Pretentii civile. Speta. Decizia 601/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.601
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.05.2009
PREȘEDINTE: Mărioara Coinăcel
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER-- -
-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.14/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, după care:
Reprezentantul intimatului-chemat în garanție depune la dosar adresa nr.11432/13.04.2009.
Se dă citire în ședință publică încheierii din camera de consiliu din 25.05.2009 prin care s-a soluționat cererea de abținere formulată de doamna judecător, fiind admisă, completul de judecată fiind constituit potrivit planificării de permanență.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în tare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatului-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există raporturi juridice, plata acestor drepturi fiind o problemă de execuție financiară.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.14/10.01.2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
A fost respinsă acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulata de reclamanții, -, - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, -, procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 17.11.2007 reclamanții, -, - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, -, procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de până la 15%, începând cu data de 01.08.2004 și în continuare, drepturi actualizate la data plății, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor.
În fapt s-a arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost elaborate o serie de acte normative, menite sa confere categoriilor de persoane - salariați (militari și civili) - ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Asemenea sporuri salariale au fost instituite în decursul anilor pentru categorii variate de persoane din cadrul unor diverse instituții și autoritatea publice, valoarea acestor sporuri variind intre 15 și 30% din salariul de baza brut lunar.
Deși procurorii dețin, conform art. 28 din Legea 182/2002, certificate eliberate de Oficiul Registrului Național al informațiilor Secrete de Stat și totodată gestionează informații clasificate nu beneficiata de sporul de confidențialitate prevăzut pentru celelalte categorii de persoane enumerate.
Mai mult decât atât, o buna parte din funcționarii publici cu statut special din sistemul de ordine publica și siguranța naționala gestionează informații clasificate obținute sub supravegherea procurorilor în cadrul urmăririi penale efectuate în diferite cauze penale ( de exemplu ofițeri specializați din cadrul Ministerului Administrației și Internelor).
Ne aflam astfel în situația paradoxala de a constata ca magistrații ( judecători și procurori) care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate în timp ce persoanele care executa dispozițiile respective beneficiază.
De asemenea, unii magistrați procurori, respectiv procurorii militari și cei detașați în plenul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de sporul respectiv, conform actelor normative menționate.
Pe de alta parte, se remarcă că anumite categorii de persoane beneficiază de spor de confidențialitate pentru simplul fapt că potrivit Codului Muncii au obligația de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștința în timpul executării contractului individual de muncă ( așa-zisa clauza de confidențialitate), nicidecum pentru că ar avea acces la informații clasificate.
În aceste condiții cu atât mai mult apare ca justificata acordarea sporului de confidențialitate acelor categorii de personal care au acces la informații clasificate și dețin certificate eliberate în acest sens, conform Legii nr. 182/2002.
Conform art. 2 alin. 3 din OUG nr.137/2000: "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează a anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de alin. 1, fata de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificative obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că raportat la dispozițiile art. 16 din Constituția României, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 429/2003, potrivit cărora, "Cetățenii sunt egali în fata legii și a autoritarilor publice, fără privilegii și fără discriminări", Curtea Constituționala a statuat constant în jurisprudența sa ca prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebita a raporturilor reglementate.
Astfel, s-a arătat ca principiul egalității în fata legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unor criterii enumerate de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, respectiv, rasa, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie defavorizata, precum și orice alte criterii, care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
De altfel, și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constanta în a aprecia ca a distinge nu înseamnă a discrimina și ca diferența de tratament devine discriminare numai daca intervine în cazuri similare.
Prin urmare ar exista discriminare daca doar o parte din procurorii de la parchetele din tara ar beneficia de aceste sporuri, iar alții nu, ceea ce nu este cazul în speța.
Ceea ce solicita de fapt reclamanții este ca instanța sa le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului ca desfășurarea activităților ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest lucru nu este posibil întrucât instanța investita cu un litigiu nu poate decât sa interpreteze legea și sa o aplica și în nici un caz sa adauge la lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competenta exclusiva a puterii legislative.
În concluzie este evidentă voința legiuitorului de a acorda acest spor doar anumitor categorii de persoane, iar emiterea unui alt act prin care să se extindă acordarea acestui drept nu se poate face decât de către legiuitor.
Pârâtul Ministerul Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să fie obligată chemata în garanție la alocarea sumelor datorate reclamantului.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către reclamanți și nici de a include anumite sume în buget, așa cum rezultă din legile lor de organizare. Elaborarea proiectului de buget revine ordonatorului de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice, are, potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002, atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă hotărârea judecătorească le este opozabilă în temeiul legii. Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale a acestui pârât.
Situația invocată de reclamanți nu face incidente dispozițiile OG nr.137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art. 1 din OG nr.137/2000, în România principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală. Exercitarea drepturilor privește persoanele aflate în situații comparabile.
Ordonanța de Urgență nr.137/2000 definește în art.2 discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau performanță pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În mod evident, nu există un temei legislativ care să prevadă un spor de confidențialitate pentru personalul din justiție, iar legea nu poate fi aplicată prin analogie.
