Pretentii civile. Speta. Decizia 597/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 597/R-CM
Ședința publică din 25 Martie 2009
Curtea compusă din:
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 263/F-CM din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 18 martie 2009, iar discuțiile au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.10.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, reclamantul, moștenitorul lui, a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Argeș, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați în solidar la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu septembrie 2004 până la 09 iulie 2005 și a sporului de confidențialitate de 15%, începând cu octombrie 2004 până la 09 iulie 2005.
A mai chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat la alocarea fondurilor necesare efectuării plății și pe pârâta Casa Județeană de pensii A pentru a fi obligată la recalcularea pensiei în funcție de aceste drepturi bănești.
În motivarea cererii s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dispoziția legală menționată a fost abrogată prin art.50 din nrt.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
La rândul său, abrogarea a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Rezultă că sporul în discuție trebuie acordat în continuare judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate.
La data stabilirii acestui drept prin art.47 din Legea nr.50/1996 legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorul își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Aaa rătat că în baza dispozițiilor art.84 alin.3 din Legea nr.303/2004, cu modificările ulterioare, a fost acordată pensie de urmaș reclamantului începând cu data de 02.11.2007 prin decizia nr.-/13.11.2007.
Pensia de urmaș a fost stabilită prin aplicarea procentului de 75% asupra venitului brut în cuantum de 3391 lei realizat la data decesului de autoarea, conform adeverinței nr.1188/2007 eliberată de Tribunalul Argeș.
Din conținutul acestei adeverințe nu rezultă din ce s-a compus venitul brut realizat, casa de pensii având numai atribuția de a calcula drepturile de pensie pe baza datelor comunicate de angajator.
Răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate și a venitului brut realizat la data pensionării magistratului revine, potrivit art.20 din nr.HG1275/2005, instituției care eliberează adeverința tip.
Ministerul Justiției a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, pe motiv că potrivit procedurii reglementate de lege, acest minister transmite casei naționale de pensii adeverințele întocmite de tribunale și curți de apel, iar stabilirea, actualizarea și plata pensiilor de serviciu prevăzute la art.82 și urm. din Legea nr.303/2004 se efectuează de casele teritoriale de pensii.
A mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului de 3 ani reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Starea de minoritate care a persistat până la data de 18 august 2006 nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât pentru perioada în care reclamantul a fost efectiv minor și nu a avut reprezentant care să-i încuviințeze actele.
Pe fond, a mai arătat pârâtul, dispozițiile referitoare la acordarea sporului de confidențialitate nu sunt discriminatorii.
Nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate ca drept recunoscut și protejat de lege pentru magistrați ori pentru a exista discriminare, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special sau cu cea a altor categorii de personal bugetar, atât din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor reglementate prin statut, al instituțiilor în cadrul cărora își îndeplinesc atribuțiile, dar și din punct de vedere al informațiilor cu care lucrează.
Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoria de personal căreia i se acordă.
Admițând acțiunea instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești prin aceea că ar adăuga la lege.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia a arătat că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, cu procedura reglementată de art.19 din Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat este o problemă de legiferare.
La data de 24.11.2008, reclamantul a completat acțiunea, solicitând obligarea angajatorului la eliberarea adeverinței cu sporurile acordate prin hotărâri judecătorești și la înaintarea acesteia către Casa Județeană de Pensii A, aceasta din urmă având să fie obligată la recalcularea pensiei pe baza datelor noi din adeverința menționată mai sus.
Prin sentința civilă nr.263/F-CM din 16 decembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamantului următoarele drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective: sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada septembrie 2004 - 08 iulie 2005 și sporul de 15% de confidențialitate pentru perioada octombrie 2004 - 08 iulie 2005.
