Pretentii civile. Speta. Sentința 65/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 65/F-CM
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu Monica G--
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL ARGEȘ și CURTEA DE APEL PITEȘTI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI privind soluționarea cauzei, față de Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale art.I și II din nr.OUG75/2008.
CURTEA
Constată că, la data de 15 decembrie 2008, reclamanții și au chemat în judecată pe Ministerul Justiției, TRIBUNALUL ARGEȘ și Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către pârâtul TRIBUNALUL ARGEȘ cu obligația acestuia la plata efectivă către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art.4 din OUG nr.27/2006 și OG nr.177/2006 în procent de 15%, începând cu data de 12 decembrie 2005 și până la zi, drepturi salariale care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la plata efectivă, precum și obligarea pârâților să acorde reclamanților sporul de fidelitate și pe viitor în raport cu procentele prevăzute de lege, iar pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să fie obligată la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții fac parte din categoria personalului judiciar din cadrul instanțelor judecătorești, fiind încadrați în muncă la TRIBUNALUL ARGEȘ și sunt discriminați conform prevederilor art.1-6 din OG nr.137/2000, a art.5 și a art.154 alin.3 din Codul muncii, față de restul personalului judiciar prin excluderea de la beneficiu dreptului l sporul de fidelitate.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în Directiva CE nr.-/2000 art.7, art.19 pct.13 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice ratificat prin Decretul nr.- art.4 și următoarele din Carta Socială Europeană, revizuită și ratificată prin Legea nr.741/1999 dar și art.16 alin.1 din Constituția României și art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariul lunar și celelalte sporuri și adaosuri bănești egale pentru muncă egală.
Se arată de asemenea că potrivit art.4 din OUG nr.27/2006, toate persoanele din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești, chiar și personalul fără atribuții judiciare, dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție beneficiază de un spor de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară sau de specialitate juridică deținută în sistemul justiției.
Deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și de specialitate juridică din instanțele judecătorești, totuși prin art.16 alin.2 din OUG nr.27/2006, categoria socio - profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul sporului prevăzut de art.4 din OUG nr.27/2006.
Față de cele arătate solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând excepția de necompetență materială a instanței în cauza de față, se constată următoarele:
Acțiunile având ca obiect plata drepturilor salariale de către angajator constituie conflicte de muncă privitoare la executarea raporturilor de muncă, în sensul dispozițiilor art.281 din Codul muncii.
Potrivit art.I din nr.OUG75/2008, competența de soluționare a prezentului litigiu, având ca obiect drepturi salariale a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, salarizat potrivit nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, aparține în primă instanță curților de apel.
Prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a declarat prevederile art.I și art.II din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, ca fiind neconstituționale.
În această situație, art.284 alin.1 din Codul muncii trimite la competența materială stabilită de Codul d e procedură civilă, iar potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Față de aceste considerente și având în vedere prevederile art.158 Cod procedură civilă, urmează a se declina competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Argeș, în a cărui rază teritorială își au domiciliul reclamanții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL ARGEȘ și CURTEA DE APEL PITEȘTI, în favoarea Tribunalului Argeș.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- - - G--
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
- -
Grefier,
Red.
/2 ex./06.02.2009
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe Sorescu Monica