Pretentii civile. Speta. Decizia 6367/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5080/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6367R
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Nadia
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.3838 din data de 07.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații:, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. De asemenea, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 03.11.2009, de către intimata, întâmpinare.
Curtea, având în vedere faptul că atât prin cererea de recurs cât și prin cuprinsul întâmpinării, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3838/07.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și în consecință, a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, pentru acest considerent.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2000-02.12.2005 și în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A obligat pârâții la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând 50% din salariul de baza brut lunar, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, începând cu data de 03.12.2005 până la data de 01.02.2006.
A obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare acestor drepturi în carnetul de muncă al reclamantei.
În considerente a reținut că referitor la capătul cererii deduse judecății ce vizează pretențiile bănești aferente perioadei 01.10.2000-02.12.2005, dreptul material la acțiune pentru această perioadă este prescris, având în vedere prevederile art. 283 al. 1 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului. Constatând, în raport cu data promovării acțiunii, 03.12.2008, că termenul de 3 ani prevăzut de lege este depășit, instanța va respinge ca prescrise pretențiile pentru această perioadă. În consecință, în condițiile în care, în speță, reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, instanța, constatând că acesta s-a împlinit, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința pretențiilor aferente perioadei 01.10.2000-02.12.2005 și a respins capătul de cerere referitor la această perioadă ca fiind prescris.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că aceasta este întemeiată având în vedere că reclamanta nu se află și nu s-a aflat niciodată în raporturi juridice de muncă cu această instituție.
Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul. Față de faptul că reclamanta a avut calitatea de personal salariat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996.
OG nr. 83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, in redactarea anterioara revizuirii din 2003, "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art. 72 pct. 3 lit. h) și l) din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; l) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele și protecția socială.
Or, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuia reglementat numai prin lege organică.
În concret, nr.OG 83/2000 a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2000 și Legea nr. 50/1996 privind salarizarea magistraților), încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - ordonanța - nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
În baza art. 41 alin. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege, iar in temeiul art. 53 din Constituția României (art. 49 la data abrogării, preluat întocmai după revizuire), "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Sporul de 50% din salariul de baza brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, a fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 53 din Constituția României, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere chiar existenței dreptului. Prin urmare acesta subzistă și în prezent.
La data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășurau activitatea, condiții caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 si 241 pct. 1 lit. d) din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 si art. 6 alin. 1 din nr.OUG 16Q/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau si de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
De altfel, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la existența dreptului pentru categoria de salariați din care a făcut parte și reclamanta, la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică, prin Decizia nr. 21 din 10.03. 2008, dată în recursul în interesul legii, ca urmare a recursului promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, ce a format obiectul dosarului nr. 5/2008, stabilind că "în interpretarea și aplicarea unitara a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești, republicata, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a G nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Decizia sus-menționată este obligatorie pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 329 alin 3 din Codul d e procedura civila, astfel încât soluția de admitere se justifică și prin prisma acesteia.
În aceste condiții instanța reține că, în principiu, o cerere de natura celei deduse judecății este admisibilă, rămânând însă de determinat dacă reclamanta se înscrie în categoriile profesionale în beneficiul cărora sporul a fost instituit.
Astfel, din examinarea carnetului de muncă aparținând reclamantei, instanța reține că aceasta a avut în perioada începând cu data de 03.12.2005 până la data de 01.02.2006, calitatea de grefier.
Din examinarea art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, instanța a reținut că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT, astfel că reclamanta se încadrează în categoria de personal invocată și, în consecință,poate beneficia de sporul de risc și solicitare neuropsihica, în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, instituit în favoarea anumitor categorii de personal prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În raport cu mențiunile anterioare, referitoare la admiterea excepțiaeiprescripției dreptului material la acțiune în privința pretențiilor aferente perioadei 01.10.2000-02.12.2005, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților (cu excepția Ministerului Finanțelor Publice), pe care i-a obligat la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând 50% din salariul de bază brut lunar, în cuantum actualizat cu indicele de inflației până la data plății, începând cu data de 03.12.2005 până la data de 01.02.2006.
Soluția referitoare la actualizarea sumelor datorate, cu rata inflației, de la data scadenței și până la plata efectivă, se justifică față de dispozițiile art. 1082 și 1084.civ. pârâții fiind în culpă pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamantei, precum și pentru neinițierea unor masuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări, în speță neexistând o cauză străina exoneratoare de răspundere. Astfel, reclamanta are dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit. de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de devalorizare monetară, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, respectiv coeficientul de scădere a puterii de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul, banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare.
