Pretentii civile. Speta. Decizia 591/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.591
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.05. 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr.262/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL BRĂILA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar relațiile solicitate la termenul anterior, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Cererea de chemare în judecată
La data de 12.10.2007 reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați și au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prev. de art.47 din Legea 50/1996 calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 3.10.2004 și până la 1.02.2007, dată la care a intrat în vigoare OG nr.8/2007 care a dus la abrogarea disp.Legii 50/1996.
La data de 12.10.2007 sub nr- reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați și au solicitat sporul de confidențialitate de 15 % începând cu luna septembrie 2004 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, precum și pe viitor actualizat cu rata inflației la data plății.
Cauzele - și - au fost conexate.
În motivarea cererilor lor reclamanții au arătat următoarele:
Reclamanții, care formează personalul auxiliar de specialitate de la Judecătoria Însurăței, jud.B susțin că sporul de risc a fost acordat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și de el beneficiau atât magistrații, cât și personalul auxiliar de specialitate.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. La rândul ei, OUG nr.177/2002 a fost abrogată prin OUG nr.27/2006.
În acest fel au rămas în vigoare sau mai exact a fost actualizat (a reintrat în vigoare ) art.47 din Legea nr.50/1996. Reclamanții mai arată în continuare că, fiind menținute condițiile pentru care legiuitorul a prevăzut sporul de risc în anul 1996, este firesc ca el să fie calculat și acordat, începând cu data de 3 octombrie 2004 (pe ultimii 3 ani, anterior introducerii acțiunii).
În privința sporului de confidențialitate, reclamanții motivează acțiunea pe dispozițiile art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, pe dispozițiile art.15 din OG nr.6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, dar și pe prevederile Legii nr.656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Invocând aceste acte normative, reclamanții susțin că s-a creat o reală discriminare în ceea ce îi privește față de persoanele vizate de actele normative enunțate, întrucât deși îndeplinesc condițiile pentru încasarea sporului de confidențialitate, el nu s-a acordat.
Reclamanții mai fac referire în acțiune și la legislația CEDO care interzice orice discriminare și depun ca practică judiciară mai multe hotărâri judecătorești prin care cereri similare au fost admise.
Întâmpinările formulate de pârâte
Pârâtele Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea acțiunilor formulate de reclamanți ca nefondate.
Ministerului Justiției solicită respingerea acțiunii pentru plata sporului de 50%, întrucât acordarea lui este o problemă legislativă.
Susținerile din acțiune privind reintrarea în vigoare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 sunt nelegale - în opinia pârâtului. Abrogarea textului care prevedea plata sporului de 50% s-a făcut în condițiile Legii nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, cu respectarea tuturor dispozițiilor în materie.
Sporul de confidențialitate nu poate fi acordat întrucât el nu este recunoscut de lege pentru reclamanți.
În cauză, nu sunt întrunite nici condițiile cerute de lege pentru existența discriminării. Fiecare din categoriile de salariați la care fac referire reclamanții în acțiune și care beneficiază de sporul de confidențialitate are statut profesional distinct și total diferit de cel pe care îl dețin reclamanții. În opinia Ministerului Justiției, reclamanții nu îndeplinesc condițiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere atunci, când a instituit sporul de confidențialitate pentru alți salariați.
Prin admiterea acestui capăt de cerere, instanța ar încălca principiul separației puterilor în statul de drept.
Curtea de APEL GALAȚIa cerut și ea respingerea acțiunii ca nefondată pentru aceleași argumente ca și cele enunțate de Ministerului Justiției.
Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor) a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii.
Excepția a fost motivată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin lipsa oricărui raport juridic cu reclamanții. Pe fond, a cerut respingerea acțiunii, întrucât, față de dispozițiile legii care îi reglementează activitatea, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate aloca fonduri pentru plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Sentința civilă nr.262/11.04.2008 a Tribunalului Brăila
Prin sentința civilă nr.262/11.04.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții:, -, împotriva pârâților: Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila și în consecință:
A obligat pe pârâții de mai sus să plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu 3.10.2004 până la 1.02.2007 actualizat cu indicele de inflație la data plății.
A respins ca nefondată acțiunea conexă privind plata sporului de confidențialitate formulată împotriva acelorași pârâți.
A respins ambele acțiuni formulate împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt salariați ai Tribunalului Brăila și au statut de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Însurăței.
Salarizarea reclamanților s-a făcut în baza Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. În temeiul art.47 din legea citată, reclamanții au încasat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% până la apariția OG nr.83/2000. OG nr.83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, care nu a adus nici o modificare OG nr.83/2000.
