Pretentii civile. Speta. Decizia 6509/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6509
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea
Grefier - -
********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr. 1099 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât SC SA, reprezentat de consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurentul pârât SC SA, a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr.1099 din 19 februarie 2009 admis acțiunea cu precizarea ulterioară formulată de petentul
A obligat intimata să platească petentilor diferențelor neacordate din drepturilor bănești reprezentand primă de Ziua Meseriei ( Ziua Minerului/) conform CCM pe anul 2006, ca diferență dintre un salariu minim pe ramură și suma acordată de 100 lei, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
A obligat intimata la plata către petent a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că etentul p. a fost salariatul intimatei, asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetul de munca al acestuia.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie(pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a constatat că intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SC Energetic SA, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit prevederilor art. 15 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005 încheiat la nivelul unității, interpretarea unitară a clauzelor contractului se face de către comisia paritară Administrație - Sindicat constituită la nivelul societății. În acest context, cu privire la plata primei pentru Ziua Meseriei a fost adoptată hotărârea comisiei paritare nr.7/2006, care a fost adusă la îndeplinire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Prin contractul colectiv de muncă nr. 288/02/din 15 februarie 2006, la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, prelungit succesiv prin acte adiționale până în anul 2008, fost negociat și stabilit dreptul invocat de reclamant, astfel:
Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea uncuantum minim de un salariu minim pe ramură,stabilit conform prevederilor prezentului contract.
În mod corect, instanța de fond a reținut obligativitatea executării obligațiilor asumate prin contractul colectiv incheiat la nivel de ramură.
Apărarea recurentului-pârât este aceea că a acordat salariaților aceste drepturi, în cuantumurile prevăzute prin hotărârea comisiei paritare administrație- sindicate nr.7/2006.
Potrivit acestei hotărâri, salariații au beneficiat de sume de bani acordate cu ocazia zilei meseriei astfel: 100 de lei pentru anul 2006 (art. 2 din Hotărârea nr. 7/2006).
Instanța de fond a obligat pârâta la plata diferențelor neacordate, reținând în mod corect că angajatorul nu și-a executat în totalitate obligația care îi revenea conform dispozițiilor art. 176 alin. 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr. 1099 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-07.12.2009
Ex.2/
Jud.fond
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Florica Diaconescu, Cristina Raicea