Pretentii civile. Speta. Decizia 5998/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - confidențialitate -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5998
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
***************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.1187/07.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.18710//63/2007, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorpție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal și s-a solicitat de către intimații pârâți în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1187 de la 07 martie 2008 respins excepția necompetenței materiale.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință, a respins acțiunea promovată împotriva acestui pârât.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind perioada 01.03.2003.-03.10.2004 și, în consecință, a respins acțiunea promovată de reclamantele, și pentru această perioadă.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, -, -, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantele și au calitatea de magistrați - procurori, reclamantul, de specialist, iar reclamanta - de grefier șef, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.
Asupra excepției de necompetență materială invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat următoarele:
Art. 21 din OG nr. 137/2000 prevede posibilitatea persoanei discriminate să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Dispozițiile art. 281 din Codul muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul Muncii, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul muncii, este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 pct1 lit. c cod procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
Prin urmare, instanța a constatat neîntemeiată excepția de necompetență materială invocată de acest pârât și a respins-
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat următoarele:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator, între reclamanți și acest pârât neexistând raporturi juridice de muncă, acesta nu are obligația de plată efectivă a sumelor pretinse de reclamanți.
Ca urmare, instanța a constatat întemeiată excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins cererea reclamanților formulată împotriva acestuia ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a constatat următoarele:
Prescripția dreptului la acțiune este un mijloc de stingere a dreptului in sens material, prin neexercitarea acestui drept in intervalul stabilit de lege si face ca titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a rămas inactiv un anumit răstimp sa-si piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acțiunii în justiție si, odată cu aceasta, posibilitatea de a obține executarea silita a obligației corespunzătoare.
Prescripția extinctivă, se constituie așadar, intr-o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului.
În materia dreptului muncii, privitor la prescripția extinctivă, aplicabile sunt dispozițiile art. 283 Codul Muncii și nu cele ale Decretului 167/1958, care reglementează instituția răspunderii civile delictuale.
Potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unordespăgubiricătre salariat. Textul este deplin aplicabil situației de față, întrucât, potrivit art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată (03.10.2007) și dispozițiile textului sus menționat, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată în ceea ce privește perioada anterioară datei de 03.10.2004 și a admis, cererea formulată de reclamantele și urmând a fi respinsă ca prescrisă pentru perioada 01.03.2003 - 03.10.2004.
Pe fondul cauzei instanța a constatat următoarele:
În cauza dedusă judecății nu este vorba de discriminare deoarece nu orice diferență intre mai multe persoane, fondată pe un anumit criteriu poate fi calificată drept discriminare ( și, in consecință, o încălcare a prevederilor art. 14 din Convenție ) ci numai cazul in care un individ sau au un grup este, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, mai puțin bine tratat de un altul. Pentru a se putea discuta despre discriminare trebuie îndeplinite două condiții: existenta unei diferențe de tratament și lipsa unei justificări obiective și rezonabile a acestei diferențe de tratament.
Inegalitatea de tratament se impune ca o condiție a discriminării numai pentru persoanele care se află în situații comparabile.
Starea de fapt învederată de reclamanți in cererea introductivă nu reliefează o situație identică sau cel puțin comparabilă.
Reclamanții sunt magistrați și beneficiază de drepturile salariale (și alte drepturi) conferite printr-o lege specială, drepturi de care nu beneficiază alte categorii socioprofesionale. Această situație in fapt este rezultatul punerii in operă a unei opțiuni politice din partea legiuitorului și numai legiuitorul poate avea o opțiune politică.
De altfel, prin chiar cererea introductivă, reclamanții se raportează la celelalte categorii socioprofesionale, (fată de care se consideră discriminați ) dar aceste categorii sunt expres nominalizate de către actele normative ce le-au conferit drepturile.
Legea nr. 444/2006 se raportează la două categorii de personal respectiv personal militar și funcționari publici cu statut special și trei categorii de instituții respectiv: Instituțiile Publice de Apărare Națională, Instituțiile Publice de Ordine Publică, și Instituțiile publice de Siguranță Națională.
Cât timp magistrații nu se aliniază acestor categorii de persoane sau instituții,condiția de " comparabilitate a situației " nu este îndeplinită.
De altfel, și categoriile de persoane nominalizate în Legea 444/2006 ar putea invoca, la rândul lor, instituția discriminării pentru drepturi de care beneficiază magistrații și lor nu le sunt accesibile,însă aceeași condiție, a existentei unei situații comparabile este cea care justifică tratamentul diferențiat.
Pentru a determina existenta unei diferențe de tratament trebuie realizată o comparație intre persoane aflate in situații similare: o persoană reală aflată intr-o anumită situație nu se poate compara cu o persoană ipotetică aflată in altă situație. Magistrații reclamanți sunt persoane din sistemul puterii judecătorești și se deosebesc de persoanele din celelalte sisteme ale puterii de stat, având drepturi și obligații specifice.
Dimpotrivă, tribunalul a constatat că ar exista o diferență de tratament atunci când, fără o justificare obiectivă și rezonabilă statul nu ar aplica un tratament diferit persoanelor aflate in situații vădit diferite, optând pentru o idee de egalitate confuză și artificială. Este ceea ce jurisprudența a calificat ca fiind aspectul pozitiv al diferenței de tratament.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat neîntemeiată acțiunea privind obligarea pârâților să calculeze și să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 %, pentru perioadele solicitate, a respins-o și, în consecință, a respins și celelalte capete de cerere, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, și, criticând sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul că, având în vedere că reclamanții au calitatea de procurori, calitate în care le este impusă obligația profesională imperativă de confidențialitate conform disp. art. 91 din legea 303/2004 care îndeplinește în cadrul executării sarcinilor de serviciu, iar în baza Legii 182/2002, gestionează informații clasificate.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate în situații comparabile.
