Pretentii civile. Speta. Decizia 6123/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6123

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Lungu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

.

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta PT SC SA, împotriva sentinței civile nr.4009/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 4009 din 18 iunie 2008, Tribunalul Gorja admis excepția nulității prevederilor art. 174 din CCM al intimatei.

A constatat nulă clauza art. 174 din CCM al SA.

A admis acțiunea formulată de petentul și fost obligată intimata SC SA la plata către petent a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea alimentație de i protecție efort, în limita unei sume zilnice reprezentând minimum 1% din salariul minim de bază la nivelul societății pe perioada 21.04.2005-01.02.2008.

A fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că petentul a fost salariatul. iar la momentul preluării activității de sondări și agregate operațiuni speciale, petentul a beneficiat în baza art. 174 din Contractul colectiv de muncă al de o indemnizație privind alimentație protecție efort ca urmare a faptului că și-a desfășurat activitatea în condiții grele de muncă.

La data de 06.05.2004 intimata a încheiat actul adițional nr.3193 la contractul colectiv de muncă nr.9002/2003 prin care art. 174 din contractul colectiv de muncă a fost modificat în sensul că "dreptul privind alimentația protecție efort este compensat prin acordarea tichetelor de masă".

Conform dispozițiilor art. 183 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze "personalul din activitățile de foraj, probe de producție, intervenții, reparații capitale sonde, detubări sonde, mine de petrol, montaj turle petroliere și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde vor primi la intrarea în schimb alimente protecție efort, în limita unei sume zilnice ce va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de agent economic", iar potrivit alin.3 "nu este permisă compensarea în bani a dreptului prevăzut la alin.1".

Prin modificarea dispozițiilor art. 174 din contractul colectiv de muncă, intimata a încălcat prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", iar potrivit art. 24 din același act normativ "clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8, sunt lovite de nulitate".

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, clauza prevăzută de intimată în art. 174 din contractul colectiv de muncă, modificat prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004, este lovită de nulitate, petentului fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 183 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de.

Întrucât, Contractul Colectiv de Muncă nr.9002/31.10.2003, modificat prin actul adițional nr.3193/06.05.2004, încheiat la nivelul societății intimate este aplicabil și în prezent, în mod corect petentul a invocat nulitatea clauzei prevăzută de art. 174 din, conform art. 283 alin.1 lit. d Codul Muncii.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta SC SAB, susținând că, instanța de fond, în mod greșit a reținut că, prin actul adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă al SA din 31.10. 2003 s-a încălcat dispoziția ce stabilește interdicția compensării în bani a dreptului la alimentație protecție efort.

Că, prin acest act adițional nu a fost modificată natura dreptului, ci doar modalitatea concretă a îndeplinirii obligației, ce incubă angajatorului, către salariați pentru o alimentație corespunzătoare față de efortul depus datorită activității desfășurată în condiții grele și nu folosirea sumei în alte scopuri.

Recursul este fondat.

Verificând criticile formulate în recurs de pârâtă în raport de cererile formulate de părți, probele administrate cât și sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 304, ind. 1 Cod procedură civilă curtea reține următoarele:

Reclamantul, angajat în cadrul pârâtei, în funcția de sondor, a beneficiat, în temeiul art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, în perioada 01.05.2004. - 01.02.2008, de alimentație protecție efort, în valoarea unei sume zilnice reprezentând minim 1% din salariul minim de bază brut lunar actualizat pe.

Conform art. 174 alin. 2, din același act normativ "nu este permisă compensarea în bani a alimentației protecție efort", tocmai datorită scopului pentru care aceasta a fost acordată, respectiv protejarea salariatului printr-o alimentație corespunzătoare față de efortul depus datorită activității desfășurate în condiții grele.

Prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004 a fost modificat art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, în sensul că "Dreptul privind alimentația protecție efort este compensată prin acordarea tichetelor de masă."

Actul adițional, prin care s-au modificat prevederile art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, în sensul că, acordare a alimentației protecție efort, în valoarea unei sume zilnice reprezentând minimum 1% din salariul minim de bază lunara fost înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

În aceste condiții, clauza privind modalitatea de acordare a cestor drepturi, ce incubă angajatorului către salariații din activitățile de montaj -demontaj turle petroliere, curățirea rezervoarelor de țiței, săparea puțurilor pentru repararea coloanelor de sonde, sub forma tichetelor de masă, a devenit opozabilă tuturor salariaților, conform dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Cum prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că a primit tichete de masă, conform dispozițiilor contractuale, soluția tribunului prin care pârâta a fost obligată la plata unor sume de bani, în acest scop, este nelegală.

În considerarea celor prezentate urmează ca în temeiul art. 312, alin. 2 Cod procedură civilă să se admită recursul și să se modifice sentința în sensul că se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECI DE:

Admite recursul declarat de pârâta pentru SC SA, împotriva sentinței civile nr.4009/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul având ca obiect drepturi bănești.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

3 ex/ND/16.11.2009

fond:

Președinte:Marian Lungu
Judecători:Marian Lungu, Ioana Bodri, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 6123/2009. Curtea de Apel Craiova