Pretentii civile. Speta. Decizia 6474/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6474
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
***************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 7308 din 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă SC SA, avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii, conform motivelor formulate.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr.7308 din 03.12.2008 a respins exceptia prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocate de intimata SC SA și a admis în parte acțiunea formulată de petenta .
A obligat intimata la plata către petentă a drepturilor salariale reprezentand contravaloarea aprovizionarii toamnă - iarnă, in cuantum de un salariu minim pe ramură, pentru fiecare an pe anii 2005, 2006, și indexate cu indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi pe anul 2007.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei asa cum rezultă din mențiunile efectuate in carnetul de muncă al acesteia.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a înlăturat apărarea intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură, sunt incidente prevederile art 283 alin. 1 lit. C din codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, instanța a reținut că există identitate între persoana reclamantului și cea a titularului dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății, astfel încît și acestă apărare a intimatei va fi înlăturată.
Pe fondul cauzei se reține că potrivit dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C, precum și in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariatii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decât atât, potrivit disp.art.243 din codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, pârâta nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari adrepturilor salariale, sub forma unui adaos in sumă fixă, in cuantum de un salariu minim pe ramură.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâta SC SA, arătând că instanța, fără nici o motivare a respins excepția prescripției dreptului la acțiune considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit.c, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.
Venitul la care se referă art.176 alin.1 CCM ramură nu poate fi considerat drept salarial,ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială.
Solicitarea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul CCM.
Sub aspectul prescripției extinctive, acțiunea se încadrează în ipoteza prevăzută la art.283 lit.e, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a aceluiași articol.
Recurenta învederează că și pe fond acțiunea este neîntemeiată, deoarece potrivit art.168 al.3 din CCM/1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă s-a hotărât să fie introdusă în salariul de bază începând cu 1.06.1997, iar în CCM/1998,s-a menționat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază,(conform adresei nr.2412/1998).
Prin această adresă sucursalele au fost înștiințate cu privire la aplicarea prevederilor.art.168 alin.3 din CCM /1997.
Părțile semnatare ale CCM au agreat majorarea salariilor brute de bază/respectiv introducerea în salariul de bază a sumei reprezentând cuantumul ajutorului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă începând cu 1.03.1998.
Faptul că acest drept a fost inclus în salariul de bază se poate constata prin corelarea modificărilor din cărțile de muncă pe anii 1998.
Drepturile prevăzute prin CCM la nivel de rmură nu au fost îngrădite.
Intimata formulează întâmpinare solocitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi fondat recursul pârâtei numai cu privire la critica privind fondul cauzei.
Este nefondată susținerea recurentei privind prescripția drepului la acțiune în temeiul dispoz. art.283 al.1 lit.e muncii, având în vedere natura juridică a acestor drepturi bănești -drepturi salariale așa cum rezultă din interpretarea art.154 CM care definește noțiunea de salariu și a disp.art.155 din CM care menționează componentele salariului respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri categorie din care fac parte și aceste drepturi bănești.
Din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM rezultă că dreptul suplimentar reprezentând aprovizionarea toamnă este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din.
De altfel chiar prin CCM recurenta a denumit aceste drepturi -suplimentări salariale.
Ca urmare obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate,iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.283 alin.1 litera din codul muncii.
Pe fond recursul este întemeiat pentru următoarele argumente;
Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale.Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.
La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.
. La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.
În acest sens și în carnetul de muncă al salariaților a fost făcută mențiunea aplicării disp.art.168 alin 3 începând cu 1.03.1998.
În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.
Pentru a concluziona că acestă suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărților de muncă depuse în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.
Curtea constată astfel că prima instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor legale mai sus menționate, hotărârea recurată fiind afectată de cazul de modificare prev.de art.304 alin.9 pr.civilă.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în parte, în sensul respingerii acțiunii pe fond.Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 7308 din 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Modifică sentința în parte.
Respinge acțiunea.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
. 3ex/08.12.2009
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu