Pretentii civile. Speta. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 596/2009

Ședința publică de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel

- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu împotriva sentinței civile nr. 104/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat, lipsind pârâta recurentă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reclamantul intimat depune la dosar întâmpinare și copie după autorizație de fochist eliberată din 29.08.2007 și arată că pe lângă noxele existente la locul de muncă există radiații față de care personalul care lucrează în birouri primesc un sor de 10 % Mai precizează că pe lunile ianuarie și februarie 2008 primit acest spor, după care nu i-a mai fost acordat.

arată că nu mai are alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare acordând cuvântul în dezbateri.

Reclamantul intimat pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

În deliberare constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată la ribunalul Sibiu în dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată Direcția de Muncă și Socială a Jud. Sibiu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea sporului pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de încadrare începând cu 21.08.2007, dată la care au fost constatate la instituția angajatoare valori care depășesc nivelurile normale ale lor electromagnetice, actualizate cu rata inflației la data plății efective pentru sumele restante, adăugându-se și dobânda legală la sumele rezultate; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a adresat împreună cu colegii de muncă, cu patru cereri, ordonatorului principal de credite în vederea obținerii drepturilor legale la care sunt îndreptățiți însă i s-a răspuns că ministrul muncii nu a semnat ordinul de acordarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru personalul Direcției de Muncă și Protecție Socială a Jud. Sibiu

A invocat nerespectarea prevederilor. art. 16 alin. (1) din OG6/24.01.2007, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, ale art.7 alin. (2) coroborat cu art.30 din 130/1996 privind contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități și ale art.5 din 53/2003 muncii.

Prin întâmpinare pârâta, Direcția de Muncă și Socială a Jud. Sibiu, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că sporul pentru condiții vătămătoare și condițiile de acordare, se stabilesc în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite - Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Întrucât pârâta, ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială, iar art.29 alin.(3) coroborat cu art.47 din 500/2002 stabilește destinația precisă și limitată a cheltuielilor prevăzute în aceste capitole, creditele bugetare aprobate la un capitol,nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.

În drept, a invocat dispozițiile 188/99 republicată, OG6/2007 actualizată, OG10/2007 actualizată, art.41 și urm. din Codul d e procedură civilă, art.112 Cod de procedură civilă

Prin sentința civilă nr. 104 din 3 februarie 2009 pronunțată în cauză, Tribunalul Sibiua respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Muncă și Socială a Jud. Sibiu.

A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A JUD. și în consecință a obligat pârâta la plata către reclamant a sporului pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de încadrare începând cu data de 31.08.2007 și până la data de 31.10.2008.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că raportul juridic care stă la baza conflictului este unul de muncă, iar părți ale acestui raport sunt reclamantul în calitate de angajat și pârâta în calitate de angajator. Deși nu s-a depus la dosar copie a contractului de muncă, reclamantul afirmă, iar pârâta nu contestă că acesta este angajatul Direcției de Muncă și Socială a Jud. Sibiu, în calitate de muncitor.

În aceste condiții, răspunzător pentru nerespectarea drepturilor din contract se face angajatorul care are calitate pasivă în proces.

Pe fondul cauzei a reținut că reclamantul este angajat al instituției pârâte, calitate în care el trebuie să beneficieze de drepturile conferite de lege și de contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, respectiv de drepturile prevăzute de art.16 alin.(1) din OG6/2007 actualizată și ale art.7 și 30 din 130/1996 a contractului colectiv de muncă potrivit căreia executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți,

A mai reținut că pârâta nici nu contestă dreptul pretins de reclamant, precizând că pentru o scurtă perioadă acest spor a și fost acordat, iar din 1.11.2008 se acordă întregului personal angajat la instituția pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Socială a Jud. Sibiu solicitând modificarea ei, în baza art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, în sensul respingerii acțiunii și exonerarea de la plata oricăror cheltuieli.

În expunerea de motive a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare că a cerut ordonatorului principal de credite - Ministerului Muncii Familiei și Protecție Socială emiterea unui act administrativ prin care să acorde sporul pentru condiții vătămătoare, de 10 % din salariul de bază personalului din subordine și alocarea fondurilor aferente, motiv pentru care au fost acordate, pentru scurt timp, aceste drepturi în lunile ianuarie și februarie 2008.

Deși instanța a reținut că acest spor a fost acordat pentru scurt timp, a obligat recurenta la plata acestor drepturi începând cu 31.08.2007 până la data de 31.10.2008.

A precizat că pe toată durata procesului reclamantul intimat nu a contestat acordarea sporului de 10 % din salariu de bază pentru condiții vătămătoare pentru perioada menționată.

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală întrucât în speță instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 26 alin. 5 lit. a din Capitolul IV - salarizarea și alte drepturi bănești, introdus prin actul Adițional la Acordul colectiv la nivelul de grup de unități, pentru depășirea valorilor maxime ale densității de putere ale magnetic se acordă un spor de 10 % la locul de muncă unde s-au făcut determinări conform legii.

Potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 6/2007 " Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.

(2) Categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

(3) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Din probele administrate, buletinul de măsurători al radioelectric nr. 302/14887 din 31.08.2007 emis de Societatea Națională de - fila 8 și adresa nr. 33512/2.04.2008 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - fila 10 dosar fond, rezultă că la solicitarea pârâtei recurente au fost efectuate măsurători privind nivelul radiațiilor determinate de le electromagnetice în spațiul în care își desfășoară intimatul activitatea și că aceasta a făcut demersurile necesare la inisterul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse însă ordonatorul principal de credite nu a semnat ordinul pentru acordarea sporului pentru condiții vătămătoare, de până la 10 % din salariul de bază, personalului Direcției de muncă și protecție socială a județului Sibiu.

Contrar celor reținute de prima instanță, prin demersurile efectuate pârâta în calitate de angajator și-a îndeplinit obligațiile legale și nu are nici o culpă pentru neplata sumelor pretinse de reclamantă, emiterea ordinului nefiind în competența sa.

Dimpotrivă, în lipsa actului administrativ al ordonatorului principal de credite și alocarea sumei în buget, pârâta recurentă fiind unitate bugetară nu are bază legală pentru plata acestui spor, conform art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002.

În consecință, reținând ca întemeiate criticile formulate, Curtea în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 309 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul ca fondat și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu împotriva sentinței civile nr. 104/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr-.

(continuarea deciziei civile nr.596/2009)

Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. /

Jud. fond.,

Președinte:Adriana Petrașcu Ana Doriani
Judecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Alba Iulia