Pârâta Curtea de APEL PITEȘTIa fost obligată să elibereze adeverințe cu sporurile de mai sus și să le înainteze pârâtei Casa Județeană de Pensii
A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii A să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului în baza adeverințelor emise de angajator.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
"Prin Decizia nr. XXI/2008, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție și prin interpretarea per a contrario a prevederilor art.147 alin.(1) raportat la art.126 alin.(1) din Constituție.
Prin aceeași decizie, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Efectul supraviețuirii normei care a reglementat sporul în discuție dispozițiilor de abrogare neconstituționale constă în aceea că dreptul consacrat inițial se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele prevăzute de lege.
Reclamantul este moștenitorul defunctei, care a exercitat profesia de judecător până la data de 08.07.2005, iar față de cele reținute mai sus și de dispozițiile art.329 alin.(3) Cod procedură civilă, pretențiile formulate au fost privite ca întemeiate.
Legat de prescripția dreptului la acțiune, s-a observat că adăugând perioadei scurse înaintea decesului autoarei pe cea cuprinsă între încetarea minorității reclamantului și introducerea acțiunii nu s-a împlinit termenul de prescripție de trei ani reglementat de disp. art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii. Aceasta înseamnă că nu operează sancțiunea prevăzută de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
În speța de față, dreptul protejat prin interzicerea discriminării este recunoscut de normele interne și internaționale, respectiv de art.5 și 6 din Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, iar orice salariat are dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În considerarea celor arătate mai sus și a prevederilor art.20 din Constituția României, instanța a apreciat că acțiunea având ca obiect plata sporului de confidențialitate este admisibilă.
Pe fondul cauzei, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.91 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art.4 din lege raportat la art.15 din Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005, magistrații au obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Mai mult, nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut, pentru păstrarea confidențialității, în legătură cu informațiile clasificate, un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici a stabilit că sporul de confidențialitate de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr.405/2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Magistrații se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având în general același conținut. Această obligație nu vizează numai informațiile clasificate.
Excluderea de la plata acestui drept nu poate fi justificată prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Diferențierea salariilor în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, conținutul, calitatea și cantitatea muncii se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare lunară sau în salariul de încadrare lunar, neavând nici o legătură cu sporurile salariale.
Acestea din urmă alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Invocarea salarizării diferite în funcție de categoria profesională conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale.
În lipsa unei alte justificări obiective a tratamentului diferențiat se va reține existența discriminării, sancționată de dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a căror prioritate este consacrată de dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României revizuită, implicit temeinicia pretențiilor supuse examinării.
În privința cuantumului sporului de confidențialitate, instanța a observat faptul că nu au fost invocate criterii care să justifice acordarea unui procent mai mic decât maximul prevăzut de lege.
O reparație integrală a prejudiciului suferit prin neacordarea sporurilor în discuție presupune actualizarea acestor drepturi bănești cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Văzând dispozițiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor cu modificările ulterioare și susținerile casei teritoriale de pensii, potrivit cărora pensia de urmaș a reclamantului a fost stabilită în cuantum de 75% din venitul brut realizat de susținătorul decedat în ultima lună de activitate și în aplicarea procedurii de stabilire și actualizare a pensiilor, reglementată de nr.HG 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, instanța a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii A să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului în baza adeverințelor ce se vor elibera de către angajator conform celor de mai sus și care vor fi înaintate de către Ministerul Justiției.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești, s-au reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cu toate acestea pregătirea proiectelor amintite și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare.
Pentru aceste motive, acțiunea a fost respinsă față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, susținând că este nelegală pentru următoarele motive:
1 - Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, susținând că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, respectiv prin interpretarea dată dispozițiilor legale și statuarea în sensul obligației stabilite în sarcina pârâților prin dispozitiv, de a plăti un drept care nu este prevăzut de lege, se instituie noi norme, act pentru îndeplinirea căruia este necompetentă absolut.
În susținerea acestei critici se invocă decizia nr.1325 din 4 decembrie 2008 a Curții Constituționale, precum și deciziile nr.818 - 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, 2 alin.3 și 27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde interesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2 - Hotărârea este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru că:
I - În mod eronat s-a apreciat că perioada pentru care s-a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate pentru perioada 1 septembrie 2004 - 9 iulie 2005 și respectiv la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 %, corespunzătoare intervalului 1 octombrie 2004 - 1 iulie 2005, nu este prescrisă, față de data introducerii acțiunii.
II - Instanța nu a observat că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați, actele normative la care se referă reclamantul în acțiune reglementând salarizarea altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând discriminare în raport de prevederile art.1 alin.3 din nr.OG137/2000.
În argumentarea acestui motiv s-a arătat că magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și drepturi salariale stabilite prin nr.OUG27/2006, că situația acestora nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statuat special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, că situația acestora nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului din Aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar din punct de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu, indemnizație etc. iar în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor (în cuantum de până la 15% conform art.15 alin.1 din nr.OG6/2007; în același sens este și art.3 alin.1 din nr.OG19/2006).
Discriminarea de care se vorbește în hotărârea recurată nu există, iar pretențiile reclamantului referitoare la acordarea unui spor de confidențialitate suplimentar, față de cele prevăzute de lege sunt neîntemeiate, astfel că soluția pronunțată în cauză este nelegală.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Primul motiv de recurs invocat și încadrat în disp. art.304 pct.4 Cod procedură civilă nu este fondat și urmează a fi respins, întrucât nu se constată că în speță instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin soluția pronunțată în cauză.
Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 pct.4 Cod procedură civilă atunci când instanța interpretează legea, ci dimpotrivă instanța exercită atribuțiile puterii judecătorești.
Al doilea motiv de recurs încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă este de asemenea nefondat și urmează a fi respins.
Prima instanță în mod corect a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul-recurent, având în vedere faptul că reclamantul și-a dobândit capacitatea deplină de exercițiu la 18 august 2006, făcându-se o interpretare justă a dispozițiilor art.3 și 12 din Decretul-Lege nr.167/1958.
Potrivit dispozițiilor art.8 (1) din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, capacitatea deplină de exercițiu începe de la data când persoana devine majoră.
În raport de perioada pentru care reclamantul și-a formulat pretențiile cu privire la acordarea sporurilor de 15% și respectiv 50% lunar, septembrie și octombrie 2004 - 9 iulie 2005, de starea de minoritate care a persistat până la 18 august 2006 și de data introducerii acțiunii, 8 octombrie 2008, se constată că nu s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cum corect a reținut și prima instanță.
Referitor la susținerea recurentului privind nelegalitatea sentinței pentru acordarea sporului de confidențialitate de 15%, Curtea constată că este nejustificată în raport de considerentele ce au fost avute în vedere de prima instanță.
Admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtelor la plata sporului de confidențialitate moștenitorului defunctei, care a exercitat profesia de judecător până la data de 8 iulie 2005, constituie singura modalitate de înlăturare a discriminării existente, deoarece, dacă nu ar exista contraprestația pârâților la plată a sporului salarial corelativă obligației sinalagmatice de confidențialitate, această obligație ar fi lipsită de cauză juridică, fiind nulă absolut.
Prin neacordarea acestui spor reclamantului, acesta ar fi prejudiciat întrucât se află în aceeași situație juridică și faptică cu tot personalul din unitățile bugetare, fiind vorba de o situație identică și nu doar comparabilă.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul de natură salarială prin actele normative reținute și de instanța de fond, respectiv art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OUG137/2000, art.3 din nr.OUG38/2003, art.13 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OUG19/2006, art.15 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006 și art.13 din nr.OG10/2007.
În prezent, unul și același element constând în obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie profesională.
De menționat este și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Examinând sentința sub toate aspectele potrivit art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există alte cauze de modificare sau casare a acesteia.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.291 Codul muncii combinat cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul, întrucât prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.263/F-CM din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/16.04.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