Prin decizia nr.21/10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în recursul în interesul legii promovat de procurorul general cu privire la sporul în litigiu.
Prin decizia de mai sus, s-a constatat că judecătorii, procurorii și magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Așadar, întrucât în temeiul art.329 al.3 teza II Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept în deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, sunt obligatorii pentru instanțe, tribunalul urmează să admită capătul de cerere privind plata sporului de 50% și să oblige pe pârâții: Ministerului Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila să plătească acest spor, începând cu data de 3 octombrie 2004 și până la data de 1.02.2007, așa cum s-a cerut de către reclamanți prin acțiune.
În baza art.161 al.4 Codul muncii, urmează să se actualizeze sumele de bani cu rata inflației la data plății.
În același sens s-au pronunțat și asistenții judiciari.
Al doilea capăt de cerere privind plata sporului de confidențialitate nu este fondat pentru următoarele considerente.
Actele normative invocate în acțiune ca temei de drept al cererii sunt ulterioare datei de la care reclamanții cer plata sporului de confidențialitate (Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006) și fără incidență în cauză, întrucât se referă la alte categorii de salariați (Legea nr.656/2002).
Obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către reclamanți sunt împrejurări care pot fi luate în considerare pentru instituirea sporului printr-un act normativ dar nu poate constitui temei de drept pentru acordarea sporului de către instanța judecătorească.
Nici invocarea discriminării nu poate fi primită, deoarece, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în sensul că în privința sporului de confidențialitate, personalul din autoritatea judecătorească nu este discriminat.
Prin hotărârile pronunțate, atât cât și Curtea Constituțională au arătat că este opțiunea legiuitorului de da anumite sporuri, în funcție de importanța și complexitatea activităților pe care le prestează salariații.
A fost exprimat punctul de vedere contrar al asistenților judiciari pe capătul de cerere privind confidențialitatea.
În motivarea acestei opinii s-a arătat că prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții sunt în mod evident discriminați deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Recursul declarat de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții doar în ceea ce privește capătul de cerere privind confidențialitatea. În criticile aduse sentinței reclamanții-recurenți au arătat următoarele:
Conform art.78 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
Conform art.21 alin.1 din nr.OG-, grefierii, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de nr.OG137/2000 modificată și completată de Legea nr.324/2006. Având în vedere că faptele de discriminare directă la care sunt supuși sunt săvârșite de instituții la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie să le solicite potrivit dreptului comun al muncii. Obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate. Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Întâmpinarea
Ministerul Educației și Finanțelor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanți având în vedere că reclamanții nu au raporturi juridice de muncă cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, motiv pentru care pârâtul consideră că nu au calitate procesuală pasivă.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Analizând sentința recurată doar prin prisma motivelor de ordine publică și a criticilor aduse de recurenți Curtea constată următoarele:
Pe fondul litigiului, problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
In aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
-salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
-salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului.
Decizia de neconstituționalitate din 3 iulie 2008 invocată de recurentă a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei 46/2008 dată în recursul în interesul legii și așa cum s-a pronunțat instanța supremă nu are înrîurire asupra speței de față.
Prin urmare, este corectă opinia separată exprimată de asistenții judiciari argumentele expuse de aceștia în cuprinsul hotărârii fiind în același sens cu cele arătate mai sus.
Conform art.312 pr.civ. urmează a se admite recursul declarat de reclamanți, a se modifica în parte sentința recurată în sensul acordării sporului de confidențialitate de 15%.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamanții, și -, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Însurăței, din localitatea Însurăței, str. --- nr. 97, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 262/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr. -.
Modifică în parte sentința civilă nr. 262/11.04.2008 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:
ADMITE acțiunea conexă formulată de reclamanții, și - în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în B, nr. 47, jud. B, CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI, actualmente Ministerul Justiției și Libertăților, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, ambele instituții cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3.
Obligă pe pârâții TRIBUNALUL BRĂILA, CURTEA DE APEL GALAȚI și MINISTERUL JUSTIȚIEI să plătească reclamanților spor de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de bază brut lunar începând cu data de 12.10.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Obligă pe pârâtul TRIBUNALUL BRĂILA să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009.
Pt.jud. pt.jud. Pt.jud.
A în CO cf.art.261 A în CO cf.art.261 A în CO cf.art.261
Pct.2 pr.civ. ptc.2 pr.civ. pct.2 pr.civ.
Președintele Curții de Apel Președintele Curții de Apel Președintele Curții de Apel
Grefier
Red./29.05.2009
Dact./2 ex/16.07.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
