Pretentii civile. Speta. Decizia 604/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 604/
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 511/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanta -, domiciliată în B, str. G- nr. 25, bloc 1,. 6, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenta pârâtă SC SA B și intimata reclamantă -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor de recurs intimata reclamantă nu a depus întâmpinare dar, prin precizările depuse solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că prin precizările depuse la dosar intimata reclamantă a solicitat judecarea în lipsa sa, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 511/04.07.2008 a Tribunalului Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SA
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști pentru anii 2005-2006 și pentru sărbătorile de C pentru anii 2004-2005, actualizate cu rata inflației până la data plății integrale.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub numărul 3269/113/17.10.2007 reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată să îi plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2004-2006, actualizate cu rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost salariata societății pârâte în perioada și că potrivit art. III alin. 3 din contractul individual de muncă beneficia și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de societate. Ca urmare, conform art. 168 din contractul colectiv, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C trebuia să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Întrucât pârâta nu i-a plătit aceste drepturi, reclamanta a formulat acțiunea de față.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune motivată de faptul că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii cererile pentru soluționarea conflictelor de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă se soluționează în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
A mai invocat și excepția prematurității acțiunii, determinată de lipsa negocierilor pentru stabilirea valorii concrete, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor acestor drepturi salariale.
Cât privește fondul cauzei pârâta a cerut respingerea acțiunii, întrucât conform deciziei comisiei paritare începând cu anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În cauză au fost administrate proba cu acte și cu expertiză contabilă, iar ambele părți au depus practică judiciară.
Analizând mai întâi excepțiile invocate, așa cum prevede art. 137 Cod procedură civilă, instanța a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte s-a stabilit că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Din conținutul acestui articol reiese clar că dreptul suplimentar prevăzut a se acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C este un drept de natură salarială.
Având în vedere că prin art. 283 lit. c Codul muncii legiuitorul a reglementat distinct dreptul la acțiune în privința drepturilor salariale, instanța a constatat că dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii, invocat de pârâtă în susținerea excepției prescripției, nu este incident în cauză deoarece reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.
Un argument în acest sens este și faptul că art. 166 alin. 1 Codul muncii prevede că termenul de prescripție al dreptului la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor este de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Nici excepția prematurității acțiunii nu este fondată, întrucât din actele depuse la dosar reiese că între și pârâtă au existat negocieri în vederea stabilirii modalităților și condițiilor de acordare a drepturilor suplimentare solicitate prin acțiune.
Dovadă a existenței acestor negocieri este, de altfel, chiar apărarea pârâtei cum că în urma negocierilor colective din anul 2003, începând din acel an drepturile pretinse au fost incluse în salariu.
Referitor la fondul cauzei, analizând susținerile părților în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta a fost salariată a SC SA (fostă SNP SA), în perioada în litigiu, fapt dovedit cu copia carnetului de muncă depusă la dosar.
Conform art. M pct. 3 din contractul individual de muncă și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă pârâta, în calitate de angajator, avea obligația de a acorda reclamantei toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cum art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte prevede: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ", instanța a constatat că reclamantului i se cuveneau astfel de drepturi suplimentare.
Prin art. 168 alin. 2 din același contract colectiv, modificat prin actul adițional încheiat la 25.02.2003, s-a convenit că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Ulterior, prin adresa nr. 3793/18.06.2007, comisia paritară a comunicat tuturor structurilor teritoriale că "la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".
De asemenea, comisia paritară a întocmit și o "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și de C, prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007, în care detalia cele comunicate prin adresă.
În temeiul actelor menționate pârâta a susținut că reclamantei i-au fost plătite drepturile solicitate, iar ca dovadă a depus statele de plată pe perioada în cauză.
