Pretentii civile. Speta. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
Secția litigii de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 59
Ședința publică din 10 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan Mariana Andraș
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
: -
GREFIER: -
S-a fixat termen de pronunțare asupra acțiunii civile formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL TIMIȘ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra acțiunii au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2008; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta hotărâre când pronunțarea s-a amânat pentru data de 10 octombrie 2008.
A,
Deliberând asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20.11.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și TRIBUNALUL TIMIȘ, solicitând obligarea acestora la plata unor drepturi salariale reprezentând un spor de 10 % lunar calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu data de 1.02.2005 până la data pronunțării sentinței și în continuare, în condițiile prevăzute de art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost delegată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ ca judecător delegat, începând cu anul 1993 și până în prezent, iar potrivit art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a beneficia de o indemnizație lunară de 10 % din salariul de bază brut, în perioada în care era în vigoare actul normativ menționat. De asemenea, a arătat că art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OUG 177/2002 care, la rândul său a fost abrogată prin art.41 din nr.OUG 27/2006 și pe cale de consecință, dreptul prevăzut de art.13.alin.1 din Legea nr. 50/1996 trebuia acordat în continuare judecătorilor delegați la ORC.
A arătat că la acordarea acestui spor, legiuitorul a avut în vedere efortul suplimentar neuropsihic și intelectual pe care judecătorii delegați îl fac în activitatea desfășurată la ORC, în baza art.137 din Legea nr. 31/1990, în paralel cu activitatea la instanța de judecată, precizând că a desfășurat efectiv activitate la ORC T, câte 4 zile lunar, având de soluționat zilnic peste 100 de dosare, ceea ce reprezintă o ședință de judecată cu rol foarte încărcat.
În dovedirea susținerilor sale a depus la dosar copii de pe listele de ședință ale ORC și copii ale planificărilor în ședință la instanță.
Totodată, a arătat că cele două ordonanțe de urgență, menționate mai sus, lasă loc discriminării în ceea ce privește plata muncii prestate încălcându-se astfel art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și art.119 (actual art.141 ) din Tratatul Comunității Europene.
Pe de altă parte, a arătat că în mod discriminatoriu judecătorii care își desfășoară activitatea la penitenciar, beneficiază, în baza Ordinului nr. 198/C/2007 de anumite sporuri pentru condițiile de muncă, ignorându-se astfel efortul suplimentar și condițiile periculoase în care își desfășoară activitatea judecătorul delegat la ORC.
A susținut că sporul de 10 % din salariul brut, deși nu este prevăzut în prezent în actele normative, nu este înlăturată existența sa anterioară, întrucât astfel, s-ar încălca dispozițiile art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
De asemenea, a arătat că respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poate fi împiedicați să și le exercite, argumente reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. XXIII din 12.12.2005 cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, într-o problemă similară.
În drept, a invocat dispozițiile art.16, 20 din Constituția României, nr. 447/15.09.2005 a, art.1 și urm. din nr.OG 137/2000, art.5 din Codul muncii, art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și susținând, în esență, că aceasta se datorează faptului că între părți nu există raporturi de serviciu sau de muncă.
În ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996 ( devenit ulterior art.15) fiind abrogate prin art.1 pct.12 din nr.OG 83/2000. S-au invocat și dispozițiile art.50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților care abrogă art.11 din Legea nr. 50/1996, precum și faptul că nr.OUG 177/2002, nr.OUG 27/2006 și nr.OG 8/2007 nu mai prevăd acordarea acestui spor de 10 % pentru magistrații care desfășoară activități la ORC, astfel că reclamanta nu poate beneficia de un drept salarial care nu este prevăzut de lege.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise prin care solicită a se avea în vedere argumentele pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a mai invocat că, dispozițiile nr.OG 137/2000 nu pot constitui temei pentru admiterea acțiunii prevederile acestui act normativ privind acte sau fapte de discriminare privite ca acțiuni sau inacțiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate al unor drepturi recunoscute de lege și nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe.
A mai susținut că nu sunt incidente nici dispozițiile art.53 din Constituție și nici ale art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, acest text nevenind să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația română nu îl prevede.
În cauză fiind citat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Colegiul Director al acestuia, a comunicat puncte de vedere cu privire la aspectele care trebuie avute în vedere la aprecierea unei situații de discriminare.