Prin întâmpinările depuse de pârâții din cauză s-a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XLVI pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților și personalului auxiliar rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate-personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 care prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
În aceste condiții se reține, că instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare greșită a legii în ceea ce le privește pe aceste reclamante -procurori, pentru că aceasta nu a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Cât privește critica referitoare la acordarea despăgubirilor și pentru viitor, aceasta este fondată în condițiile în care situația de discriminare a fost înlăturată abia ulterior, respectiv prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Cu privire la dispoziția operării sporului de 15% în carnetul de muncă al reclamantelor, Curtea constată că soluția corectă este operarea acestor mențiuni în temeiul dispozițiilor art. 11 din Decretul 92/1976, carnetul de muncă fiind principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, a veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Dispozițiile legale invocate de recurenți privind Legea 500/2002 a finanțelor publice, nu sunt de natură să conducă la adoptarea unei alte soluții întrucât, plata efectivă a sporului de 15% se realizează în baza unor titluri executorii - hotărâri judecătorești irevocabile cu putere de lege față de orice persoană sau autoritate din stat, iar alocarea sumelor necesare se poate realiza inclusiv prin procedeul rectificărilor bugetare conform art. 19 din Legea 500/2002, având ca destinație acoperirea pasivului financiar înregistrat după deschiderea exercițiului bugetar al anului în curs.
De aceea referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea reține că cererea urmează a fi admisă întrucât, potrivit art. 2 din OG22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și a instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate, Ministerul Finanțelor Publice urmând ca, în temeiul dispoz. art. 35 alin. 1 din Legea 500/2002, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului său propriu, să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern.
Față de considerentele cu valoare de principiu, Curtea urmează ca, admițând recursul reclamantelor - cu excepția reclamantei care a renunțat la acțiune și nici nu a declarat recurs - și modificând în parte sentința civilă recurată, să admită în parte atât acțiunea formulată precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Ministerul Public de pe lângă Direcția Națională Anticorupție urmând ca pârâții să fie obligați la plata sporului de 15 % în raport cu locul de muncă al reclamantelor și data de la care activează în acest loc de muncă, începând cu data de 3 octombrie 2004 -pentru reclamantele și, cu 7 martie 2005 pentru reclamantul și cu 31 martie2005 pentru, în continuare până la intervenire unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, sumele urmând a fi actualizate la data plății efective.
Vor fi obligați pârâții Ministerul Public și Parchetul de pe lângă -Direcția Națională Anticorupție să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor, acest din urmă pârât fiind cel care deține carnetele de muncă al reclamantelor, având prin urmare calitate procesuală pasivă cu privire la acest petit.
În raport de locul actual de muncă al reclamantelor, va fi respinsă acțiunea față de Tribunalul Dolj.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv, pe cele referitoare larespingerea excepției necompetenței materiale, întrucât reclamanții nu au formulat o cerere privind acordarea unor despăgubiri, potrivit dreptului comun ci, în considerarea restabilirii situației anterioare discriminării constatate cu privire la modul de remunerare în cadrul derulării unor raporturi juridice de muncă - art. 5 și respectiv 6 din Codul Muncii - fapt ce atrage competența tribunalelor în primă instanță-secția conflicte de muncă unor care a avut loc; pe cele referitoare laadmiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor- acesta neavând nici calitate de angajator al reclamantelor, neantrenând raporturi juridice de dreptul muncii cu reclamantele, neavând prin urmare nici obligația plății salariului către reclamante, salariu care, în sens larg cuprinde și sporul de confidențialitate - cu consecința respingerii acțiunii promovată împotriva acestui pârât dar și pe cele referitoareadmiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune până la 03.10 2004-față de data introducerii acțiunii -03 10 2007.
Cu privire la acest din urmă aspect, se impun următoarele precizări:
Termenul de prescripție de 3 ani -prevăzut de art. 166 din Codul muncii - este, în general, apreciat ca rezonabil de întreaga practică O, față de instituirea acestui termen ca având drept finalitate limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.
Totodată, Curtea are în vedere faptul că, indemnizația cuvenită magistraților este asimilată, din punct de vedere juridic, salariului ca - noțiune de Dreptul muncii - salariu care în sens larg, potrivit art. 155. cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Prin urmare, dacă dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale - în sens restrâns - se prescrie în termen de 3 ani de la data la care aceste drepturi erau datorate ( art. 166.M) rezultă - grație aplicării argumentului " a fortiori" că o componentă a acestui salariu - sporul de confidențialitate - nu poate fi nicidecum imprescriptibil,sau prescriptibil într-un alt termen.
Consecința legală a admiterii acestei excepții a prescripției acțiunii pentru sporul aferent perioadei 01.03.2003-03.10.2004 - respingerea acțiunii reclamantelor pe această perioadă - va fi de asemenea menținută..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 1187/07.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.18710//63/2007, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Modifică sentința civilă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, și.
Obligă Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la plata sporului de 15% după cum urmează către reclamanta și începând cu data de 03.10.2004, către reclamantul începând cu data de 07 martie 2005, către reclamanta începând cu 31.03.2005 și în continuare până la intervenirea unor cauze legale de modificare sau stingere a obligației; sumele cuvenite urmând a fi actualizate la data plății efective.
Obligă pârâta Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Respinge acțiunea față de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sporului acordat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
3 ex/AS
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Camelia Șelea, Ligia Epure