Întrucât verificând aceste state instanța a constatat că nu este evidențiată suplimentarea pretinsă, s-a efectuat o expertiză contabilă pentru a stabili dacă în perioada în litigiu în salariul reclamantei au fost incluse sau nu primele de Paști și de
Expertul numit de instanță, verificând modul de calcul al salariilor în perioada în litigiu a constatat că primele de Paști și de C nu se regăsesc în sumele de bani plătite drept salariu reclamantului. Creșterile salariale din anul 2003 față de anul 2002 nu includ primele solicitate, ceea ce l-a condus la concluzia că aceste prime nu au fost incluse în salariul de bază al reclamantei nici în anii următori.
Punctul de vedere al expertului asistent al pârâtei potrivit căruia primele au fost incluse și plătite nu poate fi primit de instanță deoarece nu se bazează pe un calcul efectiv al salariului, ci pe o interpretare a clauzelor contractului colectiv de muncă și pe o apreciere a creșterilor salariale acordate în perioada analizată.
Față de cele reținute anterior instanța a constatat că reclamantei nu i s-au plătit primele de Paști și de
Ținând seama că aceste prime reprezintă drepturi salariale care, potrivit art. 283 lit. c Codul muncii, pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererea a fost formulată la data de 17.10.2007, s-a constatat că pentru prima de Paști aferentă anului 2004 dreptul la acțiune s-a prescris.
Pentru considerentele expuse instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei primele de Paști și de C pe ultimii trei ani începând cu data de 17.10.2007 până la data de 18.10.2006.
În temeiul art. 161 alin. 4 Codul munciia dispus și actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor cuvenite reclamantului, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de devalorizarea generată de creșterea inflației.
Totodată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă în referire la art. 287 Codul muncii, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuielile de judecată efectuate și dovedite, respectiv onorariul pentru avocat și experți.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, conform art. 58 din Legea nr. 304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, pentru următoarele motive:
1. Recurenta susține că-n speță a avut loc o calculare greșită a primelor solicitate pentru că baza de calcul ar fi trebuit să fie dată de salariul de bază mediu și nu salariu mediu brut așa cum s-a procedat.
Justificarea acestui motiv este textul art. 168 alin. 1. care stipulează clar că aceste prime sunt în cuantumul unui salariu de bază mediu pe SNP SA.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 257 Codul muncii în ceea ce privește depunerea statelor de plată cu care să se facă dovada achitării primelor.
Atâta vreme cât SA are o evidență computerizată a salariilor începând cu 2005 eop robă imposibil de administrat prezentarea evidențelor pe suport de hârtie pentru cei 60.000 de salariați pentru perioada anterioară lui 2005.
În plus, s-a omis a se înlătura apărarea sa precum aceste prime au fost incluse în urma defalcării pe cele 12 luni dintr-un an în salariul de bază al fiecărei luni.
2. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a îndemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
3. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al art. 168 teza finală din CCM.
4. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prevederilor Anexei nr. 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unor renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a CCM.
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și prin prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin Decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
5. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
6. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat însă pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii, de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință sunt incidente dispozițiile art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractuale ale CCM nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din CCM.
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit fie prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din CCM dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare conținutului art. 168 alin. 1 și 2 nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd dispozițiile art. 9 din CCM. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor CCM 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței rele a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare ( de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 de prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolaufostintroduse în salariul de bază." iar prin Notă se prevede că ". începând cu anul 2003 drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, dispozițiile art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese,pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese costând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de dispozițiile art. 1084-1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurentă în sensul că reclamantul ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de OUG nr. 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin dispozițiile art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
Și ultimul motiv de recurs vizând imposibilitatea administrării probei cu înscrisuri solicitate de instanță pentru a face dovada achitării acestor drepturi e neîntemeiat atâta vreme cât expertiza efectuată-n cauză a avut la bază tocmai documentele prezentate de recurentă, documente ce au permis expertului să verifice susținerile părții - precum au achitat primele prin încorporare în salariul de bază al fiecărei luni și concluzia expertului a fost de neîndeplinire a obligației asumate.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 1, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 511/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABIL
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Luminita Solea | JUDECĂTOR 3: Anica Ioan |
Grefier, |
:
: 2 ex.//25 2008
Fond: /-
Asistenți judiciari: /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Luminita Solea, Anica Ioan
