Pretentii civile. Speta. Decizia 6651/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5426/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6651/
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.5808 din data de 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9279/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect:"drepturi bănești - diferență valoare sectorială".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul și intimațiiConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 05.11.2009, întâmpinare din partea intimatului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 17.11.2009 s-au depus la dosar concluzii scrise din partea intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.580 din data de 01.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova; a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și chematul în garanție statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Înainte de a proceda la soluționarea cauzei pe fond, instanța, în temeiul art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, reținând că, din carnetul de muncă al reclamantului, rezultă că acesta a fost numit procuror începând cu 10.03.2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, până la data de 01.12.2006. Având în vedere obiectul acțiunii - drepturile bănești solicitate de le angajator și pentru perioada începând cu 10.03.2006, Tribunalul a apreciat că cei doi pârâți au calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
A mai reținut prima instanță că potrivit dispozițiilor nr.OG 137/2007, pentru a exista discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, existența unui criteriu de discriminare, tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
Pe de altă parte Curtea Constituțională, în decizia nr. 821/03.07.2008 a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțe ale guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești și restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul lor alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termen legal reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Recurentul a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea, invocând motive străine de natura pricinii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit al acestuia și aplicând în mod greșit legea.
Totodată, cu aceleași erori de judecată, instanța a arătat în considerente că va respinge și cererea de chemare în garanție, însă a omis să se pronunțe și prin dispozitiv asupra acesteia, această neconcordanță între considerente și dispozitiv intrând sub incidența motivului de casare prevăzute de art. 304 pct. 5. pr. civ. întrucât reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 al. 2. pr. civ.
Instanța a motivat respingerea capătului principal dar și a celor accesorii ale acțiunii în sensul că, prin decizia nr. 821/2008 - căreia i s-a dat o interpretare retroactivă, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 2 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, fără a ține seama de faptul că normele europene invocate de reclamant se aplică cu prioritate față de cele din dreptul intern.
Recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 50/1996, art. 2, art. 3 și art. 9 din Legea nr. 154/1998, art. 1 alin. 1 din nr.OG 134/1999, art. 11din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legea nr. 50/1996.
A mai susținut recurentul că nr.OUG 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
OUG nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1: " pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii - de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX".
Prin nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Conform anexei 1 la.OUG nr. 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa Ia O. nr. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit nr.OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar nr.OUG 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de doar 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Conform art. 3 alin. 4 din Constituție: "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
OUG nr. 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art. 3 alin. 1 din OG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG10/2007.
Prevederile legislative din ordonanțele nr. 27/2006 și 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și echilibrului puterilor statului.
Ordonanțele nr. 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzut în 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Constituției României cu privire la categoriile de acte normative și normele de pentru adoptarea acestora, precum și principiul aplicării valorii de referință sectorială
egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese si numite, din organele puterii legislative, executive si judecătorești.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, codului muncii cât și spiritului nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, text în care, la lit. i) se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt OUG nr.123/2003, nr.OG9/2005, OG nr.3/2006 și nr. OG 10/2007.
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parțial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraților, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească.
A mai arătat recurentul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice.
între actuala reglementare cu privire la salarizarea magistraților (280 lei valoarea de referință sectorială) si cea privind salarizarea legislative si executive, (405 lei, valoare de referință sectorială stabilită prin nr.OG10/2007), este evidentă, inechitabilă, discriminatorie si neconstituțională.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 din Codul muncii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
În mod legal a solicitat și plata sumelor reprezentând dobânzile legale calculate pentru suma datorată, la data plății efective, și actualizarea prejudiciului suferit, conform indicelui ratei inflației, ținând cont de prevederile art. 1082 din codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
În fine, a mai arăta recurentul că potrivit art. 1084 cod civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat plata dobânzii legale și actualizarea creanței conform indicelui ratei inflației.
Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicita respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, Curtea constată că recursul sunt nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nu poate fi reținut, câtă vreme în considerentele sentinței recurate, prima instanță a expus argumentele ce i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a respins apărările părților, iar motivarea susține dispozitivul sentinței, cu care este în deplină concordanță.
Neîntemeiată este și invocarea motivului de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, recurentul neindicând nici actul juridic cu privire la care se pretinde că ar fi fost greșit interpretat de prima instanță și nici în ce constă schimbarea naturii ori a înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.
Potrivit dispozitivului hotărârii instanței de fond, acțiunea reclamantului a fost respinsă astfel cum a fost formulată, adică în contradictoriu cu pârâții menționați în cererea de chemare în judecată și cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, menționat, de asemenea, în cererea introductivă.
Așa fiind, nu poate fi reținută critica recurentului în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestei cereri, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă.
Curtea reține că reclamantul a solicitat plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinare și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
În mod corect instanța de fond s-a raportat la jurisprudența instanței de contencios constituțional, obligatorie, reflectată nu numai în decizia nr. 821/2008, ci și în alte decizii, prin care s-a constatat mai întâi neconstituționalitatea unor articole, iar apoi neconstituționalitatea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 în întregime, în măsura în are dispozițiile acestui act normativ sunt susceptibile a fi interpretate în sensul că instanța de judecată are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative incidente în cazul altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Concluzia Curții Constituționale a fost în sensul că Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Aceste decizii sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial, anterior soluționării cauzei de către instanța de fond, astfel încât nu poate fi primită critica potrivit căreia prima instanță le-ar fi dat o aplicare retroactivă.
Prin urmare, Curtea constată că, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, modul de stabilire prin lege sau ordonanță a Guvernului - cum este cazul în speță - a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale nu este o problemă care poate fi apreciată prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000, câtă vreme, prin examinarea soluției alese de legiuitor, se tinde la modificarea, completarea sau abrogarea de către instanța judecătorească a unor dispoziții legale cuprinse în legi sau ordonanțe.
Numai legiuitorul poate stabili dacă și în ce măsură valoarea de referință sectorială specifică funcțiilor de demnitate publică poate fi aplicată și în cazul altor categorii de salariați, singura condiție fiind ca de aceasta să beneficieze toți salariații care se află în situații analoge sau comparabile. Diferența de tratament poate constitui situație de discriminare numai dacă nu se bazează pe o justifica rezonabilă și obiectivă, altfel spus, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, ceea ce nu este cazul în speță.
Respectarea principiului constituțional al egalității în drepturi nu presupune cu necesitate aplicarea unui tratament uniform, în situații diferite, tratamentul neputând să fie decât diferit.
Legea nr. 303/2004 prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc prin lege specială.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că magistrații nu pot pretinde, în plus față de drepturile ce le-au fost conferite prin legi speciale, alte drepturi prevăzute de lege în beneficiul altor categorii, o asemenea diferențiere realizată de legiuitor având o justificare rezonabilă.
Așa fiind, nu există temei legal ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților executivă și legislativă.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului în sensul că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, câtă vreme, prin cererea cu care reclamantul a învestit instanța nu a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri, ci a pretins plata diferențelor de salarii, deci a unor drepturi salariale, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul, ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.5808 din data de 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9279/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3,Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,cu sediul în B, sector 5,-,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI,cu sediul în B, sector 3,--3,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,cu sediul în P,-, județul P,Parchetul de pe lângă Tribunalul București,cu sediul în B, sector 3,--3,Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova,cu sediul în P,-, județul P,și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.: /10ex.
17.12.2009
Jud. fond.: -
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
