Pretentii civile. Speta. Decizia 6086/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5172/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6086/
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 427 din 04 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (945/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect - drepturi bănești spor de 15%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 427/04.05.2009 a Tribunalului Călărași - Secția Civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, respingându-se acțiunea față de acesta.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și, dispunându-se obligarea pârâților Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției la plata către fiecare reclamantă a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.08.2008 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cum și pentru viitor.
S-au respins celelalte pretenții deduse judecății.
Pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 pct. 4. proc. civ.).
Față de obiectul acțiunii, instanța ar fi trebuit să constate că reclamantele sunt salarizate în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale de care beneficiază.
Instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum în beneficiul altei categorii reprezintă o problemă de legiferare.
În speță, obligarea Ministerului Justiției la plata sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege și o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
Prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de reclamante nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanță decât prin depășirea limitelor puterii judecătorești.
2. Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale altele decât cele prevăzute de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 46/15.12.2008 în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de confidențialitate, în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlament și Guvern pe de altă parte, reținând, printre altele, că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional rezultă cu claritate că decizia nr. 46/2008 a ICCJ nu poate constitui un temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată.
3. Hotărârea este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9. proc. civ.).
Instanța și-a motivat hotărârea pe starea de discriminare în care s-ar afla reclamantele în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000, însă nu a făcut nicio referire la deciziile Curții Constituționale (de exemplu cele cu nr. 818/819/820/03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României partea I din 16.07.2008), prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În același sens trebuie avută în vedere și Decizia nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale.
Nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul Justiției, iar instanța ar fi trebuit să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale, care și ele sunt obligatorii, urmând să aplice și să interpreteze strict actele normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza I, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 proc. civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este nelegală și netemeinică dispoziția din hotărârea recurată prin care Tribunalul a acordat intimatelor-reclamante și pentru viitor drepturile bănești constând din sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Sumele de bani la plata cărora au fost obligați pârâții reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul cu caracter material cauzat prin neplata sporului anterior amintit, sens în care sunt dispozițiile art. 161 alineatul ultim din Codul Muncii. Plata de despăgubiri pentru acoperirea unui astfel de prejudiciu presupune ca acesta să aibă caracter cert, adică să fie sigur că s-a produs ori că se va produce. Nu se poate dispune repararea unei pagube care nu s-a ivit încă ori nu este sigur că se va realiza (așa numitul prejudiciu eventual), aceasta fiind o regulă de drept aplicabilă atât în materie contractuală, cât și în materia răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 și urm. Cod Civil.
Or, în speță, acordarea și pentru viitor a sporului de confidențialitate ar însemna tocmai că se tinde spre repararea unui prejudiciu care nu este cert, ci eventual. Această concluzie se impune în condițiile în care raporturile juridice dintre părțile în proces, asimilate celor de muncă, sunt încă în derulare, dar nu se poate cunoaște faptul dacă debitorii obligației de plată a sporului în discuție își vor executa sau nu această îndatorire. Astfel, paguba va căpăta caracter cert abia când se vor plăti drepturile salariale și se va constata de către intimatele-reclamante că nu li s-a achitat sporul pretins prin cererea de chemare în judecată, situație în care vor avea dreptul să introducă o nouă acțiune în justiție.
De altfel, în doctrină și jurisprudență se arată în mod constant că nu poate fi reparat prejudiciul eventual, ci doar cel ce are caracter actual și cert.
Nu există nici un text legal expres pe baza căruia să se poată dispună în sensul plății pe viitor a sporului amintit, iar din conținutul considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, nu rezultă împrejurarea că instanțele judecătorești ar fi îndreptățite să acorde acest spor și după momentul pronunțării hotărârii judecătorești.
Așa fiind, instanțele judecătorești pot recunoaște dreptul la plata sporului de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției doar până la data pronunțării hotărârii prin care se dezînvestesc de soluționarea unei astfel de pricini.