Cu privire la cererea referitoare la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei, se rețin următoarele: potrivit art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă, acest document este un act oficial prin care se dovedește, printre altele, și retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Față de faptul că drepturile de natură salarială ce se vor acorda prin prezenta acțiune conduc la modificarea retribuției tarifare a reclamantei, și prin urmare, la modificarea unui element al raportului de muncă, respectiv salariul, instanța a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare acestui drept în carnetul de muncă al reclamantei, în temeiul art. 6 din acest act normativ, potrivit căruia, modificările intervenite în executarea contractului de muncă după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în temeiul art. 329 alin.1 din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 5/2008 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr. 444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit deciziei menționate ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți. precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001
În acest sens, față de dispozițiile Deciziei anterior menționate și în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, solicită instanței ca la soluționarea prezentului recurs să facă aplicarea Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurentul a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, recurentul a apreciat că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor
amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de "a face "invocate de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamantă a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, recurentul a apreciat că această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetul de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Față de cele expuse,recurentul solicită respingerea cererii privind transcrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale acordate de instanța de fond.
Instanța de fond nu a luat în considerare, la pronunțarea prezentei sentințe, cererea de chemare în garanție formulată si depusă în termen legal de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamantei, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al paratului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Instanța de fond a ignorat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă.
Prin cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat instanței introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, precum și obligarea acestuia să ia act de necesitatea aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice -
prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt
responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea
proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale
legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor Ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - a fost obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic, iar ignorarea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor de către instanța de fond aduce atingere interesului legitim al Ministerului Public.
Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice așa cum a fost formulată.
Față de considerentele expuse, recurentul solicită instanței admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, modificarea sentinței civile nr. 3838 din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de munca, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice așa cum a fost formulată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect prima instanță a dispus și actualizarea sumelor, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a banilor și devalorizarea monedei naționale, în perioada cuprinsă între data de la care aceste sume erau datorate și data plății efective, în aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 1082 și 1087. civ.
Din această perspectivă, sunt nepertinente susținerile recurentului privind imposibilitatea angajării altor cheltuieli în afara creditelor bugetare anuale aprobate, pe de o parte pentru că aceleași argumente ar putea fi aduse și cât privește debitorul principal, pe de altă parte pentru că acestea nu pun o problemă de fond al dreptului ce se recunoaște, ci o problemă de executare a hotărârii, de care debitorul angajator urmează să răspundă în baza dispozițiilor speciale, care-i reglementează atribuțiile în calitate de ordonator principal de credite și în subsidiar, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă referitoare la executarea silită.
De altfel, în baza art. 132 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în cazul admiterii acțiunii, în calitate de ordonator principal de credite, va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007, care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
În consecință, sumele reprezentând actualizarea au, din punct de vedere al obligației sancționate, același regim cu al drepturilor față de care s-au calculat, iar baza legală pentru efectuarea lor este dată de chiar hotărârea judecătorească constituită în titlu.
Neîntemeiat este și motivul referitor la inadmisibilitatea cererii de efectuare a mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976 care prevede, printre mențiunile de efectuat, și pe acelea referitoare la salariu și la alte drepturi ce se includ în acesta, în speță, pretențiile acordate privind tocmai un spor aplicabil salariului de încadrare brut lunar, având prin urmare natură salarială, pentru care angajatorul urmează a reține și vira contribuțiile către fondul asigurărilor sociale de stat.
În fine, motivul privitor la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție, nu poate fi valorificat pe calea recursului, ci numai pe calea completării hotărârii, în condițiile art. 2812. pr. civ. întrucât o atare cerere nu poate fi analizată pentru prima oară în instanța de recurs, modificând sentința în consecință, de asemenea, nici casarea nu se poate dispune, întrucât această soluție nu poate afecta decât măsurile care există în dispozitiv și în legătură cu care, în speță, s-a constatat legalitatea și temeinicia, iar nu ceea ce nu există, fiind omis de la pronunța re.
În considerarea celor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.3838 din data de 07.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații:, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./11.11.2009.
Jud. fond:
Președinte:Adela Cosmina BodeaJudecători:Adela Cosmina Bodea, Florentina Dragomir, Nadia
