Pretentii civile. Speta. Decizia 607/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.607/
Ședința publică din 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B,str.- -,nr.22,jud.B împotriva sentinței civile nr.353/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.-/2008 în contradictoriu cu pârâta SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE B, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.09.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 24.09.2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI -Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.353/19.05.2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Serviciul de Transport Public Local de Călători B și în consecință:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 225 lei RON reprezentând al 13-lea salariu pe anul 2007.
A admis ca fondată cererea reconvențională formulată de pârâtul Serviciul de Transport Public Local de Călători B împotriva reclamantului și în consecință:
A obligat pe reclamant să plătească pârâtului suma de 988 lei reprezentând drepturi de concediu de odihnă pe anul 2007 încasate necuvenit.
A dispus compensarea obligațiilor reciproce și obligă pe reclamant să plătească pârâtului suma de 763 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâtul Serviciul de Transport Public Local de Călători B pentru a fi obligat la plata sumei de 225 lei RON reprezentând drepturi salariale, precum și la daune interese.
În fapt, reclamantul a motivat că este salariat la unitatea pârâtă din anul 2004 în funcția de consilier juridic.
Începând cu data de 1 mai 2007 este în concediu de creștere copil până la împlinirea vârstei de 2 ani.
În luna februarie 2007 efectuat concediul de odihnă aferent acestui an pentru ca ulterior, fiind forțat de împrejurări, la data de 1 mai 2007 intrat în concediu de creștere copil.
În mod legal ar fi avut dreptul numai la 8 zile de concediu de odihnă, proporțional cu timpul lucrat.
Ca urmare, va trebui să restituie la data reluării activității, sumele primite necuvenit.
Angajatorul era obligat să îi plătească al 13-lea salariu pentru anul 2007 însă a refuzat.
Consideră nelegală reținerea drepturilor salariale în lipsa unui titlu executoriu.
A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 225 lei cu titlu de al 13-lea salariu.
În drept, a invocat dispozițiile art. 164 și art. 269 din Codul Muncii.
Pârâtul Serviciul de Transport Public Local de Călători Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând că reclamantul datorează la rândul său sumele încasate necuvenit pentru concediul de odihnă pe anul 2007.
Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 988 lei primită în plus pentru un număr de 17 zile de concediu de odihnă pe anul 2007, sumă ce cuprinde și celelalte sporuri (primă de vacanță, valoare echipament).
A solicitat compensarea datoriilor reciproce, în sensul de a se scade din suma de 988 lei suma de 225 lei datorată reclamantului, urmând ca acesta să fie obligat la plata unei diferențe de 763 lei.
În drept a invocat dispozițiile art. 270-273 Codul Muncii.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională motivând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale și prin urmare nu poate fi obligat la plata sumei solicitate de pârât.
În cauză s-au administrat probe cu acte și s-au depus concluzii scrise.
Tribunalul, examinând cauza prin prisma motivelor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, a constatat că acțiunea și cererea reconvențională sunt fondate pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse.
În fapt, reclamantul a îndeplinit funcția de consilier juridic la Serviciul de Transport Public Local de Călători
Începând de la data de 1.05.2007 efectuează concediul pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani.
Pentru anul 2007, reclamantul a beneficiat de îndemnizația de concediu de odihnă integral, deși a lucrat numai până la data de 1.05.2007.
Pentru perioada lucrată reclamantul era îndreptățit la plata celui de-al 13-lea salariu.
De asemenea, tot în raport de timpul efectiv lucrat, reclamantul trebuia să beneficieze de concediul de odihnă.
Potrivit calculului depus de pârât, reclamantul a încasat necuvenit suma de 1214 lei reprezentând contravaloarea celor 17 zile de concediu de odihnă pe anul 2007, necuvenit, prima de vacanță și echipament.
Din acest debit s-a recuperat suma de 227 lei și a rămas de recuperat suma de 988 lei.
Pârâtul a recunoscut prin întâmpinare faptul că nu a plătit drepturile cuvenite reclamantului pentru al 13-lea salariu, în sumă de 225 lei, însă a solicitat compensarea obligațiilor.
În drept, în acțiunea principală sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractul individual de muncă.
Potrivit art. 164 din Codul Muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În cererea reconvențională sunt incidente dispozițiile art. 272 Codul Muncii, potrivit cărora, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În conformitate cu dispozițiile art. 1143 Cod civil, când două persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensație care stinge amândouă datoriile în felul și cazurile prevăzute de art. 1144 și următoarele Cod civil.
În speță operează compensarea obligațiilor reciproce având în vedere că ambele derivă din raporturi de muncă și sunt scadente, certe și exigibile.
