anul 2003, când s-a încheiat contractul colectiv de muncă așa cum s-a arătat, suplimentările de mai sus au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, împrejurare asupra căreia părțile au fost de acord.

Prin urmare, aceste dispoziții contractuale, care constituie legea părților în litigiu, potrivit principiului consacrat de art.969 cod civil, sunt fundamentul juridic al acțiunilor conexate dar și al apărărilor intimatei-pârâte.

Fără a cerceta și verifica incidența lor în cauză, tribunalul-cu o motivare succintă și generică-a reținut că "probele dosarului, respectiv adresa nr.4209 din 6 nov.2007 " fac dovada unei convenții exprese a părților contractante privind includerea în salariul de bază lunar al angajaților a primelor care ar fi fost acordate sub această formă.

Curtea consideră greșit interpretate și aplicate de către prima instanță, prevederile contractuale, pentru considerentele care succed:

Potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților după anul 2003, când a susținut că salariile au fost periodic majorate tocmai pentru că au cuprins și valoarea celor două prime.

Prin urmare disputa juridică nu este legată de sintagma includerii suplimentărilor salariale în salariu ci a efectivității plății lor.

În acești termeni, în dosar nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariile reclamanților-aceste drepturi le-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.

Sub acest aspect, criticile aduse sentinței sunt justificate.

Obligația plății respectivelor drepturi către reclamanți era în sarcina angajatorului care a susținut, fără a proba în vreun fel, că acestea au fost cuprinse în majorările salariale practicate anual, începând cu anul 2004.

Adresa nr.4209 întocmită la 6 noiembrie 2007 și aflată la filele 22-23 din dosarul de fond nu face proba acordării efective a primelor de Paști și C aferente anilor 2004-2005-2006 și respectiv 2007, cum greșit a reținut instanța de fond, ci a faptului că angajații au beneficiat anual de majorări ale salariilor lor, ca rezultat al negocierilor colective, după data includerii primelor pentru anul 2003, în salariile lor de bază.

Astfel fiind, în temeiul art.312 rap.la art.304 pct.9 cod pr.civ. Curtea va admite cele două recursuri și va modifica în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunilor conexate ale reclamanților, pentru care raporturile de muncă au încetat în luna iulie 2006 și, pentru care raporturile de muncă au încetat în luna iulie 2007, obligând pârâta la plata suplimentărilor salariale în echivalentul câte unui salariu de bază mediu pe societate reprezentând prime C 2004, Paște 2005, 2005, Paști 2006, iar pentru reclamantul si pentru C 2006 și Paști 2007.

Va fi menținut restul dispozițiilor sentinței recurate privitor la corecta dezlegare dată excepției invocate de către instanța fondului.

Va fi respinsă ca nedovedită cererea recurenților privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, în lipsa oricăror mijloace de probă din care să rezulte plata onorariului avocatului ales și cuantumul acestuia.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului invocată intimata-pârâtă SA

Admite recursurile declarate de reclamanții, domiciliat în comuna, bloc.5, etaj.1,.5, jud. B și, domiciliat în comuna, jud.B, împotriva sentinței civile nr. 38 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SA B, cu sediul în B, str. - - nr.11 bis, sector 1 - Sucursala P - Punct de Lucru, cu sediul în comuna, jud.

Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunile conexate și obligă pârâta să plătească reclamanților suplimentările salariale în echivalentul câte unui salariu de bază mediul pe societate:

- pentru reclamantul pentru C 2004, Paște 2005, 2005, Paști 2006;

- pentru reclamantul pentru 2004, Paște 2005, 2005, Paște 2006, 2006 și Paște 2007;

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

- - - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Tehnored.

3 ex. /19.05.2008

Președinte:Marilena Panait
Judecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 589/2008. Curtea de Apel Ploiesti