Trebuie adăugat și faptul că orice spor este o componentă a salariului în sensul dat acestei noțiuni prin art. 154-155 din Codul Muncii. Or, plata salariului se face persoanei îndreptățite conform art. 161 alin. 1 din Codul Muncii, cel puțin o dată pe lună, însă numai în condițiile în care salariații sau cei asimilați lor și-au îndeplinit în prealabil obligațiile ce le revin.
În același sens, urmează a se ține seama de prevederile art. 161 alineatul 4 din Codul Muncii, din interpretarea cărora reiese că neplata salariului dă dreptul doar la despăgubiri, fără a se crea posibilitatea pentru salariați ori cei asimilați de a pretinde achitarea anticipată a salariului.
Se mai impune o precizare: este adevărat că prin motivele de recurs nu s-au formulat critici referitoare la soluția Tribunalului d e acordare pe viitor a sporului, însă Curtea, în baza art. 304/1 proc. civ. este îndreptățită să examineze pricina sub toate aspectele și să înlăture ori să cenzureze acele dispoziții din hotărârea judecătorească atacată care contravin prevederilor legale relevante de ordine publică și cu caracter imperativ.
Revenind la recursul pârâtului, trebuie arătat că susținerile din cadrul primului motiv al căii de atac exercitate în cauză nu pot fi primite, câtă vreme prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite - obligatorie pentru instanțele judecătorești conform art. 329. proc. civ. - s-a statuat fără echivoc că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar."
Cu alte cuvinte, prin această decizie s-a stabilit că magistrații (categorie profesională din care fac parte și intimatele-reclamante) au dreptul la plata sporului de confidențialitate de 15 %, ceea ce înseamnă că soluția instanței de fond de admitere a pretențiilor deduse judecății este legală și temeinică.
Vor fi înlăturate ca nefondate și ultimele două motive de recurs.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/03.07.2009, la care face referire recurentul-pârât, s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Totodată, s-a stabilit că în exercitarea atribuției prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Dispozițiile acestei decizii vizează doar Înalta Curte de Casație și Justiție, ele având efect doar pentru viitor și neputând retroactiva. Având în vedere aceste aspecte și faptul că s-a pronunțat ulterior Deciziei nr. 46/2008 a ICCJ, decizia în discuție a Curții Constituționale nu poate produce nici o consecință asupra hotărârii în interesul legii a ICCJ și nu o poate invalida.
at fiind conținutul acesteia din urmă ea are deplină aplicabilitate în speță, având în vedere că prin acțiune s-au solicitat despăgubiri pentru neachitarea sporului de confidențialitate de 15%.
Este adevărat că prin Deciziile nr. 819-821/03.07.2008 și respectiv nr. 1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, s-a statuat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că instanțele de judecată sunt îndreptățite să desființeze norme juridice instituite prin lege și să creeze alte norme în locul acestora ori să le substituie cu norme cuprinse în alte acte normative. Însă, aceste decizii ale Curții Constituționale nu se referă în mod special la problema de drept având ca obiect acordarea sporului de confidențialitate către magistrați și personalul auxiliar de specialitate. Ca atare, ele nu au și nu pot avea incidență în cauză, cu atât mai mult cu cât dacă s-ar admite teza contrară (adică dacă ar fi luate în considerare), ar însemna să se ajungă la situația încălcării dispozițiilor imperative ale art. 329. proc. civ.
conflict creat între acest ultim text legal și cel al art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată - ce prevede printre altele că "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie" - ambele norme având caracter imperativ, urmează a fi rezolvat prin aplicarea cu prioritate a art. 329. proc. civ. având în vedere caracterul special al acestora și faptul că decizia ICCJ soluționează strict chestiunea privitoare la dreptul magistraților și personalului auxiliar de specialitate la plata sporului de confidențialitate. Cu alte cuvinte, prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată urmează a fi luate în seamă în orice alte situații în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 329. proc. civ. respectiv în acele cazuri în care nu sunt incidente decizii pronunțate de ÎCCJ în interesul legii.
Așa fiind, vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 427 din 04 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (945/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiate pretențiile privind acordarea pe viitor a sporului de confidențialitate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./18.11.2009
Jud. fond: ,.
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