Față de considerentele expuse tribunalul admis atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională, dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 225 lei reprezentând al 13-lea salariu; obligat pe reclamant la plata către pârât a sumei de 998 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit și să compenseze obligațiile reciproce, urmând ca reclamantul să achite o diferență de 763 lei către pârât.
Împotriva acestei hotărâri declarat recurs reclamantul considerând-o în parte nelegală și netemeinică, respectiv cu privire la cererea reconvențională.
În motivarea recursului se arată că prima instanță nu a soluționat cauza și prin prisma disp.nr.HG250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În drept a invocat disp.art.299 - 316 Cod procedură civilă coroborate cu disp.CM și ale nr.HG250/1992.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.140 al.2 din Codul Muncii concediul de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
date de recurent nr.HG250/1992 sunt în totalitate subiective întrucât asimilează concediul acordat salariatei pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani cu desfacerea contractului de muncă pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 7 ani în baza art.135 Codul Muncii.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Problema dedusă judecății este una de drept iar nu de fapt,punându-se în discuție interpretarea prev.de art.140 alin.2 din Codul Muncii.
Dreptul la concediul de odihnă este un drept pur și simplu (neafectat de modalitate) la fel ca și obligația corelativă de plată a indemnizației de concediu de odihnă și a primei de vacanță.
Obligația de plată a indemnizației de concediu de odihnă condiționată de continuarea raporturilor de muncă până la sfârșitul anului calendaristic la același angajator este o obligație sub condiție rezolutorie pur potestativă din partea celui care se obligă,nulă absolut în baza art.1010 Cod civil.
Prevederile art.140 al.2 din Codul Muncii nu instituie o excepție de la prev.de drept comun ale art.1010 din Codul civil,în sensul că nu obligă salariatul să continue raporturile de muncă până la sfârșitul anului calendaristic la același angajator pe considerentul că numai astfel efectuarea integrală în natură a concediului de odihnă ar corespunde perioadei efective lucrate în anul calendaristic,respectiv, contrar susținerilor intimatei.
Prevederile art.140 al.2 din Codul Muncii se aplică în raport de data depunerii cererii de concediu de odihnă iar nu în raport de ultima zi anului calendaristic ori de data încetării sau suspendării raporturilor de muncă dintre părți.
Astfel,dacă la data depunerii cererii de concediu de odihnă integral se constată că pe perioada până la data depunerii cererii (calculată începând cu prima zi a anului calendaristic) contractul individual de muncă al salariatului solicitant a fost suspendat ori acesta devenit salariat al angajatorului solicitat în cursul anului calendaristic pentru care se solicita concediul de odihnă,salariatul nu va putea beneficia de concediu de odihnă integral,ci doar de un număr de zile de concediu ce reprezintă diferența dintre numărul de zile de concediu de odihnă integral și numărul de zile de concediu aferente perioadei nelucrate efectiv.
Este evidentă lacuna Codului muncii care reglementează numai durata concediului de odihnă (art.140), indemnizația proporțională cu această durată (art.145), compensarea în bani a concediului neefectuat în cazul încetării contractului individual de muncă (art.141 al.2) nu și ce se întâmpla cu indemnizația primită de salariat când,după efectuarea concediului,contractul său încetează sau se suspendă.
În încercarea de a răspunde la problema supusă discuției este necesar să apelăm și la disp.HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică,din regiile autonome.
Potrivit disp.HG nr.250/1992 fostul salariat este obligat să restituie o parte din indemnizația de concediu numai atunci când contractul individual de muncă încetează din culpa sa.
În prezenta cauză,contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani.
Rezultă, așadar, că în situația de fapt existentă în speță,respectiv efectuarea concediului legal de odihnă nu se poate dispune reducerea proporțională a concediului de odihnă cu timpul lucrat având în vedere dreptul prevăzut de lege la primirea integrală a drepturilor salariale aferente concediului de odihnă anual.
În atare condiții criticile formulate de recurent se încadrează în motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă și prin urmare,în temeiul disp.art.312 al.2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamantul și se va modifica în parte sentința civilă nr.353/19.05.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare,se va respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE B și va înlătura din sentința civilă mențiunea privind compensarea obligațiilor reciproce și obligarea reclamantului să plătească pârâtei suma de 763 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B,-, jud.B împotriva sentinței civile nr.353/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.353 din 19.05.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE
Înlătură din sentința civilă mențiunea privind compensarea obligațiilor reciproce și obligarea reclamantului să plătească pârâtei suma de 763 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./30.09.2008
Tehnored./2 ex./ 07 Octombrie 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
