Pretentii civile. Speta. Decizia 5939/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2997/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5939R
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Camelia Mioara Sprînceană
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului formulat de către recurenta - membru Grup, împotriva încheierii din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.-/11.09.2009, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei, prin avocat, cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate invocată de SC SA.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că, otrivit p. dispozițiilor art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată: "nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
S-a constatat că, în cauza de față este neîndoielnic că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.2 - ultima liniuță, din Legea nr.53/2003 - Codul muncit conform căruia: "pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare".
S-a apreciat că, această excepție de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, a fost deja examinată și respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr.254/24.09.2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.149/10.03.2009, cu motivarea că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului munci, aspecte ce țin de aplicare legii ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
, atâta timp cât Curtea Constituțională cu motivarea precizată, a decis că excepția de neconstituționalitate a art.298, alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, este inadmisibilă, instanța de judecată nu mai poate aprecia că respectiva excepție este admisibilă.
Astfel, pe de altă parte, nu se poate invoca faptul că neexaminarea pe fond a unei asemenea cereri de către Curtea Constituționala nu probează îndeplinirea cerințelor art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată, întrucât ar însemna să interpretăm doar semantic, literal, citatele prevederi legale.
S-a considerat că, în condițiile în care această excepție a fost consacrată de Curtea Constituționale ca fiind inadmisibilă, nici nu se mai putea pune problema judecății cererii de sesizare în fața Curții, fiind de notorietate că inadmisibilitatea excepției are prevalentă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC SA - membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a respins greșit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Recurenta a enunțat prevederile art.29 din Legea nr.47/1 992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, ce au legătura cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale anterior.
În motivarea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
S-a arătat că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, recurenta a susținut că trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
S-a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, întrucât prin dispozițiile art.62 și art.63 din Legea nr.24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
S-a adăugat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008).
S-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare.
În consecință, recurenta a susținut că prevederile Codului Muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Examinând excepția de neconstituționalitate a articolelor 222, 282 din Codul muncii, art.73 din Legea nr.168/1999 și art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 invocată de către recurentă la termenul de judecată din 30.09.2009, prin prisma cerințelor de admisibilitate statuate de art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992 republicată, Curtea reține următoarele:
Articolele a căror neconstituționalitate se solicită a se constata de către Curtea Constituțională sunt cuprinse într-o lege, putând face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.
La data soluționării cauzei, textele de lege amintite nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Însă, textele de lege invocate drept neconstituționale de către autorul excepției de neconstituționalitate nu sunt fundamentale pentru soluționarea prezentului litigiu, neavând legătură cu cauza dedusă judecății.
Astfel, articolele care fac obiectul excepției de neconstituționalitate se referă la posibilitatea sindicatelor de sta în proces și nu au relevanță în soluționarea prezentului litigiu, având ca obiect plata unor drepturi salariale, izvorâte din convențiile colective de muncă, de vreme ce sindicatul nu este parte și nici reprezentant al părții, iar cadrul procesual este stabilit de către reclamanții salariați, a căror calitate procesuală activă nu a fost contestată prin motivele de recurs deduse judecății.
În consecință, reținând lipsa de relevanță a excepției de inadmisibilitate pentru soluționarea cauzei, Curtea va respinge, ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor.
În ceea ce privește recursul formulat de către recurenta pârâtă împotriva încheierii primei instanțe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, Curtea reține următoarele:
Excepția de neconstituționalitate invocată de către pârâta recurentă în fața primei instanțe vizează de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Însă, necorelările de ordin legislativ dintre dispozițiile Legii nr.168/1999 și cele ale Legii nr.53/2003 - Codul muncii invocate de către autorul excepției nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate, întrucât în sfera de competență a Curții Constituționale nu intră aspectele ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă.
Normele la care se face referire în motivarea excepției de neconstituționalitate nu au relevanță în plan constituțional, ci țin de aplicarea legii, or aprecierea asupra incidenței în cauză a unor texte de lege revine instanței de judecată, iar nu instanței de contencios constituțional, în raport de prevederile art.126 alin.1 din Constituție, care dispun că "justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Prin urmare, reținând neîndeplinirea condiției care impune ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei și având în vedere practica constantă a Curții Constituționale (deciziile nr.1005/7.07.2009, nr.1019/7.07.2009, 1017/7.07.2009), Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Față de cele mai sus arătate, Curtea va respinge ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate invocate în recurs și va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva încheierii din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: ,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red:
Dact.: /2ex.
30.10.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Camelia Mioara Sprînceană