Discriminarea presupune un tratament inegal pentru persoanele aflate în situații identice. Păstrarea secretului profesional este o atribuție esențială pentru fiecare angajat și trebuie respectată indiferent dacă este retribuită prin acordarea unui spor. Faptul că în activitatea reclamanților activitatea este caracterizată printr-un acces la informații clasificate nu îi îndreptățește decât să urmeze căile legale, solicitând modificări legislative care să le recunoască activitatea și să o remunereze corespunzător.
Modificările legislative în materia salarizării au ținut cont de întreg specificul activității, pentru care reclamanți au fost remunerați cu o sumă globală, în care s-au inclus toate criteriile pentru care în legi speciale ale diferitelor categorii profesionala sunt acordate sporuri distincte.
Instanța a apreciat, așa cum s-a reținut și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite de salarizare a acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
Față de aceste considerente, s-a respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea acesteia și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru următoarele considerente:
Legea impune procurorilor o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 al.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care trebuie îndeplinită în cadrul executării raporturilor de muncă.
Este incontestabil faptul că în mod concret procurorii produc, dețin și gestionează informații clasificate și totodată dețin certificate eliberate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, conform art.28 din Legea nr.182/2002.
Prima instanță a arătat că se află în prezența unor categorii diferite de salariați, salarizate distinct de legiuitor în raport cu specificul muncii prestate dar nu explică în nici un mod care este diferența dintre munca prestată de fiecare dintre aceste categorii și care justifică acordarea diferențiată a unui spor de confidențialitate.
Analizând natura juridică a acestui spor, este cert faptul că voința legiuitorului a fost aceea de a-l acorda tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate.
Informațiile clasificate sunt clar definite de Legea nr.182/2002 iar acordarea sporului de confidențialitate nu a fost niciodată condiționată de particularitățile sursei acestor informații sau de complexitatea lor, ci doar de caracterul confidențial.
Prima instanță nu a putut explica care este diferența dintre un procuror care are acces la informații clasificate și implicit o obligație de confidențialitate și orice alt salariat care are acces la asemenea informații( dar evident specifice muncii lui), are de asemenea o obligație corespunzătoare( de exemplu: salariații ANL, parlamentari, membrii corpului diplomatic sau consular, membrii plenului și mulți alți funcționari din domenii variate de activitate și fără nici o legătură cu specificul muncii lor, ci strict în raport de accesul la informații clasificate).
Discriminarea este cu atât mai evidentă în raport cu acei funcționari publici cu statut special din sistemul de ordine publică și siguranță națională, care gestionează exact același informații clasificate ca și procurorii( fiind obținute sub supravegherea acestora în cursul urmăririi penale în diverse cauze penale) (de exemplu ofițeri specializați din cadrul Ministerului Administrației și Internelor).
Nu este de neglijat în aprecierea discriminării nici faptul că există anumite categorii de personal care beneficiază de spor de confidențialitate pentru simplul fapt că potrivit Codului muncii au obligația de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului individual de muncă( așa zisa clauză de confidențialitate), nicidecum pentru că ar avea acces la informații clasificate.
În aceste condiții cu atât mai mult apare justificată acordarea acestui spor acestor categorii de persoane care au acces la informații clasificate și dețin certificate eliberate în acest sens, conform Legii nr.182/2002.
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Din această perspectivă, procurorii se află sub aspectul analizat, într-o situație identică(nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că procurorii, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
În concluzie au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Prin încheierea de ședință din data de 20.08.2008 Curtea de Apel Galați Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Curții de Apel Galați și trimiterea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare față de disp.art.1 al.2 din OUG nr.75/2008.
Prin decizia civilă nr.1275/9.02.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere faptul că disp.art.1 și 2 din OUG nr.75/2008 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr-.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurenți sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conf.cu disp.art.3041pr.civ.Curtea apreciază că acesta este fondat însă față de următoarele considerente:
În cauză, la data de 15.12.2008, s-a pronunțat decizia nr.46 a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.99 al.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 al. 1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, rap.la art.9 din Codul deontologic al acestora.
S-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază lunar.
, potrivit art.329 al.3 pr.civ.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ( Hotărârea din 6.12.2007 în cauza Beian contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art.47 din Legea nr.50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr.93 din 11.05.2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art.329 din pr.civ. scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării.Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale-se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului( cauza contra Regatului Unit", 1995)- în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]".
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art.16 al.1 din Constituție în conformitate cu care: " Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/2.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a disp.art.25 lit.d) și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr.56/1993, statuând că:" Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 al.2 din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar ducea la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că " Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un " proces echitabil", conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ( prin hotărârea pronunțată în cauza " Brincat contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel acțiunea promovată de reclamanți este fondată.
Întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente disp.art.305 pr.civ. fiind vorba de un înscris nou.
Față de toate considerentele expuse mai sus, se apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat de, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.14/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.14/10.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Se va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți.
Vor fi obligați pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară începând cu data de 16.11.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Va fi obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, -, -, -, împotriva sentinței civile nr.14/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.14/10.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -,.
Obligă pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară începând cu data de 16.11.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Obligă pe pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./12.06.2009
Dact.R/2 ex/25.06.2009
FOND: -
Asis.jud.--
Președinte:Mărioara CoinăcelJudecători:Mărioara Coinăcel, Alina Savin, Virginia Filipescu