Prin notele de ședință depuse, reclamanta a precizat că prin retragerea sporului de 10 % de care a beneficiat prin lege, i-a fost afectat dreptul la o remunerație corespunzătoare, drept ce reprezintă un bun în înțelesul definirii acestei categorii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând în limitele competenței conferite prin lege temeinicia și legalitatea acțiunii, prin raportare la probatoriul administrat și la susținerile părților, Curtea constată că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta, judecător al Tribunalului Timiș este din anul 1993 și până în prezent, judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului, în condițiile legii nr. 26/1990.
Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a prevăzut în art.13, devenit după republicare art.15, că judecătorii delegați la Registrul Comerțului beneficiază de o indemnizație de 10 % din salariul de bază brut, dacă participă efectiv la aceste activități.
Art.15 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art.1 pct.12 din nr.OG 83/20000 și după adoptarea acestui act normativ, reclamanta a continuat să presteze această activitate suplimentară de judecător delegat la ORC, fără a mai fi remunerată și, este adevărat că nici nr.OUG 177/2002 și nici nr.OUG 27/2007 nu au mai reglementat acordarea acestui drept salarial de 10 %.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, după cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.q pct.1 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996. Această lege nu a abilitat Guvernul să abroge, nici total nici parțial, Legea nr. 50/1996, iar abrogarea art.15 depășește limitele legii speciale adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin. 1 din Constituția României.
abrogării art.15 din Legea nr. 50/1996 poate fi constatată de către instanțele judecătorești, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, Curtea Constituțională având în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, după cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/10.03.2008.
Prin urmare, se reține că inaplicabilitatea normei de abrogare conținută în art.1 pct.12 din nr.OG 83/2000 impune să se considere rămas în vigoare art.13 ( devenit art.15 ) din Legea nr. 50/1996. Situația este identică cu cea a abrogării art.47 din Legea nr. 50/1996, cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că a rămas în vigoare, astfel că și dreptul salarial pretins de reclamantă se cuvine acesteia.
Mai mult, Curtea, contrar susținerilor pârâtului Ministerul Justiției, reține că prin abrogarea art.15 din Legea nr. 50/1996 și prin lipsirea reclamantei de dreptul salarial conferit de acest text legal, drept câștigat s-a încălcat art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Acest drept salarial conferit pentru o activitate specifică desfășurată numai de unii magistrați constituie un bun în sensul normei de drept internațional arătat mai sus, ori lipsirea de proprietate nu s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică și nu poate fi considerată o măsură rezonabilă și necesară în condițiile în care o activitate prestată în continuare rămâne neremunerată.
Neacordarea acestui drept salarial câștigat, constituie și o încălcare a art.4 din Carta Socială Europeană revizuită care prevede dreptul la o salarizare echitabilă, ori salarizarea nu mai poate fi considerată echitabilă în condițiile în care această activitate suplimentară a magistratului rămâne neremunerată.
Pentru aceste considerente, acțiunea reclamantei va fi admisă fără a se mai impune examinarea incidenței dispozițiilor art.137/2000 prin notele depuse la dosar, reclamanta renunțând la acest temei al acțiunii.
Acțiunea reclamantei va fi admisă numai față de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și TRIBUNALUL TIMIȘ, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor cu care reclamanta nu are raporturi de muncă și față de care acțiunea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantei -, cu domiciliul procedural ales în T, -.2, Jud.T, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B, str.- -.17, Sector 5, CURTEA de APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T, nr.2, Jud.T și TRIBUNALUL TIMIȘ, cu sediul în T, nr.2, Jud.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând sporul de 10 % calculat la indemnizația brută de încadrare pentru activitatea de judecător delegat la registrul Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ, începând cu data de 1.02.2005 la zi, precum și în continuare pe perioada cât exercită această atribuție.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
DR.- - - -
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
:
GREFIER: -
Red.J/26.11.2008
Thred./27.11.2008
Ex. 7
SENTINȚA SE:
-reclamantă
- cu. procedural ales în T, - nr.2
-pârâții
-Ministerul Justiției - str.- -.17, Sector 5,
-Curtea de APEL TIMIȘOARA - nr.2, Jud.
- TRIBUNALUL TIMIȘ - T, nr.2, Jud.
-Ministerul Finanțelor Publice B prin T -- A, Jud.
Ex. 5 com.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan Mariana Andraș
